Prin ultima sa evocare jurnalistică, frenetica mea colegă de breaslă,Simona Ionescu, mi-a trezit din reverie amintirile desantului mineresc din sfârşitul de septembrie al anului 91 şi, cu tot riscul stârnirii unor eventuale reacţii de lehamite( s-a trezit şi expiratul ăsta să se dea mare) ale asistenţei, am purces la rememorarea evenimentelor trăite şi privite prin ochii unui jurnalist aflat "faţă cu reacţiunea". În acele vremuri roboteam la unul dintre multiplele cotidiene ajunse istorie, "Viitorul Românesc", ziar cu un ştaif la care ţineam şi cu semnături pe măsură, sediul redacţiei conduse de Vladimir Simon "Dimi" şi în care se regăseau Alex Stoenescu sau Daniela Zeca fiind la etajul 5 al defunctei clădiri a fostului MICM. Primele ore ale zilei de 25 septembrie nu anunţau clocotul ce va fi urmat. Pe atunci, mişcarea sindicală minerească era împărţită în două mari tabere: Liga Sindicatelor Miniere " Valea Jiului" unde erau afiliaţi numai ortacii Văii conduşi de Miron Cozma şi Federaţia Sindicatelor Miniere, actuala grupare ghidonată de Marin Condescu, aflată, pe atunci, sub conducerea unui lider uitat, Eugen Tămaş, şi pigmentată de prezenţa exotică şi vocală a unui lider de culoare, cubaneza Lazara Popescu. În ceea ce-l priveşte pe actualul mogul al sindicalismului şi fotbalului mineresc, Marin Condescu, respectabilul "pandur" al zilelor noastre era un ilustru necunoscut ce bântuia coclaurii sindicali ai Rovinarilor. Această paranteză a fost necesară deoarece, în ziua întâi a mineriadei Cozma, sindicaliştii Federaţiei îşi programaseră, într-un dintre încăperile de la subsolul Sălii Palatului, o întâlnire de dumirire cu unii dintre cei mai importanţi membri ai Cabinetului Petre Roman, invitaţii minerilor fiind miniştrii Mugur Isărescu, Florin Bercea şi generalul Victor Stănculescu, ministrul economiei. ERa un duplex destul de bizar. În timp ce Palatul Victoria era luat cu asalt, spre exaltarea majorităţii bucureştenilor, de "armata neagră" condusă de Miron Cozma, simpozionul de la Sala Palatului curgea într-o lâncezeală cleioasă şi plictisitoare, cu pauze destul de dese.Venit în fuga calului de pe "frontul" din Piaţa Victoriei, "celularul", ori pagerul nefiind inventate, într-una dintre pauze l-am abordat pe relaxatul general şi ministru,Victor Stănculescu, cu dorinţa de a confirma zvonul potrivit căruia sediul Guvernului era sub asediu: "acum am vorbit la cabinetul meu şi nu se confirmă", mi-a replicat, elegant, surâzător şi sigur pe situaţie generalul. Din nefericire, mai ales pentru colegii săi de Cabinet, mareea minerească a reuşit să se reverse pe Calea Victoriei moment în care, uşor nedumeriţi, sindicaliştii lui Tămaş au pus capăt somnoterapiei economice de la Sala Palatului. Între timp, în redacţie, Dimi a decis trimiterea lui Vali Boeru la Petroşani, în vreme ce subsemnatul, împreună cu Dinu Petrescu, actualul purtător de cuvânt al Primăriei Chiajna,eram pe post de "trimis special " la mineriadă, trupa lui Cozma reuşit să ajungă în Dealul Patriarhiei, la Parlament, unde cereau vehement demisia lui Iliescu, capitolul Petre Roman fiind bifat de organizatorii "excursiei". Sub presiune şi la fluturatul furtunelor, topoarelor şi altor "metode de convingere", într-un glas, o unanimitate nicând regăsită, toţi parlamentarii au strigat, la îndemnul mineresc, "Jos, Iliescu!" Şi, poate ar mai fi strigat aleşii neamului mult şi bine de nu se ridica glasul lui Ion Raţiu care i-a scos pe revoltaţi din Parlament.Expulzaţi şi clădire şi ajunşi în curtea Patriarhiei, ortacii păreau destul de confuzi, unii încercând o mobilizare pentru un marş voinicesc spre Cotroceni, în timp ce o altă parte, amorsată de sloganul "aţi kminţit poporul cu televizorul!" trăgea spre sediul TVR. În final şi potrivit "scriptului", a învins gruparea hotărâtă să demoleze "demonul TVR", toată cohorta minerească pornindu-se spre Dorobanţi. Pe traseu, destul de "ciudat", pe măsură ce ne apropiam de sediul TVR, se insensifica şi mirosul iritant ce răzbătea, mai ales, prin gurile de canal, de parcă nişte "Hansel şi Graetel" cu ochi albaştri au presărat "firimituri" pe traseu pentru a nu se rătăci ortacii. Oricum, minerii au ajuns la poarta Televiziunii odată cu lăsarea întunericului , moment ce a coincis şi cu declanşarea ostilităţilor.În zonă, dat fiind existenţa depozitului de ambalaje aferent magazinului alimentar din poarta Televiziunii, "molotoave" se găseau din belşug, eu şi Dinu fiind îmbiaţi de "gavroşii" de ocazie,să ne servim cu "marfă explozivă" . De altfel, între poarta TVR-ului şi Arcul de Triumf, unde îşi făcuseră tabără oamenii lui Cozma, golirea rezervoarelor autoturismelor ce treceau prin zonă, în multe situaţii la iniţiativa proprietarilor, era ceva firesc. Norocoşi, minerii au găsit şi un excavator uitat şi au pornit la demolarea gardului TVr, fapt anunţat pe post drept incendierea troiţei. Spre dimineaţă s-au potolit şi spiritele, a doua zi fiind dedicată marşului spre Cotroceni. Mai mult, în vreme ce ortacii erau înşiraţi pe tot traseul şi îi cântau serenade mentorului Iliescu, în faţa Senatului, un grup de "societate civilă", galvanizat oratoric de Bogdan Hossu şi Horia Moculescu, încerca o coagulare a unei alte coloane mărşăluitore spre sediul preşedintelui se se dorea a fi demis. Umăr la umăr cu poetul Lucian Avramescu am ajuns până la Grădina Botanică, moment în care a început o asurzitoare replică a trupelor din curtea Cotrocenilor, prilej pentru coloana cu pricina de a se destrăma, regruparea fiind făcută în vale, pe la cinematograful Cotroceni. Seara a fost momentul Pieţii Universităţii, mulţimea minerilor campând într-o zonă binecunoscută lor. De altfel, la un moment dat, spre uimirea noastră, a mea şi a lui Dinu Petrescu, în mijlocul lămpaşelor şi a cozilor de topor a apărut Marian Munteanu, fostul imamic public al minerilor fiind primit, de astă dată, cu urale şi înzestrat cu o cască şi un lămpaş. Omul era în drum spre şedinţa Congresului PNŢ-CD-ului ce era în plină desfăşurare în sala Teatrului Naţional şi unde, invitat cu mare pompă şi primit cu ovaţii a fost şi fostul asupritor, din iunie 90, al ţărăniştilor şi liberalilor actualul demolator al premierului Roman, Miron Cozma. În sfârşit, în dimineaţa celei de-a treia zi a desantului victorios în Capitală, armata Văii a mai tras "un pluguşor" pe la ferestrele Cotrocenilor, prilej pentru Cozma de a obţine de la preşedintele Iliescu o ţidulă "de bună purtare" . Dar, pentru subsemnatul, mineriada nu s-a sfârşit odată cu îmbarcarea şi plecarea minerilor, fiind trimis să-i însoţesc pe "vizitatori" până la destinaţie. A doua zi, pe la 10 dimineaţa, Cozma a pus de o conferinţă de presă, la Casa Sindicatelor din Petroşani, locul de unde a pornit mineriada septembrie 91. Şifonat după cele trei zile de stat pe străzi, în vâltoarea evenimentelor şi o călătorie de noapte, am întârziat cam un sfert de oră de la conferinţa de presă. Am intrat în sală, furişat şi sfios, ca omul care se simte cu musca pe căciulă, taman în clipele în care "el lider maximo" se aruncase, cu toate vocalizele şi "alinturile" din dotare, asupra lui Florin Corcoz, corespondentul de atunci ai "României Libere". M-am aşezat pe primul scaun găsit în faţa ochilor şi, uitându-mă în dreapta mea, am dat cu privirea peste un vecin şi un chip cunoscut: domnul consilier prezidenţial, Iosif Boda. Atunci m-am liniştit ! Au câştigat ai noştri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu