Soldaţii japonezi

Gata! S-au tras obloanele tarabei politice de la care fiece vânzător de gogoşi, minciunele sau panglici şi-a urlat marfa menită a aburi plebea , mai mult sau mai puţin credulă. În râgâieli cauzate de prisosul sarmalelor, caltaboşilor ori jumărilor, şi cu saliva în barbă în aşteptarea crăpelniţei festive de la răscăcăratul anilor, târla parlamentarilor, guvernanţilor şi baroneilor îşi freacă mâinile la gândul că a mai trecut un an în care le-a crescut osânza conturilor, şi-au păstrat privilegiile şi au reuşit să-şi înfigă tot mai adânc rădăcinile noduroase în costelivul stârv al bugetului naţional, au mai căştigat o rundă de alba-neagra  în faţa contribuabilului amăgit că a primit un colţ de pâine în schimbul cozonacului furat cu abilitate şi multă, multă logoree. Pe taraba slinoasă a acestui an politic , gureşii neamului şi-au etalat toate desuurile jegoase şi cârpite, toate zdrenţele mâncate de moliile unor metehne prăfuite şi duhnind a carâmb de botfori şi sudoare de rubaşcă doar că, spre deosebire, parcă, de alţi ani,armata credulilor şi degrabă pupătorilor de moaşte şi sarmale electorale a fost mai  rarefiată, motiv de nelinişte şi uşoară panică printre bibilicile din curţile partidelor. O panică ţinută, totuşi, în frâu de apetitul iresponsabil al întâiului pălit de bulimie legiuitoare, premierul vvp, specimen bun de găzduit, spre studiu, la Antipa sau alt stabiliment de relaxare, care s-a jucat într-o frenezie bolnăvicioasă şi, de aceea, periculoasă, de-a ordonanţele, mai mult sau mai puţin urgente, într-un total sictir faţă de bunul simţ, unicul său scop fiind salvarea fundului său de matroană îmbâtrânită  în rele. Şi, toată orgia asta , sub privirile opace şi inflexibile, ca de ursuleţ de pluş, ale altui pierdut printre rândaşii roşii,un scai nefolositor ce as-a agîţat mereu de izmenele puterii şi înfipt acum în pluşul jilţului de avocat al plebei. Desigur, alegerile prezidenţiale ale toamnei au adus un părelnic aer ceva mai respirabil, ca o speranţă că peste tarabele jegoase se va abate o rafală de ploi ce le vor spăla de tot slinul şi duhorile ce le-au intrat în fibre, vânticelul cu pricina stricând, pentru puţin timp , frezele şi coafurile eternizaţilor în dregătorii şi în golănii de toate soiurile. Însă, în pofida unor vagi semne, spaimele au prins a se risipi şi, trăitori fiind în lumea lui nenea Iancu, toată vânzoleala s-a cam spart într-o îmbăloşare cvasi-generală în "Piaţa Endependenţi", deşi motive de "tras palme" actualilor guvernanţi , în frunte cu Goe baschetbalistul, au tot apărut ca ghioceii primăvara. Însă, sita fiind nouă, cum s--ar spune prin popor, deontologii şi alţi suporteri ai noului Moş Crăciun încă sunt ocupaţi cu număratul ochiurilor respectivei site, timp în care, nestingheriţi, pontacii, în frunte cu primul lor iresponsabil, dau cu tifla, precum repetenţii de după colţul şcolii şi scot limba la bunul simţ. Totodată, în ăst timp, deşi au trecut ceva săptămâni de la debarcarea din funcţie şi trecerea în rezervă a fostului comandant de ţară, trupeţii şi gorniştii foştilor aliaţi uselişti au uitat să fie resetaţi , ei rămânând încremeniţi, asemenea soldatului japonez uitat în tranşee mulţi ani de la terminarea războiului, tot în unica "ideologie", a lui "jos Băsescu". Că, trâmbiţaşii şi deontologii roşii încă mai recită încă vechile texte de brigadă artistică de agitaţie poate nu ar fi aşa de aiuritor, având în vedere că partidul lor are mai multe "pierderi" pe la Jilava sau prin dosare penale,dar, se pare că  nici noii penelişti, fructele iubirii şi ale concubinajului galben-portocaliu, nu au aflat că nu mai sunt tovarăşii foştilor aliaţi de la Putere, ci mânâncă pâinea neagră a Opoziţiei, pe unde s-ar plasa şi unanim-contestatul Băsescu. De aceea, iată, spre marea abureală generală, frăţia iohanisto-pontacă pare a fi avortat un pluton serios de locvaci  "soldaţi japonezi" ce au în raniţă numai o bâtă pe care scrie "jos Băsescu!" Şi, pentru că suntem la câteva ceasuri de noul an, nu vă voi ura, "zâmbeşte, mâine va fi mai rău", ci un simplu "La mulţi ani!"     

Sărăcia bogaţilor

Peste leşinata, fada, incolora şi inodora campanie electorală în care sunt angrenaţi 14 cetăţeni ai patriei, mai mult sau mai puţin anonimi, doritori să-şi aşeze simandicoasele lor şezuturi în jilţul suprem al naţiei,vânzoleala penală de pe la uşile procurorilor a picat precum ploaia în deşert şi a îmbujorat cadavrul politichiei noastre, o politichie de mahala, cu apucături  de ţaţe şi fanţi rataţi, dar cu ifose de feciorie trecută prin toate paturile şi prin toate şanţurile. De astă dată, spre marea bucurie a unor "amici" sau dezamăgirea  fanilor, voi lăsa în plata Domnului gâlceava, ajunsă la chiloţăreală de bordel şi discurs de birt, a principalilor aspiranţi la fotoliul cotrocenist, precum şi jalea şi dramoletele ce au darul de a mai condimenta ciorba lumii politicii de maidan mioritic şi voi încerca să scos din rărunchii acestor "faceri" un fapt, aparent banal, dar evitat cu mare grijă de toată liota deontologilor, părerologilor, strategilor sau chiar a politicienilor cu "morgă şi ştofă", numai muc şi sfârc, foarte gureşi, de altfel, pe teme minore sau din care le iese "un ce profit", cum ar fi spus  nenea Iancu, încă patronul, din nefericire, ale acestor mitici cu fiţe! Şi, pentru a nu pune răbdarea la încercare, "amănuntul" pe care voi a-l scoate la iveală şi a-l pune pe taraba unor eventuale discuţii ori dispute este legat de buzunarul "catindatului" prezidenţial. Mai precis, cât de mare este plapuma financiară a respectivilor ce speră şi se bat cu pumnul în piept că vor fi unici şi inflexibili apărători ai legilor. Astfel, mai concret şi pe româneşte, să priceapă până şi cel mai mort viitor votant, Legea nr.334 din 2006, publicată în Monitorul Oficial nr.510, în sfânta zi de  27 iulie 2010, reglementează finanţarea partidelor politice,inclusiv a candidaţilor pentru funcţia supremă în ţară. Oameni prevăzători, legiuitorii au încastrat în legea cu pricina absolut toate cele legate de finanţări, limite maxime de finanţări, precum şi pedepsele de care sunt pasibili cei ce o încalcă. Referindu-se la oile noastre, prezidenţiabilii, legea respectivă, la articolul 33(1) stipulează faptul că un candidat ănscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte a Statului, fie pus de un partid sau independent, nu poate să risipească în campania sa electorală o sumă care să depăşească echivalentul a 25.000 de salarii minime brute pe economie, valoarea salariului luat în calcul fiind aceea de la 1 ianuarie a anului în care se desfăşoară campania prezidenţială. Astfel, la 1 ianuarie a acestui an de graţie, 2014, valoarea salariului minim pe economie era, conform datelor oficiale, 850 de lei. Cu puţina artimetică din dotare, la un calcul sumar, chiar şi cu abacul, cele 25.000 de salarii, reprezentând limita maximă a banilor ce pot fi cheltuiţi de un candidat prezidenţiabil,ar însuma fix 21.250.000 lei sau, într-o aproximare la valuta europeană, ceva uşor peste 5 milioane de Euro. Năbăbăioasa lege mai precizează că sumele ce se revarsă peste limita statuată se face venit la bugetul de stat, adică intră în visteria domniţei Harvard ot Cornu, ministresa finanţelor.Ei, şi acum, să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi de perspicacitate şi să cuantificăm sumele aruncate de unii dintre cei 14 candidaţi numărând, spre exemplu, mulţimea bannerelor, a afişelor, corturilor şi altor materiale de propagandă şi vom ajunge la cea mai simplă concluzie, aceea că banii investiţi în toată astă hemoragie propagandistică depăşesc serios limita prevăzută de lege. Asta, în condiţiile în care domnii ce se agită şi vorbesc pe toate drumurile că vor fi întâii veghetori ai naţiei şi ai legilor ei, fură căciula votantului încă din faşă. Desigur, în "înţelepciunea" sa, poporul, obişnuit din vechime cu noianul birurilor, taxelor, vorbelor de clacă şi ipocrizia politicienilor de toată mâna, a ajuns la concluzia că, "nu-i prost cine cere"!  Mai chirugical , dar la fel de neaoş, nenea Iancu, prin vocea unui personaj-slugă, de care politichia noastră nu duce lipsă, a spus-o mai verde şi trist, sintetizând bâlciul politicii mioritice:"pupă-l  în bot şi papă-i tot!"    

Deşertul fantomelor

Vipia încrâncenată a luptei surde, a intoleranţei dusă până dincolo de stadiul înjurăturii blajine, cu tentă de alint, sau hăhăielilor grobiene a măcinat şi puţinul pământ sănătos pe care se mai sprijinea meleagul mioritic transformându-l într-un deşert arid, bântuit de fantomele desghiocate de suflet şi ambiţe şi descărnate de puţina fibră a speranţei. Ceea ce, până mai ieri, a putut fi un petic de normalitate, într-o mlaştină de "democraţie originală" adusă pe tălpile botforilor cu scârţ şi fason de conduri europeni ai armatei iliescene, din astă vară, cu opintirea voinicoasă a trupei cârlanilor zurbagii şi necopţi la puţina zestre mintoasă sau educaţională , totul a fost înghiţit de nisipul mişcător al unei guvernări aflată doar în bătaia vânturilor penale ale intereselor şi hatârurilor "caizilor" de partid. Aflat în voia tuturor vântoaselor, a pohtelor neostoite a mulţimii profitorilor şi atârnătorilor la peticitul şi pipernicitul buget public, deşertul nostru a devenit raiul acestor aventurieri ai ideologiilor şi uzurpatori a legilor, începând cu legea a mai încarnată în sufletul oricărui om care nu a chiulit de la şcoala primilor şapte ani ai vieţii, legea bunului simţ.După cum, în aceiaşi măsură, noua pată tumoral-nisipoasă ce şi-a găsit culcuş în trupul, altădată sănătos, al ţarinei carpato-danubiano-pontice a ajuns tărâm al speranţelor moarte şi al fantomelor lihnite de foame şi de pofta de a mai ridica ochii spre un cer pe care roiesc mulţimi de hoitari, neaoşi ori venetici,  hulpavi şi cu un chef neînfrînat de a se ospăta din hoitul rănit al unui fost falnic zimbru. Cum se întâmplă prin aste deşerturi, printre străvezii fantome şi fauna răpitorilor bipezi, mişună cohorte de scorpioni, şerpi,gângănii, lăcuste, viermi, hiene şi tot  soiul de vietăţi oportuniste, fiecare fărâmă de pomană boierească fiind căştigată de ăsta alai după mii de temenele, gudurări şi lins pantofi de fiţe ai dregătorilor din fruntea bucatelor, la festin fiind deschisă calea tuturor care îşi acceptă statutul de nevertebrat, mai ales politic. Desigur, ca prin minune şi în pofida tuturor sforţărilor armatei de zdrahoni iresponsabili şi roşii în inimi, minte şi priviri  de a nimici, de cele mai multe ori, prin siluirea legii şi a decenţei, orice palmă de pământ, în deşert s-au iţit şi nişte mici şi plăpânde oaze de normalitate,chiar dacă precară,în care , arar , se mai încumetă a se adăpa din izvorul speranţei puţinii naivi ce mai cred că expansiunea draconică a deşertului poate fi stopată. După cum, printre cârdurile de fantome ce hălăduiesc anesteziate şi bramburite, dar bucurându-se la fiecare ciozvârtă sau firirel aruncate, într-o milostivenie ipocrit-interesată, de către satrapii deşertului ori slugile lor,  prin deşert mai întâlneşti, predicând în pustii, câte un întârziat sau refuzat la masa bogaţilor sau câte un prooroc ce îşi încearcă a clădi propriul piedestal de pe care, odată aburcat de elanul inocent al ucenicilor, să ajungă mai lesne la cornul abundenţei personale.Şi, din nefericire, cum vremurile nu par a se limpezi, iar vântul pustiitor al desnădejdii şi al sărăciei, de toate felurile, a prins a se înteţi, spre satisfacţia gureşilor înscăunaţi în jilţurile puterii discreţionale şi fără nici un dram de jenă şi respect,nu prea se întrevăd semne ale vreunei renaşteri a peticului de plai pe care domneau legea, toleranţa, decenţa şi normalitatea. Chiar dacă, la porţile Levantului fiind, toate erau luate şi tratate mai lejer! Dar, în niciun caz, nu era domnia mitocană a înjurăturii, flegmatului şi rânjitului ca proata-n târg!     

Haplea cu papion şi femeile cu barbă

În anii umorul mioritic interbelic, un personaj,Haplea, făcea furori mai abitir ca siliconatele şi botoxatele contemporane şi cu mult peste miorăilelile şi jelaniile lălăite de ciudele de manelişti pe la generoasele televiziuni spălătoare de creiere pustii. Haplea era o născocire desenată ce întrupa nătângismul uşor perfid al progeniturilor plămădite din amorurile mahalagiilor cu ifose de parveniţi, un personaj aparent inofensiv în tembelismul său, dar care , pe lângă hăhăilala populară, stârnea şi destule pocinoage. Un măgădău în pantaloni scurţi,mereu îndopându-se cu plăcinte, cu un etern zâmbet tâmp aninat de o moacă mereu mirată, şleampăt şi neândemânatic, rod al unor părinţi de aceiaşi teapă şi măsură, Haplea făcea deliciul poporului dornic de hlizeală şi băşcălie ieftină, în timp, numele său fiind asimilat până la transformarea sa  într-un loc comun, " parcă eşti un haplea!", un soi de strămoş al actualilor pantofi de sport, deveniţi neaoşii "adidaşi", sau al copiatoarelor, utilele "xeroxuri". Dar, revenind în zilele noastre, prin mulţimea, de multe ori vidă şi mută, dar pofticioasă la bucatele naţiei, au prins roşeaţă în obraji şi şunculiţe pe la şale, o seamă de urmaşi ai figurii caricaturale ce a înveselit chiar şi copilăria veşnicului  Ilici a neamului pesedist, junele Haplea. Desigur, la vremuri cizelate, şi noii haplea au renunţat la pantalonii scurţi,au deprins arta rotirii vorbelor şi a aburelii, însă şi-au păstrat năravurile şi "manerele" originalului, pocinoagele actualilor fiind, totuşi, cu mult mai maligne şi perfide. Haplea zilelor noastre e în stare să se împopoţoneze cu papion, dar să calce în străchini şi să se hlizească tont la mese regale, după cum, la fel de "natural", te poate minţi cu privirea-i inocentă de haplea că afară ninge, chiar dacă e caniculă, sau se poate plimba cu barca pe uscat şi să afirme, la fel de nonşalant, că a fost pe un crucişător. Din păcate, acest Haplea cu papion trăieşte cu impresia că toţi neuronii planetei s-au bulucit numai în ţeasta sa, motiv pentru care viselele sale erotico-politice îl încurajează să se închipuie Haplea întâiul al norodului. Spre deosebire de personajul iniţial, care era o unică odraslă a familiei de păturici interbelici, vremurile noastre au mai plăsmuit un alt confrate de-al său, tot un Haplea, cu un papion mai roşu decât steagul Chinei, dar la fel de avid a fi atârnat de ciolanul "foncţiei" şi al puterii. Dacă nu ar avea darul vorbirii şi ar sta cu gura încleştată,tăcând inteligent, ăst Haplea ar părea chiar cu o brumă de glagorie şi cu un prinos de ştaif doar că, fosta-i îndeletnicire de manechin îi mai dă ghes, prilej de a fi târnosit, mai ales de foştii săi colegi de clasă politică, prin toate noroaiele. Însă, fostul purtător de ţoale de împrumut şi de neveste ţine la flegmare şi ,pătruns de un zel slugarnic şi o foame de haplea, nu renunţă la plăcerea de a fi umilit, precum un alt frate în ale hăplismului  şi milogelii, un actoraş ce a "reuşit" rolul vieţii sale, Euromilogul roşu. Şi, pentru că fauna noastră este plină de animale şi animăluţe de toate soiurile, pe lângă celebra "femeie cu barbă" ce i-a "fericit"  pe valsatorii vienezi, şi prin pădurile noastre mişună cohorte de "femei cu barbă", de la mutele şi tutele, "fă", până la vivandiere de partid cu vocalizele la purtător şi poalele-n cap, acestor specimene, care sunt mai active şi în călduri mai ales în perioadele de rut electoral, fiind destul de dificil a le defini sexul şi părinţii biologici, transhumanţele "femelelor" cu pricina fiind, în destule cazuri, cu mult mai dese decât împerecherile. "Femeile cu barbă", nu sunt frisonate de ambiţiile care îi macină pe hăpleii neamului,ci, mult mai docile şi mulţumindu-se cu câte o fărâmă de cozonac, se limitează la interpretarea, după notiţele şi indicaţiile primite de la stăpânul Haplea, a ariei de partid. Normal, "femeile cu barbă" care au statut de amante ale hăpleilor politici au privilegiul de a primi cadou şi câte un portofoliu ministerial.  Acum, în aste zile, se pare că Haplea întâiul a făcut o nouă boacănă , a spart vesela de zestre, prilej de supărare şi nevricale pentru "bunică-sa", şi de ghinion  care s-ar putea să-l ajungă la sfârşit de toamnă.  Hai,pa!    

La ciorbea milei!

Între două dramolete, pesedeul învingător, prin voinţa şturlubaticului său  lider şi prin votul mulţimii mute şi trandafirii, a fericit naţia cu un nou cadou, prin înălţarea unsului viorelului, eşuatului sindicalisto-politruc Ciobea,  în jilţul de Avocat al Poporului, o dregătorie vitală, dacă este luată în serios, dar , în fapt, o sinecură, o tinichea atârnată pe post de "medalia muncii" la reverul celui mai jalnic "ex"(ex-procuror,ex-sindicalist, ex-primar, ex-ţărănist,ex-premier, ex-penelist).Acum, după ce s-a buricat atâta amar de vreme şi a înjurat "sistemul băsist" pe la toate televiziile de partid, poate că, Toruţ al Cioarbei(aşa cum îl alintau consătenii pe nefericitul posesor al unei pălituri de copită cabalină taman în freză) chiar îşi merită "răsplata jertfei patriotice" mai ales că, după propriile sale evocări studenţeşti, locul de întâi premiant naţional i-a fost ocupat, pe nedrept şi mai brutal decât Crimeea, de cătree o altă "euro-lumină" a neamului, Adrian Severin. Însă, fiind într-o perioadă în care pomenile sunt binevenite, probabil că, la înmânarea firmanului, viorel i-a pus în braţe mega-avocatului naţional şi o lumânare, d-aia mare, de cununie,adăugăm un smerit, "să fie primit" . Totuşi, între coperţile unei ipotetice şi viitoare cărţulie a subsemnatului s-ar regăsi, cu siguranţă, şi rememorarea unei scene de umor negru şi absurd în care eroul principal a fost actualul şi fericitul câştigător al ultimei ofrande pontace, postul de Avocat al poporului român.
Întâmplarea cu pricina s-a petrecut la Reşiţa, pe la mijloc de ianuarie 1996, când, din motive tot de guvernare pesedisto-văcăroiană, salariaţii de la UCM( o uzină mastodont) au pus-o de o revoltă aşa de spontană încât toată conducerea a fost efectiv alungată şi şi-a semnat demisiile pe spinările revoltaţilor, interimatul fiind asigurat de un nou director care , zilnic avea în ospeţie, în biroul său, zeci de emisari nervoşi ai greviştilor care, de pe la 7 dimineaţa, până la sfârşitul programului, îl blagosloveau pe noul conducător cu toate vorbele de duh din dotare. Omul, un bănăţean mai  vânjos şi blând, primea stoic toate aste "daruri" proletare astfel, conştiincios, zilnic, ambele tabere îşi respectau "programul de lucru". După câteva zile de răzmeriţă, apare la la Centru, de la Bucureşti, un emisar de la federaţia sindicală unde era arondat şi sindicatul revoluţionarilor, solul fiind M.P,, unul dintre hârşitele "eminenţe cenuşii" ale sindicalismului post-decembrist şi, la acel moment, sfetnic de taină al Federaţiei Sindicale "Henry Coandă", aflată în parohia proaspătului debarcat de către Miron Mitrea de la şefia CNSLR-Frăţia şi noul lider al CSDR, însuşi, Victor Ciorbea, cu rănile de victimă încă sângerânde. "Îţi dau o veste,diseară vine Ciobea să negocieze cu noua conducere", îmi vinde pontul MP, amicul meu, ambasadorul sindical. După ce programul de înjurături şi proteste s-a încheiat, revoltaţii savurându-şi de mult "victoria" zilei, apar în biroul directorului, care taman îşi curăţa cabinetul de mulţimea cocoloaşelor de hârtie şi îşi desfunda orificiile faxului de guma de mestecat îndesată, bineânţeles, în semn de "protest", de către "spontani", cei doi negociatori sindicali :MP şi Victor Ciorbea. După delicateţurile de protocol, s-a trecut, fără fasoane, la negocierile propriu-zise, ex-premierul demarând cu aplombul pe care, în zilele noaste, şi-l mai etalează pe la televiziuni. Numai că, fatalitate! Directorul nostru respinge , cu aceiaşi "bâtă" ,"nu am bani", toate sumele de creştere salarială propuse de Ciorbea şi însoţitorul său, în pofida jocului de-a poliţistul bun şi cel rău făcut de ambii sindicalişti. În fine, pentru a nu plictisi, aproape de primul cântat al cocoşilor, într-o ultimă şi plângăcioasă tentativă, marele lider sindical sloboade o rugăminte de adolescent refuzat la dans până şi de tocilara şcolii:"domne, dă-mi măcar 1 leu , majorare  la salariu, să nu plec cu mâna goală!" "Nu auziţi, domnilor, că nu pot să dau nici leu ăla, că n-am bani! Hai, gata!" a replicat interimarul conducător al uzinei şi l-a trimis la plimbare, cu mâna goală şi mofluz, pe viitorul Avocat al Poporului. Acum, revenind la timpurile noastre, cât s-o fi rugat de viorelul arogant fostul penelist pentru noua dregătorie. Să nu rămână "făr de coledzi"! 

Bufeurile ţaţei viorica

Deşi poate ar părea straniu sau ieşit din tiparele păstrate în lada de zestre a memoriei locului şi neamului, ţaţa viorica a noastră nu este acea fiinţă corpolentă, uşor atinsă de aripa unei straşnice mustăciore şi posesoare a unui estetic şi semeţ neg pe unul dintre cei doi obrăjiori roşii de înverşunarea proprietarei. După cum, ţaţa viorica din povestea noastră urbană nu este nici fiinţa postată în faţa porţii ori a uşii blocului , înfăşurată într-un decolorat capot înflorat de diftină,veşnic înzorzonată cu bigudiuri din plastic ros de vremi şi nelipsita broboadă acoperitoare, ce-şi varsă ofurile casnice la suratele sale de conversaţii bârfitoare. Mai mult, spre marea dumneavoastră disperare, această ţaţă viorica nu este eroina amoroaselor avansuri hăhăite ale fanţilor, mai mult tomnatici, din mahalaua în care îşi face veacul, dar nici durdulia asudată şi mereu grăbită ce fuge, lăsând în urmă un etern damf de varză călită, până la prăvălia din colţ după o litră de măsline şi un pachet de ţigări.În sfârşit, pentru a spulbera misterul şi a ostoi curiozitatea , ţata viorica este departe de toate aceste clişee şi portrete robot, mai mult sau mai puţin fidele. Personajul din naraţiunea noastră , "această " ţaţă viorica, este o fiinţă stilată, cu o oarecare şcoală, mai mult a vieţii, dobândită, e drept, prin tufişuri şi staţii de metrou, care , în cazul în care e nevoită, ştie să dea bineţe, să aducă un pahar cu apă sau o cafea boierilor şi, desigur, să folosească în mod util apa, săpunul şi periuţa de dinţi. Ţinută sub papuc, ţaţa viorica poate fi o femeie de casă destul de docilă, chiar dacă, nu de multe ori, dar cam des, mai sare pârleazul şi se mai încurcă-n vorbe şi fuste cu golănaşii cartierului. Ca orice damă cu oarece aere de divă şi fason de intelectuală, dacă e băgată un pic în seamă şi i se dă pe mână o dregătorie, o slujbă mai acătării, ţaţa viorica asudă de zel precum un taur în călduri privind apoi, cu ochii umezi şi lăcrămoşi de fericire, la jupân. Dar, în sinea ei, ţaţa viorica, în timp ce se gudură şi toarce de fericire ca un pisoi adunat de la pudebă, se gândeşte la muşcătura fatală ce o va urca în patul cu baldachin a puterii. Iar,a noastră ţaţă viorica,odată ajunsă pe genunchii vânjoşi şi cărnoşi ai puterii, alintându-se pisiceşte şi aruncând bezele, jurăminte şi mângâieli înşelătoare tuturor berbanţilor ce-i cântă ode , îi fac daruri şi îi aduc jertfe patrimoniale,  mirându-se de naivitatea şi arivismul curtezanilor, îi pupă-n bot şi le papă tot! Mai mult, după ce le stoarce portofelele şi sentimentele, ţaţa viorica, sfioasă ca o fecioară la prima împărtăşanie şi zâmbind angelic şi pervers, se jură, până şi pe diploma de divă, că este bucăţică tăiată din bunătatea şi loialitatea lumii şi, de-ar fi să dea buzna prin toate iatacurile justiţiei, tot nu ar avea linişte până nu îşi va salva cavalerii săi credincioşi de ruşinea zeghei. În fine, pentru a nu mai obosi asistenţa cu etalarea tuturor virtuţilor ţaţei viorica, e momentul a pune puncr menţionând, totuşi, că, din noianul ăsta de daruri ce au pogorât peste eroina noastră, se iţeşte şi un mic şi pricăjit defect.Astfel, dacă şi numai o adiere de bun simţ îi trezeşte din somnolenţă unicu-i neuron din dotare, ţaţa viorica este pălită de un tsunami de bufeuri asezonate cu  folclorice poale -n cap şi "duioase",ba, pe-a mă-tii, ce au păcatul de a o transforma dintr-o "divină" ţaţă, într-o banală damă de consumaţie! Hai, pa!   

"Nemţii" lor şi "descurcăreţii" noştri

Pentru mulţi dintre mioriticii noştri băştinaşi, marile frâmăntări ale vecinilor sau celor mai de aiurea, secătuirea buzunarelor de către numeroşii şi nesaturaţii bureţi ai birurilor guvernamentale ori flegmarea publică a unor personaje care ,prin strădania minţii şi talentului, au pus un grăunte în brazda destul de bolovănoasă şi aridă a inteligenţei naţiei, lasă urma vântului printre crăcile pomilor fără rod. Pentru aceşti compatrioţi, mai ales pentru disciplinaţii şi freneticii abonaţi la noianul ofertelor festiviste, al tigăilor electorale sau iahniei şi micilor "moca", toate aceste zbateri şi convulsii exterioare pălesc în faţa dramoletelor, "tragediilor piperene" ori "cataclismelor" prin care trec siliconatele şi botoxatele neamului...prost.Astfel, pusă pe talerul "naturelului simţitor" al Ziţelor, Miţelor şi Titircilor naţionali, drama ucrainiană e un moft, comparativ cu jalea ce a prins, precum slinoasa mătase a broaştei un nefericit şi bezmetic mormoloc, poporul suferind pe altarul caznelor puşcăriaşului Jiji, "victimă" a "odioasei dictaturi" ce nu-i permite plăpândului o permisie de vreo două-trei luni, cât să mai dea bisericosul încarcerat vreo donaţie, ceva. Doar, vin sărbătorile, iar liota pomanagiilor şi-a rezervat din timp locuri la poarta "palatului". Şi, pentru că, potrivit şi sforăitoarelor lor enunţuri, sunt emanaţii sufragiului şi al "boborului" votant, nici falanga gureşă a aleşilor nu a ratat ocazia de a ieşi , mai dihai decât gândacii de bucătărie când se aprinde lumina, recitând ,electoral şi din toţi bojocii, puerila şi ipocrita poezie a "martirului Gică", liderul celui mai nou "dream team" al puşcăriaşilor patriei ,lot "selecţionat" cu grijă şi după multe "observări" de către "scouterii" în robe. Cum era şi de aşteptat, dat fiind predictibilitatea talentosului de a se băga precum musca în laptele populismului,printre "recitatorii" de frunte s-a regăsit şi întâiul plastograf al spaţiului carpato-dunăreano-pontic, personajul cu pricina fiind dispus să spele cu propriile-i lacrimi de crocodil "emblema" maculată a fostului fotbalist Gică, ajuns, prin "merite" personale, coleg de celulă cu alte pitoreşti neamuri ale coloratei şi gălăgioasei "familii a fotbalului", de la plângăciosul cofetar, Copos, până la "smardoii" Mimi şi Giovani. Desigur, aflate în faţa unui asemenea festin, bocitoarele "profesioniste" şi cele de ocazie nu se dezlipesc de masa cu asemenea"trufandale", deplânsul Adelu fiind,deja, o tristă şi vagă amintire, zilnicele şi nesfârşitele tele-lăcrămaţii , indignări şi jeluiri fiind giulgiu care acoperă toate celelalte năzbâtii şi boacăne rupătoare de buzunare ale reâncarnatului, prin votul majoritar al cadânelor parlamentare, cadavru guvernamental pontac. Şi, în vreme ce "descurcăreţii" noştri, atât atârnătorii de pulpana financiară a guverrnanţilor, cât şi cei agăţaţi mai abitir decât o căpuşe de un maidanez de ciolanul puterii şi al bugetului, asudă de nervi şi emoţie în speranţa vreunei graţieri prezidenţiale sau al întrupării legislative a "pohtei" amnistiei şi graţierii, la o azvârlitură de băţ, în ţara "băsistei Angela", nişte judecători "fără inimă şi orientare" au cutezat să arunce după gratii, după un proces de numai 4 zile,nu aproape 7 ani ca la noi, o veritabilă, nu gonflată precum Gicuţă al nost,legendă a fotbalului teutonic, Uli Hoeness, pre numele său, şeful clubului actual campion al Europei, Bayern Munchen, şi, chiar el, fost campion mondial şi european cu naţionala Germaniei. Ba, mai mult, dovedind că, neamţu-i neamţ şi-n pielea goală,proapătul puşcăriaş,Uli Hoeness, a refuzat să facă apel şi s-a prezentat, plin de demnitate, la locul recluziunii. Asta, în timp ce plângăcioşii noştri, sub ochii înlăcrimaţi ai fruntaşilor guvernanţi şi ai multor guvernaţi, se dau cu târtiţele de pâmânt şi îşi sleiesc puţina zestre neuronală în jalbe şi bocete indecente proclamându-se nevinovaţi şi cerându-se  acasă pe motiv că e frig în odaie şi au apă caldă  doar 2 zile pe săptâmână.( cam ca la Dorohoi sau Petroşani). Deh! dacă aveam şi noi mai mulţi "nemţi" şi mai puţini "descurcăreţi", poate nu mai dădeam "copy paste" la sărăcie. DE toate felurile!  Aşa, parafrazându-l pe eternul nenea Iancu, suntem  "descurcăreţi" mulţi, dar norocul e puţin!          

Paiaţa din manechin

Râgând de plăcere, trupeţii pesedişti încă se mai scobeau între dinţi, hăhăind gros, precum tiriştii care îşi admiră reciproc posterele cu vreo goliciune aninate în cabine, de urmele colivei savurată la parastasul struţocămilei useliste când, păşind ţanţoş ca un curcan jumulit, fostul manechin al naţiei urca în cârca ridicolului suprem spre băloşirea  carâmbilor pontaci. Gest neânţeles pentru o bună parte a asistenţei, gratuit şi încârcat de obidă venit din partea unui personaj care, de un sfert de veac, era perceput ca un etalon al eleganţei şi chiar al unei seniorii izvorâtă mai mult din alăturarea sa de unul dintre emblematicii liberali neaoşi, venerabilul Dan Amedeo Lăzărescu, "soţul mamei mele", cum ţinea a pune în cote precise  relaţia dintre ei. Asta, în pofida faptului că, în anumite momente ale devenirii sale post-decembriste, fostul prezentator de costume "tip APACA" ,produse ale "epocii de aur", şi pupil al "mamei Zina" a fost ajutat de aura veritabilului liberal şi de "respiraţia" camarazilor de arme şi ideologie ai acestuia. Fire bântuită de lungi tăceri cu iz filozofal, mereu pomădat şi scos din cutie, actualul rătăcitor pe la uşile Puterii pesediste, fără a transpira prea mult şi a etala energii nebănuite a avut şansa ca, după vreo două ratări a vreunui jilţ edilitar, să fie aburcat, mai mult de "braţele vânjoase" ale aliaţilor, confraţilor şi, în special, ai destinului, în dregătorii cu mult peste aşteptări, dar care se pliau pe imaginea sa şi, mai abitir, pe ambiţiile sale nemăsurate de a fi un nabab al timpurilor noastre. La o privire mai atentă, atât mandatul său de ministru, cât şi cel de premier nu au rupt gura târgului, dimpotrivă, printr-o serie de decizii, a pus destule semne de întrebare asupra "eleganţei" în guvernare, punerea pe tava unor firme, înainte de a fi în posesia statului, a resurselor aflate într-un petic de pâmânt câştigat după, prin eforturi diplomatice, de România fiind doar un exemplu, "firav", de "bună guvernare". Iar, pentru a-mi trage spuza şi pe vatra subsemnatului, nu ratez ocazia a menţiona că ,fără voie, am depisatat că  acelaşi premier, asudând pe moşia  patriei, a "omis" să-şi treacă în declaraţia sa de avere participarea, în calitate de posesor al unor pacheţele de acţiuni, la două "firmuliţe" ale unor amici, motiv de uşor deranj pentru elegantul cu pricina. Ca pe valiza unui comis voiajor scăpătat, fostului lidser al liberalismului băştinaş i s-au pus tot soiul de etichete, de la "moliceanu", la "râzgândeanu"  sau"motocicleanu", dar, iată că, acum, în amurgul carierei sale, când se pregăteşte de un nou mariaj politic, singur, de bună voie şi nesilit de nimeni, precum un ginerică prea hârşit în căsătorii pentru a mai avea "naturelul simţitor", şi-a lipit cea mai jalnică şi jerpelită etichetă:"slugărniceanul". Asta şi pentru că, de astă dată, gomosul aspirant la nurii "miresei" viorica s-a ales din partea "divei", urâtă dar bogată, numai cu un noian de promisiuni deşarte şi, din partea presupuşilor socri şi ai propriilor rubedenii, cu ţucalul plin deşertat, peste fereastra "peţitei", drept în crescetul, proapăt ferchezuit, al tomnaticului pretendent. Astfel, din fălosul manechin de odinioară, rupt pe la încheieturi şi aruncat într-un colţ de debara, s-a iţit scăfârlia hâdă şi jimbată a unei paiaţe fără sfori.Inutilă! Atât de inutilă încât nimeni nu mai vrea să se uite la ea. Doar,poate, câteodată, vreun maidanez plictisit să o mai târnosească prin colbul  vreunei uliţe politice.  

"Jurnalism" de bodegă

Dintre nămeţii patriei , printre rafalele viscolului băştinaş şi eternele bâlbe festiviste ale bugetarilor plătiţi din buzunarul contribuabilului să nu fie "surprinşi" cu izmenele în vine la primii fulgi de nea, se îţeşte, larg şi maculat de o iresponsabilitate cronică, rânjetul tembel, de golănaş, al celui dintâi baschetbalist şi copilot care a fost slobozit accidental de aste meleaguri. Că, băiatul vesel al politichiei are mintea mai necoaptă decât a unui cozonac ratat de gospodină, dar ţâfnă şi orgoliu cât tara aia dragă lui, China populară, a reuşit să se dumirească destulă populaţie votantă, rata majoritată a absenteismului electoral fiind elocventă,însă mai erau câţiva naivi care îl suspectau pe respectivul de posesie a unui strat fin de decenţă. Eroare! "Distinsul"  este eliptic de obraz , dar este înrestrat cu o doză supranormală de un tupeu frate cu mârlănia. În urma "pomenii în viu" , organizată de politrucii pesedişţi la crâşma lui "Gino chioru" (scuze, dar asta era porecla fostului fotbalist ajuns,şi cu "sprijinul amical şi dezinteresat" al cuplului comico-muzical, Ponta-Dragnea, staroste peste fotbalul mioritic) la care "oaspeţii de seamă" erau aceiaşi doi camarazi,  taman în orele în care în Apuseni se consuma o dramă, cei mai atenţi obsaervatori au fost ,cel puţin intrigaţi, atât de "neispirata" prezenţă a premierului "îngrijorat până la lacrimi" de soarta celor 7 accidentaţi, cât, mai ales, de muţenia liotei de "jurnalişti"  părtaşi la chef. Încercând să se dea "şcoliţi" prin inutilele cursuri de "manevrarea informaţiei", unii dintre organizatori au spoit chermeza în noua limbă de lemn de partid, susţinând că a fost o "întâlnire cu presa acreditată" pe lâng ominipotenta tufă trandafirie guvernamentală. Păi, dragii moşului, aşa cum a afirmat în scris şi Ion Cristoiu, cumetria dintre cele două tabere este notorie şi, în destule situaţii, tinde spre un concubinaj reciproc avantajos. Ba, s-au mai întîlnit situaţii în care, dragostea fiind infinită şi arzătoare, a fost parafată chiar şi la starea civilă. În ceea ce priveşte "verticalitatea" unor trestii jurnalistice, îmi permit să redau un episod, mustind de tâlc, din "anii de glorie" ai guvernării Năstase. Astfel, aflat sub sceptrul conducător al "crucişătorului" de atunci al presei, CTP, Clubul Român de Presă a pus la cale,într-una din sălile fostului Sofitel, o întâlnire dintre capii jurnalismului autohton şi premierul vremii, Adrian Năstase. În jurul mesei, nu au ratat ocazia de a fi prezenţi, toţi solii deontologiei şi incisivităţii presei, de la SRS, la Tatulici şi de la Nistorescu, la Ion Marin. Era o atmosferă dulceag-alintătoare, pigmentată cu obişnuitele glumiţe şi ironii fine lansate ,printre zâmbete, de oaspetele celor mai fioroşi "câini de pază" ai societăţii când, mai mult în şagă, s-a atins subietul "economiei subterane", unul dintre "vigilenţii" gazetari lansând un procent(parcă 40%) destul de important al existenţei acestei plăgi pe trupul plăpând al economiei naţionale. "Cred că e mai nare", a zâmbit fin şi privind galeş spre asistenţa anesteziată de plăcere invitatul de onoare .  Desigur, nimeni nu a comentat, nici unul dintre marii cavaleri ai dreptăţii nu a fost oripilat de plusarea existenţei flagelului cu pricina, nimeni nu a îndrăznit să afle ce demnitari din angrenajul atenuării respectivului fenomen a fost, cel puţin, mustrat. Totul s-a încheiat în zâmbete şi cordiale strângeri de mâini transpirare de emoţia atingerii cu a "distinsului" viitor încarcerat. doar, de mâinile lui depindea şi fericirea financiară a gazetelor conduse de acei vajnici "formatori de opinie". Şi, acum ne indignăm că o mână de pleşcari, posesori de legitimaţii jurnalistice, au poftit la o "poantă de birt"?     

Breaslă cariată!

Părea aruncată şi uitată în colţul jegos şi colbuit al junei noastre istorii post-decembriste, printre mineriade, manipulări fesenisto-iliescene, trădări , zâmbete false sau lideri şi milionari de carton. Însă, născută din cenuşa în care au suflat din toţi bojocii lor de burtă-verzime politico-afaceristă niscai leprişoare săltate de valul decembrist din stalurile nomenclaturii şi "organelor" acompaniaţi de "guriţele" junillor doritori la un loc privilegiat la ţăţa puterii, intoleranţa a revenit în forţă şi a lovit, mai abitir, familii, conştiinţe, amiciţii. E drept, acum "eminenţele" semănătoare a seminţelor noii recolte naţionale de invective, delaţiuni fără miez, calomnii gratuite, "demascări" şi alte şerpeşti insinuări, precum şi argaţii gângavi, dar guralivi, lor ce trudesc pe ăst ogor fetid şi duhnind a hazna propagandistă, au , spre deosebire de anii din zorile intoleranţei băştinaşe, infinit mai multe şi perfide unelte de inoculare în organismul naţiei a acestui virus latent. Desigur aflaţi în văzul şi la îndemâna tuturor, media şi  robotitorii ei au fost principalele ţinte ale virusării şi intoxicării cu mega-doze de intoleranţă, între cele două tabere aflate în conflict aproape toate punţile reconcilierii şi ale unei confruntări civilizate şi decente de idei fiind arse, spre marea satisfacţie a "regizorilor" şi armatelor de "consilieri" din umbră. Şi, pentru că războiul invectivelor a atins fundul prăpastiei decenţei şi al minimei solidarităţi de breaslă, îmi permit să repun în câte rânduri, o povestioară cu tâlc despre vrajba jurnalistică a juneţii democraţiei mioritice. Cine îşi mai aminteşte, în debutul anilor 90, când avida piaţă de presă scrisă fusese invadată de o puzderie de foi, fiţuici, gazete şi alte asemenea publicaţii, care mai de care mai "liberă şi independentă",între presa stângisto-fesenistă în care excelau "Adevărul","Azi","Dimineaţa", precum şi intolerant-naţionalistele publicaţii, "România Mare", "Naţiunea","Europa", şi numerosul detaşament al publicaţiilor "de dreapta", cu "România Liberă" vârf de lance, era o "amiciţie" şi un "amor" faţă de care "dogoarea" frigiderului o depăşea pe a unui calorifer. De altfel, această tranşee era şi în societate, purtătorul unui trandafir, spre exemplu, fiind etichetat, fără comentarii, ca fesenist de soi, reciproca fiind valabilă. În toată fauna asta inamică, la "bastionul fesenismului", ziarul "Adevărul", îşi făcea treaba de redactor onest, încă din vremurile "Scânteii", jovialul, nea Costică Moraru, sau "Jo", cum îl ştiau toţi. Pentru nea Costică,toţi colegii săi mai tineri erau "copii buni" şi, indiferent persoana, toţi se numeau "măi,Jo", cu pluralul, "Joilor". Cât am avut ocazia să îi stau în preajmă, doar ca un mai tânăr coleg, subsemnatul lucrând taman în tabăra gatetărească opusă celei lui nea Costică, nu am auzit vreo vorbă rea, vreo bârfă sau altă "sopârliţă" despre vreunul dintre breslaşii care ne intersectam profesional. Când se mai aprindeau ceva spirite,hâtrul nea Costică se uita la beligeranţi gratulându-i cu eternul său sfat:"măi, Joilor,indiferent la ce gazetă lucrăm, noi suntem colegi şi trebuie să ne respectăm. Patronii, n-au decât să se certe, să se împace,noi avem treaba noastră. Nu ştii când se întâmplă ca ,în viitor, să lucraţi în aceiaşi redacţie.Ce faceţi atunci, staţi supăraţi?" Fost miner şi lucrător în subteran cu "inima lui Stalin", lopata minerească, gazetarul nea Costică nu avea pretenţia unui discurs plin de teoretizări psihopupu, însă, invariabil, avea darul de a netezi orice asperităţi ale orgoliilor jurnalitico-ideologice. Din nefericire, nea Costică este, de mult, în lumea umbrelor, tipăriturile şi jurnaliştii s-au împuţinat drastic, dar au proliferat noile arme ale bătăliei propagandistice, televiziunile mogulizate ştiristo-urlătoare în slujba cărora se exibă, sentenţios şi suficient, jurnalistul de tip nou, calificat la locul de muncă,de regulă în faţa calculatorului şi dependent de sms-ul salvator, pentru care , în majoritatea cazurilor, unicul crez este cardul, iar idolul este mogulul omipotent şi ,câteodată, cu oareşce pete în sângele său penal.Recent, rememorând acei ani ai freneziei jurnalismului post-decembrist, domnul Ion Cristoiu(nu sunt dintre cei ce mă trag de bârneţ apelându-l, maestre sau Ion Cristoiu), evoca emoţia, azi uitată şi desuetă, a jurnalistului când îşi vede semnătura în gazetă şi avea perfectă dreptate: fără acea emoţie, poţi fi, în cel mai fericit caz, un simplu funcţionar într-o redacţie.

PS. În ceea ce priveşte actuala deşănţată pornografie verbală ce se practică dintr-o parte a breslei media şi ale cărei "andrisanţi" sunt tot nişte aparţinători de aceiaşi lume,unii chiar foşti colegi cu "adversarii", dar care au alte convingeri despre politică, afaceri, decenţă sau nelegiuire, dacă toţi combatanţii ar fi fost din tagma jurnaliştilor, rar se putea ajunge la argumentul "bâtei" şi al grobianismului oral. aşa, se pare că, în pofida unui auto-proclamat statut sau, în cazul unora cărora nu li se pot pune la îndoială meseria şi  abilităţile gazetăreşti, abdicarea de la minima decenţă a solidarităţii de breaslă are izvorul în conştiinţa fiecăruia. Iar, conştiinţa nefiind un dat genetic,ea putând fi modelată prin educaţie ,caracter  sau convingeri, rămâne la "filotimia" individului dacă îşi făureşte o conştiinţă de diamant sau una de meduză. Şi, pentru a nu fi bănuit de partizanate şi alte prieteşuguri cu principalii eroi ai linşajului, pot afirma că, exceptând 2-3 personaje între care s-a înfiripat, în decursul anilor, o amiciţie condescendentă , cu majoritatea "proscrişilor" nu am schimbat niciun cuvânt sau, poate, cândva,vreun salut.Asta, nu mă face, însă, să nu fiu .cel puţin mirat, de tăcerea de lebădă tristă a şefiei Clubului Român de Presă. Hai, Indira, glăsuieşte, că tu, spre deosebire de alţi telejurnalişti mai gureşi, chiar ai mâncat o pâine de gazetar adevărat.          

Beatificarea oului... clocit

Cu sarmaua şi piftia în gât, încă îmbujorată de plăcerile prelungite,mai ceva decât o peltea searbădă şi ratată de o gospodină de "goagăl",ale sărbătorilor de iarnă, asistenţa mioritică a privit cu sentimente contradictorii şi contrare la noul pelerinaj al Arogantului naţional la "chilia Rahoveană",sălaş unde va adăsta,după cele mai optimiste estimări, cam până la pârguirea cucuruzului şi saturarea poporului votant de lubeniţele dăbuleanului prostănac. Cum orice şut în dos e un pas înainte,chiar şi pe poarta penitenţei încătuşate, noua pălitură a Justiţiei în moalele fuduliei întâiului găinar şi numărător de ouă al naţiei pare a fi avut darul de a îl aburca,ajutat de braţele vânjoase ale tovarăşilor săi de partid,pe soclul martirilor şi în compania selectă a "sfinţilor" fără aură, dar la care  închina-vor-se tot natul pesedist şi degrabă iubitor de arginţi din visteria publică. Normal, dat fiind legăturile simandicoase ce i-au unit, primul glas ce a prins a ridica osanale, dar şi afurisenii asupra "inamicilor", a fost cel al vlăstarului şi parşivelului învăţăcel,victoraş întâiul, care, învârtoşat de zerul  ciobanului publicitar,s-a avântat în a trânti,încă o dată, cu inteligenţa în fasole şi a pune între parantezele unor umori de partid sentinţa primită de mentorul său. Mai mult, epuizat, poate, de numeroasele sale şedinţe foto, proaspătul manechin al politicii a "reuşit", purtat de zelul ocărilor şi orbit de lipsa de inimă a judecătorilor, procurorilor şi, în general, a tuturor doritorilor de repunere în cuibar a oului naţional, şi-a dat măsura valorii şi , dând apă "rău-voitorilor", l-a trecut pe ilustrul său înţelept în tagma "femeilor de succes" şi comparându-l cu Iulia Timoşenko. Gura păcătosului, nu putea rosti, spre exemplu, numele ex-premierului croat, bărbat, şi el încătuşat, dar,spre deosebire de plăpândul nostru, lustruit de ovaţiile,compătimirile şi complimentările camarazilor mai ceva decât oul lui Brâncuşi, repudiat de foştii săi colegi de partid.De altfel, cum era firesc, însuşi Dânsul, în drum spre carceră, s-a auto-compătimit şi auto-proclamat, ca orice muritor de rând şi derobându-se de statura şi prestanţa unui depozitar al tuturor tainelor Justiţiei, o victimă, desigur, politică, dosarul fiind unul amintind, după percepţia sa şi a amicilor săi, de anii sumbri ai zorilor comunismului băştinaş, în care primul său socru era ministru de exeterne, iar Ilici,bătrânul edec pesedist şi actualul său tovarăş de ideologie, o tânără şi nemiloasă stea  a noii ere politice.  Mai bărbată, sora distinsului reîncarcerat, cu avântul unei "eroine de pe Zambaccian", a decretat, sus şi tare şi printre "catifelate" vorbe de duh,că sfiosul său frăţior a fost jerfit de către duşmanii săi, care e  doar unul, pe altarul patriotismului ce l-a mistuit precum un ulcer cronic şi nu l-a lăsat să-şi rânduiască propria-i viaţă şi linişte. "Adelu,patriot! Ştii că-mi placi, " ar ricanat, de ar fi trăit aste momente, un Trahanache actual. Astfel, jelit de vocile de seamă ale trandafiraşilor guvernamentali şi de liota tele-părerologilor de casă, dar "independenţi", numărătorului de ouă nu-i mai râmăne decât să fie tâmâiat şi miruit de vreun sobor de "preoţi de bine" sau, poate, de prinde ceva roşeaţă în obrăjiori, parşivelul pupil  ar putea ca, în contrapartida unor "mici şi dezinteresate donaţii" guvernamentale, să înmoaie inima vreunei "înalte feţe bisericeşti" care să beatifice măreţul "ou -martir" din cuibarul din Kiseleff. Doar că, în pofida tuturor astor sforţări, celebrul şi mult-adulatul ou , după atâta tăvălire prin colbul celulelor este cam clocit şi, în astă situaţie, fără nicio valoare. Atenţie, însă, nu trebuie spart pentru că puteee!

Măgarii lui Buridan

După ce s-au tot suduit, înfrăţit, divorţat ori pârât pe la toate colţurile scenei politice până au transpirat sub limbă şi au fleşcăit micul pâlc al propriilor neuroni, aleşii naţiei, dar şi ceilalţi înalţi şi efemeri dregători şi-au strâns catrafusele şi, fiecare după cum l-a dus filotimia, portofelul ori buca, s-au tras la căldurică, pe la vetrele lor, să-şi rumege tihna şi tradiţionalele "porcării" comestibile( sarmale, piftii, cârnaţi), de celelalte având  grijă alte "organe", mai vigilente. Şi, cum e vremea poveştilor, altele decât searbedele şi indigestele rateuri de umor negru cu istorii despre haite de biruri şi bufeuri ale ţaţelor de partid, nu cred că ar strica să le punem în ciorapii ,mulţi duhnind a dispreţ şi gunoi penal, aninaţi pe la ferestre, în aşteptarea darurilor, a cremei conducătoare o povestioară al cărui tâlc, sunt evidente semne, că mulţi dintre respectivii amploaiaţi ai cetăţenilor încă nu l-au dibuit. Astfel, istorioara cu pricina , pusă nedrept şi fără noimă, în cârca bietului învâţat francez Jean Buridan, deapănă frământările şi angoasele ce-l frământă, până la obştescul sfârşit, pe unicul erou al întâplării, un banal măgar,mai sărac cu duhul, dar bântuit de uşoare urme de glagorie, căruia stăpânul, în mărinimia sa, i-a pus în faţă două snopuri egale, în mărime şi savoare, de fân. Grea încercare pentru creieraşul sărmanului animal care, tot cântărind care ar fi cea mai bună "bucăţică", a sfârşit prin a muri de foame cu mâncarea "la botul măgarului". Bun, şi, care-i clenciul şi raţiunea scoaterii pe tapet a povestioarei şi ce are a face asta cu tumultoasa şi nevrotica noastră viaţă politică sau cu avalanşa dărilor ce i-au îngropat până în gât pe majoritatea contribuabililor băştinaşi, ar răsuna o întrebare din public, prilej ca subsemnatul să fie lapidat cu bolovanii unor vorbe de ocară! Mai ales că, fiind în pragul unor sărbători ale iertării, ar fi normal ca, măcar în aste zile, poate chiar în ăst deceniu,să-i lăsăm pe distinşii noştri potentaţi să le tihnească sarmaua! Păi, dacă ar fi să ne ghidăm după calendarul prestaţiilor şi odihnelor "împărăteşti" ,ori după poveţele iubitorilor de linişte eternă şi sărăcie lucie, niciodată nu ar fi momentul potrivit a rosti micuţa întâmplare a măgarului meditativ şi nehotărât, motiv pentru iluştrii noştri conducători, dar şi a unor supuşi, de a rata înţelegrea tainei ce se ascunde în drama patrupedului maxi-urecheat. Aşa încât, încălcând cutume şi sfârâmând tabuuri păzite cu sfinţenie de "gardienii păcii" patriarhilor atotstăpânitori, am încercat a desluşi,mai pre limba votantului, tâlcul acestei dramei măgăreşti dramă care, la o primă vedere, s-ar rezuma la o simplă şi prozaică prostie a dobitocului nehotărât în alegerea sa. Păi, de ar fi să ne uităm şi în grădina noastră mioritică, nu puţine au fost situaţiile în care, spre exemplu şi mai ales în încercările electorale, posesorilor de voturi, armatele de "stăpâni" le-au tot pus în faţă tentante, dar insipide şi nehrănitoare, grămezi cu "fân electoral", care, până ce s-au dezmeticit şi hotărât "măgăruşii", s-au dovetit a fi iluzorii şi aducătoare de deces al instinctului şi nervului civic. După cum, mai nou, până şi făloşii şi fudulii guvernanţi, cărora le-au fost puse în faţă două grămezi de "bunătăţi", unele mai vestice, altele mai răsăritene şi cu iz siberian,în bălăngăneala lor "ideologică", trăiesc drama unor măgari ai lui Buridan şi nu prea ştiu bine pe care dintre copite să danseze ceea ce, nu ar fi exclus, să le provoace un soi de deces politic.Aşa încât, deşi măgarul din poveste a fost plăsmuit pe meleaguri franceze, sunt destule semnale că o turmă numeroasă a măgarilor lui Buridan tropăie zgomotos şi ia pe copite ţărâna piciorului nostru de plai!

"Demnitatea" insolenţilor

Mai ieri,pomădatul ales al naţiei,"musiu" Darius, ex-consortul slătinean al vivandierei de partide(a încercat canapelele mai multor ideologii), revoluţionara Lavinia Şandru, a scos pe cale orală, "mărgica" gândirii sale ce s-a dorit a fi ăl mai serios şi temeinic sprijin în săltarea salariilor primarilor de cătune, sate şi alte aşezări băştinaşe, clamând, cu ifos şi dicţie de artist demn de căminul cultural din Frecăţei, că noua danie guvernamentală pogorâtă pe astă arşiţă financiară are menirea de a sălta nivelul de demnitate al gospodarilor localităţilor mioritice. Genial şi insolent, în măsuri egale! Numai un vajnic fiu al plaiurilor care l-au dat naţiei pe "geniul Carpaţilor",Scorniceştii fiind la o goană de cal de urbea (care nu are nicio vină) pe care, vreo două mandate, a sleit-o fostul "primare" şi consort,ajuns mare parlamentar şi stâlp de nădejde al stabilimentului uselist, reuşea să nască o asemenea gogomănie infatuată şi plină,ca o bubă doldora de puroi,de dispreţ faţă de mulţimea votanţilor. "La banii tăi, îţi mai permiţi să ai demnitate?", îl plesnea peste obraz, cu astă replică dureros de adevărată pentru mulţi dintre actualii cetăţeni ai ţării guvernată de "gaşca veselă" a uselismului biruitor, "filantropicul" personaj întrupat măestru de neuitatul Gheorghe Dinică, pe  profesoraşul "inutil" şi strivit de viaţă , plăsmuit de actorul care, în viaţa reală,avea să se umilească a fi doar "bufonul motanului"! Ei, iată că, după "lupte seculare" ce au durat vreo 4 ore, stahanoviştii lui taica Ilici, vegheaţi de ochii vigilenţei proletare a lăcătuşului repetent şi de hlizeala tâmpă a ucenicului plastograf, au dat gata mândreţe de buget şi, odată cu el, şi firavele speranţe de normalitate economică, în pântecele acestui "golem" colcăind şi "premiul" salarial pentru primari, viitoarele "cadre de nădejde" în cele două bătălii electorale ce se vor purta anul viitor pe imaşul naţional. Aşa că, prin vrerea şi votul majoritar al cohortei sforăitoare din Casa Poporului, în buzunarele edililor de la oraşe şi sate vor adăsta mai mult "caşcaval" licit, "micile atenţii" fiind,başca. Păi, măi,nea primarilor, dacă vă era aşa de greu şi aproape ar fi trebuit să vă aducă obştea ceva ajutoare, ce vânt vă mai mână ca, la fiecare patru ani, să umblaţi ca milogii pe toate uliţele şi toate străzile, să vă căciuliţi la toate babele şi toţi aurolacii,să cheltuiţi din "mica agoniseală" pentru un mic, o bere, o găleată, un gumar,pe care să le daţi populimei votante, să cerşiţi,mai smeriţi decât cele mai bisericoase enoriaşe,votul izbăvitor, când ştiţi că, la capătul acestui "calvar" vă aşteaptă o leafă de lăcătuş fruntaş sau, după caz, de amploaiat mai răsărit? Nu cumva, după toată această trecere ciclică prin purgatoriul electoral,pe majoritatea dintre edilii-şefi ai aşezărilor noastre îi aşteaptă "răsplata jertfei patriotice"adică alaiul peşcheşurilor, mulţimea "atenţiilor", cioporul de şpăgi, şpăguţe şi alte "mici dovezi de stimă şi respect"?  Se pare că, de privim "căsuţele" ridicate din "truda şi sudoarea" întâiului bugetar al localităţii, ori ne aplecăm peste "modestele" declaraţii de venit(infamă invenţie) din care se iţesc, feciorelnic, hălci de terenuri, vreo 2-3 maşinuţe( pentru familie), acareturi, bijuuri şi alte "agoniseli", pentru o parte însemnată dintre fruntaşii urbelor şi satelor, "foncţia" e baza, iar leafa,"fudulia",mărunţişul de coşniţă! De fapt, cam pe acolo ar trebui să-şi cate "demnitatea" ăşti primari pentru care jilţul şi ştampila sunt uneltele făcătoare de averi. Iar, pentru o parte, mai puţin "norocoasă" , de dosare penale ("politice",desigur), zile şi nopţi încarcerate, bocete, jurăminte de "nevinovăţie" şi dureri de cap pentru camarazii de afaceri care, în multe situaţii, sunt şi tovarpşi de partid. Aşa încât, Darius, iubitule, matale şi  amicii tăi din fruntea bucatelor,puteţi să le umpleţi desăgile primarilor cu câtă "demnitate" vă lasă obrazul şi glagoria că, până la urmă, atât voi, cât şi protejaţii voştri, veţi rămâne , în ochii votanţilor şi a contribuabililor cocoşaţi de noianul birurilor, tot cu nemăsurata insolenţă  pe care o afişaţi cu fudulia unor mediocri efemeri ce se cred a fi genii.    

Congresul XV a înfrânt !

Cam în urmă cu aproape un sfert de veac,tot prin astă lună, un fost "titan" şi "fiu iubit" îşi declama,sub ochii unei asistenţe cu palmele bătătorite de aplauze , strepezit şi bolovănos, printre ultimile sale "proiecte grandioase" şi alte vreri de reidicare a naţiei pe "glorioasele culmi ale progresului şi civilizaţiei". Nu apucaseră să se stingă ecourile acelor "vibrante manifestări de dragoste" şi, apărut dintre hârţoagele unei obscure edituri, precum o Afrodită proletară, semi-anonimul Iliescu a tras,ca orice activist responsabil, concluziile urlând din toţi rărunchii săi revoluţionari că fostul său idol,nea Nicu, a "întinat valorile comunismului şi socialismului", motiv pentru care l-a retrogradat,după o sumară "şedinţă de demascare" şi printr-o salvă de "bun plecat", de la rangul de "geniu al Carpaţilor", la cel de "dictator" taman bun de aruncat la groapa istoriei şi a cimitirului Ghencea. Aburit de hemoragia oratorică a noului "tătuc" proţăpit în întâiul jilţ al patriei ce se dorea şi se aştepta a fi "fata bună şi frumoasă",o parte însemnată a poporului  a căscat gura la "zâmbetul naţional" şi la ciracii săi, hămesiţi de foame şi putere, aruncaţi mai dihai decât lupii în turma de oi a unei economii feciorelnice în ale "ingineriilor",dar declarată,urgent şi emfatic, o adunătură de fiare vechi.După cum era de aşteptat, misia foştilor trepăduşi de partid, a nomenclaturiştilor second hand,a emisarilor "organelor" cu ochi albaştri şi a altor "structuri" se cam apropie de final şi,  pe măsura trecerii anilor şi a orbecăielii prin deşertul unei "tranziţii", şansele ca Ilici şi ortacii săi să primească felicitări în faţa colectivului  sunt cu mult mai întrupate chiar şi decât miliardele de dolari promise a se pogorâ peste români din buzunarele fraţilor chinezi. De fapt, cu toate riscurile de a fi pus la colţ şi supus oprobiului "oamenilor responsabili", nu ar fi hazardantă constatarea că, în momentele esenţiale ale cursului istoric mioritic, "conservele" kominterne şi-au cam făcut treaba cu multă eficienţă. Mai concret, fără a avea veleităţi de mare specialist în domeniu, cam orice om atent la mişcările fine ale vieţii politice postbelice l-ar putea considera pe actualul edec al pesedismului de Kiseleff,eternul Ilici, nepot al unuia dintre camarazii de ideologie a kominternistului bulgare,Gheorghi Dimitrov, şi, totodată, fiu al unui alt ilustru ceferist-ilegalist,ca fiind cea mai "harnică" şi eficientă conservă a tovarăşilor sovietici,implantarea sa, după rateurile lipirii sale de nădragii lui Ceauşescu,în fruntea noii plămade post-decembriste fiind o lovitură de maestru.Asta, cu toate că, din exces de zel revoluţionar,în acele momente confuze şi fierbinţi, "emanatul", prin apelarea pripită a ambasadei URSS şi a sprijinului "dezinteresat" la muşchii soldatului sovietic, era să strice poza şi să-i coşcovească pospaiul de "democraţiei" primit la machiaj. Cum experimentul pentru export vest, Petrică, fiul unui alt cadrul de nădejde, nu a dat roadele scontate, tovarăşii,prin zâmbetul iliescean şi muşchii, topoarele şi bâtele minereşti, au "epurat" intrusul ce a demonstrat slăbiciuni în interpretarea cu talent a rolului primit,mai ales că, sfios ca o fată mare, dintr-un ungher al odăii Puterii, privea galeş şi răbdător, aşteptându-şi trenul vieţii, un alt "tânăr de viitor",Adelu, alt camarad verificat până în vârful unghiilor, fost ginere al unui ministru,Grigore Preoteasa, cu urme kominterniste  şi ginere în funcţie tot al unui fruntaş şi ex-ministru şi ambasador comunist,coincidenţă,taman în China,Angelo Minculescu. Până la un punct, noul pariu a fost câştigător,mai ales pentru propriile buzunare,motiv,peste ani, de o "uşoară" penitenţă pe la Jilava, numai că, din motive de Băsescu,a ratat tocmai momentul culminant ce urma să-l plaseze în dealul Cotrocenilor.Însă, la umbra sa, luat cam peste picior de toată pleiada pesedistă,s-a pripăşit şi a făcut purici o "trestie", ce se mlădia duios  la fiecare boare a gândurilor "titanului" şi mentorului său,băgăreţul Victoraş, "viclean copil de casă",cum ar fi spus Poetul. Dezamăgiţi de eşecurile repetate şi prostănace ale unui alt pierzător de profesie, "senatorul lubeniţelor", mintoşii partidului, seduşi, probabil, şi de penuria de responsabilitate şi prea-plinul de orgolii de adolescent miop ce musteau în junele Victoraş,un alt nepoţel,cum vorbeşte gura lumii, al unui vechi kominternist,Naumovici, coleg de echipă cu Pantiuşa şi Nikolsch, l-au tras de urechi şi l-au scos, ca pe un iepuraş din jobenul pesedist, instalându-l în fruntea partidului patronat,încă, de duhul lui Ilici şi, după o serie de "manipulări hibernale" şi trădări de partid, în fruntea echipei guvernamentale. "Case closed",cum ar exclama un "şorici" băştinaş! Ultima "conservă" a fost deschisă şi oferită,spre a fi servită pe nemestecate, poporenilor extaziaţi de minciunele şi plastografii. Aşa încât, ultima reprezentaţie roşie din Casa Poporului nu mai miră, a fost dintr-un film din care lipseau doar două personaje: Dictatorul şi Sinistra! Este drept că, la umbra steagului roşu,victorios, se iţea un asemenea cuplu,copy paste: dictatorul şi crinuţa,privit cu ochi umezi şi umili de noul Bobu, un lăcătuş repetent,dar fudul,nevoie mare! 

Pontao chibiţao

Supărată că bătrâneii fotbaliatori ai Eladei le-au cam spulberat visele cu parfum brazilian,naţiunea microbistă de pe plaiurile mioritice îşi linge rănile ,cu ochii la "blana" viitoarei şi doritei revanşe bucureştene, înjurând la foc automat genialităţile piţurce şi etalând, cui se nimereşte, proprii şi unice strategii infailibile. Asta, pe lângă noianul părerilor pălite de o banalitate soră cu stupizenia emanate pe toate vocile şi la toate posturile televizioniste de mulţimea membrilor "familiei fotbalului" băştinaş. Cum era de aşteptat, dat fiind metehnele propagandistico-slugarnice încrustate în ADN-ul  purpuriu al partidului-stat, căpeteniile televiziunii transmiţătoare a evenimentului fotbalistic de la Pireu au avut "inspiraţia", încecând să-şi facă utilă inutilitatea, ca momentul ratării fotbalistice să fie tămâiat, cu urări şi vorbe lemnoase din dotarea dulgheriei de partid, de careul de demoazele a pesedismului guvernant. Normal, ca un pionier silitor ce se doreşte a fi, Victoraş întâiul, demonstrând că şi-a însuşit lecţia predată în urmă cu aproape 24 de ani de taica Ilici, s-a oferit a se rosti, "ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră", taman când tot microbistul se delecta cu prima bere, "de încălzire", aşa că, mai mult ca sigur, oratoria lui Pontao(păstrând "trendul" lansat de alte televiziuni, în lumea sportului autohton, de rebotezare portugheză ) al nostru a fost garnisită cu neaoşe urări din folclorul tribunelor strămoşeşti. Desigur, pentru alaiul strategilor, analiştilor şi altor atârnători de nădragii potentaţilor din fruntea bucatelor, apariţia celor patru cavaleri ai Apocalipsului, mustind de un patriotism de un festivism mai fad, ipocrit şi găunos, putea fi bifat şi "vândut! guguştiucilor la capitolul "mari lovituri de imagine", numărul celor cinci milioane de privitori ai momentului cu pricina fiind fluturat la fel de obsesiv şi  trimfalist-revendicativ precum acel tocit 7,4 milioane de votanti referendari anti-băsişti din vara delirului.După cum, se prea poate ca, debordând de fudulia-i  naturală, întâiul glăsuitor al poporului să-i mulţumească amicului Sebi pentru gestul de imagine făcut de televiziunea sa,aşa, ca între "oameni de baschet", prin îndeplinirea vreunui "mic hatâr", cu uşoare irizaţii economice, ori "de organigramă". Însă, indiferent de sfaturile şi impunerile strategilor, etalarea celor patru fruntaşi pesedişti, unul mai tern decât altul, în debutul unui eveniment fotbalistic, într-o perioadă în care "măreţele" soluţii de guvernare ale respectivilor au prins a bulversa viaţa şi buzunarul cetăţeanului de rând aduce, păstrând proporţiile, cu "inspiraţia" mitingistă din 21 decembrie a lui Ceauşescu. Adică, mai pe înţelesul tele-premierului şi amicilor săi de guvernare, a te împopoţona,patriotard,cu un fular tricolor, şi a rânji banalităţi în condiţiile în care, de sub stiloul şi voinţa matale, au explodat noile scumpiri la carburanţi, gaze şi electricitate, au fost puse bazele unor creşteri de taxa şi impozite locale după cum "vrea muşchii primarului", ori îţi aşterni viitoare reduceri de TVA la produse bio,tocmai cum doreşte, exprimat duios şi public, soţioara daciană sună, parafrazându-l pe penelistul de ziua a şaptea,Petrică Apaca, "ca dracu"! Asta, cu atât mai mult cu cât, tot în zilele în care, alături de seralistul zgonaci, "fătălăul plângăcios",Mazăre citire) şi eroul de dosar penal, Dragnea mercenarul, premierul chibiţ(chibiţao,pre limba lui Pele) lansa bezele oratorico-mobilizatoare  spre oratcii lui Piţi, tagma aleşilor neamului îşi îmbogăţea parcul auto, parlamentarii din preajma Capitalei îşi votau sporuri salariale pentru "efortul" deplasării simandicoaselor trupuri tocamai,hăt, pe la Snagov, Pipera sau Voluntari, iar piţipoancele şi alte fufe,chiar şi masculine, de partid îşi sleiesc nurii prin cotloane bugetare călduţe şi profitabile. Iar, pentru naivii care încă mai cred în barză,Moş Crăciun şi "strategii" guvernamentale, brigada artistică de amatori "Useliştii" mai oferă câte o mică dramoletă: "Motanul nevrozat", "Migrenele Crizuţului" sau " Tele-raliul copilotului fudul".  Dar, nu ar fi exclus ca, în stagiunea de primăvară, pe scena populară să fie lansată drama "Trandafirii Jilavei", Doftana juneţilor iliescene fiind o ruină!      

Cornu,penitenciar

Până să ajungă vestit "cuibuşor de nebunii" şi sălaş discret pentru simandicoşii post-decembrişti, anonima localitate prahoveană Cornu era recunoscută,mai ales pe şantierele patriei, pentru priceperea locuitorilor săi în ale zidăriei "ştaiful" vremii fiind peste drum, prin coclaurii de la Breaza, pe unde începuseră a adăsta unii dintre fruntaşii acelor ani în care autobiografiile ,incluzând şi agoniselile,multor "tovarăşi de răspundere" din rândul cărora au răsărit şi o bună parte dintre actualii potentaţi ai naţiei,erau mai netede decât creieraşele multor aleşi ai zilelor noastre. Este notoriu faptul că, în pofida unor timide tentative ale "cremei" prahovene,în special ploieştene, standardul şi blazonul de "aşezare de fiţe" au fost aninate de pieptul Cornului de către "dânsul", întâiul găinar şi outor arogant al neamului, actualul ispăşitor într-o libertate de probă al unei pedepse penale,eminenţa sa, Adelu, ce a decis să-şi întemeieze pe meleagurile cu pricina o "modestă" reşedinţă. Cum, mimetismul de partid zace, mai abitir decât bastonul de mareşal, în raniţa oricărui camarad de ideologie ce se respectă, exemplul liderului a fost urmat cu voioşie de cei mai fideli şi mai cu dare de mână "colegi de suflet" aşa încât, mai ales în anii de glorie ai fostului premier, numele micuţei aşezări, devenită un soi de reşedinţă principară, era rostit sfios,şoptit şi cu multă precauţie menită a nu tulbura liniştea şi metabolismul galinaceelor pripăşite prin cotloanele de la Cornu. Astfel,localnicii au prins chiar şi o subţirică pojghiţă de mândrie că noii lor consăteni,alde "tata socru",Michi Şpagă, "voievodul Cosma",ori beizadelele din dotare,afacerişti,bugetari norocoşi, îi "pudrează" cu praful stârnit pe uliţe de luxoasele lor limuzine,iar fiecare "mişcare strategică" prin ogradă, ori strănut al vreunuia dintre aceste "feţe luminate" sunt disecate şi perpelite în zvonuri de "sfătoşii" locului la birtul satului, între două beri şi "o moacă". Însă, după cum s-au burzuluit întâmplările, se pare că, de ceva vreme, "procurorii băsişti" şi judecătorii au cam început a sparge pacea de sub măslinii din Cornu, zarul destinului potrivnic picând taman pe cel ce a pus primul piciorul în sat, "ghinionistul" fermier şi ex-premier ce a trebuit să-şi tocească pana şi blogul pentru a mai scurta din sejurul său de la Jilava. După cum, aşa cum se prefigurează prognoza meteo-dna, sunt semne că nici starostele şi "voievodul" Prahovei, Mircea Cosma, îşi va vedea, din nou, cerul plin de "norişori" cu iz penal, ambele sale vlăstare, atât "domnişorul deputat,Vlăduţ,",cât şi "doamna notar,Deea,(după numele său de fostă şi efemeră cântăreaţă)," fiind implicate în ceva povestiri cu miez dubios şi cu aer evazionisto-păvălean.De aceea, fără a fi prooroci fatalişti, unicul verdict infailibil urmând a fi dat de timp,nu ar fi o minune din tolba lui Petrache Lupu de la Maglavid ca, într-un orizont de timp,fostul faimos sat al zidarilor,ajuns un select loc de răsfăţ al potentaţilor vremii, să nu se metamorfozeze într-un picior de plai bântuit de o faună penitenciară. Mai ales că, voit au ba, mai ieri, juna stea a politicii şi afacerilor patriei,ploieşteanul Sebi Ghiţă, a expus , în inspiraţie şi interpretare proprii, "programul ideologic" al haitei lupilor tineri :" din 2014, noi, generaţia celor de 35-40 de ani, vrem o ţară pentru noi şi copiii noştri". Mai nou, după moda propagandistică moştenită de la tătuca Ilici, dintr-un uriaş panou plantat la margine de Ploieşti, acelaşi Sebi,secondat de hârşitul,Cosma, anunţă populimea, rânjind strepezit:"vrem să luăm ţara înapoi!" Păi, mai au puţin şi,după "talentul" cum se mişcă, gaşca veselă,Sebi, Ponta,Şova,Niţu,Cazanciuc&co o să mai ia doar praful de pe tobă, cenuşa din vatră, lacrimile din ochii amărâţilor şi băşinile de la morţii de inaniţie. Şi, atunci,plini de mânie proletară, alde ponta vor urla din toţii bojocii, să se audă până la Moscova: jos Băsescu!

"Arafaţii cianuraţi"

De ceva vreme, asociaţia ecologiştilor anonimi ot Pungeşti a reuşit două fapte de arme mai mari şi late decât scuipatul parlamentar aruncat, cu un sictir mitocănesc,în ochii junilor patriei care sperau să li se mărească alocaţia la nivelul unei cartele de metrou.În ăst sens, gureşii apărători ai gliei, aerului, apei, gazelor şi altor bogăţii ale neamului din coasta Prutului şi a maicii Rusii au împărţit norodul în două tabere ale căror "argumente" de lucru sunt "ba, pe-a mă-tii!" şi au găsit prilejul să devină vedetele unui film prost, din categoria rateurilor glorioase ale studiourilor "Mosfilm", atât de dragi inimilor şi sufletelor unor revoluţionari de profesie, cu moaca lui Lenin tatuată pe creieraşe şi care încă mai foşgăie, precum carcalacii, prin societatea mioritică. Fiind o producţie de categorie inferioară, pentru uzul celor uşor de aburit, "opera" bufă pusă la cale de brigada de agitaţie a colhozului gazpromist avea nevoie, pe lângă mulţimea de gură-cască proptită cu ochii beliţi şi neuronii obosiţi  în sporovăielile televiziunilor dornice de eco-mahalagism,şi de figuraţia de rigoare, gloata pestriţă  şi fezandată cu sârg, mai an, de activiştii roşii, în gât de urlat şi în obraji de prosperitate,care îşi scuipau bojocii prevestind apocalipsa ce urma a pogorâ peste ea şi sărăcia lucie a satelor vasluiene, odată cu sosirea "capitaliştilor gazoşi". Astfel, speriaţi de trecutele urlete ipocrite ale  useliştilor doritori a ajunge cu orice preţ la borcanul cu miere al puterii,pentru actualii soldăţei ai ecologismului de gang,  naivii săteni au fost un aluat din care foarte lesne s-a putut modela actuala obşte nevricoasă şi uşor inflamabilă numai la cuvântul "gaz" , peste ignoranţa amărâţilor săteni, patrafirele năclăite de interese şi năravuri laice ale purtătorilor de potcap şi, mai puţin, de har având menirea unei făclii într-o claie de fân. Cum maiul ecologist i-a pălit în creştetul minţii şi pe studioşii şi sclivisiţii iubitori de frunză verde ce-şi fac veacul pe caldarâmul bucureştean, fandaxia a înflorit în toată splendoarea şi, iată, în vreme ce aleşii "poporului suveran" sunt aprigi atleţi participanţi la ticăloşita "Daciadă" a aplicării în toate ţâţânele şi firidele societăţii a legii bunului plac, mulţimea contributoare prin numeroasele taxe, impozite şi alte asemenea biruri la prosperitatea lăcustelor cu ifose, şi bodyguarzi , îşi seacă nervii şi îşi omoară plictisul, uitând de avatarurile cotidiene, puricând şi disecând cele două mari bătălii de pe eco-frontul patriei. Desigur, după ce în urmă cu un an şi un pic, actualele primadone politice au patentat, înfruntând viscolul,nămeţii şi gerul, mini-indignările stradale, pornite de la o infimă şi străvezie miză "arafată", schimbându-şi  masa la care să cânte, masă aflată taman în salonul opus al geografiei interesului,acum a cam începu să le pută actualele promenade stradale şi nervozităţi rurale, doar că, mai ales în ceea ce îi priveşte pe naivii şi neinformaţii vasluieni, a rămas cheiţa blocată pe vechea propagandă din vremurile "anti", noii şi anonimii  răzvrătiţi, împreună cu "sponsorii" lor de peste Prut,  fiind doar beneficiarii unei furtuni iscate de un vânt al ipocriziei. După cum, prin maniera arogantă în care şi-a tratat şi îşi tratează, în special prin lipsa comunicării, a transparenţei şi a unui dialog,  la toată această isterie a pus un umăr hotărât şi casta conducătoare căreia, aceiaşi săteni ,acum ameţiţi de tot soiul de stafii vorbitoare, le-au umplut urnele cu voturi.Însă, fiind numai un copilot de duzină, nedeprins cu tainele conducerii, aburcat de către arafaţii viscoliţi în scaunul pilotului, fostul secund are şanse serioase să iasă cu maşina în decor, iar actualii arafaţi, cei gazoşi şi cianuroşi,să-l uite în şanţul naţiei, de unde nu-l va mai putea scoate nici măcar un doctorat bine copiat.Totuşi,dacă în timp ce afişul acestui spectacol de cămin cultural este ţinut de eco-militantismul de ocazie, de bufeurile şi ifosele fufelor, piţiponcilor şi a fanţilor de mahala, ori de alte mânării "armanizate",junii noştri olimpici colecţionează medalii în urma unor veritabile bătălii ale inteligenţelor, încă mai avem o fărâmă de speranţă. Speranţa că toată astă liotă de "arafaţi cianuraţi" , inventatorii şi sponsorii lor vor intra într-o veşnică "silenzio stamba" ! 

Jilava guvernamentală

 Numai îndoctrinaţii,naivii sau optimiştii de carieră mai trăiesc în mirajul credinţei că agenda amploaiaţilor, plătiţi cu sume indecent de mult dimensionate comparativ cu prestaţia, din ţâmbra ţării mai are o cât de feciorelnică atingere cu doleanţele şi aşteptările milioanelor de plătitori-votanţi ai gălăgiosului şi păgubosului alai de spălători ai verzei politice. Încă o dată şi fără a mai fi necesar, de "talentele" politrucilor şi găştilor lor de amici, rubedenii ori atârnători cu patalama de "jmecher" sau activist fiind sătul poporul mioritic mai ceva decât de o cură de chinină, "distinşii" costumaţi, pomădaţi, preumblaţi şi împopoţonaţi cu teancuri de titluri, diplome şi alte certificate de genialitate îşi confirmă preaplinul de sictir rezervat vulgului. Prinşi în mici păruieli de gaşcă,pe mize care au legătură numai cu portofelul propriu ori ciolanul,  ideologiile de partid fiind nişte glume proaste , scoase de la naftalină  doar în momente electorale, micimanii care se joacă de-a politichia şi guvernarea îşi trăiesc momentele de potenţă politico-financiară doar pentru unicul scop , al propriei prosperităţi . Iar în clipa în care oamenii Justiţiei autohtone,aşa oarbă cum e ea, le ridică poalele scobite şi parfumate, dezvelindu-le desuurile penale şi jegoase, împricinaţii amploaiaţi şi gureşii năimiţi din dotare se proclamă "martiri ai neamului" şi "victime inocente"  ale unor "odioşi, în frunte, normal, cu inamicul public al găşcarilor, "ilegitimul Băsescu". Doar că,scenariul ăsta a devenit aşa de previzibil şi de uzat de toţi marii şi micii "oprimaţi", în frunte cu mega-gurul pesedismului dâmboviţean, ratat-sinucisul Năstase,încât nu mai este crezut nici măcar de copiii care se iluzionează că au fost aduşi de barză. În ceea ce-i priveşte pe frumoşii noştri "curaţi şi cinstiţi", dat fiind faptul că, potrivit celor oferite de piaţa justiţiei, prin târg şi în libertate circulă, vieţuiesc, ciripesc sau se împlinesc, în burţi şi conturi, o sumedenie de actuali ori viitori purtători de zeghe, poate ar fi mai util şi mai economic să se renunţe la zidurile sinistrei Jilave,numărul prezumtivilor "pensionari" aflaţi pe partea deschisă a stabilimentului penitenciar riscând a deveni superior "confraţilor" din interior. Şi, pentru a nu fi taxaţi de cohortele iubitorilor de maidanezi politici, putem argumenta cu răsunătoarele exemple ale unor foşti sau actuali demnitari posesori ale unor condamnări ori ale unor dosare aflate în diferite stadii de judecată ori a unui întreg stol de aleşi ai poporului, de la parlamentari, la primari sau alţi dregători bugetari şi bugetaţi de contribuabili, aflaţi în conflict cu legea din motive de incompatibilitate, motiv pentru care,poate ar fi mai comod să se instituie "Jilava Guvernamental", o intituţie în care, pentru a nu mai stresa puşcăriaşii, şi "facultatea" asta să se facă la seral sau "la distanţă". Desigur, între condamnaţi din tagma lui Relu Fenechiu sau Dan Voiculescu şi "pufani" în ale judecăţii, de genul lui Dragnea, Silaghi sau cuplul comico-guraliv constănţean,Nicuşor şi Răducu,sunt ceva diferenţe de statut şi decalaje de obţinere sau ratare a "vizei Jilava" doar că, "prevăzător" şi "mare campion al dreptăţii", şeful şi îngerul păzitor al acestor "nevinovaţi", premierul, a sărit ,mai ceva ca un rusnac învârtoşat de vodcă,să joace, sub privirile umede de admiraţiei ale ciolovecilor din fruntea Parchetului şi a Ministerului Justiţiei, un dizgraţios cazacioc pe grumazul Justiţiei, zelul "cârlanului"  în călduri trezind-o din amorţeala de toamnă pe bunicuţa de partid. Oricum, de ar fi să ne luăm după murmurul venit de prin diverse cancelarii, se pare că astă ultimă orgie pontacă îi va rezerva copilotului, în preconizata sa vizită nord americană, un raliu mai mult prin vestibulurile şi debaralele guvernamentale  şi fotografii "de efect" cu Micky Mouse şi Donald răţoiul.      

Şcoala,altfel

Printre cohorte de politicieni şi politruci fuduli şi importanţi, bunici, mămici ori mătuşi năduşite de emoţii şi pomădate "stas", coborâţi din limuzinele sau "jipanele" tăticilor, pedestri ori călări pe amintirile unei vacanţe intrată în istorie, milioane de odrasle, mai talentate au ba, mai doritoare sau mai puţin iubitoare de carte, au dat năvală pe porţile şcolilor patriei. Şcoli, precum sunt şi meleagurile noastre, mai moţate, în vârf de cartier select sau urbe cu ştaif, mai prăfuite şi ridate pe la tencuieli prin colţuri mai ponosite de ţară, ori, pur şi simplu, monemente vii ale unei ruine educaţionale, cu osebire prin cotloanele neumblate şi nebăgate în seamă de aleşii neamului. Toţi şcolerii , cu prezumţia de silinţă şi abnegaţie în ghiozdan au purces la un nou drum la capătul căruia se vor alege bobii şi se vor împărţi patalamalele, cei mai "norocoşi" urmând, evident, a îngroşa rândurile voiajorilor, a şomerilor sau a faunei politice. Dar, fiind după o zi festivă şi festivistă, nu voi învenina şi mai mult atmosfera încărcată, şi aşa, de emoţiile şi nervii cianurilor politizate, rândurile următoare fiind dedicate unor altfel de emoţii şcolare. Astfel, întinerit fiind cu patru decenii, în ziua în care pompierii îşi serbau ziua, în 12 bis (13 e fatal), am redevenit, arzând trecutul alături de alţi colegi de promoţie, elevul care, în pragul verii anului 73, absolvea un liceu unicat al ţării, Liceu nr.3 din Bârlad. De ce , liceu unicat, numai şi pentru faptul că, noi, junii care păşeau în anul 1969 în noua clădire a proaspăt născutului liceu,soarta a făcut să fim şi eroii singurei promoţii emanate de respectiva instituţie care, după ce a scăpat de noi, şi-a schimbat numele, profilul şi destinul. A fost, precum glumeam acum, un liceu plăsmuit numai pentru o singură "tranşă" de liceeni, dar şi pentru un unic "dream team" profesoral. Normal, vineri, la revederea de 4 decenii, băncile în care s-au străduit să se strecoare, din motive de diametru, actualii sexagenari au părut mai strimte,însă emoţiile au prins a înceţăşa priviri şi a frâna vorbele în "măreţele" noduri  iţite şi în cele mai sobre gâturi. Fiind majoritari cu latina la zi, Gaudeamus a sunat fără cusur, din punct de vedere lingvistic, ceva mai falsat-şchiopătat, în partea sa muzicală, prestaţia fiind ,totuşi, gratulată de fostul director al Liceului 3, profesorul emerit de matematici, domnul Vasile Ţugulea, care, la cei 87 de ani ai săi şi-a păstrat nealterate, atât sclipirea şi vioiciunea minţii, fiind încă un pasionat traducător şi autor de cărţi şi articole de specialitate,cât şi inconfundabilul său umor,posaco-mucalit, de ale cărui şfichi nu prea scăpa nimeni. "Se cunoaşte că aţi făcut patru ani de latină pentru că, am participat la multe revederi de promoţie, dar voi aţi fost singurii care aţi înţeles ce aţi cântat", a grăit "domn director" la finalul Gaudeamus-ului cântat de noi din toţi rărunchii şi din toată inima. Nici fostul diriginte şi profesor de limba şi literatura română, năvalnicul şi sangvinul Gruia Novac, nu şi-a ieşit, la cei 78 de ani ai săi, din forma şi verva pe care le poartă cu semeţie şi care îi dau puteri să conducă şi să conceapă o serioasă şi voluminoasă revistă literară ori să scoată de sub teascul tiparniţei ceva cărţi de critică literară. De altfel, la repriza de după ora de clasă, când şi un dram de palincă a mai dezmorţit limbile, sufletul petrecerii, prin dans, deschiderea sipetului în care zac mii de poezii memorate şi recitate cu patimă şi talent, a fost acelaşi vivace "domn diriginte", Gruiuţu, cum îi spuneam conspirativ şi în taină omului care ne-a educat în respectul de literă şi limbă română. Poate, acele vremuri şcolare au fost , în opinia actualilor actori ai "standardelor" şi fiţelor, desuete, colbuite, neeuropene "naşpta" . Nu or fi fost acei ani de liceu "în trend" , dar, cu siguranţă, au fost temelia pe care au crescut oameni, conştiinţe,chiar şi valori. Vivat Academia,vivant professores!     

Maidanezii armanizaţi

Ionuţ a reuşit prin sacrificiul său tragic, nemeritat, inconsolabil şi devastator să aducă un uşor dezgheţ în conştiinţele şi sufletele încleştate de ani buni în glaciaţiunea morală născută din efluviile sulfuros-demagogice  aruncate umilitor asupra unei naţii condamnată de o castă politică la sterilizare mentală şi emasculare economică. Hăcuirea, în buricul Capitalei unei ţări europene,a  lui Ionuţ de către haita unor maidanezi scăpaţi din terfeloagele unei birocraţii prospere pentru maidanezii bipezi  a avut menirea de a dezveli chipul hidos, schimonosit de indolenţă şi sictir a marii afaceri, colcăitoare mai ceva decât păduchii, pe trupurile câinilor lăsaţi a fi stăpânii străzilor, a vieţii şi a morţii într-o urbe. După cum, nevinovatul Ionuţ a dat jos de pe feţele suficienţilor şi îmbuibaţilor "profesionişti" ai aburelilor, inşi ce îşi zidesc sfidarea şi prosperitatea din banii contribuabililor, jegoase măşti ale  imposturii  şi ipocriziei slinoase. Prinşi, ca de obicei în astfel de momente cruciale, cu izmenele-n vine şi bunul simţ în vacanţă, maidanezii armanizaţi, cu moace şi glasuri  impotente de călugări scopiţi, au ratat încă o şansă de a dovedi mulţimii care îi ţine în cârcă prin taxe, impozite şi multă, multă răbdare, că prin carcasele lor de oameni de tinichea mai zace şi câte un dram de caracter şi de bărbăţie. Lăsaţi în ofside de maidanezii din Tei,bipezii, colegii lor de haită, au făcut singurul lucru pe care au reuşit să-l priceapă după o viaţă trăită într-o lehamite şi un dezmăţ moral, ascunzându-se, precum potăile speriate, printre fustele  puturoase ale paragrafelor, articolelor şi altor texte stufoase de legi, ordonanţe şi alte hârţoage plăsmuite tot de ei să le acopere, în caz de nevoie, tembelismele. Simţindu-se pe marginea prăpastiei şi cu jbilţul de gât, simandicoşii armanizaţi au prins a hăuli a necaz , în apărarea lor, mai ales a masculului alfa , începând a sări din multitudinea confortabilelor şi mănoaselor asociaţii, ong-uri, fundaţii şi alte asemenea fabrici prosperitate şi de tăiat frunze la maidanezi, tot soiul de cotârle şi pechinezi, lătrători de profesie, a căror unic scop, pentru care sunt dispuşi să insulte şi cea mai plăpândă inteligenţă şi să se facă de toată jena, se rezumă la a lupta pentru ameţirea naivilor, transformarea negrului în alb şi a zilei în noapte. Asta, pentru simplu motiv că, detronarea tătucului din fruntea bucatelor şi demantelarea întregului sistem plin de putregai financiaro-managerial al afacerii respective ar lăsa fără nişte venituri destul de consistente o sumă de amploiaţi, veterinari, ong-işti, amici de bişniţă,politicieni, atârnători şi alte personaje care îşi sug bunăstarea de la ţâţele mulţimii patrupede. Şi, în astă bătălie pentru păstrarea şi apărarea teritoriului, maidanezii noştri armanizaţi apelează la tot arsenalul , verificat în multe lupte post-decembriste, de la învrăjbirea populaţiei şi isterizarea ei până la ascuţirea maximă a intoleranţei, la denaturarea realităţii şi a adevărului, lansarea unor zvonuri false, a unor campanii mincinoase, dar şi agresarea verbală sau fizică a "inamicilor".  Desigur, ca la orice conflict, şi de astă dată, sunt folosiţi de către maidanezii bipezi şi ciracii lor lătrători, drept carne de tun, "oşteni" recrutaţi din rândul persoanelor de bunăcredinţă ,dar mai naive, mai neinformate, ori dornice de îşi depăşi condiţia casnică, multe dintre acestea obişnuite a cumpăra zvonul sau părerea mai mult după ureche şi la mâna a treia,potul  acestui joc perfid practicat de armata  "iubitorilor de maidanezi" meritând orice risc. Inclusiv,în viziunea lor, riscul de a îţi seca toată saliva din gură agitându-te a demonstra că, din punct de vedere tehnic, încă nu se ştie dacă Ionuţ a fost sfâşiat de câini sau ,ierta-mi fiind vorba, a prins un guturai fatal, filozofările pe marginea acestor false variaţiuni frizând , din partea autorilor şi propagatorilor, de la o minimă decenţă şi respect faţă de familia unui copil ucis de câini în plină zi, în plină Capitală, până la o crasă dovadă de mercantilism ce a dus la chiuretarea caracterului acestor specimene ieşite aproate total din parametri lui homo sapiens. Însă, cu toate aceste sforţări ale haitelor de maidanezi armanizaţi, Ionuţ , prin sacrificiul său tragic şi nemeritat, a reuşit să retrezească în destule conştiinţe mugurii ofiliţi de deziluziile cotidiene ai spiritului civic şi ai solidarităţii umane. Larma şi vânzoleala maidanezilor bipezi sunt semne că, în haita veselă a cam dat strechea şi spumegă de spaima unei euthanasieri a mişeliei, laşităţii,minciunii şi , mai ales, hoţiei!