luni, 16 septembrie 2013

Şcoala,altfel

Printre cohorte de politicieni şi politruci fuduli şi importanţi, bunici, mămici ori mătuşi năduşite de emoţii şi pomădate "stas", coborâţi din limuzinele sau "jipanele" tăticilor, pedestri ori călări pe amintirile unei vacanţe intrată în istorie, milioane de odrasle, mai talentate au ba, mai doritoare sau mai puţin iubitoare de carte, au dat năvală pe porţile şcolilor patriei. Şcoli, precum sunt şi meleagurile noastre, mai moţate, în vârf de cartier select sau urbe cu ştaif, mai prăfuite şi ridate pe la tencuieli prin colţuri mai ponosite de ţară, ori, pur şi simplu, monemente vii ale unei ruine educaţionale, cu osebire prin cotloanele neumblate şi nebăgate în seamă de aleşii neamului. Toţi şcolerii , cu prezumţia de silinţă şi abnegaţie în ghiozdan au purces la un nou drum la capătul căruia se vor alege bobii şi se vor împărţi patalamalele, cei mai "norocoşi" urmând, evident, a îngroşa rândurile voiajorilor, a şomerilor sau a faunei politice. Dar, fiind după o zi festivă şi festivistă, nu voi învenina şi mai mult atmosfera încărcată, şi aşa, de emoţiile şi nervii cianurilor politizate, rândurile următoare fiind dedicate unor altfel de emoţii şcolare. Astfel, întinerit fiind cu patru decenii, în ziua în care pompierii îşi serbau ziua, în 12 bis (13 e fatal), am redevenit, arzând trecutul alături de alţi colegi de promoţie, elevul care, în pragul verii anului 73, absolvea un liceu unicat al ţării, Liceu nr.3 din Bârlad. De ce , liceu unicat, numai şi pentru faptul că, noi, junii care păşeau în anul 1969 în noua clădire a proaspăt născutului liceu,soarta a făcut să fim şi eroii singurei promoţii emanate de respectiva instituţie care, după ce a scăpat de noi, şi-a schimbat numele, profilul şi destinul. A fost, precum glumeam acum, un liceu plăsmuit numai pentru o singură "tranşă" de liceeni, dar şi pentru un unic "dream team" profesoral. Normal, vineri, la revederea de 4 decenii, băncile în care s-au străduit să se strecoare, din motive de diametru, actualii sexagenari au părut mai strimte,însă emoţiile au prins a înceţăşa priviri şi a frâna vorbele în "măreţele" noduri  iţite şi în cele mai sobre gâturi. Fiind majoritari cu latina la zi, Gaudeamus a sunat fără cusur, din punct de vedere lingvistic, ceva mai falsat-şchiopătat, în partea sa muzicală, prestaţia fiind ,totuşi, gratulată de fostul director al Liceului 3, profesorul emerit de matematici, domnul Vasile Ţugulea, care, la cei 87 de ani ai săi şi-a păstrat nealterate, atât sclipirea şi vioiciunea minţii, fiind încă un pasionat traducător şi autor de cărţi şi articole de specialitate,cât şi inconfundabilul său umor,posaco-mucalit, de ale cărui şfichi nu prea scăpa nimeni. "Se cunoaşte că aţi făcut patru ani de latină pentru că, am participat la multe revederi de promoţie, dar voi aţi fost singurii care aţi înţeles ce aţi cântat", a grăit "domn director" la finalul Gaudeamus-ului cântat de noi din toţi rărunchii şi din toată inima. Nici fostul diriginte şi profesor de limba şi literatura română, năvalnicul şi sangvinul Gruia Novac, nu şi-a ieşit, la cei 78 de ani ai săi, din forma şi verva pe care le poartă cu semeţie şi care îi dau puteri să conducă şi să conceapă o serioasă şi voluminoasă revistă literară ori să scoată de sub teascul tiparniţei ceva cărţi de critică literară. De altfel, la repriza de după ora de clasă, când şi un dram de palincă a mai dezmorţit limbile, sufletul petrecerii, prin dans, deschiderea sipetului în care zac mii de poezii memorate şi recitate cu patimă şi talent, a fost acelaşi vivace "domn diriginte", Gruiuţu, cum îi spuneam conspirativ şi în taină omului care ne-a educat în respectul de literă şi limbă română. Poate, acele vremuri şcolare au fost , în opinia actualilor actori ai "standardelor" şi fiţelor, desuete, colbuite, neeuropene "naşpta" . Nu or fi fost acei ani de liceu "în trend" , dar, cu siguranţă, au fost temelia pe care au crescut oameni, conştiinţe,chiar şi valori. Vivat Academia,vivant professores!     

duminică, 8 septembrie 2013

Maidanezii armanizaţi

Ionuţ a reuşit prin sacrificiul său tragic, nemeritat, inconsolabil şi devastator să aducă un uşor dezgheţ în conştiinţele şi sufletele încleştate de ani buni în glaciaţiunea morală născută din efluviile sulfuros-demagogice  aruncate umilitor asupra unei naţii condamnată de o castă politică la sterilizare mentală şi emasculare economică. Hăcuirea, în buricul Capitalei unei ţări europene,a  lui Ionuţ de către haita unor maidanezi scăpaţi din terfeloagele unei birocraţii prospere pentru maidanezii bipezi  a avut menirea de a dezveli chipul hidos, schimonosit de indolenţă şi sictir a marii afaceri, colcăitoare mai ceva decât păduchii, pe trupurile câinilor lăsaţi a fi stăpânii străzilor, a vieţii şi a morţii într-o urbe. După cum, nevinovatul Ionuţ a dat jos de pe feţele suficienţilor şi îmbuibaţilor "profesionişti" ai aburelilor, inşi ce îşi zidesc sfidarea şi prosperitatea din banii contribuabililor, jegoase măşti ale  imposturii  şi ipocriziei slinoase. Prinşi, ca de obicei în astfel de momente cruciale, cu izmenele-n vine şi bunul simţ în vacanţă, maidanezii armanizaţi, cu moace şi glasuri  impotente de călugări scopiţi, au ratat încă o şansă de a dovedi mulţimii care îi ţine în cârcă prin taxe, impozite şi multă, multă răbdare, că prin carcasele lor de oameni de tinichea mai zace şi câte un dram de caracter şi de bărbăţie. Lăsaţi în ofside de maidanezii din Tei,bipezii, colegii lor de haită, au făcut singurul lucru pe care au reuşit să-l priceapă după o viaţă trăită într-o lehamite şi un dezmăţ moral, ascunzându-se, precum potăile speriate, printre fustele  puturoase ale paragrafelor, articolelor şi altor texte stufoase de legi, ordonanţe şi alte hârţoage plăsmuite tot de ei să le acopere, în caz de nevoie, tembelismele. Simţindu-se pe marginea prăpastiei şi cu jbilţul de gât, simandicoşii armanizaţi au prins a hăuli a necaz , în apărarea lor, mai ales a masculului alfa , începând a sări din multitudinea confortabilelor şi mănoaselor asociaţii, ong-uri, fundaţii şi alte asemenea fabrici prosperitate şi de tăiat frunze la maidanezi, tot soiul de cotârle şi pechinezi, lătrători de profesie, a căror unic scop, pentru care sunt dispuşi să insulte şi cea mai plăpândă inteligenţă şi să se facă de toată jena, se rezumă la a lupta pentru ameţirea naivilor, transformarea negrului în alb şi a zilei în noapte. Asta, pentru simplu motiv că, detronarea tătucului din fruntea bucatelor şi demantelarea întregului sistem plin de putregai financiaro-managerial al afacerii respective ar lăsa fără nişte venituri destul de consistente o sumă de amploiaţi, veterinari, ong-işti, amici de bişniţă,politicieni, atârnători şi alte personaje care îşi sug bunăstarea de la ţâţele mulţimii patrupede. Şi, în astă bătălie pentru păstrarea şi apărarea teritoriului, maidanezii noştri armanizaţi apelează la tot arsenalul , verificat în multe lupte post-decembriste, de la învrăjbirea populaţiei şi isterizarea ei până la ascuţirea maximă a intoleranţei, la denaturarea realităţii şi a adevărului, lansarea unor zvonuri false, a unor campanii mincinoase, dar şi agresarea verbală sau fizică a "inamicilor".  Desigur, ca la orice conflict, şi de astă dată, sunt folosiţi de către maidanezii bipezi şi ciracii lor lătrători, drept carne de tun, "oşteni" recrutaţi din rândul persoanelor de bunăcredinţă ,dar mai naive, mai neinformate, ori dornice de îşi depăşi condiţia casnică, multe dintre acestea obişnuite a cumpăra zvonul sau părerea mai mult după ureche şi la mâna a treia,potul  acestui joc perfid practicat de armata  "iubitorilor de maidanezi" meritând orice risc. Inclusiv,în viziunea lor, riscul de a îţi seca toată saliva din gură agitându-te a demonstra că, din punct de vedere tehnic, încă nu se ştie dacă Ionuţ a fost sfâşiat de câini sau ,ierta-mi fiind vorba, a prins un guturai fatal, filozofările pe marginea acestor false variaţiuni frizând , din partea autorilor şi propagatorilor, de la o minimă decenţă şi respect faţă de familia unui copil ucis de câini în plină zi, în plină Capitală, până la o crasă dovadă de mercantilism ce a dus la chiuretarea caracterului acestor specimene ieşite aproate total din parametri lui homo sapiens. Însă, cu toate aceste sforţări ale haitelor de maidanezi armanizaţi, Ionuţ , prin sacrificiul său tragic şi nemeritat, a reuşit să retrezească în destule conştiinţe mugurii ofiliţi de deziluziile cotidiene ai spiritului civic şi ai solidarităţii umane. Larma şi vânzoleala maidanezilor bipezi sunt semne că, în haita veselă a cam dat strechea şi spumegă de spaima unei euthanasieri a mişeliei, laşităţii,minciunii şi , mai ales, hoţiei!