Gigel de la manutanţă

Un june şi rătăcit Gigel,mai anonim decât propria-i umbră, şi-a învârtoşat neuronul de sub caşchetă dorindu-şi a fi o Ana Ipătescu în izmene. Sau vreun Lupoi întârziat vreo 20 de ani.Visând ca, peste ani, Piaţa Universităţii să devină, Piaţa Gheorghe
Înarmat cu o paporniţă de voinţă, o boare de minte( cât să nu-l doară capul) şi un geamantan de tupeu, amicul Gigel a făcut primul pas pe calea eroismului şi a jertfei pentru naţie printr-un banal şi prozaic blat pe tren, viitorul martir al neamului refuzându-şi plăcerea de a coborâ la Sibiu, destinaţia sa programată, dorul de vitejie purtându-l până în Capitală. Mai precis, până la mitingul-maraton şi "spontan" din Piaţa Universităţii unde avea să-şi verse tot năduful său pe "nemernicii" şefi ai săi ce nu-l avansase, până la venerabila vârstă de 27 de ani, cel puţin până la gradul de general şi, ingraţii, îl ţineau doar ca simplu şi insignifiant locotetent. Fiind picat la ţanc, în prime-time, eroul Gigel a fost luat în primire şi ţucat de toate fătucile purtătoare de microfoane după care, plimbat şi arătat pe "sticlă" precum femeia cu barbă. Mai ales că, gigelul-erou şi-a compus, pe drumul spre biruinţă, şi o platformă-program doldora de soluţii "miraculoase" de ieşire din "dictatură",  în care la loc de frunte era întronarea unei alte dictaturi, dar a armatei în fruntea căreia să troneze, bineînţeles, Muc cel mic. Adică, Gigel. Dacă ar fi fost numai o plăsmuire a lui Urmuz sau nenea Iancu, această întâmplare poate ar fi stârnit un zâmbet.Din nefericire, Gigel şi povestea sa sunt realităţile unor timpuri româneşti în care, pentru unii, chiar şi cu ifose de mari dregători, democraţia înseamnă doar dreptul de  a hălădui, după bunul plac, prin logică sau a strivi sub cizma cazonă a vreunui Gigel orice normă. De aceea, cu riscul destul de probabil că nu va reuşi să-l rezolve, îndrăznesc să mă cobor la nivelul Gigelului nostru propunându-i un mic test de pespicacitate. Aşa încât:          
1. este adevărat că armata numai este obligatorie şi fiecare doritor de înrolare se prezintă voluntar ?
2. este adevărat că, ajuns în armată, fiecare depune un jurământ de credinţă faţă de ţară şi de conducătorii ei?
3. este adevărat că, la momentul respectiv, şi mătăluţă, de bună voie şi nesilit de nimeni, ai depus un asemenea jurămân?
4. este adevărat că, prin lege, niciun militar nu are voie să facă politică?
5. este adevărat că, potrivit legislaţiei actuale, în caz de mare supărare, mătăluţă aveai libertatea de a demisiona, renunţând la un salariu "mizer" de câteva zeci de milioane lei, popotă şi alte facilităţi în schimbul libertăţii de a fi un "prosper" civil care să-şi strige nemulţumirea în stradă? 
6.este adevărat că mătăluţă nu prea cunoşti legile şi regulamentele militare care stipulează când se declară stare de necesitate şi ce este aceea o insubordonare?
7. Mătăluţă ai aflat că, de ceva vreme, armata, ale cărei regulamente le cam calci în picioare, face parte dintr-o alianţă militară numită NATO?
Dacă, printr-o minune, eroul Gigel ar fi fost în stare să priceapă ceva din toate aceste întrebări mai mult ca sigur că acum, omul nostru buchisea "reglemente" prin unitatea sa militară. Aşa, martir al neamului fiind, toţi calcă-n el cu bocancii şi îi mai dau cu jerta patriotică peste caşchetă.