Bufeurile pisicilor aristocrate

Cotoială cu vaiete, stuchituri şi miauneli printre antene şi prin târla pisicească a mârtanului alfa, toate "aristocratele" din dotare intrând în călduri de când cel mai moţat şi mai pomădat motan ce sugea la ţâţa supremă a fost luat la scărmănat, pe motiv de ţinut coada băţoasă şi râvnit la castron străin, de "netrebnicii" dulăi ai legii. Cum era la mintea cocoşului, sau a motănelului, toată pisicimea antenistă s-a agăţat cu ghearele de singura pulpană pe care au reuşit să o cunoască, a "tiranului de la Cotroceni" şi "sinistrelor unelte", procurorii, motiv pentru "aristocrate" şi maidanezele de pripas de a se da în stambă mai ceva decât în "vremea brânzei". Desigur, pentru poporul amator de senzaţii tari şi saturat de eternele scandaluri casnice ale siliconaţilor neamului, cât şi pentru guvernanţi, etalarea acestor bufeuri  ale telefelinelor a picat precum cireaşa pe un tost fleşcăit, dar comestibil. Însă, din nefericire, la fel ca "Gigi-show", şi acesta nouă dramoletă, cu un personaj principal fad şi cam necunoscut, dar salvată de prezenţa pitorească a mult mai celebrului, "Mitică, la brutărie!", are menirea de a estompa, până la aruncare în anonimat şi derizoriu, "marile manevre" şi trăznăi puse la cale de politicienii naţiei şi ale căror "roade" le vom culege şi le vom "savura", strepezindu-ne dinţii, şi gângurind, precum toţi păţiţii, "dă-i românului mintea cea de pe urmă". Acum, emoţionată de nefericirile ce-i frământă trăirile încarceratului naţional, Jiji, de "aroganţele",  faptice şi verbale,cu iz mitocănesc ale "locotenentului mimi", de iubirile sparte-n fund ale diverselor starlete neinventate sau prăfuite, asistenţa nu prea dă atenţie la , spre exemplu, ghiduşiile şi tumbele legislative făcute de secretoasa, ecletica şi cam sărăcuţa cu duhul gaşcă veselă, în frunte cu fudulia repetenţilor naţiei, ce s-a pus, precum găina pe grămadă, pe maltratarea Constituţiei şi aducerea la o formă de "arici pogonici legislativ", unul dintre "artizanii" măreţei viitoare "opere" fiind omniprezentul la toate praznicele guvernamentale şi tătuc al aberaţiei legii votului uninominal născătorul celor 600  de aleşi ai neamului, şeful ProDemocraţia, erijată în unica depozitară a intelighenţiei societăţii civile băştinaşe. Dar, masa e mult mai bogată şi, pe lângă această aridă lucrare, parlamentarii noştri dragi au mai plăsmuit o "măreţie" a gândirii lor, o nouă lege a referendumului care revoluţionează "artimetica" elementară şi prevede că minoritatea poate fi mai majoritară decât majoritatea aşa încât, pentru a valida un referendum,indiferent tema, din 10 inşi apţi de vot e destul să se exprime la urne numai 3, iar ceilalţi 7,fiind "în minoritate", după minţile luminate ale tăuraşilor proptiţi în Parlament,sunt obligaţi să înghită "voinţa minorităţii". De altfel, în pofida mult clamatei "victorii zdrobitoare" şi a majorităţii celor 70%, la un calcul mai atent se poate observa, chiar şi de către un "eminent" precum Vanghelie, că, în realitate, având în vedere că au votat numai 40% dintre români, izbânda uselistă a fost adusă doar de un sfert din electorat  adică, numai 1 din 4 cetăţeni cu drept de vot au pus ştampila pe aglomeraţia partidelor useliste. Dar, cum aritmetica nu e de nasul repetenţilor sau a plastografilor, iată că, profitând de nebăgarea de seamă a amatorilor de aventuri bahmuţene şi defilări de fufe pe sub nasul capatosului, au reuşit să sfideze evidenţa şi să nască un mic monstru legislativ. Iar, dacă tot scena telenovelisticii autohtone e ocupată cu personaje bambooiste, nici "omul invizibil" al echipei guvernamentale, ministru marilor speranţe şi al marilor proiecte, nu s-a lăsat mai prejos şi, dintr-un condei, a reuşit "performanţa" să mai facă o gaură de pest 1 miliard de Euro în sacul, şi aşa ciuruit şi sărăcăcios, al bugetului  prin renunţarea la contractul semnat de marele Bombo, prin care Bechtel ar fi trebuit să ne facă peste 400 kilometri de autostradă. Cum, la omul sărac nici boii nu trag, dar cam bagă botul, după aproape un deceniu de "muncă", americanii ne-au procopsit cu o sfoară de vreo 50 de kilometri de şosea mai acătării, iar "tătuca" Adelu a scăpat de grija unui contract aducător de alte posibile dureri de cap. Şi, peste toate, amintindu-şi că, înainte de a fi patron de fotbal şi fotbalişti, pandurul Condescu e lider sindical, de bucurie că , în vreme ce ortacii săi se pregătesc de şomaj, a ajuns vicecampion s-a apucat să o pună de o grevă ,cam  second hand, doar că,în aceste zile, patimile lui Jiji şi ale motănelului antenist sunt mai lacrimogene şi mai rentabile pentru minoritatea majoritară.   

Bruiajul căcărezelor

De o bună bucată de vreme, de când berbecul naţional, metamorfozat într-o banală oiţă, a fost trecut de judecători prin strunga legii şi băgat în ţarc, în rând cu toată turma pătată la blăniţă, dulăii şi căţelandrii, în rând cu mioarele stânei văduviţi, pentru vreo doi ani, de umbra şi răsuflarea priponitului îşi behăie durerea şi nu contenesc în a arunca afurisenii asupra "nemiloşilor" purtători de robă ce au îndrăznit să atenteze la libertatea lânosului şef de târlă. Mai fals, mai răguşit ori cu tupeul semidoct al unicului depozitar de adevăr şi dreptate, cu nebănuite dar ad-hoc descoperite talente şi "serioase" cunoştinţe în tainele ştiinţelor juridice,procedurilor şi altor chiţibuşuri, cete de cetăţeni cu pretenţii, fătuci purtătoare de microfoane şi orfane de neuroni vii, politicieni şi politruci, chibiţi căzuţi din peluză, viitori posibili chiriaşi ai Jilavei, soldaţi, boieri, curteni, femei cu prunci în braţe, dive răsuflate ori trădate în "amoare", toţi se întrec în a behăi, cât mai jalnic şi cu patos, "becaria" lamentării. Ca la orice asemenea "priveghi cu dar" şi bocitoare năimite sau interesate de soarta propriilor suflete, se iţeşte şi câte un zelos "nervos cu nervii" care, ştiindu-se cu scaiul cătuşei aninat de blană sa, behăie cu o patimă şi tărie ce îl fac gelos chiar şi pe placidul măgar al turmei. Poate, în condiţiile unei economii "duduitoare" şi a unei democraţii eliptice de originalitatea proprie meleagurilor noastre dâmboviţene bântuite de duhul peşcheşului de partid, toate aceste vaiete şi suduieli vocale ar fi fost privite, cel mult, cu o doză serioasă de indiferenţă sau de curiozitate, tabloidizarea stării zilnice a unui puşcăriaş fiind tratată, în situaţii fericite, între desert şi cafea, convivii societăţilor sănătoase fiind interesate de lucruri cu mult mai demne de luat în seamă. Însă, pe la noi, prin ţara lui "ce-mi dă", a eminenţilor fără operă, a chivuţelor cu ifose de doamne şi a cleveticilor în ale politichiei, fiecare râgâit, sughiţ ori emanaţie orală a întâiului şi pomădatului încarcerat al neamului, alintat, mai ieri, de "marele său amic",CV Tudor, "boier căcărează", sunt disecate, mestecate pe toate posturile şi pe toate vocile, tălmăcite şi răstălmăcite de tot acest alai al "miloşilor" şi "specialiştilor" în meandrele cele mai obscure ale mersului Justiţiei. Asta, în vreme ce, spre marea lor bucurie că le-a mai aruncat o jucărie şi le-a mai dat o îndeletnicire plebeilor, dregătorii , profitând de lipsa de atenţie şi nebăgarea de seamă a asistenţei, îşi văd liniştiţi de misia lor de a încastra, cât mai temeinic, mecanismul, şi aşa, destul de fragil al instituţiilor democraţiei în chingile oţelite ale unei legislaţii menită a gira toate doleanţele şi trăznăile propovăduite  de "revoluţia binului plac". Astfel, în vreme ce toată suflarea era pusă la curent cu starea izmenelor sau pârţurilor puşcăriaşului Jiji, aleşii poporului votau într-o veselie,printre altele, ciuntirea regulilor unui referendum şi reumplerea conturilor grase ale pensionarilor din oastea dogăreilor. După cum, nici ministeriabilii şi guvernanţii de rang nu pregetau în scoaterea la tarabă, la preţ de mizilic, a unei companii de talia CFR Marfă ori spălarea de păcatele plastografiei a premierului minune care, precum Goe, pentru a nu mai fi furăcios, a fost trimis de mamiţa să se fudulească şi să se tragă în poză la Bruxelles. În acest sens, pentru "granzii" politicii băştinaşe, priponirea berbecuţului piperean a picat mai ceva ca laptele-n păsat,fiind mult mai profitabilă mediatic decât, deja tocitele războaie bahmuţeano-prigonite, încât, deşi s-au repezit în a-l compătimi, verbal şi telegenic, se roagă la toţi sfinţii ca tot acest bocet-bruiaj al căcărezelor să ţină cât mai mult, pentru ca, la umbra sa, "distinşii" să-şi vadă nestingheriţi de micile şi ,mai ales,marile afaceri. Doar, nu s-au "jertfit" de geaba  prin gerul şi nămeţii patriei!           

D-ale mahalalelor

Pusă pe harţă, nerecunoscătoarea şi limbuta calfă, Iordache, le-a pus pe jar pe cele două dive ale politichiei noastre mioritice, Miţa şi Didina, potopul reproşurilor reciproce răscolind liniştea fragilă a mahalalei ce aşteaptă, cu nerăbdare şi salivând de plăcere, iminenta păruială din colbul uliţei. Sătul de şirul ăstor istericale, domn Nae stă tolănit într-o rână în jilţul său de "apropitar" şi priveşte, printre gene, cu o lehamite amuzată la zbaterea focoasă, dar fără spor, a  nevricoaselor demimonde cu pricina ştiind că, la spartul scandalului şi a întregii bălăcăreli, mirajul plăcerilor le va ostoi toată vitejia focoasă şi vor sfârşi prin a se pupa cu foc, spre marea deziluzie a asistenţei ce aştepta sânge şi cucuie şi va trebui să se mulţumească, din partea combatantelor, doar cu ridicatul poalelor în cap şi afurisenii urlate. După cum, garnisit cu oareşce castane şi ghionturi, mai de ochii soacrei, şi calfa Iordache se va "scuza cu pardon" în faţa ambelor dame înfierbântate, dar cu onoarea "reperată". O astfel de întâmplare din mahalaua politicii ar fi chiar hazoasă, picantă şi uşor frivolă dacă  nu ar fi parte a unei realităţi în care, miţele şi didinele, din nefericire, îşi exersează capriţiile, fandaxiile şi umorile pe nervii şi buzunarele unei naţii saturate de exerciţiile de guvernare a unei alianţe în care dăinuie şi, uneori, dar cam des, răbufnesc tot soiul de orgolii şi frustrări. Desigur, despre cea din urmă ceartă a "zeilor" se vor mai rosti sumedenie de păreri, sfaturi ori prognoze însă, ceea ce ar putea fi luat în seamă a trecut mai lejer, precum rapidul prin Mizil, şi s-ar putea referi la soarta viitoare a motanului alfa din căsoiul uselist, împiciorogarea junelui premier fiind un semn destul de sumbru pentru vigoarea miorlăitului viitor, debarasarea de lesturile inutile dinnacelă  fiind necesară pe măsura ascensiunii unui balon, mai ales cu un copilot la bord. Pe de altă parte, nu ar fi exclusă ipoteza ca o parte din inspiraţia şi tupeul războinic,dătător de migrene cu iz de divorţ, al calfei Iordache să nu îşi găsească izvor într-un celebru jacuzi şi o trainică legătură amicalo-financiară cu posesorul amintitului instrument de relaxare mai ales că omul de la care i s-a tras respectivului proprietar recentul sejur "răcoros" este unul dintre pilonii de bază ai construcţiei pesediste.Or, "amiciţiile" se tratează cu "vetreol englezesc" sau, după caz, cu "mici" păruieli şi vorbe de duh strigate în gura mare . Iar, de se mai pune în balanţă şi bufeurile altei nimfe ce îşi vede tot mai în ceaţă visul său cotrocenist, se poate ajunge la cocluzia că, în pofida batistei , cam udă de lacrimi de cocrodil şi cam flegmată,ce se va pune pe ţambalul alianţei guvernamentale, aceasta are şanse foarte mari de a ajunge precum Lenin în sicriul de cristal, urmând ca, până la declararea decesului oficial, uniunea să fie pusă tot aşa, asemenea "marelui învăţător" de la care şi-a sorbit ideologia Ilicii de partid,  la vedere, ca loc de pelerinaj pentru nostalgici şi "rudele îndurerate".Însă, până atunci, spre amuzamentul mahalalei,Miţa şi Didina îşi jură amor veşnic şi se smotocesc din dragoste!          

Lepădarea de pampers?

Spre deosebire de colegul său de ghiduşii,rămas să sugă la ţâţa motanului, micul Titulescu, imberbul ce umplea cu dulceaţă galoşii seniorilor politichiei băştinaşe şi europene, a reuşit să împlinească un an de viaţă între zidurile Palatului Victoria, motiv, în opinia sa, de a încerca lepădarea de infantilul pampers şi trecerea la ţucalul cu ştaif. "S-a luat Stana de casă", ar putea grăi un hâtru de prin partea întâiului gorjan al neamului, luând aminte, cu mirare, la sforţarea premierului de a trece, de la mersul de-a buşilea, la păşitul, nesigur, dar biped, ultimile gesturi şi emanaţii vocale ale liderului pesedist având menirea, în intenţia autorului, de a demonstra că omul nostru s-a cam vindecat de "bolile copilăriei". Mai mult, sub pojghiţa, destul de străvezie şi fragilă, a unor politeţuri şi delicateţuri de iatac prin care sunt tăvălite dovezile de amiciţie şi camaraderie partinică, un ochi mai versat ar putea întrezări şi unele semne,încă estompate, ale unor viitoare ambiţii de independenţă şi depărtare de, tot mai incomozii, tovarăşi de alianţă. Poate ar părea hazardat, dar, prin "acorduri fine", pragmatismul şi cinismul politic încep a se iţi printre, tot mai desele, mişcări şi declaraţii aruncate pe piaţă de junele care s-a cam prins că fronda cheguevaristă nu prea mai face bine la tenul ce se vrea european, iar unele dintre bagajele îngrămădite în cufărul său, folositoare la început de drum, încep să-i pută a mucegai şi să-i încurce ascensiunea şi tihna politică. Desigur, nefiind naivii satului, nici aliaţii săi, mai ales Crin şi ciracii săi, nu mai cred , precum fecioarele, în vorbele mieroase ale colegului de unire politică numai că, mierea Puterii e mult prea dulce şi se ajunge greu la ea pentru a fi abandonată aşa încât, în pofida tuturor umilinţelor, respectivii se vor ţine agăţaţi de pulpana premierului, pe care, de altfel, îl bodogănesc în "particoler" şi la televiziile tătucului,  precum scaiul de oaie.Drept pentru care, cu o mică marjă de eroare, putem miza că, nici anunţata debarcare a unor miniştri din tabăra penelistă nu va reuşi să zdrunciune "alianţa de monolit" a tovărăşiei politice mai ales că, eternul candidat cotrocenist încă este anesteziat cu iluzia susţinerii, "fără rezerve", la scrutinul prezidenţial de la finalul anului viitor.  Ceva mai dificilă va fi soarta motanului alfa, căruia, prin unda verde prinsă de Justiţie,mai ales prin plasarea "amicilor  Asesoft" (Niţu şi Cazanciuc) la butoanele sale,  i se întrezăreşte un final zornăitor mai ales că, odată schimbată garderoba, vechile ţoale cu damf pisicesc încep a îl jena pe junele premier pentru care, spre marea supărare şi dezamăgire a "revoltaţilor de profesie", nici măcar suspendarea preşedintelui Băsescu nu mai intră în vederile şi calculele sale. După cum, de ar fi luată în serios şi dorinţa micului Titulescu de a se război cu averile ilicite şi dubioase dobândite de mioriticii noştri, se prea poate ca, în ultimul timp şi în pofida multiplelor sale declaraţii de amor şi fidelitate, "nenea doctorul", ăla care îi mai prescrie, când şi când,câte un tratament, să-i fi indicat, spre binele şi fericirea sa viitoare, şi un regim de cruţare fără ouă. Chiar şi de Cornu. Astfel, măcinat fiind de ambâţul de a demonstra că s-a făcut băiat mare, micuţul face toate eforturile de a se lepăda de pamperşii ce-l cam împiedică să intre în rândul lumii bune.     

Cadavre vorbitoare

Cu freza vâlvoi, ochii lipiţi de zidul Kremlinului şi mintea agăţată, mai ceva ca scaiul de oaie, de poalele jerpelite şi jegoase ale luptei de clasă, bătrânul edec al partidului ce se doreşte de viţă socialistă, dar suferă de obezitatea capitalismului de cumetrie, cu jeep la scară şi conturi doldora, îşi expectora, pentru naivii care încă îi mai sorb rumeguşul verbal, puţinele şi prăfuitele păreri născute din amorul tovărăşesc faţă de fiul revenit, de probă, din sihăstria Jilavei. Ba, mai mult, demonstrându-şi, încă o dată, retardul ideologic şi zgura învăţăturilor moscovite ce îi mai încleiază glagoria, părintele fondator al democraţiei originale şi consensului colhoznic nu s-a sfiit, ca liber cugetător ce se află şi se defineşte, să-l ridice pe deţinutul cu stagiul penitenciar neterminat pe soclul reperului moral. Adică, într-o traducere mai pe înţelesul plebeilor ce nu au atins "fineţurile" produsului oral livrat naţiei de către octogenarul Ilici, găinarul lider al pesedismului băştinaş, condamnat şi încarcerat pentru un delict economic, "inginerie financiară" pentru finuţi, furt, pentru foştii săi colegi de Jilava, poate fi pus în acelaşi loc şi cinstit în aceiaşi devălmăşie cu alte repere morale veritabile ale neamului. Ar mai rămâne, dacă îşi pun mintea actualii dregători ai poporului ca, dintr-un elan patriotic şi o ţâfnă neaoşă, să bată depeşă pe la Patriarhie pentru ca mucenicul Adiţă să fie trecut, cel puţin, în rândul sfinţilor, motiv, apoi, pentru celebrare a "reperului moral" printr-o zi liberă, cu grătare, mici şi bere, cum îi şade bine vanghelionilor de partid.Desigur, auzind verdictul emanat pe cale orală de maştera pesedistă, nu ar fi exclus ca o boare de supărare să fi atins şi sufletele greu încercate ale altor personaje încurcate în fustele Justiţiei şi în miile de pagini ale unor dosare penale, dar, indiscutabil, "politice", dar aspirante , şi ele, la statutul de "reper morale" ori, în cel mai rău caz, de "băieţi buni". Nu ar fi meritat şi un Cătălin Voicu, un Copos, preventiv, un Felix sau Dragnea,ori un Mazăre sau Reluţu Fenechiu o ridicare,chiar şi verbală, din partea "tătucăi Ilici" la rangul de "reper moral". Ce, banii lor nu e buni? Din nefericire, mai ales pentru asistenţa care baleiază  mai mult între  "pamfletele invectivă" ale "telejurnalistului" în maieu şi tiradele ipocrit-lăcrămoase ale pastorului ratat, acest tip de discurs emis de un cadavru politic, dar vorbitor, nu este periculos prea mult prin caracterul său lemnos, ci, mai ales, prin faptul că are "meritul" de a răsturna scara valorilor şi a distorsiona, până la cacofonie mentală, noţiunile meritocraţiei. În ceea ce îl priveşte pe "eroul" ce abia şi-a lepădat zeghea , dar a şi fost aburcat de mentorul său pe un soclu social nemeritat, numai şi prin tăcere, consimte la naşterea unui montruleţ, tot un soi de cadavru politic vorbitor, în faţa căruia se închină, atât un pastor cu ochi umezi şi vorbă libidinoasă, cât şi o mare de aplaudaci de partid, fălcoşi, burtoşi şi cu jbilţurile roşii aninate de gâturile lor groase, de tauri în călduri, excitaţi de plăcerile puterii discreţionale. Iar, din când în când,pentru distracţia mesenilor îmbuibaţi de atât ospăţ, este scos la interval, precum dacul Bastus,în hăhăiala generală, eternul candidat la Cotroceni şi pus să-şi recite, cu patos, dicţie şi simţire,  poezia sa: "Jos Băsescu!"

Romancierii zeghei

"Românul s-a născut poet", a constatat, din cele vremuri, gura târgului, dar nici proza nu a omorât pe nimeni. Dimpotrivă. Dacă  în anii de glorie ai "Epocii de Aur" şi ai "Cântării României" sertarele prozatorilor mioritici de toată mâna şi putere a  peniţei se încovoiau de mulţimea prozelor plăsmuite, dar necunoscute "marelui public", după mijirea primelor zori post-decembrişti piaţa scriiturilor a fost inundată de mareea romanelor de tot soiul. Desigur, nu e locul,momentul şi căderea de a pune sub lupă calitatea şi oportunitatea invaziei slovelor scrise şi tipărite, însă,, într-o frenetică  pasiune de scris, au prins a ocupa tarabele şi rafturile librăriilor, pe lângă mult-aşteptate şi bine venite opuri de referinţă, şi operele unor nebănuiţi şi inediţi autori, de la vajnice vivandiere revoluţionare, până la savanţi în ale mâncatului cât mai sănătos, alăptatului igienic, ghicitului în beţe de chibrit şi scrum de ţigară, filosofi de cartier, foşti vrednici păzitori de garduri nomenclaturiste, vipuri efemere, dive fanate ori importanţi responsabili ai travaliului cu vorba şi degetul. Fiecare dintre aceste noi stele ale scrisului, pătrunse de importanţa misiei lor, nu au ratat ocazia de a lăsa în voia colbului ori a gustului plebeilor cititori semnul simţirilor ce le-au frământat talentul ce le zăcea în străfundurile sufleteşti mai ceva decât rămăşiţele Titanicului. Cum era normal, privind şi numai din perspectiva şi înălţimea funcţiei, printre primii romancieri ai vremurilor noi ce au trudit şi au purces a semăna propriile cuvinte pe ogorul scrisului a fost personajul ce avea puterea chiar de a ordona Soarelui să răsară aşa încât, după ce şi-a ameţit, şi de astă dată, naţia cu slalomul printre meandrele concretului şi sinergia faptelor, ilustrul autor a lăsat-o într-o obişnuită abureală la momentul desluşirii tainelor revoluţiei decembriste.Odată poarta spre gloria literelor tipărite fiind deschisă de pana, cam boantă, a "tătucului" veşnic zâmbitor, pe ea a început a se buluci, într-o veselie şi devălmăşie,  alaiul prozatorilor cu mai mult sau mai puţin ştaif sau har, multe dintre creaţiile respectivilor eşuând în uitare şi indiferenţă. E drept că, luaţi de val şi fiind în criză de timp şi de idei, unii autori au luat-o pe scurtătură şi au băgat un copy-paste aducător de titluri şi diplome "fără număr". Dar, odată cu strângerea chingilor Justiţiei autohtone pe trupurile dolofane de trai tihnit, dar năduşite de griji, ale armăsarilor ce au zburdat pe mănoasele câmpii ale politichiei băştinaşe, a prins cheag şi s-a întrupat, precum fata morgana, o nouă tagmă a scriitorimii noastre, a romancierilor zeghei. Mai pe înţelesul publicului, profitând  de o înlesnire legislativă ce permite diminuarea termenului unei detenţii în cazul în care puşcăriaşul şi-a pus talentul la lucru şi a produs un op tipărit şi lansat pe piaţă,  cei mai mintoşi dintre purtătorii zeghei s-au pus pe scris cărţi. Şi de astă dată, fruncea a fost tot unul dintre stejarii şi stâlpii pesedismului, dâmboviţean, chiar marele ouător al neamului, Adrian Năstase, un fenomen al scrisului ce ar fi reuşit, dacă judecătorii erau mai darnici, să-l depăşească, poate, chiar şi pe Balzac, urmarea sejurului năstăsian la Jilava concretizându-se în câteva volume născute în numai opt luni de "staţionare". Luată din zbor de un alt celebru priponit jilăvean, Vântu, ideea cărţii  pritocite în umbra celulei i-a fluturat acestuia doar că, fiind mai orfan de talent, "geniul finanţelor" a lucrat în stilu-i caracteristic şi a dat omenirii o plastografie nedemnă de scurtarea pedepsei. Însă, lansată şi mediatizată cu mare tămbălău mediatic, moda cu pricina a prins mai abitir decât o grevă parlamentară ori o campanie electorală "cu dar", aşa încât, un alt "titan" al cuvântului şi al social-democraţiei de cumetrie, gorjanul Nicolae Mischie, aflat momentan tot într-un loc de reflecţie, a anunţat norodul că îi va oferi, ca o ofrandă a suferinţei sale încarcerate, o operă scrisă. Şi, după cum se anunţă vremurile,sunt semne că rândurile romancierilor de la umbra gratiilor se vor îngroşa, iar "creaţiile"scriitoriceşti se vor diversifica: de la sfaturi în mulgerea oilor,  la un manual de impresariat sportiv,de la o carte de bucate despre savarine şi plăcinte, la un îndrumător de "inginerii financiare", de la instrucţiuni de folosire a buteliilor cu gaz, la cartea şpăgilor inter-judecătoreşti sau, poate, la mult aşteptatul best-seller, "Castrarea motanilor".       

Greva bunului simţ

sursa: realitatea.net

 Ceva vreme în urmă, pe când săracii cu duhul se scăldau prin spa-uri vântoase, iar amantlâcul penelisto-pesedist se pritocea prin laboratoarele turnătoriei Grivco, un june prim al somnolenţei naţionale clama pe toate toturile, la toate şuetele şi prin toate pieţele viitoarea marea izbândă a revoluţiei bunului simţ numai că, fatalitate, o pârdalnică de flacără violet a fleşcăit tot zvâcul revoltei ce avea a se naşte talent şi a muri speranţă. Motiv pentru care, luminile rampei fiind stinse şi butaforia strânsă şi pusă la păstrare pentru alte panarame electorale, bune de amăgit şi veselit norodul votant, şi mult-invocata revoluţie a bunului simţ a fost aruncată de plăsmuitorii şi promotorii ei într-unul dintre ungherele luptei de clasă cu gând a fi ştersă de praf şi scoasă la lumină la momentul în care eternul candidat la jilţul suprem al neamului va porni bătălia finală, iar colbuita revoluţie îşi va recăpăta efemera utilitate. Aşa încât, până la revenirea la moda revoluţiei bunului simţ, toate ţăţismele,mitocăniile, barbariile vocale sau înjurăturile cu ştaif, botezate, intelectual, "pamflete", joacă tontoriu, precum boşimanii în invocarea zeilor,spre amuzamentul hăhăit al "aparţinătorilor", pe stârvul deschiolat şi inutil al acestei foste fudulii electorale. Târnosite prin tot glodul mahalalei cu ifose şi pretenţii de scenă politică, vorbele îmbăloşate de ură, dar orfane de cele mai elementare urme ale decenţei inundă zilnic, mai vehemente decât ploile de vară, spaţiul mioritic, amicii de ieri fiind lapidaţii de azi, iar adulaţii zilei ajungând infamii tocmai nimeriţi a fi aruncaţi în ghearele motăneilor ce se gudură, zeloşi,în ograda mârtanului naţional. Desigur, ca în orice revoluţie "cu ordin de la Poliţie", şi în cazul defuntei răzvrătiri pentru întronarea bunului simţ  se aleg învingătorii, cei ce se înşurubează sănătos la masa bucatelor, precum şi veşnicii "romantici", păcăliţii de serviciu, slujitori de ocazie cărora, pentru diverse "jertfe", le sunt aruncate ceva firimituri, diplome sau simple şi tovărăşeşti strângeri de mâini şi felicitări în faţa colectivului.

sursa: ziarelive.ro

Normal, mari şi eternii învingători sunt, ca de obicei, păpuşarii, tătucii şi regizorii dramoletelor puse în operă pentru a stoarce o lacrimă, un suspin sau o înjurătură "anti" din partea mulţimii vide şi credulă care, asemenea fotbaliştilor începători, se duc după prima fentă şi , involuntar, îşi rup de la gură banii de pâine pentru a burduşi tot conturile respectivilor sforari politici. Iar, pentru "impresie artistică", să dea bine în poza de grup, se mai saltă de la categoria slujbaş-simbriaş, la aceea de profitor-începător, şi câte un "ales" care, pe tot parcursul telenovelei , şi-a demonstrat lipsa decenţei, talentul demagogic şi absenţa oricăror scrupule, calităţi esenţiale pentru un viitor oştean al partidului şi al revoluţiei bunului simţ. Astfel, pogorâtă din legendara căruţă caracaleană, ca o minune mai abitir decât un Petrache Lupu cu fustă, fosta grevistă de protocol pisicesc a fost răsplătită din plin pentru nevăzutele, dar naratele, tele-leşinuri, vivandiera de partid ajungând o isprăvniceasă a profitului, mustind de tupeul şi ţâfna parvenitului. În tabăra cealaltă, a slugilor second hand, se iţesc feţele lungi şi dezamăgite ale unui Bulă-drapel, alt grevist în devenire, sau ale neânţelesului "gagarin" de balcon, personaje pentru care, carnea macră de pe ciolan este, încă, un vis. Dar, nimeni dintre figuranţii ori actoraşii scenetelor şi altor opere de două parale puse în scenă  de "regizorii" neamului trebuie să fie zeloşi, să nu dispere pentru că, vorba coanei Joiţica, " nu-i cea din urmă Cameră!"

ps. După ce şi-a spălat sfios pantofii plin de glodurile uliţelor natale în prima baltă întâlnită la bariera din nordul Ploieştilor şi a prins a se gudura pe la mesele potenţilor urbei, flăcăul coborât din vârful dealurilor prahovenbe a prins gustul banului şi al politichiei şi, după un stagiu de parlamentar, a reuşit, "prin metode specifice", să ajungă în jilţul din fruntea urbei. Şi, cum, după împânzirea oraşului, în vremea campaniei electorale, cu înscrisuri sub semnătură proprie despre aburitoarea şi fantomatica "pensie municipală" nu s-a sichisit niciun "organ", junele a prins curaj şi, mai nou, a clocit, împreună cu amicii de partid, o fundaţie în care, chipurile, ar urma să se strângă, după metoda "transparenţei", tot de la păcăliţii ploieşteni, donaţii pentru construirea unui nou spital. Pentru cei cu naturelul simţitor trebuie menţionat că, în acest moment, în oraşul peste care tronează grijuliul edil, funcţionează, sub aripa spilalului judeţean şi cel municipal, vreo şapte unităţi spitaliceşti, în vreme ce a opta, fostul impunătorul şi noul sediu al Petrom,recent predat de societate comunităţii , este în curs de întrupare. Dar, în opinia întâiului edil al oraşului, pentru un "ţel nobil", nicio fundaţie, aspirator opac de fonduri, nu e de prisos. Mai ales că, de nu vor fi surprize, atât viitorul ministru al Justiţiei, cât şi viitorul procuror general al naţiei sunt fii ai urbei cu pricina.  În rest, "ne doare-n replică!"