De cum se răscacără de ziuă şi până în crucea nopţii, toată suflarea aflătoare prin treburile faunei politichiei mioritice îşi frământă mintea şi nervii încercând a descifra marea taină a răsuflării duhului noului guru pontac, plăsmuit în coltoanele laboratorului din Kiseleff, asupra mulţimii mute,de emoţie şi uimire, a supuşilor săi. Omul care, doar în urmă cu o brumă de vreme, era ciuca miştourilor, declarate "în plen" sau pe la colţuri şi în dămfuitele budoare politice, a politeţurilor de "poză", aruncate din vârful buzelor, ori retrogradatul de pe soclul "micului Titulescu" tocmai la statutul cu aer mai ovin, de "cârlan",aastăzi a ajuns idolul la picioarele căruia se ploconesc alairile dregătorilor şi camarazilor de partid şi alianţă, "vestalele" verticalităţii, trâmbiţaşii năimiţi ori voluntari, precum şi simpli cetăţeni care nu au reuşit să priceapă miracolul înălţării unui banal plastograf la rangul de voievod al neantului. Desigur, nici aste rânduri nu au pretenţia desluşirii enigmei pontace,rostul acestora fiind a încerca o fotografie, cât mai puţin voalată ori "fotoşopată", a personajului care, mimând o iresponsabilitate duios-comică, face paşi fermi spre întruparea, într-o formă mult mai rafinată şi perfidă, în varianta "new age" a mentorului său, Adrian Năstase. Poate ar părea hazardată au fantezistă şi, implicit, lovită în cap de leuca nulităţii, teoria enunţată însă, de ar fi disecat atent cadavrul viu al acestui nou Arthuro Ui dâmboviţean, se va reuşi observa că fiecare dintre paşii spre noul soclu de "despot cu faţă umană" ai respectivului sunt foarte atent calculaţi, ceea ce ar însemna că în spatele "junelui prim" al politicii băştinaşe robotesc, se pare că,până în acest moment,cu folos, o seamă de regizori pentru care spectacolul în sine şi publicul sunt doar bagatele, ţelul fiind împlinirea, prin această operă, a tuturor ambiţiilor şi frustrărilor proprii. În decursul anilor, mai ferit ori mai în văzul lumii, regizorii cu pricina au mai încercat să scoată la rampă asemenea "staruri" menite a uimi şi domina, în special în beneficiul "creatorilor", asistenţa numai că, un "prostănac" a eşuat într-un statut de "starletă", alt somnolent a naufragiat într-o oratorie isterico-găunoasă, bună numai la bâlciurile electorale, în vreme ce "marea speranţă" la "oscarul puterii" s-a cam încurcat în poalele, destul de lălăi, dealtfel, ale Justiţiei autohtone, prilej de reflecţie şi retragere în culise, "la pantalon", de unde îşi poate ghidona mai lejer pupilul. Aşa încât, selectat cu atenţie de vigilenţii făcători de staruri, fostul pionier ce-l sorbea cu ochi umezi pe "nea Nicu" a intrat pe mâna pricepuţilor meşteri de fantoşe, urmând a deveni noua păpuşă Barbie a partidului, roboţelul ce avea a îndeplini toate visele nerostite şi toate treburile murdare ale păpuşarilor. La prima vedere, omul, bântuit de mari şi nejustificate,în raport cu puterinţele,ambiţii, dispus la "sacrificii" şi alte "mici compromisuri", uşor şantajabil, din cauză de "dosar", avea potenţial şi părea un material maleabil, pretabil la conceperea unui produs vandabil electoratului neaoş, bun şi la export, dar şi uşor de manevrat. La un moment dat, în momentele febrile ale modelării noului lider maximus, căzut pradă amintirilor din juneţea sa revoluţionară, bâtrânul Ilici a revăzut, cu ochii minţii, clipele în care greii partidului de atunci,prin martie 1965, mânaţi de aceleaşi gânduri şi socoteli meschine, l-au înscăunat pe anonimul Nicolae, pe care ar fi urmat a îl modela şi manevra după vrerea lor. Atunci, marii sforari au luat o mare ţeapă, iar Nicu cel mic a ajuns a pune cizma pe grumazul lor.Poate, de astă dată, se alintă cu speranţa alde Ilici şi ai săi, noul lider va fi un docil. După semne, slabe speranţe! În primul rând, noii reptilieni armanizaţi, din tagma cărora se trage şi actualul lider naţional, au un nivel de cunoaştere şi de intelingenţă, cât le sunt necesare, cu mult peste vechea gardă seralisto-ştefangheorghistă, în timp ce ambiţiile lor nu se limitează la strângeri de mână, diplome, decoraţii şi felicitări în faţa colectivului, cinismul fiind înfrăţit cu un pragmatism care excede, cu mult, regulilor şi directivelor de partid. Iar,privind din acest punct de vedere , învăţăcelul pontac a absorbit ca un burete toate învăţăturile mentorului său şi, mai mult decât atât, învăţând din erorile acestuia, şi-a perfecţionat metodele de persuasiune şi dominare, momentul luării în haremul său şi a cadânei Justiţia urmând a fi ultima treaptă spre tribuna de unde va privi, zâmbind cu o maliţie satisfăcută, la mulţimea năucă,dar aplaudacă. Atunci, fostul spălător de vase pariziene şi manevrant de hamburgheri, fostul copil de casă al tătucilor din Kiseleff îşi va etala surâsul său de Kaa mioritic şi va grăi poporului: Io,Moţ cel Mic, am înfrânt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu