"Arafaţii cianuraţi"

De ceva vreme, asociaţia ecologiştilor anonimi ot Pungeşti a reuşit două fapte de arme mai mari şi late decât scuipatul parlamentar aruncat, cu un sictir mitocănesc,în ochii junilor patriei care sperau să li se mărească alocaţia la nivelul unei cartele de metrou.În ăst sens, gureşii apărători ai gliei, aerului, apei, gazelor şi altor bogăţii ale neamului din coasta Prutului şi a maicii Rusii au împărţit norodul în două tabere ale căror "argumente" de lucru sunt "ba, pe-a mă-tii!" şi au găsit prilejul să devină vedetele unui film prost, din categoria rateurilor glorioase ale studiourilor "Mosfilm", atât de dragi inimilor şi sufletelor unor revoluţionari de profesie, cu moaca lui Lenin tatuată pe creieraşe şi care încă mai foşgăie, precum carcalacii, prin societatea mioritică. Fiind o producţie de categorie inferioară, pentru uzul celor uşor de aburit, "opera" bufă pusă la cale de brigada de agitaţie a colhozului gazpromist avea nevoie, pe lângă mulţimea de gură-cască proptită cu ochii beliţi şi neuronii obosiţi  în sporovăielile televiziunilor dornice de eco-mahalagism,şi de figuraţia de rigoare, gloata pestriţă  şi fezandată cu sârg, mai an, de activiştii roşii, în gât de urlat şi în obraji de prosperitate,care îşi scuipau bojocii prevestind apocalipsa ce urma a pogorâ peste ea şi sărăcia lucie a satelor vasluiene, odată cu sosirea "capitaliştilor gazoşi". Astfel, speriaţi de trecutele urlete ipocrite ale  useliştilor doritori a ajunge cu orice preţ la borcanul cu miere al puterii,pentru actualii soldăţei ai ecologismului de gang,  naivii săteni au fost un aluat din care foarte lesne s-a putut modela actuala obşte nevricoasă şi uşor inflamabilă numai la cuvântul "gaz" , peste ignoranţa amărâţilor săteni, patrafirele năclăite de interese şi năravuri laice ale purtătorilor de potcap şi, mai puţin, de har având menirea unei făclii într-o claie de fân. Cum maiul ecologist i-a pălit în creştetul minţii şi pe studioşii şi sclivisiţii iubitori de frunză verde ce-şi fac veacul pe caldarâmul bucureştean, fandaxia a înflorit în toată splendoarea şi, iată, în vreme ce aleşii "poporului suveran" sunt aprigi atleţi participanţi la ticăloşita "Daciadă" a aplicării în toate ţâţânele şi firidele societăţii a legii bunului plac, mulţimea contributoare prin numeroasele taxe, impozite şi alte asemenea biruri la prosperitatea lăcustelor cu ifose, şi bodyguarzi , îşi seacă nervii şi îşi omoară plictisul, uitând de avatarurile cotidiene, puricând şi disecând cele două mari bătălii de pe eco-frontul patriei. Desigur, după ce în urmă cu un an şi un pic, actualele primadone politice au patentat, înfruntând viscolul,nămeţii şi gerul, mini-indignările stradale, pornite de la o infimă şi străvezie miză "arafată", schimbându-şi  masa la care să cânte, masă aflată taman în salonul opus al geografiei interesului,acum a cam începu să le pută actualele promenade stradale şi nervozităţi rurale, doar că, mai ales în ceea ce îi priveşte pe naivii şi neinformaţii vasluieni, a rămas cheiţa blocată pe vechea propagandă din vremurile "anti", noii şi anonimii  răzvrătiţi, împreună cu "sponsorii" lor de peste Prut,  fiind doar beneficiarii unei furtuni iscate de un vânt al ipocriziei. După cum, prin maniera arogantă în care şi-a tratat şi îşi tratează, în special prin lipsa comunicării, a transparenţei şi a unui dialog,  la toată această isterie a pus un umăr hotărât şi casta conducătoare căreia, aceiaşi săteni ,acum ameţiţi de tot soiul de stafii vorbitoare, le-au umplut urnele cu voturi.Însă, fiind numai un copilot de duzină, nedeprins cu tainele conducerii, aburcat de către arafaţii viscoliţi în scaunul pilotului, fostul secund are şanse serioase să iasă cu maşina în decor, iar actualii arafaţi, cei gazoşi şi cianuroşi,să-l uite în şanţul naţiei, de unde nu-l va mai putea scoate nici măcar un doctorat bine copiat.Totuşi,dacă în timp ce afişul acestui spectacol de cămin cultural este ţinut de eco-militantismul de ocazie, de bufeurile şi ifosele fufelor, piţiponcilor şi a fanţilor de mahala, ori de alte mânării "armanizate",junii noştri olimpici colecţionează medalii în urma unor veritabile bătălii ale inteligenţelor, încă mai avem o fărâmă de speranţă. Speranţa că toată astă liotă de "arafaţi cianuraţi" , inventatorii şi sponsorii lor vor intra într-o veşnică "silenzio stamba" ! 

Jilava guvernamentală

 Numai îndoctrinaţii,naivii sau optimiştii de carieră mai trăiesc în mirajul credinţei că agenda amploaiaţilor, plătiţi cu sume indecent de mult dimensionate comparativ cu prestaţia, din ţâmbra ţării mai are o cât de feciorelnică atingere cu doleanţele şi aşteptările milioanelor de plătitori-votanţi ai gălăgiosului şi păgubosului alai de spălători ai verzei politice. Încă o dată şi fără a mai fi necesar, de "talentele" politrucilor şi găştilor lor de amici, rubedenii ori atârnători cu patalama de "jmecher" sau activist fiind sătul poporul mioritic mai ceva decât de o cură de chinină, "distinşii" costumaţi, pomădaţi, preumblaţi şi împopoţonaţi cu teancuri de titluri, diplome şi alte certificate de genialitate îşi confirmă preaplinul de sictir rezervat vulgului. Prinşi în mici păruieli de gaşcă,pe mize care au legătură numai cu portofelul propriu ori ciolanul,  ideologiile de partid fiind nişte glume proaste , scoase de la naftalină  doar în momente electorale, micimanii care se joacă de-a politichia şi guvernarea îşi trăiesc momentele de potenţă politico-financiară doar pentru unicul scop , al propriei prosperităţi . Iar în clipa în care oamenii Justiţiei autohtone,aşa oarbă cum e ea, le ridică poalele scobite şi parfumate, dezvelindu-le desuurile penale şi jegoase, împricinaţii amploaiaţi şi gureşii năimiţi din dotare se proclamă "martiri ai neamului" şi "victime inocente"  ale unor "odioşi, în frunte, normal, cu inamicul public al găşcarilor, "ilegitimul Băsescu". Doar că,scenariul ăsta a devenit aşa de previzibil şi de uzat de toţi marii şi micii "oprimaţi", în frunte cu mega-gurul pesedismului dâmboviţean, ratat-sinucisul Năstase,încât nu mai este crezut nici măcar de copiii care se iluzionează că au fost aduşi de barză. În ceea ce-i priveşte pe frumoşii noştri "curaţi şi cinstiţi", dat fiind faptul că, potrivit celor oferite de piaţa justiţiei, prin târg şi în libertate circulă, vieţuiesc, ciripesc sau se împlinesc, în burţi şi conturi, o sumedenie de actuali ori viitori purtători de zeghe, poate ar fi mai util şi mai economic să se renunţe la zidurile sinistrei Jilave,numărul prezumtivilor "pensionari" aflaţi pe partea deschisă a stabilimentului penitenciar riscând a deveni superior "confraţilor" din interior. Şi, pentru a nu fi taxaţi de cohortele iubitorilor de maidanezi politici, putem argumenta cu răsunătoarele exemple ale unor foşti sau actuali demnitari posesori ale unor condamnări ori ale unor dosare aflate în diferite stadii de judecată ori a unui întreg stol de aleşi ai poporului, de la parlamentari, la primari sau alţi dregători bugetari şi bugetaţi de contribuabili, aflaţi în conflict cu legea din motive de incompatibilitate, motiv pentru care,poate ar fi mai comod să se instituie "Jilava Guvernamental", o intituţie în care, pentru a nu mai stresa puşcăriaşii, şi "facultatea" asta să se facă la seral sau "la distanţă". Desigur, între condamnaţi din tagma lui Relu Fenechiu sau Dan Voiculescu şi "pufani" în ale judecăţii, de genul lui Dragnea, Silaghi sau cuplul comico-guraliv constănţean,Nicuşor şi Răducu,sunt ceva diferenţe de statut şi decalaje de obţinere sau ratare a "vizei Jilava" doar că, "prevăzător" şi "mare campion al dreptăţii", şeful şi îngerul păzitor al acestor "nevinovaţi", premierul, a sărit ,mai ceva ca un rusnac învârtoşat de vodcă,să joace, sub privirile umede de admiraţiei ale ciolovecilor din fruntea Parchetului şi a Ministerului Justiţiei, un dizgraţios cazacioc pe grumazul Justiţiei, zelul "cârlanului"  în călduri trezind-o din amorţeala de toamnă pe bunicuţa de partid. Oricum, de ar fi să ne luăm după murmurul venit de prin diverse cancelarii, se pare că astă ultimă orgie pontacă îi va rezerva copilotului, în preconizata sa vizită nord americană, un raliu mai mult prin vestibulurile şi debaralele guvernamentale  şi fotografii "de efect" cu Micky Mouse şi Donald răţoiul.      

Şcoala,altfel

Printre cohorte de politicieni şi politruci fuduli şi importanţi, bunici, mămici ori mătuşi năduşite de emoţii şi pomădate "stas", coborâţi din limuzinele sau "jipanele" tăticilor, pedestri ori călări pe amintirile unei vacanţe intrată în istorie, milioane de odrasle, mai talentate au ba, mai doritoare sau mai puţin iubitoare de carte, au dat năvală pe porţile şcolilor patriei. Şcoli, precum sunt şi meleagurile noastre, mai moţate, în vârf de cartier select sau urbe cu ştaif, mai prăfuite şi ridate pe la tencuieli prin colţuri mai ponosite de ţară, ori, pur şi simplu, monemente vii ale unei ruine educaţionale, cu osebire prin cotloanele neumblate şi nebăgate în seamă de aleşii neamului. Toţi şcolerii , cu prezumţia de silinţă şi abnegaţie în ghiozdan au purces la un nou drum la capătul căruia se vor alege bobii şi se vor împărţi patalamalele, cei mai "norocoşi" urmând, evident, a îngroşa rândurile voiajorilor, a şomerilor sau a faunei politice. Dar, fiind după o zi festivă şi festivistă, nu voi învenina şi mai mult atmosfera încărcată, şi aşa, de emoţiile şi nervii cianurilor politizate, rândurile următoare fiind dedicate unor altfel de emoţii şcolare. Astfel, întinerit fiind cu patru decenii, în ziua în care pompierii îşi serbau ziua, în 12 bis (13 e fatal), am redevenit, arzând trecutul alături de alţi colegi de promoţie, elevul care, în pragul verii anului 73, absolvea un liceu unicat al ţării, Liceu nr.3 din Bârlad. De ce , liceu unicat, numai şi pentru faptul că, noi, junii care păşeau în anul 1969 în noua clădire a proaspăt născutului liceu,soarta a făcut să fim şi eroii singurei promoţii emanate de respectiva instituţie care, după ce a scăpat de noi, şi-a schimbat numele, profilul şi destinul. A fost, precum glumeam acum, un liceu plăsmuit numai pentru o singură "tranşă" de liceeni, dar şi pentru un unic "dream team" profesoral. Normal, vineri, la revederea de 4 decenii, băncile în care s-au străduit să se strecoare, din motive de diametru, actualii sexagenari au părut mai strimte,însă emoţiile au prins a înceţăşa priviri şi a frâna vorbele în "măreţele" noduri  iţite şi în cele mai sobre gâturi. Fiind majoritari cu latina la zi, Gaudeamus a sunat fără cusur, din punct de vedere lingvistic, ceva mai falsat-şchiopătat, în partea sa muzicală, prestaţia fiind ,totuşi, gratulată de fostul director al Liceului 3, profesorul emerit de matematici, domnul Vasile Ţugulea, care, la cei 87 de ani ai săi şi-a păstrat nealterate, atât sclipirea şi vioiciunea minţii, fiind încă un pasionat traducător şi autor de cărţi şi articole de specialitate,cât şi inconfundabilul său umor,posaco-mucalit, de ale cărui şfichi nu prea scăpa nimeni. "Se cunoaşte că aţi făcut patru ani de latină pentru că, am participat la multe revederi de promoţie, dar voi aţi fost singurii care aţi înţeles ce aţi cântat", a grăit "domn director" la finalul Gaudeamus-ului cântat de noi din toţi rărunchii şi din toată inima. Nici fostul diriginte şi profesor de limba şi literatura română, năvalnicul şi sangvinul Gruia Novac, nu şi-a ieşit, la cei 78 de ani ai săi, din forma şi verva pe care le poartă cu semeţie şi care îi dau puteri să conducă şi să conceapă o serioasă şi voluminoasă revistă literară ori să scoată de sub teascul tiparniţei ceva cărţi de critică literară. De altfel, la repriza de după ora de clasă, când şi un dram de palincă a mai dezmorţit limbile, sufletul petrecerii, prin dans, deschiderea sipetului în care zac mii de poezii memorate şi recitate cu patimă şi talent, a fost acelaşi vivace "domn diriginte", Gruiuţu, cum îi spuneam conspirativ şi în taină omului care ne-a educat în respectul de literă şi limbă română. Poate, acele vremuri şcolare au fost , în opinia actualilor actori ai "standardelor" şi fiţelor, desuete, colbuite, neeuropene "naşpta" . Nu or fi fost acei ani de liceu "în trend" , dar, cu siguranţă, au fost temelia pe care au crescut oameni, conştiinţe,chiar şi valori. Vivat Academia,vivant professores!     

Maidanezii armanizaţi

Ionuţ a reuşit prin sacrificiul său tragic, nemeritat, inconsolabil şi devastator să aducă un uşor dezgheţ în conştiinţele şi sufletele încleştate de ani buni în glaciaţiunea morală născută din efluviile sulfuros-demagogice  aruncate umilitor asupra unei naţii condamnată de o castă politică la sterilizare mentală şi emasculare economică. Hăcuirea, în buricul Capitalei unei ţări europene,a  lui Ionuţ de către haita unor maidanezi scăpaţi din terfeloagele unei birocraţii prospere pentru maidanezii bipezi  a avut menirea de a dezveli chipul hidos, schimonosit de indolenţă şi sictir a marii afaceri, colcăitoare mai ceva decât păduchii, pe trupurile câinilor lăsaţi a fi stăpânii străzilor, a vieţii şi a morţii într-o urbe. După cum, nevinovatul Ionuţ a dat jos de pe feţele suficienţilor şi îmbuibaţilor "profesionişti" ai aburelilor, inşi ce îşi zidesc sfidarea şi prosperitatea din banii contribuabililor, jegoase măşti ale  imposturii  şi ipocriziei slinoase. Prinşi, ca de obicei în astfel de momente cruciale, cu izmenele-n vine şi bunul simţ în vacanţă, maidanezii armanizaţi, cu moace şi glasuri  impotente de călugări scopiţi, au ratat încă o şansă de a dovedi mulţimii care îi ţine în cârcă prin taxe, impozite şi multă, multă răbdare, că prin carcasele lor de oameni de tinichea mai zace şi câte un dram de caracter şi de bărbăţie. Lăsaţi în ofside de maidanezii din Tei,bipezii, colegii lor de haită, au făcut singurul lucru pe care au reuşit să-l priceapă după o viaţă trăită într-o lehamite şi un dezmăţ moral, ascunzându-se, precum potăile speriate, printre fustele  puturoase ale paragrafelor, articolelor şi altor texte stufoase de legi, ordonanţe şi alte hârţoage plăsmuite tot de ei să le acopere, în caz de nevoie, tembelismele. Simţindu-se pe marginea prăpastiei şi cu jbilţul de gât, simandicoşii armanizaţi au prins a hăuli a necaz , în apărarea lor, mai ales a masculului alfa , începând a sări din multitudinea confortabilelor şi mănoaselor asociaţii, ong-uri, fundaţii şi alte asemenea fabrici prosperitate şi de tăiat frunze la maidanezi, tot soiul de cotârle şi pechinezi, lătrători de profesie, a căror unic scop, pentru care sunt dispuşi să insulte şi cea mai plăpândă inteligenţă şi să se facă de toată jena, se rezumă la a lupta pentru ameţirea naivilor, transformarea negrului în alb şi a zilei în noapte. Asta, pentru simplu motiv că, detronarea tătucului din fruntea bucatelor şi demantelarea întregului sistem plin de putregai financiaro-managerial al afacerii respective ar lăsa fără nişte venituri destul de consistente o sumă de amploiaţi, veterinari, ong-işti, amici de bişniţă,politicieni, atârnători şi alte personaje care îşi sug bunăstarea de la ţâţele mulţimii patrupede. Şi, în astă bătălie pentru păstrarea şi apărarea teritoriului, maidanezii noştri armanizaţi apelează la tot arsenalul , verificat în multe lupte post-decembriste, de la învrăjbirea populaţiei şi isterizarea ei până la ascuţirea maximă a intoleranţei, la denaturarea realităţii şi a adevărului, lansarea unor zvonuri false, a unor campanii mincinoase, dar şi agresarea verbală sau fizică a "inamicilor".  Desigur, ca la orice conflict, şi de astă dată, sunt folosiţi de către maidanezii bipezi şi ciracii lor lătrători, drept carne de tun, "oşteni" recrutaţi din rândul persoanelor de bunăcredinţă ,dar mai naive, mai neinformate, ori dornice de îşi depăşi condiţia casnică, multe dintre acestea obişnuite a cumpăra zvonul sau părerea mai mult după ureche şi la mâna a treia,potul  acestui joc perfid practicat de armata  "iubitorilor de maidanezi" meritând orice risc. Inclusiv,în viziunea lor, riscul de a îţi seca toată saliva din gură agitându-te a demonstra că, din punct de vedere tehnic, încă nu se ştie dacă Ionuţ a fost sfâşiat de câini sau ,ierta-mi fiind vorba, a prins un guturai fatal, filozofările pe marginea acestor false variaţiuni frizând , din partea autorilor şi propagatorilor, de la o minimă decenţă şi respect faţă de familia unui copil ucis de câini în plină zi, în plină Capitală, până la o crasă dovadă de mercantilism ce a dus la chiuretarea caracterului acestor specimene ieşite aproate total din parametri lui homo sapiens. Însă, cu toate aceste sforţări ale haitelor de maidanezi armanizaţi, Ionuţ , prin sacrificiul său tragic şi nemeritat, a reuşit să retrezească în destule conştiinţe mugurii ofiliţi de deziluziile cotidiene ai spiritului civic şi ai solidarităţii umane. Larma şi vânzoleala maidanezilor bipezi sunt semne că, în haita veselă a cam dat strechea şi spumegă de spaima unei euthanasieri a mişeliei, laşităţii,minciunii şi , mai ales, hoţiei!                     

Agentul Dogaru

De multă vreme, din timpurile în care alianţele scrise şi parafate dintre "mari centrale sindicale" şi , în special, PSD scoatea parlamentari-sindicalizaţi pe bandă rulantă cu hărnicia unei "particulare" producătoare de şomeri cu diplomă, blegeala sindicală băştinaşă nu mai constituie o surpriză, ci o banalitate de teapa caniculei în plină vară. Ajunsă pe mâinile unei clase politice emanată de "democraţii originale", fosta "curea de transmisie" a epocii ante-decembriste a avut o porneală demnă de Usain Bold, dar, metamorfozată într-o "curea de ceas de firmă," de la mâna moale şi darnică a potenţilor, a eşuat într-un finiş de obez pus să alerge  după tramnvai. Şi, cum lumea pestriţă a sindicatelor autohtone trebuia să fie chiar mai ordonată şi disciplinată decât un recrut neistruit, regizorii de scenă, pitiţi la arlechin, au pritocit "problematica" şi au concluzionat că nu strică şi implementarea unui "tovarăş de nădejde"  care să "organizeze structurile sindicale". Puşi pe treabă, după multe frământări neuronale, distinşii au scos din "caşchete" un asemenea personaj, noua "Afrodită sindicală" fiind verificatul colonel Mircea Dogaru, revoltatul de serviciu şi insul care, în numele unor sindicalişti fantomatici, dar vocali şi nevricoşi, au produs un document plin de revendicări absurdo-populiste, dar agreat prin semnătură de conducerea bicefalo-uselistă. Astfel, lucrând cu materialul clientului, dintr-o notă emisă de DGIA(direcţia de informaţii a Armatei), pe data de 14.11.2004, în pragul alegerilor prezidenţiale pe care viitorul puşcăriş,Adrian Năstase, se pregătea să le câştige detaşat, au reieşit câteva amănunte referitoare la "col. Mircea Dogaru,şef birou în cadrul SecţieiContracararea Dezinformării şi Protecţia Imaginii Armatei/Direcţia Siguranţă+ Militară". Ca o paranteză, prin acei ani, actualul răspândac de zvonuri alarmiste era plătit de contribuabili taman pentru contracararea dezinformării. Revenind, nota cu pricina precizeză unele "aspecte de interese" despre col. Dogaru şi anume că, "în cursul anului 1999,când activa ca istoric militar în cadrul Centrului de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară, a fost recrutat de către fostele organe de securitate ale Direcţiei a IV-a Contrainformaţii şi dirijat pe lângă ataşatul militar al fostei Ambasade URSS la Bucureşti(la acea dată),lt.col. Serghei Cernomaz." Mai mult, potrivit notei, "la data de 18.09.1999, prin adresa nr. DS/001815, SRI informa instituţia noastră (Armata) cu privire la continuarea colaborării(col. M.Dogaru) cu această instituţie iar în baza protocolului de colaborare,acesta a fost predat(mai ceva ca un colet de la obiecte pierdute)în legătura organului de protecţie a DSM(Direcţia de Siguranţă Militară). În cursul lunii mai a anului 2000,la ordinul şefului DSM,la acea dată,gl.bg.Nicolaescu Gheorghe,au fost iniţiate demersurile specifice pentru încadrarea col. Mircea Dogaru în cadrul DSM." Mai pre limba şi a mitingiştilor care au dârdâit o iarnă agitaţi de Dogaru şi liderii actualelor partide ale Puterii, "istoricul" nostru era agent cu acte în regulă. Însă, partea interesantă a documentului de faţă îl reprezintă finalul "glorios" care menţionează că, "în baza datelor din dosarul de agent al acestuia (M.Dogaru),propunem supunerea spre aprobarea şefului DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru în îndeplinirea măsurilor din acţiunea SINDICATUL,în scopul realizării controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale ce urmează a se înfiinţa în România". Bineânţeles, şeful DGIA a aprobat "misia" colonelului-agent Dogaru care şi-a îndeplinit cu succes "sarcinile trasate" de şefii săi în disciplinarea sindicatelor născute la ordin şi cu ordine precise. Mai rămâne de văzut, deşi a fost destul de transparentă, contribuţia "sfaturilor şi indicaţiilor" preluate, prin agentul Dogaru, de la alde Cernomaz şi alţi asemenea "fraţi moscoviţi" , la "victoria revoluţiei useliste" asupra plăpândelor vlăstare ale normalităţii şi democraţiei pure, fără "condimente" din traista lui Ilici.

Ps. spre liniştea şi neliniştea "amicilor", documentul cu pricina e în sertar, la loc sigur.        

Omarul lu' Nae

  De câteva zile,în lipsa trăznăilor născute din hodina intelectuală a nepreţuiţilor aleşi, presăraţi prin exotice locuri de vacanţă,   liniştea scumpei noastre patrii ne-a fost spartă de corul tele-bocitoarelor, cu şi fără simbrie sau interes, pripăşite la catafalcul "marelui anonim" ce s-a luat la trântă cu trenul,precum şi de ciripitul gureşului prim-cintezoi guvernamental al naţiei. Ajuns celebru doar după amorul său ghebos cu locomotiva şi jelit de stolul purtătoarelor de "ghioc" mai ceva decât un cărturar de vază, defunctul Nae şi-a încheiat cariera de "mare filantrop" tot după cum şi-a creat-o, încălcând cele mai elementare norme legale şi ale bunului simţ, arătându-le, cu astă ocazie, şi altor fraţi ai săi în ale fuduliei că "banu şi valoarea" nu "merge" mereu. Din nefericire , pentru liota de plângăcioşi şi alţi jalnici "simţitori" ce s-au bulucit la grătarele praznicului năist, dregătorii nu prea au avut "naturelul simţitor" şi au ratat ocazia decretării vreunui doliu naţional care, de ar fi fost pe măsura timpului acordat evenimentului de către televizii, s-ar fi întrezărit printre storurile Palatului Victoria. Nu-i vorbă că, probabil, marcat de emoţia momentului, nici primului gospodar al comunei în care a robotit "marele dispărut" nu i-a trecut prin cap ideea de a proclama, cel puţin, un doliu local, mai cu seamă că, aşa cum au suspinat fruntaşii politici ai localităţii cu pricina,eminamente pesedişti, dispărutul fusese destul de culant cu aceştia şi conturile partidului din Kiseleff. Totuşi, singura instituţie de stat, ce-i drept, cam falimentară, care a ţinut să-şi etaleze toată durerea care o apăsa a fost Poşta Română, reprezentată , cu mândrie şi fală, în lăcrămosul cortegiu funebru de o mândreţe de dubă roşie, inscripţionată corespunzător şi pavoazată cu maiestoase coroane şi alte aranjamente florale. Însă,morţii cu morţii şi vii cu vii, cel mai "viu" şi neaşteptat  cadou căzut pe căpăţânele multor actori politici ai meleagurilor noastre fiind alt dispărut, "amicul" Omar Hayssam, o altă "puşculiţă" de nădejde a bătrănilor dulăi din ograda păstorită de junele Viorel. Iar, pare-se că, pentru mulţi "distinşi" surpriza revenirii pe plaiurile adoptive, când mijeau zorile, ale vechiului camarad,Omar, a fost aşa de mare încât, prins cu lecţia neânvăţată şi izmenele în vine, tele-premierul a ciripit câteva triluri mai false decât un nefericit de la "vocea României" . Desigur, după ce a luat câteva castane şi a mai tras un pic de aer în piept, întâiul orator al naţiei, spre marea fericire a fătucilor şi dătătorilor cu părerea, şi-a recăpătat apetitul logoreic, prilej de a depăna, cu o nonşalanţă iresponsabilă, povestioare din categoria "spionului dandana". Doar că, în vreme ce imberbul povestitor , în încercarea de a trage, cel puţin la spartul târgului, un pic de spuză a succesului şi pe turta sa, turuie, oricui îl stârneşte, vrute şi nevrute, în cotloanele Kiseleffului, şi nu, numai, sunt destule personaje pentru care revenirea lui Omar, dintr-un exod bine studiat şi programat, le cam dă frisoane şi destule migrene, muţenia fostului coleg de cumetrii capitaliste fiind cea mai de preţ şi ultimă donaţie pe care ar putea să o facă acesta. Dar, spre marea nelinişte a tuturor celor ce au beneficiat, în decursul anilor de prosperitate, de graţiile actualului revenit, pe căi necontrolate de respectivii însă ştiute de "inamicul Băsescu", ei încă nu ştiu cât de mult s-a spovedit, sau este dispus să o facă, Omar, sirianul fiind o bombă al cărei declanşator, spre marea disperare, se află în mâinile omului pe care îl iubesc mai ceva decât sarea-n ochi şi care, fatalitate, nu prea ştie să-şi joace prost o asemenea carte. De aceea, pentru unii băştinaşi, cel mai bun Omar ar fi unul mut. În ceea ce-l priveşte pe prim-cintezoiul neamului, încă nu a aflat vorba aia, din bătrâni, care spune că omul învaţă să vorbească în doi ani, dar nu învaţă  într-o viaţă să tacă.    

Io,Moţ cel Mic

De cum se răscacără de ziuă şi până în crucea nopţii, toată suflarea aflătoare prin treburile faunei politichiei mioritice îşi frământă mintea şi nervii încercând a descifra marea taină a răsuflării duhului noului guru pontac, plăsmuit în coltoanele laboratorului din Kiseleff, asupra mulţimii mute,de emoţie şi uimire, a supuşilor săi. Omul care, doar în urmă cu o brumă de vreme, era ciuca miştourilor, declarate "în plen" sau pe la colţuri şi în dămfuitele budoare politice, a politeţurilor de "poză", aruncate din vârful buzelor, ori retrogradatul de pe soclul "micului Titulescu" tocmai la statutul cu aer mai ovin, de "cârlan",aastăzi a ajuns idolul la picioarele căruia se ploconesc alairile dregătorilor şi camarazilor de partid şi alianţă, "vestalele" verticalităţii, trâmbiţaşii năimiţi ori voluntari, precum şi simpli cetăţeni care nu au reuşit să priceapă miracolul înălţării unui banal plastograf la rangul de voievod al neantului. Desigur, nici aste rânduri nu au pretenţia desluşirii enigmei pontace,rostul acestora fiind a încerca o fotografie, cât mai puţin voalată ori "fotoşopată", a personajului care, mimând  o iresponsabilitate duios-comică, face paşi fermi spre întruparea, într-o formă mult mai rafinată şi perfidă, în varianta "new age" a mentorului său, Adrian Năstase. Poate ar părea hazardată au fantezistă şi, implicit, lovită în cap de leuca nulităţii, teoria enunţată însă, de ar fi disecat atent cadavrul viu al acestui nou Arthuro Ui dâmboviţean, se va reuşi observa că fiecare dintre paşii spre noul soclu de "despot cu faţă umană" ai respectivului  sunt foarte atent calculaţi, ceea ce ar însemna că în spatele "junelui prim" al politicii băştinaşe robotesc, se pare că,până în acest moment,cu folos, o seamă de regizori pentru care spectacolul în sine şi publicul sunt doar bagatele, ţelul fiind împlinirea, prin această operă, a tuturor ambiţiilor şi frustrărilor proprii. În decursul anilor, mai ferit ori mai în văzul lumii, regizorii cu pricina au mai încercat să scoată la rampă asemenea "staruri" menite a uimi şi domina, în special în beneficiul "creatorilor", asistenţa numai că, un "prostănac" a eşuat într-un statut de "starletă", alt somnolent a naufragiat într-o oratorie isterico-găunoasă, bună numai la bâlciurile electorale, în vreme ce "marea speranţă" la "oscarul puterii" s-a cam încurcat în poalele, destul de lălăi, dealtfel, ale Justiţiei autohtone, prilej de reflecţie şi retragere în culise, "la pantalon", de unde îşi poate ghidona mai lejer pupilul. Aşa încât, selectat cu atenţie de vigilenţii făcători de staruri, fostul pionier ce-l sorbea cu ochi umezi pe "nea Nicu" a intrat pe mâna pricepuţilor meşteri de fantoşe, urmând a deveni noua păpuşă Barbie a partidului, roboţelul ce avea a îndeplini toate visele nerostite şi toate treburile murdare ale păpuşarilor. La prima vedere, omul, bântuit de mari şi nejustificate,în raport cu puterinţele,ambiţii, dispus la "sacrificii" şi alte  "mici compromisuri", uşor şantajabil, din cauză de "dosar", avea potenţial şi părea un material maleabil, pretabil la conceperea unui produs vandabil electoratului neaoş, bun şi la export, dar şi uşor de manevrat. La un moment dat, în momentele febrile ale modelării noului lider maximus, căzut pradă amintirilor din juneţea sa revoluţionară, bâtrânul Ilici a revăzut, cu ochii minţii, clipele în care greii partidului de atunci,prin martie 1965, mânaţi de aceleaşi gânduri şi socoteli meschine, l-au înscăunat pe anonimul Nicolae, pe care ar fi urmat a îl modela şi manevra după vrerea lor. Atunci, marii sforari au luat o mare ţeapă, iar Nicu cel mic a ajuns a pune cizma pe grumazul lor.Poate, de astă dată, se alintă cu speranţa alde Ilici şi ai săi, noul lider va fi un docil. După semne, slabe speranţe! În primul rând, noii reptilieni armanizaţi, din tagma cărora se trage şi actualul lider naţional, au un nivel de cunoaştere şi de intelingenţă, cât le sunt necesare, cu mult peste vechea gardă seralisto-ştefangheorghistă, în timp ce ambiţiile lor nu se limitează la strângeri de mână, diplome, decoraţii şi felicitări în faţa colectivului,  cinismul  fiind înfrăţit cu un pragmatism care excede, cu mult, regulilor şi directivelor de partid. Iar,privind din acest punct de vedere , învăţăcelul pontac a absorbit ca un burete toate învăţăturile mentorului său şi, mai mult decât atât, învăţând din erorile acestuia, şi-a perfecţionat metodele de persuasiune şi dominare, momentul luării în haremul său şi a  cadânei Justiţia urmând a fi ultima treaptă spre tribuna de unde va privi, zâmbind cu o maliţie satisfăcută, la mulţimea năucă,dar aplaudacă. Atunci, fostul spălător de vase pariziene şi manevrant de hamburgheri, fostul copil de casă al tătucilor din Kiseleff îşi va etala surâsul său de Kaa mioritic şi va grăi poporului: Io,Moţ cel Mic, am înfrânt!