marți, 21 august 2012

Paukeriştii tristeţii

Paukeriştii second hand de sub pulpanele fostelor "glorii" , Ilici şi Felix, au pierdut partida şi marele pot. Previzibil. În primul rând şi pentru simplu motiv că, asemenea medicilor,nu "dottorilor", magistraţii cu ştaif şi respect de sine au puterea de a nu încălca primul punct al jurământului lui Hipocrate, "să nu faci rău!" Ceea ce s-a întâmplat şi în cazul majorităţii celor 9 judecători ai Curţii Constituţionale care nu au acceptat "să lupte" cu legea şi să-şi respecte statutul. Normal, într-o clasă politică în care termenul de "fair play" este mai străin decât limba engleză pentru crizuţul interimar, iar ideologia lui "ba, pe-a mă-tii" este literă de evanghelie, verdictul celor 9 magistraţi a picat precum meteoritul Tungus. Uluire, spaimă, derută, furie şi, într-un final apoteotic, tradiţionalele mahalagisme au garnisit decizia CCR de repunere în drepturi a preşedintelui ales şi reziliere a contractului temporar de muncă a interimarului şi nevricosului ex-lider penelist ce se visa tronând,cel puţin până la Crăciun, în jilţul "dictatorului" de la Cotroceni. Săritor din fire, nici premierul nu a rămas insensibil la amoarea crinului şi, într-o sforţare demnă de un brav copilot, nu şi-a lăsat vizaveaua orfană de durere compătimind şi glosând colegial şi în aceaşi notă revoluţionar-mitocănească pe seama "nedreptăţii" magistraţilor de a nu silui litera legii şi aritmetica elementară care, pe orice meridian şi în orice limbă, mai puţin pre limba şi în lumea paukeriştilor, 50 este mai mare decât 46,2. Desigur, în ochii plini de lacrimi şi de ură ai celor doi trişti ai neamului şi camarazii lor, principalii vinovaţi de toată această dramoletă sunt numiţii UE, Barroso, Merkel, SUA(cu ambasador cu tot), ziarele străine şi cele "băsiste", Monica Macovei, intelectualii "nealiniaţi cauzei", milioanele de români care au ales să uzeze în mod propriu  de dreptul constituţional de a vota, procurorii, judecătorii, râul, ramul... Din fericire, pentru cei doi feţi frumoşi din USL, au rămas pe baricade, să lupte până la ultima gamelă felixiană, oştile, cam trecute şi dogite, ale rezerviştilor de partid, mulţimea vidă a tele-deontologilor cu şcoala la seral şi şpagatul la fără frecvenţă, posesorii de dosare penale şi o brumă de aspiranţi la firimiturile guvernării. De altfel, mai solemni decât soldatul Ivan de la capul mumiei lui Ilici veritabilul, ambii colegi de alianţă, crizuţ şi pon-tilică, au anunţat cu toată dicţia şi nevroza din dotare că nu vor coabita nici arşi cu fierul încins cu "dictatorul" declarând într-un delir al ilarităţii că, pentru 'mnealor, unicul Guvern recunoscut este al celor 7,5 milioane de votanţi pro debarcare băsesciană ceea ce, la oun calcul simplu, ar însemna că, dintr-un condei, România se rezumă la patria USL şi, totodată, pon-tilică a demisionat din funcţia de premier a Guvernului ţării, o ţară ce cuprinde, totuşi, vreo 20 de milioane de suflete ce trebuie guvernate, auto-proclamându-se şef peste un alt Guvern. Şi, toate aceste inepţii, junele plastograf de Kiseleff le-a rostit cu aceiaşi seninătate a pacientului care se proclamă Napoleon. Pe de altă parte, profitând de etapele ce urmează a fi parcurse de la momentul invalidării referendumului, la momentul revenirii preşedintelui ales pe scaunul de la Cotroceni, asemenea chiriaşului care, la rezilierea contractului, fură chiuvele,prizele şi tot ce prinde, nici interimarul nu se lasă mai prejos şi, trepidând precum "presatul" în faţa uşii toaletei ocupate, se agită să facă o ultimă faptă de glorie şi să o ungă pe madam Mona ministru. Iar, dacă  intră şi în "toane bune", interimarul ar mai avea timp să declare şi un mic război americanilor. Nu de alta, dar vin alegerile prezidenţiale şi "contracandidatul" său, Departamentul SUA, pândeşte! Fii bărbată, căcărău !            

Niciun comentariu: