Zăpada electorală

Luat, la început, la preţ de matineu, "generalul Iarnă" a reuşit, şi anul acesta, ca de fiecare dată când îşi pune mintea, să fenteze vigilenţa mulţimii autorităţilor mioritice şi să înfrângă, fără prea mari eforturi, uriaşa şi inutila armată a utilajelor de deszăpezire care, potrivit stufoaselor strategii, planuri şi statistici, sunt infailibile, mai ales, în garaje. La fastuasele repetiţii puse la cale, în sezonul uscat, de edili, drumari şi alţi asemenea robotitori şi responsabili cu victoria asupra gerului şi a fulgilor de nea, toţi sunt numai un zâmbet şi o asigurare că, de astă dată, nimeni nu va mai fi surprins, iar necazurile iscate de vitregiile iernii vor fi o amintire.Cum, din păcate, indiferent de rang, autorităţile noastre sunt campionii teoriei şi repetenţii practicii, şi răbufnirea din acest început de an a iernii s-a încadrat în parametrii de surpriză ştiuţi, iar "locotenenţii" şugubăţului !general", viscolul, gerul şi troienele, şi-au făcut de cap, de aproape trei săptămâni, zeci de mii de români, în special din zonele rurale, fiind victime ale nepriceperii, nepregătirii şi indolenţei diverselor straturi ale autorităţii, de la primar, până la ministru. Fiind un subiect suculent şi care, gestionat "profesionist", poate cosmetiza vreo imagine, dramaticul război cu urgia nămeţilor nu a fost ratat de politicienii de toate culorile, de la zgomotoşii Gigi Becali şi Dan Diaconescu, până la prefecţi, primari, şefi de partide sau preşedinţi de Consilii Judeţene, sub generoasa umbrelă a solidarităţii fiind desfăşurate, mai subtil ori mai abrupt, cam toate formele seducţiei politice aducătoare de voturi. Fiind la o aruncătură de băţ de campania electorală pentru alegerile locale din luna iunie, nici o voce de politician, local sau central, care se doreşte a fi băgat în seamă nu a ostenit arpegiind, în ton grav şi solemn, aria solidarităţii. Spre deosebire de majoritatea prosperilor din Top 300 care, oameni "cu scaun la cap", şi-au păstrat firea şi, amintindu-şi că traversează o criză economică, nu prea au cedat impulsului de a băga mâna în buzunar pentru a-i ajuta pe nevoiaşii prizonieri ai troienelor.  Astfel, după obişnuitele şi lungile momente de uluială instituţională, pigmentate din plin cu trenuri înzăpezite sau întârziate cu zilele, drumuri blocate, oameni uitaţi prin nămeţi scenariu, la primele semne de înviorare, s-a trecut, după clasicul scenariu întâlnit şi la inundaţii, la hei-rup-ismul şi pompieristicul asalt al ajutoarelor. Care ajutoare, pe lângă beneficul şi creştinescul rol de alinare a durerilor celor sinistraţi, poartă în pântece şi germenii politichiei noastre, fiecare grupare de partid ori politician mai darnic ambalându-şi gestul solidar şi într-o străvezie solie. Başca, faptul că, aşa cum a demonstrat practica anilor trecuţi, evidenţa ajutoarelor este destul de relativă, iar după primele valuri, stocuri cu mărfurile trimise sinistraţilor zac uitate prin cămine culturale sau magaziile Primăriilor comunale.Desigur, departe de a nega utilitatea şi buna credinţă a persoanelor sau diferitelor organizaţii sau instituţii care, în semn de solidaritate faţă de semenii aflaţi la necaz fac asemenea gesturi însă, pe lângă donaţii, poate la fel de bine primit ar fi şi câte un grup de tineri reprezentanţi ai vreunui partid ori a vreunei alte organizaţii cu scop umanitar care, înarmaţi cu lopeţi, să ajute, alături de jandarmi sau ostaşi, la deszăpezirea uliţelor. Cât priveşte recenta constatare, spre indignarea puritanilor,  a premierului referitoare la aportul destul de palid al localnicilor la desfundarea drumurilor propiilor sate, cot la cot cu jandarmii, aceasta nu a adus nimic nou, scene de la precedente inundaţii cu săteni monitorizându-i cu ţoiul în mână pe jandarmii chemaţi să cureţe mâlul de pe uliţe şi din case fiind amintiri repetabile.De altfel, aşa cum afirmau unii martori, în unele localităţi încorsetate de săptămâni în troiene, primele drumuri eliberate au fost cele ce duc la cârciuma satului.