"Jurnalism" de bodegă

Dintre nămeţii patriei , printre rafalele viscolului băştinaş şi eternele bâlbe festiviste ale bugetarilor plătiţi din buzunarul contribuabilului să nu fie "surprinşi" cu izmenele în vine la primii fulgi de nea, se îţeşte, larg şi maculat de o iresponsabilitate cronică, rânjetul tembel, de golănaş, al celui dintâi baschetbalist şi copilot care a fost slobozit accidental de aste meleaguri. Că, băiatul vesel al politichiei are mintea mai necoaptă decât a unui cozonac ratat de gospodină, dar ţâfnă şi orgoliu cât tara aia dragă lui, China populară, a reuşit să se dumirească destulă populaţie votantă, rata majoritată a absenteismului electoral fiind elocventă,însă mai erau câţiva naivi care îl suspectau pe respectivul de posesie a unui strat fin de decenţă. Eroare! "Distinsul"  este eliptic de obraz , dar este înrestrat cu o doză supranormală de un tupeu frate cu mârlănia. În urma "pomenii în viu" , organizată de politrucii pesedişţi la crâşma lui "Gino chioru" (scuze, dar asta era porecla fostului fotbalist ajuns,şi cu "sprijinul amical şi dezinteresat" al cuplului comico-muzical, Ponta-Dragnea, staroste peste fotbalul mioritic) la care "oaspeţii de seamă" erau aceiaşi doi camarazi,  taman în orele în care în Apuseni se consuma o dramă, cei mai atenţi obsaervatori au fost ,cel puţin intrigaţi, atât de "neispirata" prezenţă a premierului "îngrijorat până la lacrimi" de soarta celor 7 accidentaţi, cât, mai ales, de muţenia liotei de "jurnalişti"  părtaşi la chef. Încercând să se dea "şcoliţi" prin inutilele cursuri de "manevrarea informaţiei", unii dintre organizatori au spoit chermeza în noua limbă de lemn de partid, susţinând că a fost o "întâlnire cu presa acreditată" pe lâng ominipotenta tufă trandafirie guvernamentală. Păi, dragii moşului, aşa cum a afirmat în scris şi Ion Cristoiu, cumetria dintre cele două tabere este notorie şi, în destule situaţii, tinde spre un concubinaj reciproc avantajos. Ba, s-au mai întîlnit situaţii în care, dragostea fiind infinită şi arzătoare, a fost parafată chiar şi la starea civilă. În ceea ce priveşte "verticalitatea" unor trestii jurnalistice, îmi permit să redau un episod, mustind de tâlc, din "anii de glorie" ai guvernării Năstase. Astfel, aflat sub sceptrul conducător al "crucişătorului" de atunci al presei, CTP, Clubul Român de Presă a pus la cale,într-una din sălile fostului Sofitel, o întâlnire dintre capii jurnalismului autohton şi premierul vremii, Adrian Năstase. În jurul mesei, nu au ratat ocazia de a fi prezenţi, toţi solii deontologiei şi incisivităţii presei, de la SRS, la Tatulici şi de la Nistorescu, la Ion Marin. Era o atmosferă dulceag-alintătoare, pigmentată cu obişnuitele glumiţe şi ironii fine lansate ,printre zâmbete, de oaspetele celor mai fioroşi "câini de pază" ai societăţii când, mai mult în şagă, s-a atins subietul "economiei subterane", unul dintre "vigilenţii" gazetari lansând un procent(parcă 40%) destul de important al existenţei acestei plăgi pe trupul plăpând al economiei naţionale. "Cred că e mai nare", a zâmbit fin şi privind galeş spre asistenţa anesteziată de plăcere invitatul de onoare .  Desigur, nimeni nu a comentat, nici unul dintre marii cavaleri ai dreptăţii nu a fost oripilat de plusarea existenţei flagelului cu pricina, nimeni nu a îndrăznit să afle ce demnitari din angrenajul atenuării respectivului fenomen a fost, cel puţin, mustrat. Totul s-a încheiat în zâmbete şi cordiale strângeri de mâini transpirare de emoţia atingerii cu a "distinsului" viitor încarcerat. doar, de mâinile lui depindea şi fericirea financiară a gazetelor conduse de acei vajnici "formatori de opinie". Şi, acum ne indignăm că o mână de pleşcari, posesori de legitimaţii jurnalistice, au poftit la o "poantă de birt"?     

Breaslă cariată!

Părea aruncată şi uitată în colţul jegos şi colbuit al junei noastre istorii post-decembriste, printre mineriade, manipulări fesenisto-iliescene, trădări , zâmbete false sau lideri şi milionari de carton. Însă, născută din cenuşa în care au suflat din toţi bojocii lor de burtă-verzime politico-afaceristă niscai leprişoare săltate de valul decembrist din stalurile nomenclaturii şi "organelor" acompaniaţi de "guriţele" junillor doritori la un loc privilegiat la ţăţa puterii, intoleranţa a revenit în forţă şi a lovit, mai abitir, familii, conştiinţe, amiciţii. E drept, acum "eminenţele" semănătoare a seminţelor noii recolte naţionale de invective, delaţiuni fără miez, calomnii gratuite, "demascări" şi alte şerpeşti insinuări, precum şi argaţii gângavi, dar guralivi, lor ce trudesc pe ăst ogor fetid şi duhnind a hazna propagandistă, au , spre deosebire de anii din zorile intoleranţei băştinaşe, infinit mai multe şi perfide unelte de inoculare în organismul naţiei a acestui virus latent. Desigur aflaţi în văzul şi la îndemâna tuturor, media şi  robotitorii ei au fost principalele ţinte ale virusării şi intoxicării cu mega-doze de intoleranţă, între cele două tabere aflate în conflict aproape toate punţile reconcilierii şi ale unei confruntări civilizate şi decente de idei fiind arse, spre marea satisfacţie a "regizorilor" şi armatelor de "consilieri" din umbră. Şi, pentru că războiul invectivelor a atins fundul prăpastiei decenţei şi al minimei solidarităţi de breaslă, îmi permit să repun în câte rânduri, o povestioară cu tâlc despre vrajba jurnalistică a juneţii democraţiei mioritice. Cine îşi mai aminteşte, în debutul anilor 90, când avida piaţă de presă scrisă fusese invadată de o puzderie de foi, fiţuici, gazete şi alte asemenea publicaţii, care mai de care mai "liberă şi independentă",între presa stângisto-fesenistă în care excelau "Adevărul","Azi","Dimineaţa", precum şi intolerant-naţionalistele publicaţii, "România Mare", "Naţiunea","Europa", şi numerosul detaşament al publicaţiilor "de dreapta", cu "România Liberă" vârf de lance, era o "amiciţie" şi un "amor" faţă de care "dogoarea" frigiderului o depăşea pe a unui calorifer. De altfel, această tranşee era şi în societate, purtătorul unui trandafir, spre exemplu, fiind etichetat, fără comentarii, ca fesenist de soi, reciproca fiind valabilă. În toată fauna asta inamică, la "bastionul fesenismului", ziarul "Adevărul", îşi făcea treaba de redactor onest, încă din vremurile "Scânteii", jovialul, nea Costică Moraru, sau "Jo", cum îl ştiau toţi. Pentru nea Costică,toţi colegii săi mai tineri erau "copii buni" şi, indiferent persoana, toţi se numeau "măi,Jo", cu pluralul, "Joilor". Cât am avut ocazia să îi stau în preajmă, doar ca un mai tânăr coleg, subsemnatul lucrând taman în tabăra gatetărească opusă celei lui nea Costică, nu am auzit vreo vorbă rea, vreo bârfă sau altă "sopârliţă" despre vreunul dintre breslaşii care ne intersectam profesional. Când se mai aprindeau ceva spirite,hâtrul nea Costică se uita la beligeranţi gratulându-i cu eternul său sfat:"măi, Joilor,indiferent la ce gazetă lucrăm, noi suntem colegi şi trebuie să ne respectăm. Patronii, n-au decât să se certe, să se împace,noi avem treaba noastră. Nu ştii când se întâmplă ca ,în viitor, să lucraţi în aceiaşi redacţie.Ce faceţi atunci, staţi supăraţi?" Fost miner şi lucrător în subteran cu "inima lui Stalin", lopata minerească, gazetarul nea Costică nu avea pretenţia unui discurs plin de teoretizări psihopupu, însă, invariabil, avea darul de a netezi orice asperităţi ale orgoliilor jurnalitico-ideologice. Din nefericire, nea Costică este, de mult, în lumea umbrelor, tipăriturile şi jurnaliştii s-au împuţinat drastic, dar au proliferat noile arme ale bătăliei propagandistice, televiziunile mogulizate ştiristo-urlătoare în slujba cărora se exibă, sentenţios şi suficient, jurnalistul de tip nou, calificat la locul de muncă,de regulă în faţa calculatorului şi dependent de sms-ul salvator, pentru care , în majoritatea cazurilor, unicul crez este cardul, iar idolul este mogulul omipotent şi ,câteodată, cu oareşce pete în sângele său penal.Recent, rememorând acei ani ai freneziei jurnalismului post-decembrist, domnul Ion Cristoiu(nu sunt dintre cei ce mă trag de bârneţ apelându-l, maestre sau Ion Cristoiu), evoca emoţia, azi uitată şi desuetă, a jurnalistului când îşi vede semnătura în gazetă şi avea perfectă dreptate: fără acea emoţie, poţi fi, în cel mai fericit caz, un simplu funcţionar într-o redacţie.

PS. În ceea ce priveşte actuala deşănţată pornografie verbală ce se practică dintr-o parte a breslei media şi ale cărei "andrisanţi" sunt tot nişte aparţinători de aceiaşi lume,unii chiar foşti colegi cu "adversarii", dar care au alte convingeri despre politică, afaceri, decenţă sau nelegiuire, dacă toţi combatanţii ar fi fost din tagma jurnaliştilor, rar se putea ajunge la argumentul "bâtei" şi al grobianismului oral. aşa, se pare că, în pofida unui auto-proclamat statut sau, în cazul unora cărora nu li se pot pune la îndoială meseria şi  abilităţile gazetăreşti, abdicarea de la minima decenţă a solidarităţii de breaslă are izvorul în conştiinţa fiecăruia. Iar, conştiinţa nefiind un dat genetic,ea putând fi modelată prin educaţie ,caracter  sau convingeri, rămâne la "filotimia" individului dacă îşi făureşte o conştiinţă de diamant sau una de meduză. Şi, pentru a nu fi bănuit de partizanate şi alte prieteşuguri cu principalii eroi ai linşajului, pot afirma că, exceptând 2-3 personaje între care s-a înfiripat, în decursul anilor, o amiciţie condescendentă , cu majoritatea "proscrişilor" nu am schimbat niciun cuvânt sau, poate, cândva,vreun salut.Asta, nu mă face, însă, să nu fiu .cel puţin mirat, de tăcerea de lebădă tristă a şefiei Clubului Român de Presă. Hai, Indira, glăsuieşte, că tu, spre deosebire de alţi telejurnalişti mai gureşi, chiar ai mâncat o pâine de gazetar adevărat.          

Beatificarea oului... clocit

Cu sarmaua şi piftia în gât, încă îmbujorată de plăcerile prelungite,mai ceva decât o peltea searbădă şi ratată de o gospodină de "goagăl",ale sărbătorilor de iarnă, asistenţa mioritică a privit cu sentimente contradictorii şi contrare la noul pelerinaj al Arogantului naţional la "chilia Rahoveană",sălaş unde va adăsta,după cele mai optimiste estimări, cam până la pârguirea cucuruzului şi saturarea poporului votant de lubeniţele dăbuleanului prostănac. Cum orice şut în dos e un pas înainte,chiar şi pe poarta penitenţei încătuşate, noua pălitură a Justiţiei în moalele fuduliei întâiului găinar şi numărător de ouă al naţiei pare a fi avut darul de a îl aburca,ajutat de braţele vânjoase ale tovarăşilor săi de partid,pe soclul martirilor şi în compania selectă a "sfinţilor" fără aură, dar la care  închina-vor-se tot natul pesedist şi degrabă iubitor de arginţi din visteria publică. Normal, dat fiind legăturile simandicoase ce i-au unit, primul glas ce a prins a ridica osanale, dar şi afurisenii asupra "inamicilor", a fost cel al vlăstarului şi parşivelului învăţăcel,victoraş întâiul, care, învârtoşat de zerul  ciobanului publicitar,s-a avântat în a trânti,încă o dată, cu inteligenţa în fasole şi a pune între parantezele unor umori de partid sentinţa primită de mentorul său. Mai mult, epuizat, poate, de numeroasele sale şedinţe foto, proaspătul manechin al politicii a "reuşit", purtat de zelul ocărilor şi orbit de lipsa de inimă a judecătorilor, procurorilor şi, în general, a tuturor doritorilor de repunere în cuibar a oului naţional, şi-a dat măsura valorii şi , dând apă "rău-voitorilor", l-a trecut pe ilustrul său înţelept în tagma "femeilor de succes" şi comparându-l cu Iulia Timoşenko. Gura păcătosului, nu putea rosti, spre exemplu, numele ex-premierului croat, bărbat, şi el încătuşat, dar,spre deosebire de plăpândul nostru, lustruit de ovaţiile,compătimirile şi complimentările camarazilor mai ceva decât oul lui Brâncuşi, repudiat de foştii săi colegi de partid.De altfel, cum era firesc, însuşi Dânsul, în drum spre carceră, s-a auto-compătimit şi auto-proclamat, ca orice muritor de rând şi derobându-se de statura şi prestanţa unui depozitar al tuturor tainelor Justiţiei, o victimă, desigur, politică, dosarul fiind unul amintind, după percepţia sa şi a amicilor săi, de anii sumbri ai zorilor comunismului băştinaş, în care primul său socru era ministru de exeterne, iar Ilici,bătrânul edec pesedist şi actualul său tovarăş de ideologie, o tânără şi nemiloasă stea  a noii ere politice.  Mai bărbată, sora distinsului reîncarcerat, cu avântul unei "eroine de pe Zambaccian", a decretat, sus şi tare şi printre "catifelate" vorbe de duh,că sfiosul său frăţior a fost jerfit de către duşmanii săi, care e  doar unul, pe altarul patriotismului ce l-a mistuit precum un ulcer cronic şi nu l-a lăsat să-şi rânduiască propria-i viaţă şi linişte. "Adelu,patriot! Ştii că-mi placi, " ar ricanat, de ar fi trăit aste momente, un Trahanache actual. Astfel, jelit de vocile de seamă ale trandafiraşilor guvernamentali şi de liota tele-părerologilor de casă, dar "independenţi", numărătorului de ouă nu-i mai râmăne decât să fie tâmâiat şi miruit de vreun sobor de "preoţi de bine" sau, poate, de prinde ceva roşeaţă în obrăjiori, parşivelul pupil  ar putea ca, în contrapartida unor "mici şi dezinteresate donaţii" guvernamentale, să înmoaie inima vreunei "înalte feţe bisericeşti" care să beatifice măreţul "ou -martir" din cuibarul din Kiseleff. Doar că, în pofida tuturor astor sforţări, celebrul şi mult-adulatul ou , după atâta tăvălire prin colbul celulelor este cam clocit şi, în astă situaţie, fără nicio valoare. Atenţie, însă, nu trebuie spart pentru că puteee!

Măgarii lui Buridan

După ce s-au tot suduit, înfrăţit, divorţat ori pârât pe la toate colţurile scenei politice până au transpirat sub limbă şi au fleşcăit micul pâlc al propriilor neuroni, aleşii naţiei, dar şi ceilalţi înalţi şi efemeri dregători şi-au strâns catrafusele şi, fiecare după cum l-a dus filotimia, portofelul ori buca, s-au tras la căldurică, pe la vetrele lor, să-şi rumege tihna şi tradiţionalele "porcării" comestibile( sarmale, piftii, cârnaţi), de celelalte având  grijă alte "organe", mai vigilente. Şi, cum e vremea poveştilor, altele decât searbedele şi indigestele rateuri de umor negru cu istorii despre haite de biruri şi bufeuri ale ţaţelor de partid, nu cred că ar strica să le punem în ciorapii ,mulţi duhnind a dispreţ şi gunoi penal, aninaţi pe la ferestre, în aşteptarea darurilor, a cremei conducătoare o povestioară al cărui tâlc, sunt evidente semne, că mulţi dintre respectivii amploaiaţi ai cetăţenilor încă nu l-au dibuit. Astfel, istorioara cu pricina , pusă nedrept şi fără noimă, în cârca bietului învâţat francez Jean Buridan, deapănă frământările şi angoasele ce-l frământă, până la obştescul sfârşit, pe unicul erou al întâplării, un banal măgar,mai sărac cu duhul, dar bântuit de uşoare urme de glagorie, căruia stăpânul, în mărinimia sa, i-a pus în faţă două snopuri egale, în mărime şi savoare, de fân. Grea încercare pentru creieraşul sărmanului animal care, tot cântărind care ar fi cea mai bună "bucăţică", a sfârşit prin a muri de foame cu mâncarea "la botul măgarului". Bun, şi, care-i clenciul şi raţiunea scoaterii pe tapet a povestioarei şi ce are a face asta cu tumultoasa şi nevrotica noastră viaţă politică sau cu avalanşa dărilor ce i-au îngropat până în gât pe majoritatea contribuabililor băştinaşi, ar răsuna o întrebare din public, prilej ca subsemnatul să fie lapidat cu bolovanii unor vorbe de ocară! Mai ales că, fiind în pragul unor sărbători ale iertării, ar fi normal ca, măcar în aste zile, poate chiar în ăst deceniu,să-i lăsăm pe distinşii noştri potentaţi să le tihnească sarmaua! Păi, dacă ar fi să ne ghidăm după calendarul prestaţiilor şi odihnelor "împărăteşti" ,ori după poveţele iubitorilor de linişte eternă şi sărăcie lucie, niciodată nu ar fi momentul potrivit a rosti micuţa întâmplare a măgarului meditativ şi nehotărât, motiv pentru iluştrii noştri conducători, dar şi a unor supuşi, de a rata înţelegrea tainei ce se ascunde în drama patrupedului maxi-urecheat. Aşa încât, încălcând cutume şi sfârâmând tabuuri păzite cu sfinţenie de "gardienii păcii" patriarhilor atotstăpânitori, am încercat a desluşi,mai pre limba votantului, tâlcul acestei dramei măgăreşti dramă care, la o primă vedere, s-ar rezuma la o simplă şi prozaică prostie a dobitocului nehotărât în alegerea sa. Păi, de ar fi să ne uităm şi în grădina noastră mioritică, nu puţine au fost situaţiile în care, spre exemplu şi mai ales în încercările electorale, posesorilor de voturi, armatele de "stăpâni" le-au tot pus în faţă tentante, dar insipide şi nehrănitoare, grămezi cu "fân electoral", care, până ce s-au dezmeticit şi hotărât "măgăruşii", s-au dovetit a fi iluzorii şi aducătoare de deces al instinctului şi nervului civic. După cum, mai nou, până şi făloşii şi fudulii guvernanţi, cărora le-au fost puse în faţă două grămezi de "bunătăţi", unele mai vestice, altele mai răsăritene şi cu iz siberian,în bălăngăneala lor "ideologică", trăiesc drama unor măgari ai lui Buridan şi nu prea ştiu bine pe care dintre copite să danseze ceea ce, nu ar fi exclus, să le provoace un soi de deces politic.Aşa încât, deşi măgarul din poveste a fost plăsmuit pe meleaguri franceze, sunt destule semnale că o turmă numeroasă a măgarilor lui Buridan tropăie zgomotos şi ia pe copite ţărâna piciorului nostru de plai!

"Demnitatea" insolenţilor

Mai ieri,pomădatul ales al naţiei,"musiu" Darius, ex-consortul slătinean al vivandierei de partide(a încercat canapelele mai multor ideologii), revoluţionara Lavinia Şandru, a scos pe cale orală, "mărgica" gândirii sale ce s-a dorit a fi ăl mai serios şi temeinic sprijin în săltarea salariilor primarilor de cătune, sate şi alte aşezări băştinaşe, clamând, cu ifos şi dicţie de artist demn de căminul cultural din Frecăţei, că noua danie guvernamentală pogorâtă pe astă arşiţă financiară are menirea de a sălta nivelul de demnitate al gospodarilor localităţilor mioritice. Genial şi insolent, în măsuri egale! Numai un vajnic fiu al plaiurilor care l-au dat naţiei pe "geniul Carpaţilor",Scorniceştii fiind la o goană de cal de urbea (care nu are nicio vină) pe care, vreo două mandate, a sleit-o fostul "primare" şi consort,ajuns mare parlamentar şi stâlp de nădejde al stabilimentului uselist, reuşea să nască o asemenea gogomănie infatuată şi plină,ca o bubă doldora de puroi,de dispreţ faţă de mulţimea votanţilor. "La banii tăi, îţi mai permiţi să ai demnitate?", îl plesnea peste obraz, cu astă replică dureros de adevărată pentru mulţi dintre actualii cetăţeni ai ţării guvernată de "gaşca veselă" a uselismului biruitor, "filantropicul" personaj întrupat măestru de neuitatul Gheorghe Dinică, pe  profesoraşul "inutil" şi strivit de viaţă , plăsmuit de actorul care, în viaţa reală,avea să se umilească a fi doar "bufonul motanului"! Ei, iată că, după "lupte seculare" ce au durat vreo 4 ore, stahanoviştii lui taica Ilici, vegheaţi de ochii vigilenţei proletare a lăcătuşului repetent şi de hlizeala tâmpă a ucenicului plastograf, au dat gata mândreţe de buget şi, odată cu el, şi firavele speranţe de normalitate economică, în pântecele acestui "golem" colcăind şi "premiul" salarial pentru primari, viitoarele "cadre de nădejde" în cele două bătălii electorale ce se vor purta anul viitor pe imaşul naţional. Aşa că, prin vrerea şi votul majoritar al cohortei sforăitoare din Casa Poporului, în buzunarele edililor de la oraşe şi sate vor adăsta mai mult "caşcaval" licit, "micile atenţii" fiind,başca. Păi, măi,nea primarilor, dacă vă era aşa de greu şi aproape ar fi trebuit să vă aducă obştea ceva ajutoare, ce vânt vă mai mână ca, la fiecare patru ani, să umblaţi ca milogii pe toate uliţele şi toate străzile, să vă căciuliţi la toate babele şi toţi aurolacii,să cheltuiţi din "mica agoniseală" pentru un mic, o bere, o găleată, un gumar,pe care să le daţi populimei votante, să cerşiţi,mai smeriţi decât cele mai bisericoase enoriaşe,votul izbăvitor, când ştiţi că, la capătul acestui "calvar" vă aşteaptă o leafă de lăcătuş fruntaş sau, după caz, de amploaiat mai răsărit? Nu cumva, după toată această trecere ciclică prin purgatoriul electoral,pe majoritatea dintre edilii-şefi ai aşezărilor noastre îi aşteaptă "răsplata jertfei patriotice"adică alaiul peşcheşurilor, mulţimea "atenţiilor", cioporul de şpăgi, şpăguţe şi alte "mici dovezi de stimă şi respect"?  Se pare că, de privim "căsuţele" ridicate din "truda şi sudoarea" întâiului bugetar al localităţii, ori ne aplecăm peste "modestele" declaraţii de venit(infamă invenţie) din care se iţesc, feciorelnic, hălci de terenuri, vreo 2-3 maşinuţe( pentru familie), acareturi, bijuuri şi alte "agoniseli", pentru o parte însemnată dintre fruntaşii urbelor şi satelor, "foncţia" e baza, iar leafa,"fudulia",mărunţişul de coşniţă! De fapt, cam pe acolo ar trebui să-şi cate "demnitatea" ăşti primari pentru care jilţul şi ştampila sunt uneltele făcătoare de averi. Iar, pentru o parte, mai puţin "norocoasă" , de dosare penale ("politice",desigur), zile şi nopţi încarcerate, bocete, jurăminte de "nevinovăţie" şi dureri de cap pentru camarazii de afaceri care, în multe situaţii, sunt şi tovarpşi de partid. Aşa încât, Darius, iubitule, matale şi  amicii tăi din fruntea bucatelor,puteţi să le umpleţi desăgile primarilor cu câtă "demnitate" vă lasă obrazul şi glagoria că, până la urmă, atât voi, cât şi protejaţii voştri, veţi rămâne , în ochii votanţilor şi a contribuabililor cocoşaţi de noianul birurilor, tot cu nemăsurata insolenţă  pe care o afişaţi cu fudulia unor mediocri efemeri ce se cred a fi genii.    

Congresul XV a înfrânt !

Cam în urmă cu aproape un sfert de veac,tot prin astă lună, un fost "titan" şi "fiu iubit" îşi declama,sub ochii unei asistenţe cu palmele bătătorite de aplauze , strepezit şi bolovănos, printre ultimile sale "proiecte grandioase" şi alte vreri de reidicare a naţiei pe "glorioasele culmi ale progresului şi civilizaţiei". Nu apucaseră să se stingă ecourile acelor "vibrante manifestări de dragoste" şi, apărut dintre hârţoagele unei obscure edituri, precum o Afrodită proletară, semi-anonimul Iliescu a tras,ca orice activist responsabil, concluziile urlând din toţi rărunchii săi revoluţionari că fostul său idol,nea Nicu, a "întinat valorile comunismului şi socialismului", motiv pentru care l-a retrogradat,după o sumară "şedinţă de demascare" şi printr-o salvă de "bun plecat", de la rangul de "geniu al Carpaţilor", la cel de "dictator" taman bun de aruncat la groapa istoriei şi a cimitirului Ghencea. Aburit de hemoragia oratorică a noului "tătuc" proţăpit în întâiul jilţ al patriei ce se dorea şi se aştepta a fi "fata bună şi frumoasă",o parte însemnată a poporului  a căscat gura la "zâmbetul naţional" şi la ciracii săi, hămesiţi de foame şi putere, aruncaţi mai dihai decât lupii în turma de oi a unei economii feciorelnice în ale "ingineriilor",dar declarată,urgent şi emfatic, o adunătură de fiare vechi.După cum era de aşteptat, misia foştilor trepăduşi de partid, a nomenclaturiştilor second hand,a emisarilor "organelor" cu ochi albaştri şi a altor "structuri" se cam apropie de final şi,  pe măsura trecerii anilor şi a orbecăielii prin deşertul unei "tranziţii", şansele ca Ilici şi ortacii săi să primească felicitări în faţa colectivului  sunt cu mult mai întrupate chiar şi decât miliardele de dolari promise a se pogorâ peste români din buzunarele fraţilor chinezi. De fapt, cu toate riscurile de a fi pus la colţ şi supus oprobiului "oamenilor responsabili", nu ar fi hazardantă constatarea că, în momentele esenţiale ale cursului istoric mioritic, "conservele" kominterne şi-au cam făcut treaba cu multă eficienţă. Mai concret, fără a avea veleităţi de mare specialist în domeniu, cam orice om atent la mişcările fine ale vieţii politice postbelice l-ar putea considera pe actualul edec al pesedismului de Kiseleff,eternul Ilici, nepot al unuia dintre camarazii de ideologie a kominternistului bulgare,Gheorghi Dimitrov, şi, totodată, fiu al unui alt ilustru ceferist-ilegalist,ca fiind cea mai "harnică" şi eficientă conservă a tovarăşilor sovietici,implantarea sa, după rateurile lipirii sale de nădragii lui Ceauşescu,în fruntea noii plămade post-decembriste fiind o lovitură de maestru.Asta, cu toate că, din exces de zel revoluţionar,în acele momente confuze şi fierbinţi, "emanatul", prin apelarea pripită a ambasadei URSS şi a sprijinului "dezinteresat" la muşchii soldatului sovietic, era să strice poza şi să-i coşcovească pospaiul de "democraţiei" primit la machiaj. Cum experimentul pentru export vest, Petrică, fiul unui alt cadrul de nădejde, nu a dat roadele scontate, tovarăşii,prin zâmbetul iliescean şi muşchii, topoarele şi bâtele minereşti, au "epurat" intrusul ce a demonstrat slăbiciuni în interpretarea cu talent a rolului primit,mai ales că, sfios ca o fată mare, dintr-un ungher al odăii Puterii, privea galeş şi răbdător, aşteptându-şi trenul vieţii, un alt "tânăr de viitor",Adelu, alt camarad verificat până în vârful unghiilor, fost ginere al unui ministru,Grigore Preoteasa, cu urme kominterniste  şi ginere în funcţie tot al unui fruntaş şi ex-ministru şi ambasador comunist,coincidenţă,taman în China,Angelo Minculescu. Până la un punct, noul pariu a fost câştigător,mai ales pentru propriile buzunare,motiv,peste ani, de o "uşoară" penitenţă pe la Jilava, numai că, din motive de Băsescu,a ratat tocmai momentul culminant ce urma să-l plaseze în dealul Cotrocenilor.Însă, la umbra sa, luat cam peste picior de toată pleiada pesedistă,s-a pripăşit şi a făcut purici o "trestie", ce se mlădia duios  la fiecare boare a gândurilor "titanului" şi mentorului său,băgăreţul Victoraş, "viclean copil de casă",cum ar fi spus Poetul. Dezamăgiţi de eşecurile repetate şi prostănace ale unui alt pierzător de profesie, "senatorul lubeniţelor", mintoşii partidului, seduşi, probabil, şi de penuria de responsabilitate şi prea-plinul de orgolii de adolescent miop ce musteau în junele Victoraş,un alt nepoţel,cum vorbeşte gura lumii, al unui vechi kominternist,Naumovici, coleg de echipă cu Pantiuşa şi Nikolsch, l-au tras de urechi şi l-au scos, ca pe un iepuraş din jobenul pesedist, instalându-l în fruntea partidului patronat,încă, de duhul lui Ilici şi, după o serie de "manipulări hibernale" şi trădări de partid, în fruntea echipei guvernamentale. "Case closed",cum ar exclama un "şorici" băştinaş! Ultima "conservă" a fost deschisă şi oferită,spre a fi servită pe nemestecate, poporenilor extaziaţi de minciunele şi plastografii. Aşa încât, ultima reprezentaţie roşie din Casa Poporului nu mai miră, a fost dintr-un film din care lipseau doar două personaje: Dictatorul şi Sinistra! Este drept că, la umbra steagului roşu,victorios, se iţea un asemenea cuplu,copy paste: dictatorul şi crinuţa,privit cu ochi umezi şi umili de noul Bobu, un lăcătuş repetent,dar fudul,nevoie mare! 

Pontao chibiţao

Supărată că bătrâneii fotbaliatori ai Eladei le-au cam spulberat visele cu parfum brazilian,naţiunea microbistă de pe plaiurile mioritice îşi linge rănile ,cu ochii la "blana" viitoarei şi doritei revanşe bucureştene, înjurând la foc automat genialităţile piţurce şi etalând, cui se nimereşte, proprii şi unice strategii infailibile. Asta, pe lângă noianul părerilor pălite de o banalitate soră cu stupizenia emanate pe toate vocile şi la toate posturile televizioniste de mulţimea membrilor "familiei fotbalului" băştinaş. Cum era de aşteptat, dat fiind metehnele propagandistico-slugarnice încrustate în ADN-ul  purpuriu al partidului-stat, căpeteniile televiziunii transmiţătoare a evenimentului fotbalistic de la Pireu au avut "inspiraţia", încecând să-şi facă utilă inutilitatea, ca momentul ratării fotbalistice să fie tămâiat, cu urări şi vorbe lemnoase din dotarea dulgheriei de partid, de careul de demoazele a pesedismului guvernant. Normal, ca un pionier silitor ce se doreşte a fi, Victoraş întâiul, demonstrând că şi-a însuşit lecţia predată în urmă cu aproape 24 de ani de taica Ilici, s-a oferit a se rosti, "ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră", taman când tot microbistul se delecta cu prima bere, "de încălzire", aşa că, mai mult ca sigur, oratoria lui Pontao(păstrând "trendul" lansat de alte televiziuni, în lumea sportului autohton, de rebotezare portugheză ) al nostru a fost garnisită cu neaoşe urări din folclorul tribunelor strămoşeşti. Desigur, pentru alaiul strategilor, analiştilor şi altor atârnători de nădragii potentaţilor din fruntea bucatelor, apariţia celor patru cavaleri ai Apocalipsului, mustind de un patriotism de un festivism mai fad, ipocrit şi găunos, putea fi bifat şi "vândut! guguştiucilor la capitolul "mari lovituri de imagine", numărul celor cinci milioane de privitori ai momentului cu pricina fiind fluturat la fel de obsesiv şi  trimfalist-revendicativ precum acel tocit 7,4 milioane de votanti referendari anti-băsişti din vara delirului.După cum, se prea poate ca, debordând de fudulia-i  naturală, întâiul glăsuitor al poporului să-i mulţumească amicului Sebi pentru gestul de imagine făcut de televiziunea sa,aşa, ca între "oameni de baschet", prin îndeplinirea vreunui "mic hatâr", cu uşoare irizaţii economice, ori "de organigramă". Însă, indiferent de sfaturile şi impunerile strategilor, etalarea celor patru fruntaşi pesedişti, unul mai tern decât altul, în debutul unui eveniment fotbalistic, într-o perioadă în care "măreţele" soluţii de guvernare ale respectivilor au prins a bulversa viaţa şi buzunarul cetăţeanului de rând aduce, păstrând proporţiile, cu "inspiraţia" mitingistă din 21 decembrie a lui Ceauşescu. Adică, mai pe înţelesul tele-premierului şi amicilor săi de guvernare, a te împopoţona,patriotard,cu un fular tricolor, şi a rânji banalităţi în condiţiile în care, de sub stiloul şi voinţa matale, au explodat noile scumpiri la carburanţi, gaze şi electricitate, au fost puse bazele unor creşteri de taxa şi impozite locale după cum "vrea muşchii primarului", ori îţi aşterni viitoare reduceri de TVA la produse bio,tocmai cum doreşte, exprimat duios şi public, soţioara daciană sună, parafrazându-l pe penelistul de ziua a şaptea,Petrică Apaca, "ca dracu"! Asta, cu atât mai mult cu cât, tot în zilele în care, alături de seralistul zgonaci, "fătălăul plângăcios",Mazăre citire) şi eroul de dosar penal, Dragnea mercenarul, premierul chibiţ(chibiţao,pre limba lui Pele) lansa bezele oratorico-mobilizatoare  spre oratcii lui Piţi, tagma aleşilor neamului îşi îmbogăţea parcul auto, parlamentarii din preajma Capitalei îşi votau sporuri salariale pentru "efortul" deplasării simandicoaselor trupuri tocamai,hăt, pe la Snagov, Pipera sau Voluntari, iar piţipoancele şi alte fufe,chiar şi masculine, de partid îşi sleiesc nurii prin cotloane bugetare călduţe şi profitabile. Iar, pentru naivii care încă mai cred în barză,Moş Crăciun şi "strategii" guvernamentale, brigada artistică de amatori "Useliştii" mai oferă câte o mică dramoletă: "Motanul nevrozat", "Migrenele Crizuţului" sau " Tele-raliul copilotului fudul".  Dar, nu ar fi exclus ca, în stagiunea de primăvară, pe scena populară să fie lansată drama "Trandafirii Jilavei", Doftana juneţilor iliescene fiind o ruină!