D-ale mahalalelor

Pusă pe harţă, nerecunoscătoarea şi limbuta calfă, Iordache, le-a pus pe jar pe cele două dive ale politichiei noastre mioritice, Miţa şi Didina, potopul reproşurilor reciproce răscolind liniştea fragilă a mahalalei ce aşteaptă, cu nerăbdare şi salivând de plăcere, iminenta păruială din colbul uliţei. Sătul de şirul ăstor istericale, domn Nae stă tolănit într-o rână în jilţul său de "apropitar" şi priveşte, printre gene, cu o lehamite amuzată la zbaterea focoasă, dar fără spor, a  nevricoaselor demimonde cu pricina ştiind că, la spartul scandalului şi a întregii bălăcăreli, mirajul plăcerilor le va ostoi toată vitejia focoasă şi vor sfârşi prin a se pupa cu foc, spre marea deziluzie a asistenţei ce aştepta sânge şi cucuie şi va trebui să se mulţumească, din partea combatantelor, doar cu ridicatul poalelor în cap şi afurisenii urlate. După cum, garnisit cu oareşce castane şi ghionturi, mai de ochii soacrei, şi calfa Iordache se va "scuza cu pardon" în faţa ambelor dame înfierbântate, dar cu onoarea "reperată". O astfel de întâmplare din mahalaua politicii ar fi chiar hazoasă, picantă şi uşor frivolă dacă  nu ar fi parte a unei realităţi în care, miţele şi didinele, din nefericire, îşi exersează capriţiile, fandaxiile şi umorile pe nervii şi buzunarele unei naţii saturate de exerciţiile de guvernare a unei alianţe în care dăinuie şi, uneori, dar cam des, răbufnesc tot soiul de orgolii şi frustrări. Desigur, despre cea din urmă ceartă a "zeilor" se vor mai rosti sumedenie de păreri, sfaturi ori prognoze însă, ceea ce ar putea fi luat în seamă a trecut mai lejer, precum rapidul prin Mizil, şi s-ar putea referi la soarta viitoare a motanului alfa din căsoiul uselist, împiciorogarea junelui premier fiind un semn destul de sumbru pentru vigoarea miorlăitului viitor, debarasarea de lesturile inutile dinnacelă  fiind necesară pe măsura ascensiunii unui balon, mai ales cu un copilot la bord. Pe de altă parte, nu ar fi exclusă ipoteza ca o parte din inspiraţia şi tupeul războinic,dătător de migrene cu iz de divorţ, al calfei Iordache să nu îşi găsească izvor într-un celebru jacuzi şi o trainică legătură amicalo-financiară cu posesorul amintitului instrument de relaxare mai ales că omul de la care i s-a tras respectivului proprietar recentul sejur "răcoros" este unul dintre pilonii de bază ai construcţiei pesediste.Or, "amiciţiile" se tratează cu "vetreol englezesc" sau, după caz, cu "mici" păruieli şi vorbe de duh strigate în gura mare . Iar, de se mai pune în balanţă şi bufeurile altei nimfe ce îşi vede tot mai în ceaţă visul său cotrocenist, se poate ajunge la cocluzia că, în pofida batistei , cam udă de lacrimi de cocrodil şi cam flegmată,ce se va pune pe ţambalul alianţei guvernamentale, aceasta are şanse foarte mari de a ajunge precum Lenin în sicriul de cristal, urmând ca, până la declararea decesului oficial, uniunea să fie pusă tot aşa, asemenea "marelui învăţător" de la care şi-a sorbit ideologia Ilicii de partid,  la vedere, ca loc de pelerinaj pentru nostalgici şi "rudele îndurerate".Însă, până atunci, spre amuzamentul mahalalei,Miţa şi Didina îşi jură amor veşnic şi se smotocesc din dragoste!          

Lepădarea de pampers?

Spre deosebire de colegul său de ghiduşii,rămas să sugă la ţâţa motanului, micul Titulescu, imberbul ce umplea cu dulceaţă galoşii seniorilor politichiei băştinaşe şi europene, a reuşit să împlinească un an de viaţă între zidurile Palatului Victoria, motiv, în opinia sa, de a încerca lepădarea de infantilul pampers şi trecerea la ţucalul cu ştaif. "S-a luat Stana de casă", ar putea grăi un hâtru de prin partea întâiului gorjan al neamului, luând aminte, cu mirare, la sforţarea premierului de a trece, de la mersul de-a buşilea, la păşitul, nesigur, dar biped, ultimile gesturi şi emanaţii vocale ale liderului pesedist având menirea, în intenţia autorului, de a demonstra că omul nostru s-a cam vindecat de "bolile copilăriei". Mai mult, sub pojghiţa, destul de străvezie şi fragilă, a unor politeţuri şi delicateţuri de iatac prin care sunt tăvălite dovezile de amiciţie şi camaraderie partinică, un ochi mai versat ar putea întrezări şi unele semne,încă estompate, ale unor viitoare ambiţii de independenţă şi depărtare de, tot mai incomozii, tovarăşi de alianţă. Poate ar părea hazardat, dar, prin "acorduri fine", pragmatismul şi cinismul politic încep a se iţi printre, tot mai desele, mişcări şi declaraţii aruncate pe piaţă de junele care s-a cam prins că fronda cheguevaristă nu prea mai face bine la tenul ce se vrea european, iar unele dintre bagajele îngrămădite în cufărul său, folositoare la început de drum, încep să-i pută a mucegai şi să-i încurce ascensiunea şi tihna politică. Desigur, nefiind naivii satului, nici aliaţii săi, mai ales Crin şi ciracii săi, nu mai cred , precum fecioarele, în vorbele mieroase ale colegului de unire politică numai că, mierea Puterii e mult prea dulce şi se ajunge greu la ea pentru a fi abandonată aşa încât, în pofida tuturor umilinţelor, respectivii se vor ţine agăţaţi de pulpana premierului, pe care, de altfel, îl bodogănesc în "particoler" şi la televiziile tătucului,  precum scaiul de oaie.Drept pentru care, cu o mică marjă de eroare, putem miza că, nici anunţata debarcare a unor miniştri din tabăra penelistă nu va reuşi să zdrunciune "alianţa de monolit" a tovărăşiei politice mai ales că, eternul candidat cotrocenist încă este anesteziat cu iluzia susţinerii, "fără rezerve", la scrutinul prezidenţial de la finalul anului viitor.  Ceva mai dificilă va fi soarta motanului alfa, căruia, prin unda verde prinsă de Justiţie,mai ales prin plasarea "amicilor  Asesoft" (Niţu şi Cazanciuc) la butoanele sale,  i se întrezăreşte un final zornăitor mai ales că, odată schimbată garderoba, vechile ţoale cu damf pisicesc încep a îl jena pe junele premier pentru care, spre marea supărare şi dezamăgire a "revoltaţilor de profesie", nici măcar suspendarea preşedintelui Băsescu nu mai intră în vederile şi calculele sale. După cum, de ar fi luată în serios şi dorinţa micului Titulescu de a se război cu averile ilicite şi dubioase dobândite de mioriticii noştri, se prea poate ca, în ultimul timp şi în pofida multiplelor sale declaraţii de amor şi fidelitate, "nenea doctorul", ăla care îi mai prescrie, când şi când,câte un tratament, să-i fi indicat, spre binele şi fericirea sa viitoare, şi un regim de cruţare fără ouă. Chiar şi de Cornu. Astfel, măcinat fiind de ambâţul de a demonstra că s-a făcut băiat mare, micuţul face toate eforturile de a se lepăda de pamperşii ce-l cam împiedică să intre în rândul lumii bune.     

Cadavre vorbitoare

Cu freza vâlvoi, ochii lipiţi de zidul Kremlinului şi mintea agăţată, mai ceva ca scaiul de oaie, de poalele jerpelite şi jegoase ale luptei de clasă, bătrânul edec al partidului ce se doreşte de viţă socialistă, dar suferă de obezitatea capitalismului de cumetrie, cu jeep la scară şi conturi doldora, îşi expectora, pentru naivii care încă îi mai sorb rumeguşul verbal, puţinele şi prăfuitele păreri născute din amorul tovărăşesc faţă de fiul revenit, de probă, din sihăstria Jilavei. Ba, mai mult, demonstrându-şi, încă o dată, retardul ideologic şi zgura învăţăturilor moscovite ce îi mai încleiază glagoria, părintele fondator al democraţiei originale şi consensului colhoznic nu s-a sfiit, ca liber cugetător ce se află şi se defineşte, să-l ridice pe deţinutul cu stagiul penitenciar neterminat pe soclul reperului moral. Adică, într-o traducere mai pe înţelesul plebeilor ce nu au atins "fineţurile" produsului oral livrat naţiei de către octogenarul Ilici, găinarul lider al pesedismului băştinaş, condamnat şi încarcerat pentru un delict economic, "inginerie financiară" pentru finuţi, furt, pentru foştii săi colegi de Jilava, poate fi pus în acelaşi loc şi cinstit în aceiaşi devălmăşie cu alte repere morale veritabile ale neamului. Ar mai rămâne, dacă îşi pun mintea actualii dregători ai poporului ca, dintr-un elan patriotic şi o ţâfnă neaoşă, să bată depeşă pe la Patriarhie pentru ca mucenicul Adiţă să fie trecut, cel puţin, în rândul sfinţilor, motiv, apoi, pentru celebrare a "reperului moral" printr-o zi liberă, cu grătare, mici şi bere, cum îi şade bine vanghelionilor de partid.Desigur, auzind verdictul emanat pe cale orală de maştera pesedistă, nu ar fi exclus ca o boare de supărare să fi atins şi sufletele greu încercate ale altor personaje încurcate în fustele Justiţiei şi în miile de pagini ale unor dosare penale, dar, indiscutabil, "politice", dar aspirante , şi ele, la statutul de "reper morale" ori, în cel mai rău caz, de "băieţi buni". Nu ar fi meritat şi un Cătălin Voicu, un Copos, preventiv, un Felix sau Dragnea,ori un Mazăre sau Reluţu Fenechiu o ridicare,chiar şi verbală, din partea "tătucăi Ilici" la rangul de "reper moral". Ce, banii lor nu e buni? Din nefericire, mai ales pentru asistenţa care baleiază  mai mult între  "pamfletele invectivă" ale "telejurnalistului" în maieu şi tiradele ipocrit-lăcrămoase ale pastorului ratat, acest tip de discurs emis de un cadavru politic, dar vorbitor, nu este periculos prea mult prin caracterul său lemnos, ci, mai ales, prin faptul că are "meritul" de a răsturna scara valorilor şi a distorsiona, până la cacofonie mentală, noţiunile meritocraţiei. În ceea ce îl priveşte pe "eroul" ce abia şi-a lepădat zeghea , dar a şi fost aburcat de mentorul său pe un soclu social nemeritat, numai şi prin tăcere, consimte la naşterea unui montruleţ, tot un soi de cadavru politic vorbitor, în faţa căruia se închină, atât un pastor cu ochi umezi şi vorbă libidinoasă, cât şi o mare de aplaudaci de partid, fălcoşi, burtoşi şi cu jbilţurile roşii aninate de gâturile lor groase, de tauri în călduri, excitaţi de plăcerile puterii discreţionale. Iar, din când în când,pentru distracţia mesenilor îmbuibaţi de atât ospăţ, este scos la interval, precum dacul Bastus,în hăhăiala generală, eternul candidat la Cotroceni şi pus să-şi recite, cu patos, dicţie şi simţire,  poezia sa: "Jos Băsescu!"

Romancierii zeghei

"Românul s-a născut poet", a constatat, din cele vremuri, gura târgului, dar nici proza nu a omorât pe nimeni. Dimpotrivă. Dacă  în anii de glorie ai "Epocii de Aur" şi ai "Cântării României" sertarele prozatorilor mioritici de toată mâna şi putere a  peniţei se încovoiau de mulţimea prozelor plăsmuite, dar necunoscute "marelui public", după mijirea primelor zori post-decembrişti piaţa scriiturilor a fost inundată de mareea romanelor de tot soiul. Desigur, nu e locul,momentul şi căderea de a pune sub lupă calitatea şi oportunitatea invaziei slovelor scrise şi tipărite, însă,, într-o frenetică  pasiune de scris, au prins a ocupa tarabele şi rafturile librăriilor, pe lângă mult-aşteptate şi bine venite opuri de referinţă, şi operele unor nebănuiţi şi inediţi autori, de la vajnice vivandiere revoluţionare, până la savanţi în ale mâncatului cât mai sănătos, alăptatului igienic, ghicitului în beţe de chibrit şi scrum de ţigară, filosofi de cartier, foşti vrednici păzitori de garduri nomenclaturiste, vipuri efemere, dive fanate ori importanţi responsabili ai travaliului cu vorba şi degetul. Fiecare dintre aceste noi stele ale scrisului, pătrunse de importanţa misiei lor, nu au ratat ocazia de a lăsa în voia colbului ori a gustului plebeilor cititori semnul simţirilor ce le-au frământat talentul ce le zăcea în străfundurile sufleteşti mai ceva decât rămăşiţele Titanicului. Cum era normal, privind şi numai din perspectiva şi înălţimea funcţiei, printre primii romancieri ai vremurilor noi ce au trudit şi au purces a semăna propriile cuvinte pe ogorul scrisului a fost personajul ce avea puterea chiar de a ordona Soarelui să răsară aşa încât, după ce şi-a ameţit, şi de astă dată, naţia cu slalomul printre meandrele concretului şi sinergia faptelor, ilustrul autor a lăsat-o într-o obişnuită abureală la momentul desluşirii tainelor revoluţiei decembriste.Odată poarta spre gloria literelor tipărite fiind deschisă de pana, cam boantă, a "tătucului" veşnic zâmbitor, pe ea a început a se buluci, într-o veselie şi devălmăşie,  alaiul prozatorilor cu mai mult sau mai puţin ştaif sau har, multe dintre creaţiile respectivilor eşuând în uitare şi indiferenţă. E drept că, luaţi de val şi fiind în criză de timp şi de idei, unii autori au luat-o pe scurtătură şi au băgat un copy-paste aducător de titluri şi diplome "fără număr". Dar, odată cu strângerea chingilor Justiţiei autohtone pe trupurile dolofane de trai tihnit, dar năduşite de griji, ale armăsarilor ce au zburdat pe mănoasele câmpii ale politichiei băştinaşe, a prins cheag şi s-a întrupat, precum fata morgana, o nouă tagmă a scriitorimii noastre, a romancierilor zeghei. Mai pe înţelesul publicului, profitând  de o înlesnire legislativă ce permite diminuarea termenului unei detenţii în cazul în care puşcăriaşul şi-a pus talentul la lucru şi a produs un op tipărit şi lansat pe piaţă,  cei mai mintoşi dintre purtătorii zeghei s-au pus pe scris cărţi. Şi de astă dată, fruncea a fost tot unul dintre stejarii şi stâlpii pesedismului, dâmboviţean, chiar marele ouător al neamului, Adrian Năstase, un fenomen al scrisului ce ar fi reuşit, dacă judecătorii erau mai darnici, să-l depăşească, poate, chiar şi pe Balzac, urmarea sejurului năstăsian la Jilava concretizându-se în câteva volume născute în numai opt luni de "staţionare". Luată din zbor de un alt celebru priponit jilăvean, Vântu, ideea cărţii  pritocite în umbra celulei i-a fluturat acestuia doar că, fiind mai orfan de talent, "geniul finanţelor" a lucrat în stilu-i caracteristic şi a dat omenirii o plastografie nedemnă de scurtarea pedepsei. Însă, lansată şi mediatizată cu mare tămbălău mediatic, moda cu pricina a prins mai abitir decât o grevă parlamentară ori o campanie electorală "cu dar", aşa încât, un alt "titan" al cuvântului şi al social-democraţiei de cumetrie, gorjanul Nicolae Mischie, aflat momentan tot într-un loc de reflecţie, a anunţat norodul că îi va oferi, ca o ofrandă a suferinţei sale încarcerate, o operă scrisă. Şi, după cum se anunţă vremurile,sunt semne că rândurile romancierilor de la umbra gratiilor se vor îngroşa, iar "creaţiile"scriitoriceşti se vor diversifica: de la sfaturi în mulgerea oilor,  la un manual de impresariat sportiv,de la o carte de bucate despre savarine şi plăcinte, la un îndrumător de "inginerii financiare", de la instrucţiuni de folosire a buteliilor cu gaz, la cartea şpăgilor inter-judecătoreşti sau, poate, la mult aşteptatul best-seller, "Castrarea motanilor".       

Greva bunului simţ

sursa: realitatea.net

 Ceva vreme în urmă, pe când săracii cu duhul se scăldau prin spa-uri vântoase, iar amantlâcul penelisto-pesedist se pritocea prin laboratoarele turnătoriei Grivco, un june prim al somnolenţei naţionale clama pe toate toturile, la toate şuetele şi prin toate pieţele viitoarea marea izbândă a revoluţiei bunului simţ numai că, fatalitate, o pârdalnică de flacără violet a fleşcăit tot zvâcul revoltei ce avea a se naşte talent şi a muri speranţă. Motiv pentru care, luminile rampei fiind stinse şi butaforia strânsă şi pusă la păstrare pentru alte panarame electorale, bune de amăgit şi veselit norodul votant, şi mult-invocata revoluţie a bunului simţ a fost aruncată de plăsmuitorii şi promotorii ei într-unul dintre ungherele luptei de clasă cu gând a fi ştersă de praf şi scoasă la lumină la momentul în care eternul candidat la jilţul suprem al neamului va porni bătălia finală, iar colbuita revoluţie îşi va recăpăta efemera utilitate. Aşa încât, până la revenirea la moda revoluţiei bunului simţ, toate ţăţismele,mitocăniile, barbariile vocale sau înjurăturile cu ştaif, botezate, intelectual, "pamflete", joacă tontoriu, precum boşimanii în invocarea zeilor,spre amuzamentul hăhăit al "aparţinătorilor", pe stârvul deschiolat şi inutil al acestei foste fudulii electorale. Târnosite prin tot glodul mahalalei cu ifose şi pretenţii de scenă politică, vorbele îmbăloşate de ură, dar orfane de cele mai elementare urme ale decenţei inundă zilnic, mai vehemente decât ploile de vară, spaţiul mioritic, amicii de ieri fiind lapidaţii de azi, iar adulaţii zilei ajungând infamii tocmai nimeriţi a fi aruncaţi în ghearele motăneilor ce se gudură, zeloşi,în ograda mârtanului naţional. Desigur, ca în orice revoluţie "cu ordin de la Poliţie", şi în cazul defuntei răzvrătiri pentru întronarea bunului simţ  se aleg învingătorii, cei ce se înşurubează sănătos la masa bucatelor, precum şi veşnicii "romantici", păcăliţii de serviciu, slujitori de ocazie cărora, pentru diverse "jertfe", le sunt aruncate ceva firimituri, diplome sau simple şi tovărăşeşti strângeri de mâini şi felicitări în faţa colectivului.

sursa: ziarelive.ro

Normal, mari şi eternii învingători sunt, ca de obicei, păpuşarii, tătucii şi regizorii dramoletelor puse în operă pentru a stoarce o lacrimă, un suspin sau o înjurătură "anti" din partea mulţimii vide şi credulă care, asemenea fotbaliştilor începători, se duc după prima fentă şi , involuntar, îşi rup de la gură banii de pâine pentru a burduşi tot conturile respectivilor sforari politici. Iar, pentru "impresie artistică", să dea bine în poza de grup, se mai saltă de la categoria slujbaş-simbriaş, la aceea de profitor-începător, şi câte un "ales" care, pe tot parcursul telenovelei , şi-a demonstrat lipsa decenţei, talentul demagogic şi absenţa oricăror scrupule, calităţi esenţiale pentru un viitor oştean al partidului şi al revoluţiei bunului simţ. Astfel, pogorâtă din legendara căruţă caracaleană, ca o minune mai abitir decât un Petrache Lupu cu fustă, fosta grevistă de protocol pisicesc a fost răsplătită din plin pentru nevăzutele, dar naratele, tele-leşinuri, vivandiera de partid ajungând o isprăvniceasă a profitului, mustind de tupeul şi ţâfna parvenitului. În tabăra cealaltă, a slugilor second hand, se iţesc feţele lungi şi dezamăgite ale unui Bulă-drapel, alt grevist în devenire, sau ale neânţelesului "gagarin" de balcon, personaje pentru care, carnea macră de pe ciolan este, încă, un vis. Dar, nimeni dintre figuranţii ori actoraşii scenetelor şi altor opere de două parale puse în scenă  de "regizorii" neamului trebuie să fie zeloşi, să nu dispere pentru că, vorba coanei Joiţica, " nu-i cea din urmă Cameră!"

ps. După ce şi-a spălat sfios pantofii plin de glodurile uliţelor natale în prima baltă întâlnită la bariera din nordul Ploieştilor şi a prins a se gudura pe la mesele potenţilor urbei, flăcăul coborât din vârful dealurilor prahovenbe a prins gustul banului şi al politichiei şi, după un stagiu de parlamentar, a reuşit, "prin metode specifice", să ajungă în jilţul din fruntea urbei. Şi, cum, după împânzirea oraşului, în vremea campaniei electorale, cu înscrisuri sub semnătură proprie despre aburitoarea şi fantomatica "pensie municipală" nu s-a sichisit niciun "organ", junele a prins curaj şi, mai nou, a clocit, împreună cu amicii de partid, o fundaţie în care, chipurile, ar urma să se strângă, după metoda "transparenţei", tot de la păcăliţii ploieşteni, donaţii pentru construirea unui nou spital. Pentru cei cu naturelul simţitor trebuie menţionat că, în acest moment, în oraşul peste care tronează grijuliul edil, funcţionează, sub aripa spilalului judeţean şi cel municipal, vreo şapte unităţi spitaliceşti, în vreme ce a opta, fostul impunătorul şi noul sediu al Petrom,recent predat de societate comunităţii , este în curs de întrupare. Dar, în opinia întâiului edil al oraşului, pentru un "ţel nobil", nicio fundaţie, aspirator opac de fonduri, nu e de prisos. Mai ales că, de nu vor fi surprize, atât viitorul ministru al Justiţiei, cât şi viitorul procuror general al naţiei sunt fii ai urbei cu pricina.  În rest, "ne doare-n replică!"        

Păcăliţii păcălicilor

Mai ieri, amicul Fefe, Cătălin Pena pre numele său de jurnalist, nara, într-o lehamite indignată, un episod al cotidianului stradal în care, un snop de liceeni şi liceene, viitori stâlpi de nădejde ai bamboo-urilor patriei ori beizadele cu legitimaţii parlamentare şi aspirante la înaltul stat de asistentă ori şefă de canapea, nu-şi puteau descifra dilema sexului şi  ocupaţiei unui "amărât" de Nichita Stănescu, "ăla de scrie poezii"! Şi asta, taman în zilele în care kulturnicii ploieşteni, în prăfuita manieră rutinieră a propagandei de partid, bifau "comemorarea aniversării" celor 80 de ani pe care ploieştenul Nichita i-ar fi împlinit, de nu ar fi trecut în neviaţă.Totodată, în aceiaşi notă sictirit-deziluzionată,Adi Dobre, un alt coleg şi concetăţean în truda cu vorba şi cuvântul scris,punea degetul pe furunculul  presei sportive băştinaşe, o zonă faţă de care gripa aviară pare un tratament revigorant. În sfârşit, în câteva rânduri, dureros de adevărate, actorul Mihai Bandeac povestea cu o ironie a silei, drama înfrângerii normalităţii în faţa tăvălugului mitocăniei cocălare şi al triumfului non-valorii. Şi, pentru ca hârdăul cu lături să fie vărsat până la ultimul strop, pe unul dintre canalele turnătoare şi tunătoare, un nefericit pastor cu o coloană de meduză şi pe care,probabil, religia nu-l ajuta să treacă peste pietatea Serbărilor Pascale, acompaniat de un  pechinez cu ifose de dulău, îşi deversa toată fierea ce zăcea în unicul său neuron scremându-se într-un aşa-zis, "demers jurnalistic" eşuat, însă, într-un delir verbal violent şi aflat la periferia decenţei .  Desigur, în toiul "marilor dezbateri" naţionale iscate de pârţurile emanate din prea-plinul gândirii celor doi "arhangheli florali", crinişor şi viorică, de panseurile vreunui ministru-poet, ministru-penal  sau ministru-fin, toate cele enunţate mai sus pălesc şi pot avea valoarea unui placebo pentru un bolnav veritabil. În fond, ignoranţa, prostia, mitocănia sau mahalagismul sunt vicii adânc înfipte în pământul nostru mioritic, omul zilei fiind mai interesat de multiplele mariaje sau divorţuri ale unor nimeni cu bani şi ţaţe cu mintea la vedere, de dramoletele maneliştilor şi cohortelor de "asistente" atârnătoare de vreun portofel libidinos sau, când este cazul, să prindă rând "la promoţii". Aşa încât, spre marea bucurie a armatei păcălicilor pripăşiţi în jilţurile călduţe şi profitabile ale dregătoriilor politice şi, mai ales, bugetare, în toată această brambureală cu iz de veşnică pomenire şi chermeză populară, mulţimea păcăliţilor nici nu prea reuşeşte să bage de seamă avalanşa birurilor, a scumpirilor şi a altor umilinţe care li se pogoară pe creştetele năclăite de magiunul acrit de vremuri al promisiunilor deşarte. Iar, în ăst timp, o mână de "nemulţumiţi" se consumă de supărare pentru "delictul" vreunui vip sau vipă în devenire care habar n-au sexul lui Nichita, "ăl de scrie poezii" nu, bătăuşa grasă.            

Mona, zghihara di pi la (H)uşi

Între bătăliile fratricide pentru supremaţia deşertului portocaliu, pornirile proletcultisto-slugarnice ale kulturnicului stahanovist,Andruşka, mareea lăptoasă ori cotidienele tembelisme ale mintoşilor din fruntea bucatelor, şade, tupilată şi mofluză, marea doamnă a robelor mioritice şi viitoarea aspirantă la marea dregătorie de gardiană a "bibliei" legilor, molcoma luptătoare pe baricadele patriotismului anti-MCV-ist, vrednica Monă a justiţiei băştinaşe. Atraşi şi orbiţi de focurile de artificii ale "marilor comandamente" ale naţiei şi de hemoragiile orale ale eternilor politicieni lipiţi de "sticlele" televizoarelor sau asurziţi de ţipetele falsate ale gorniştilor de casă, puţini au luat seamă la ultima boacănă pritocită în luminatele laboratoare ale guvernării şi dusă la bun sfârşit, până pe la Bruxelles, de către vremelnica chiriaşă a jilţului suprem al Justiţiei, boacănă menită a ne mai ridica, încă o dată şi la fel de indecent, poalele, în faţa "neinformaţilor" europeni ce vor să ne pună la muncile sisifice ale conduitei normale. Mai concret, în vreme ce, în aşteptarea anului prezidenţialelor, nevricosulul naţiei îşi purta cotidianul şi unilateralul război cu actualul locuitor al Cotrocenilor, iar camaradul său de pocinoage baleta graţios prin toate străchinile întîlnite în cale, stimabila ministreasă, pogorâtă din dealul Huşilor taman în ograda "direptăţii", şi-a îndesat jalba guvernamentală în desagă şi, asemenea unui badea Cârţan cu fustă,  a luat calea bruxelleză să le tălmăcească,pre limba noastră, a rromânilor verzi şi fuduli, adevărul despre "nedreptăţile" cuprinse în ultimul raport MCV, un document care, în opinia luminilor neamului ce se află la cârma ţării, a fost influenţat de "pârâcioşii trădători de neam", toţi "băsişti" nevrednici de a fi băgaţi în seamă. Mai mult, în jalba lăcrămoasă pusă pe masa şefimei europene de către fosta şefă a magistraţilor se mai tânguiau fruntaşii politichiei noastre de faptul că, pe măsură ce trece vremea, se înmulţesc şi temele pentru acasă pe care le au de făcut uitând "distinşii" că, după fiecare dandana a lor, ce afectează normele normalităţii şi decenţei impuse unui membru al familiei europene, se naşte şi o nouă temă de rezolvat. Bref, după ce s-a opintit şi a reuşit să-şi verse din traistă, pe masa conducătorilor treburilor europene, preţioasa-i plângere, cu faţa-i scăldată de sudoare şi de satisfacţia misiei dusă la îndeplinire, nobila fiică a Huşilor a revenit la matcă aşteptând, mai ceva decât un bătrân pensia mărită, rezultatul travaliului intelectual din care s-a plămădit opul-replică guvernamental. Însă, din nefericire pentru truda voiajului stimabilei voiajoare şi pentru toată suflarea uselisto-guveramentală care, în urma raportului cu pricina, aştepta să fie mângâiată pe creştet şi gratulată de mai-marii europen pentru bună purtare, răspunsul la plângerea trimisă  a fost deziluzionant de sec şi concis, europenii reafirmând că ultimul raport MCV a fost corect , fiind, în fapt,un hronic al "faptelor de arme" săvârşite, mai ales în miezul verii trecute de veselii doritori ai unei "democraţii originale" eliptică de unele atribute esenţiale ale unei democraţii veritabile. Aşa încât, spre marea sa mâhnire, plecată fiind în promenadă pe la Bruxelles, Mona noastră a zghierat şi s-a iţit fără folos pi la uşile "şăfilor" sau, cum s-ar spune pe meleagurile dânsei: drum bătut şi fund frecat! Însă, trecând într-o notă serioasă tot acest nou demers al actualilor actori politici aflaţi la putere, gestul demonstrează, încă o dată, că "dottorii" noştri încă mai au grave lacune în a-şi însuşi tainele abecedarului.