duminică, 26 ianuarie 2014

"Jurnalism" de bodegă

Dintre nămeţii patriei , printre rafalele viscolului băştinaş şi eternele bâlbe festiviste ale bugetarilor plătiţi din buzunarul contribuabilului să nu fie "surprinşi" cu izmenele în vine la primii fulgi de nea, se îţeşte, larg şi maculat de o iresponsabilitate cronică, rânjetul tembel, de golănaş, al celui dintâi baschetbalist şi copilot care a fost slobozit accidental de aste meleaguri. Că, băiatul vesel al politichiei are mintea mai necoaptă decât a unui cozonac ratat de gospodină, dar ţâfnă şi orgoliu cât tara aia dragă lui, China populară, a reuşit să se dumirească destulă populaţie votantă, rata majoritată a absenteismului electoral fiind elocventă,însă mai erau câţiva naivi care îl suspectau pe respectivul de posesie a unui strat fin de decenţă. Eroare! "Distinsul"  este eliptic de obraz , dar este înrestrat cu o doză supranormală de un tupeu frate cu mârlănia. În urma "pomenii în viu" , organizată de politrucii pesedişţi la crâşma lui "Gino chioru" (scuze, dar asta era porecla fostului fotbalist ajuns,şi cu "sprijinul amical şi dezinteresat" al cuplului comico-muzical, Ponta-Dragnea, staroste peste fotbalul mioritic) la care "oaspeţii de seamă" erau aceiaşi doi camarazi,  taman în orele în care în Apuseni se consuma o dramă, cei mai atenţi obsaervatori au fost ,cel puţin intrigaţi, atât de "neispirata" prezenţă a premierului "îngrijorat până la lacrimi" de soarta celor 7 accidentaţi, cât, mai ales, de muţenia liotei de "jurnalişti"  părtaşi la chef. Încercând să se dea "şcoliţi" prin inutilele cursuri de "manevrarea informaţiei", unii dintre organizatori au spoit chermeza în noua limbă de lemn de partid, susţinând că a fost o "întâlnire cu presa acreditată" pe lâng ominipotenta tufă trandafirie guvernamentală. Păi, dragii moşului, aşa cum a afirmat în scris şi Ion Cristoiu, cumetria dintre cele două tabere este notorie şi, în destule situaţii, tinde spre un concubinaj reciproc avantajos. Ba, s-au mai întîlnit situaţii în care, dragostea fiind infinită şi arzătoare, a fost parafată chiar şi la starea civilă. În ceea ce priveşte "verticalitatea" unor trestii jurnalistice, îmi permit să redau un episod, mustind de tâlc, din "anii de glorie" ai guvernării Năstase. Astfel, aflat sub sceptrul conducător al "crucişătorului" de atunci al presei, CTP, Clubul Român de Presă a pus la cale,într-una din sălile fostului Sofitel, o întâlnire dintre capii jurnalismului autohton şi premierul vremii, Adrian Năstase. În jurul mesei, nu au ratat ocazia de a fi prezenţi, toţi solii deontologiei şi incisivităţii presei, de la SRS, la Tatulici şi de la Nistorescu, la Ion Marin. Era o atmosferă dulceag-alintătoare, pigmentată cu obişnuitele glumiţe şi ironii fine lansate ,printre zâmbete, de oaspetele celor mai fioroşi "câini de pază" ai societăţii când, mai mult în şagă, s-a atins subietul "economiei subterane", unul dintre "vigilenţii" gazetari lansând un procent(parcă 40%) destul de important al existenţei acestei plăgi pe trupul plăpând al economiei naţionale. "Cred că e mai nare", a zâmbit fin şi privind galeş spre asistenţa anesteziată de plăcere invitatul de onoare .  Desigur, nimeni nu a comentat, nici unul dintre marii cavaleri ai dreptăţii nu a fost oripilat de plusarea existenţei flagelului cu pricina, nimeni nu a îndrăznit să afle ce demnitari din angrenajul atenuării respectivului fenomen a fost, cel puţin, mustrat. Totul s-a încheiat în zâmbete şi cordiale strângeri de mâini transpirare de emoţia atingerii cu a "distinsului" viitor încarcerat. doar, de mâinile lui depindea şi fericirea financiară a gazetelor conduse de acei vajnici "formatori de opinie". Şi, acum ne indignăm că o mână de pleşcari, posesori de legitimaţii jurnalistice, au poftit la o "poantă de birt"?     

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Breaslă cariată!

Părea aruncată şi uitată în colţul jegos şi colbuit al junei noastre istorii post-decembriste, printre mineriade, manipulări fesenisto-iliescene, trădări , zâmbete false sau lideri şi milionari de carton. Însă, născută din cenuşa în care au suflat din toţi bojocii lor de burtă-verzime politico-afaceristă niscai leprişoare săltate de valul decembrist din stalurile nomenclaturii şi "organelor" acompaniaţi de "guriţele" junillor doritori la un loc privilegiat la ţăţa puterii, intoleranţa a revenit în forţă şi a lovit, mai abitir, familii, conştiinţe, amiciţii. E drept, acum "eminenţele" semănătoare a seminţelor noii recolte naţionale de invective, delaţiuni fără miez, calomnii gratuite, "demascări" şi alte şerpeşti insinuări, precum şi argaţii gângavi, dar guralivi, lor ce trudesc pe ăst ogor fetid şi duhnind a hazna propagandistă, au , spre deosebire de anii din zorile intoleranţei băştinaşe, infinit mai multe şi perfide unelte de inoculare în organismul naţiei a acestui virus latent. Desigur aflaţi în văzul şi la îndemâna tuturor, media şi  robotitorii ei au fost principalele ţinte ale virusării şi intoxicării cu mega-doze de intoleranţă, între cele două tabere aflate în conflict aproape toate punţile reconcilierii şi ale unei confruntări civilizate şi decente de idei fiind arse, spre marea satisfacţie a "regizorilor" şi armatelor de "consilieri" din umbră. Şi, pentru că războiul invectivelor a atins fundul prăpastiei decenţei şi al minimei solidarităţi de breaslă, îmi permit să repun în câte rânduri, o povestioară cu tâlc despre vrajba jurnalistică a juneţii democraţiei mioritice. Cine îşi mai aminteşte, în debutul anilor 90, când avida piaţă de presă scrisă fusese invadată de o puzderie de foi, fiţuici, gazete şi alte asemenea publicaţii, care mai de care mai "liberă şi independentă",între presa stângisto-fesenistă în care excelau "Adevărul","Azi","Dimineaţa", precum şi intolerant-naţionalistele publicaţii, "România Mare", "Naţiunea","Europa", şi numerosul detaşament al publicaţiilor "de dreapta", cu "România Liberă" vârf de lance, era o "amiciţie" şi un "amor" faţă de care "dogoarea" frigiderului o depăşea pe a unui calorifer. De altfel, această tranşee era şi în societate, purtătorul unui trandafir, spre exemplu, fiind etichetat, fără comentarii, ca fesenist de soi, reciproca fiind valabilă. În toată fauna asta inamică, la "bastionul fesenismului", ziarul "Adevărul", îşi făcea treaba de redactor onest, încă din vremurile "Scânteii", jovialul, nea Costică Moraru, sau "Jo", cum îl ştiau toţi. Pentru nea Costică,toţi colegii săi mai tineri erau "copii buni" şi, indiferent persoana, toţi se numeau "măi,Jo", cu pluralul, "Joilor". Cât am avut ocazia să îi stau în preajmă, doar ca un mai tânăr coleg, subsemnatul lucrând taman în tabăra gatetărească opusă celei lui nea Costică, nu am auzit vreo vorbă rea, vreo bârfă sau altă "sopârliţă" despre vreunul dintre breslaşii care ne intersectam profesional. Când se mai aprindeau ceva spirite,hâtrul nea Costică se uita la beligeranţi gratulându-i cu eternul său sfat:"măi, Joilor,indiferent la ce gazetă lucrăm, noi suntem colegi şi trebuie să ne respectăm. Patronii, n-au decât să se certe, să se împace,noi avem treaba noastră. Nu ştii când se întâmplă ca ,în viitor, să lucraţi în aceiaşi redacţie.Ce faceţi atunci, staţi supăraţi?" Fost miner şi lucrător în subteran cu "inima lui Stalin", lopata minerească, gazetarul nea Costică nu avea pretenţia unui discurs plin de teoretizări psihopupu, însă, invariabil, avea darul de a netezi orice asperităţi ale orgoliilor jurnalitico-ideologice. Din nefericire, nea Costică este, de mult, în lumea umbrelor, tipăriturile şi jurnaliştii s-au împuţinat drastic, dar au proliferat noile arme ale bătăliei propagandistice, televiziunile mogulizate ştiristo-urlătoare în slujba cărora se exibă, sentenţios şi suficient, jurnalistul de tip nou, calificat la locul de muncă,de regulă în faţa calculatorului şi dependent de sms-ul salvator, pentru care , în majoritatea cazurilor, unicul crez este cardul, iar idolul este mogulul omipotent şi ,câteodată, cu oareşce pete în sângele său penal.Recent, rememorând acei ani ai freneziei jurnalismului post-decembrist, domnul Ion Cristoiu(nu sunt dintre cei ce mă trag de bârneţ apelându-l, maestre sau Ion Cristoiu), evoca emoţia, azi uitată şi desuetă, a jurnalistului când îşi vede semnătura în gazetă şi avea perfectă dreptate: fără acea emoţie, poţi fi, în cel mai fericit caz, un simplu funcţionar într-o redacţie.

PS. În ceea ce priveşte actuala deşănţată pornografie verbală ce se practică dintr-o parte a breslei media şi ale cărei "andrisanţi" sunt tot nişte aparţinători de aceiaşi lume,unii chiar foşti colegi cu "adversarii", dar care au alte convingeri despre politică, afaceri, decenţă sau nelegiuire, dacă toţi combatanţii ar fi fost din tagma jurnaliştilor, rar se putea ajunge la argumentul "bâtei" şi al grobianismului oral. aşa, se pare că, în pofida unui auto-proclamat statut sau, în cazul unora cărora nu li se pot pune la îndoială meseria şi  abilităţile gazetăreşti, abdicarea de la minima decenţă a solidarităţii de breaslă are izvorul în conştiinţa fiecăruia. Iar, conştiinţa nefiind un dat genetic,ea putând fi modelată prin educaţie ,caracter  sau convingeri, rămâne la "filotimia" individului dacă îşi făureşte o conştiinţă de diamant sau una de meduză. Şi, pentru a nu fi bănuit de partizanate şi alte prieteşuguri cu principalii eroi ai linşajului, pot afirma că, exceptând 2-3 personaje între care s-a înfiripat, în decursul anilor, o amiciţie condescendentă , cu majoritatea "proscrişilor" nu am schimbat niciun cuvânt sau, poate, cândva,vreun salut.Asta, nu mă face, însă, să nu fiu .cel puţin mirat, de tăcerea de lebădă tristă a şefiei Clubului Român de Presă. Hai, Indira, glăsuieşte, că tu, spre deosebire de alţi telejurnalişti mai gureşi, chiar ai mâncat o pâine de gazetar adevărat.          

marți, 7 ianuarie 2014

Beatificarea oului... clocit

Cu sarmaua şi piftia în gât, încă îmbujorată de plăcerile prelungite,mai ceva decât o peltea searbădă şi ratată de o gospodină de "goagăl",ale sărbătorilor de iarnă, asistenţa mioritică a privit cu sentimente contradictorii şi contrare la noul pelerinaj al Arogantului naţional la "chilia Rahoveană",sălaş unde va adăsta,după cele mai optimiste estimări, cam până la pârguirea cucuruzului şi saturarea poporului votant de lubeniţele dăbuleanului prostănac. Cum orice şut în dos e un pas înainte,chiar şi pe poarta penitenţei încătuşate, noua pălitură a Justiţiei în moalele fuduliei întâiului găinar şi numărător de ouă al naţiei pare a fi avut darul de a îl aburca,ajutat de braţele vânjoase ale tovarăşilor săi de partid,pe soclul martirilor şi în compania selectă a "sfinţilor" fără aură, dar la care  închina-vor-se tot natul pesedist şi degrabă iubitor de arginţi din visteria publică. Normal, dat fiind legăturile simandicoase ce i-au unit, primul glas ce a prins a ridica osanale, dar şi afurisenii asupra "inamicilor", a fost cel al vlăstarului şi parşivelului învăţăcel,victoraş întâiul, care, învârtoşat de zerul  ciobanului publicitar,s-a avântat în a trânti,încă o dată, cu inteligenţa în fasole şi a pune între parantezele unor umori de partid sentinţa primită de mentorul său. Mai mult, epuizat, poate, de numeroasele sale şedinţe foto, proaspătul manechin al politicii a "reuşit", purtat de zelul ocărilor şi orbit de lipsa de inimă a judecătorilor, procurorilor şi, în general, a tuturor doritorilor de repunere în cuibar a oului naţional, şi-a dat măsura valorii şi , dând apă "rău-voitorilor", l-a trecut pe ilustrul său înţelept în tagma "femeilor de succes" şi comparându-l cu Iulia Timoşenko. Gura păcătosului, nu putea rosti, spre exemplu, numele ex-premierului croat, bărbat, şi el încătuşat, dar,spre deosebire de plăpândul nostru, lustruit de ovaţiile,compătimirile şi complimentările camarazilor mai ceva decât oul lui Brâncuşi, repudiat de foştii săi colegi de partid.De altfel, cum era firesc, însuşi Dânsul, în drum spre carceră, s-a auto-compătimit şi auto-proclamat, ca orice muritor de rând şi derobându-se de statura şi prestanţa unui depozitar al tuturor tainelor Justiţiei, o victimă, desigur, politică, dosarul fiind unul amintind, după percepţia sa şi a amicilor săi, de anii sumbri ai zorilor comunismului băştinaş, în care primul său socru era ministru de exeterne, iar Ilici,bătrânul edec pesedist şi actualul său tovarăş de ideologie, o tânără şi nemiloasă stea  a noii ere politice.  Mai bărbată, sora distinsului reîncarcerat, cu avântul unei "eroine de pe Zambaccian", a decretat, sus şi tare şi printre "catifelate" vorbe de duh,că sfiosul său frăţior a fost jerfit de către duşmanii săi, care e  doar unul, pe altarul patriotismului ce l-a mistuit precum un ulcer cronic şi nu l-a lăsat să-şi rânduiască propria-i viaţă şi linişte. "Adelu,patriot! Ştii că-mi placi, " ar ricanat, de ar fi trăit aste momente, un Trahanache actual. Astfel, jelit de vocile de seamă ale trandafiraşilor guvernamentali şi de liota tele-părerologilor de casă, dar "independenţi", numărătorului de ouă nu-i mai râmăne decât să fie tâmâiat şi miruit de vreun sobor de "preoţi de bine" sau, poate, de prinde ceva roşeaţă în obrăjiori, parşivelul pupil  ar putea ca, în contrapartida unor "mici şi dezinteresate donaţii" guvernamentale, să înmoaie inima vreunei "înalte feţe bisericeşti" care să beatifice măreţul "ou -martir" din cuibarul din Kiseleff. Doar că, în pofida tuturor astor sforţări, celebrul şi mult-adulatul ou , după atâta tăvălire prin colbul celulelor este cam clocit şi, în astă situaţie, fără nicio valoare. Atenţie, însă, nu trebuie spart pentru că puteee!