Mimoze băţoase

La începurile perioadei post-decembriste, sfioşi precum domniţele la primul bal şi uşor confuzionaţi de agitaţia creată, magistraţii s-au cam pitit pe după faldurile ceţoase ale noii Puteri instalate. Cum timiditatea nu a ţinut mult, onorabilii slujitori ai adevărului juridic au început să iasă din amorţire şi, pe măsură ce le reveneau vocea şi tonusul, au început să-i tragă de pulpană pe noii stăpâni cerându-le, în numele devenirii etalonului perfecţiunii şi imparţialităţii în administrarea actului juridic şi întronarea spiritului dreptăţii, tot mai multe avantaje. Aşa s-a întâmplat că, într-un timp record, asupra castei magistraţilor s-au revărsat o seamă de beneficii şi privilegii, de la nemurirea în funcţie, până la cele mai suculente salarii ale naţiei şi pensii speciale,  pe măsura rangului şi menirii. Toate acestea în ideea de a-i proteja pe procurori şi judecători de tentaţiile unor paşi falşi în misia lor de a despărţi cu toată probitatea şi profesionalisamul grâul de neghină şi a spulbera orice umbră de suspiciune în pronunţarea unui verdict de care poate depinde soarta unui om ori a unei colectivităţi. Astăzi, după mai bine de două decenii de la înzestrarea magistraţilor cu toate aceste prerogative şi beneficii, de-ar fi să ne raportăm numai la diagnosticele puse de emisarii europeni puşi să monitorizeze acest segment al activităţii româneşti, se poate afirma că, într-o măsură destul de semnificativă, s-a cam stricat orzul pe gâşte sau, mai precis, rezultatele nu au fost pe măsura investiţiilor şi a aşteptărilor unei societăţi, destul de paupere, care şi-a rupt de la gură pentru a întări  un domeniu vital pentru sănătatea şi imaginea unei ţări europene. Desigur, vor exista destule glasuri care vor contesta această părere, însă, numai de-ar fi să amintim neuniformitatea actului juridic, avalanşa condamnărilor cu suspendare în cazurile unor "răsfăţaţi" ai soartei, precum şi ultimile verdicte prin care ucigaşul, ce şi-a recunoscut vina, baschetbalistului Hardy a primit o pedeapsă aflată la cea mai de jos treaptă a încadrării, de numai 5 ani, ori prin care, după un slalom printre chichiţe procedurale, un condamnat definitiv, Dinel Staicu, s-a trezit în stare de achitare. Asta, pentru a nu mai face inventarul pleiadei de procurori şi judecători, unii cu destulă faimă, care au fost eroi de partea cealaltă a Codului Penal pe care ar fi trebuit să-l apere şi să-l respecte, ultimul pe lista condamnaţilor fiind fostul procuror ploieştean Dumitru Rebegea, condamnat de colegii săi de magistratură la 7 ani de detenţie ori fosta judecătoare ieşeană care, condamnată fiind, nemulţumită de cuantumul pensiei primite, de peste 100 milioane de lei, precum un student silitor, s-a cerut, prin Instanţă, la mărire de pensie.Lista ruşinii ar fi cu mult mai stufoasă doar că, asemenea unei mame,  mai mult decât tolerantă, caritabilă şi iubitoare,în decursul anilor, Consiliul Superior al Magistraturii a mai mângâiat pe creştet câte un suflet de magistrat care, din diverse motive sau slăbiciuni omeneşti, a mai rătăcit drumul drept confundând Codul Penal cu vreun roman de dragoste faţă de un semen "fără noroc".Iar, toate "micile" devieri de la traseu, inclusiv puseurile greviste, ale magistraţilor noştri au fost trecute pe răboj de vigilenţii europeni care nu prea înţeleg subtilităţile dâmboviţene ale "legii lui om" şi, dintr-un "exces de zel", ne tot pun să ne refacem lecţiile la justiţie până vor reuşi să înţeleagă şi magistraţii noştri că principiul, "o mână splală pe alta", nu poate trece graniţa, iar dictonul "fiat lux pereat mundi" nu este bun doar la simpozioane. De altfel, sensibilă mai ceva decât o mimoză, dar băţoasă precum un majordom regal, casta magistraţilor băştinaşi va avea chiar azi de trecut un nou test, al judecării nemulţimirii unor părinţi nemulţumiţi de introducerea anului şcolar pregătitor. Şi pentru că, n-ar fi exclus ca,poate, în viitor, un alt grup de părinţi supăraţi să ceară în Instanţă desfiinţarea şcolilor şi acordarea diplomelor după mărimea conturilor babacilor sau frumuseţea odraslelor.