"Nemţii" lor şi "descurcăreţii" noştri

Pentru mulţi dintre mioriticii noştri băştinaşi, marile frâmăntări ale vecinilor sau celor mai de aiurea, secătuirea buzunarelor de către numeroşii şi nesaturaţii bureţi ai birurilor guvernamentale ori flegmarea publică a unor personaje care ,prin strădania minţii şi talentului, au pus un grăunte în brazda destul de bolovănoasă şi aridă a inteligenţei naţiei, lasă urma vântului printre crăcile pomilor fără rod. Pentru aceşti compatrioţi, mai ales pentru disciplinaţii şi freneticii abonaţi la noianul ofertelor festiviste, al tigăilor electorale sau iahniei şi micilor "moca", toate aceste zbateri şi convulsii exterioare pălesc în faţa dramoletelor, "tragediilor piperene" ori "cataclismelor" prin care trec siliconatele şi botoxatele neamului...prost.Astfel, pusă pe talerul "naturelului simţitor" al Ziţelor, Miţelor şi Titircilor naţionali, drama ucrainiană e un moft, comparativ cu jalea ce a prins, precum slinoasa mătase a broaştei un nefericit şi bezmetic mormoloc, poporul suferind pe altarul caznelor puşcăriaşului Jiji, "victimă" a "odioasei dictaturi" ce nu-i permite plăpândului o permisie de vreo două-trei luni, cât să mai dea bisericosul încarcerat vreo donaţie, ceva. Doar, vin sărbătorile, iar liota pomanagiilor şi-a rezervat din timp locuri la poarta "palatului". Şi, pentru că, potrivit şi sforăitoarelor lor enunţuri, sunt emanaţii sufragiului şi al "boborului" votant, nici falanga gureşă a aleşilor nu a ratat ocazia de a ieşi , mai dihai decât gândacii de bucătărie când se aprinde lumina, recitând ,electoral şi din toţi bojocii, puerila şi ipocrita poezie a "martirului Gică", liderul celui mai nou "dream team" al puşcăriaşilor patriei ,lot "selecţionat" cu grijă şi după multe "observări" de către "scouterii" în robe. Cum era şi de aşteptat, dat fiind predictibilitatea talentosului de a se băga precum musca în laptele populismului,printre "recitatorii" de frunte s-a regăsit şi întâiul plastograf al spaţiului carpato-dunăreano-pontic, personajul cu pricina fiind dispus să spele cu propriile-i lacrimi de crocodil "emblema" maculată a fostului fotbalist Gică, ajuns, prin "merite" personale, coleg de celulă cu alte pitoreşti neamuri ale coloratei şi gălăgioasei "familii a fotbalului", de la plângăciosul cofetar, Copos, până la "smardoii" Mimi şi Giovani. Desigur, aflate în faţa unui asemenea festin, bocitoarele "profesioniste" şi cele de ocazie nu se dezlipesc de masa cu asemenea"trufandale", deplânsul Adelu fiind,deja, o tristă şi vagă amintire, zilnicele şi nesfârşitele tele-lăcrămaţii , indignări şi jeluiri fiind giulgiu care acoperă toate celelalte năzbâtii şi boacăne rupătoare de buzunare ale reâncarnatului, prin votul majoritar al cadânelor parlamentare, cadavru guvernamental pontac. Şi, în vreme ce "descurcăreţii" noştri, atât atârnătorii de pulpana financiară a guverrnanţilor, cât şi cei agăţaţi mai abitir decât o căpuşe de un maidanez de ciolanul puterii şi al bugetului, asudă de nervi şi emoţie în speranţa vreunei graţieri prezidenţiale sau al întrupării legislative a "pohtei" amnistiei şi graţierii, la o azvârlitură de băţ, în ţara "băsistei Angela", nişte judecători "fără inimă şi orientare" au cutezat să arunce după gratii, după un proces de numai 4 zile,nu aproape 7 ani ca la noi, o veritabilă, nu gonflată precum Gicuţă al nost,legendă a fotbalului teutonic, Uli Hoeness, pre numele său, şeful clubului actual campion al Europei, Bayern Munchen, şi, chiar el, fost campion mondial şi european cu naţionala Germaniei. Ba, mai mult, dovedind că, neamţu-i neamţ şi-n pielea goală,proapătul puşcăriaş,Uli Hoeness, a refuzat să facă apel şi s-a prezentat, plin de demnitate, la locul recluziunii. Asta, în timp ce plângăcioşii noştri, sub ochii înlăcrimaţi ai fruntaşilor guvernanţi şi ai multor guvernaţi, se dau cu târtiţele de pâmânt şi îşi sleiesc puţina zestre neuronală în jalbe şi bocete indecente proclamându-se nevinovaţi şi cerându-se  acasă pe motiv că e frig în odaie şi au apă caldă  doar 2 zile pe săptâmână.( cam ca la Dorohoi sau Petroşani). Deh! dacă aveam şi noi mai mulţi "nemţi" şi mai puţini "descurcăreţi", poate nu mai dădeam "copy paste" la sărăcie. DE toate felurile!  Aşa, parafrazându-l pe eternul nenea Iancu, suntem  "descurcăreţi" mulţi, dar norocul e puţin!          

Paiaţa din manechin

Râgând de plăcere, trupeţii pesedişti încă se mai scobeau între dinţi, hăhăind gros, precum tiriştii care îşi admiră reciproc posterele cu vreo goliciune aninate în cabine, de urmele colivei savurată la parastasul struţocămilei useliste când, păşind ţanţoş ca un curcan jumulit, fostul manechin al naţiei urca în cârca ridicolului suprem spre băloşirea  carâmbilor pontaci. Gest neânţeles pentru o bună parte a asistenţei, gratuit şi încârcat de obidă venit din partea unui personaj care, de un sfert de veac, era perceput ca un etalon al eleganţei şi chiar al unei seniorii izvorâtă mai mult din alăturarea sa de unul dintre emblematicii liberali neaoşi, venerabilul Dan Amedeo Lăzărescu, "soţul mamei mele", cum ţinea a pune în cote precise  relaţia dintre ei. Asta, în pofida faptului că, în anumite momente ale devenirii sale post-decembriste, fostul prezentator de costume "tip APACA" ,produse ale "epocii de aur", şi pupil al "mamei Zina" a fost ajutat de aura veritabilului liberal şi de "respiraţia" camarazilor de arme şi ideologie ai acestuia. Fire bântuită de lungi tăceri cu iz filozofal, mereu pomădat şi scos din cutie, actualul rătăcitor pe la uşile Puterii pesediste, fără a transpira prea mult şi a etala energii nebănuite a avut şansa ca, după vreo două ratări a vreunui jilţ edilitar, să fie aburcat, mai mult de "braţele vânjoase" ale aliaţilor, confraţilor şi, în special, ai destinului, în dregătorii cu mult peste aşteptări, dar care se pliau pe imaginea sa şi, mai abitir, pe ambiţiile sale nemăsurate de a fi un nabab al timpurilor noastre. La o privire mai atentă, atât mandatul său de ministru, cât şi cel de premier nu au rupt gura târgului, dimpotrivă, printr-o serie de decizii, a pus destule semne de întrebare asupra "eleganţei" în guvernare, punerea pe tava unor firme, înainte de a fi în posesia statului, a resurselor aflate într-un petic de pâmânt câştigat după, prin eforturi diplomatice, de România fiind doar un exemplu, "firav", de "bună guvernare". Iar, pentru a-mi trage spuza şi pe vatra subsemnatului, nu ratez ocazia a menţiona că ,fără voie, am depisatat că  acelaşi premier, asudând pe moşia  patriei, a "omis" să-şi treacă în declaraţia sa de avere participarea, în calitate de posesor al unor pacheţele de acţiuni, la două "firmuliţe" ale unor amici, motiv de uşor deranj pentru elegantul cu pricina. Ca pe valiza unui comis voiajor scăpătat, fostului lidser al liberalismului băştinaş i s-au pus tot soiul de etichete, de la "moliceanu", la "râzgândeanu"  sau"motocicleanu", dar, iată că, acum, în amurgul carierei sale, când se pregăteşte de un nou mariaj politic, singur, de bună voie şi nesilit de nimeni, precum un ginerică prea hârşit în căsătorii pentru a mai avea "naturelul simţitor", şi-a lipit cea mai jalnică şi jerpelită etichetă:"slugărniceanul". Asta şi pentru că, de astă dată, gomosul aspirant la nurii "miresei" viorica s-a ales din partea "divei", urâtă dar bogată, numai cu un noian de promisiuni deşarte şi, din partea presupuşilor socri şi ai propriilor rubedenii, cu ţucalul plin deşertat, peste fereastra "peţitei", drept în crescetul, proapăt ferchezuit, al tomnaticului pretendent. Astfel, din fălosul manechin de odinioară, rupt pe la încheieturi şi aruncat într-un colţ de debara, s-a iţit scăfârlia hâdă şi jimbată a unei paiaţe fără sfori.Inutilă! Atât de inutilă încât nimeni nu mai vrea să se uite la ea. Doar,poate, câteodată, vreun maidanez plictisit să o mai târnosească prin colbul  vreunei uliţe politice.  

"Jurnalism" de bodegă

Dintre nămeţii patriei , printre rafalele viscolului băştinaş şi eternele bâlbe festiviste ale bugetarilor plătiţi din buzunarul contribuabilului să nu fie "surprinşi" cu izmenele în vine la primii fulgi de nea, se îţeşte, larg şi maculat de o iresponsabilitate cronică, rânjetul tembel, de golănaş, al celui dintâi baschetbalist şi copilot care a fost slobozit accidental de aste meleaguri. Că, băiatul vesel al politichiei are mintea mai necoaptă decât a unui cozonac ratat de gospodină, dar ţâfnă şi orgoliu cât tara aia dragă lui, China populară, a reuşit să se dumirească destulă populaţie votantă, rata majoritată a absenteismului electoral fiind elocventă,însă mai erau câţiva naivi care îl suspectau pe respectivul de posesie a unui strat fin de decenţă. Eroare! "Distinsul"  este eliptic de obraz , dar este înrestrat cu o doză supranormală de un tupeu frate cu mârlănia. În urma "pomenii în viu" , organizată de politrucii pesedişţi la crâşma lui "Gino chioru" (scuze, dar asta era porecla fostului fotbalist ajuns,şi cu "sprijinul amical şi dezinteresat" al cuplului comico-muzical, Ponta-Dragnea, staroste peste fotbalul mioritic) la care "oaspeţii de seamă" erau aceiaşi doi camarazi,  taman în orele în care în Apuseni se consuma o dramă, cei mai atenţi obsaervatori au fost ,cel puţin intrigaţi, atât de "neispirata" prezenţă a premierului "îngrijorat până la lacrimi" de soarta celor 7 accidentaţi, cât, mai ales, de muţenia liotei de "jurnalişti"  părtaşi la chef. Încercând să se dea "şcoliţi" prin inutilele cursuri de "manevrarea informaţiei", unii dintre organizatori au spoit chermeza în noua limbă de lemn de partid, susţinând că a fost o "întâlnire cu presa acreditată" pe lâng ominipotenta tufă trandafirie guvernamentală. Păi, dragii moşului, aşa cum a afirmat în scris şi Ion Cristoiu, cumetria dintre cele două tabere este notorie şi, în destule situaţii, tinde spre un concubinaj reciproc avantajos. Ba, s-au mai întîlnit situaţii în care, dragostea fiind infinită şi arzătoare, a fost parafată chiar şi la starea civilă. În ceea ce priveşte "verticalitatea" unor trestii jurnalistice, îmi permit să redau un episod, mustind de tâlc, din "anii de glorie" ai guvernării Năstase. Astfel, aflat sub sceptrul conducător al "crucişătorului" de atunci al presei, CTP, Clubul Român de Presă a pus la cale,într-una din sălile fostului Sofitel, o întâlnire dintre capii jurnalismului autohton şi premierul vremii, Adrian Năstase. În jurul mesei, nu au ratat ocazia de a fi prezenţi, toţi solii deontologiei şi incisivităţii presei, de la SRS, la Tatulici şi de la Nistorescu, la Ion Marin. Era o atmosferă dulceag-alintătoare, pigmentată cu obişnuitele glumiţe şi ironii fine lansate ,printre zâmbete, de oaspetele celor mai fioroşi "câini de pază" ai societăţii când, mai mult în şagă, s-a atins subietul "economiei subterane", unul dintre "vigilenţii" gazetari lansând un procent(parcă 40%) destul de important al existenţei acestei plăgi pe trupul plăpând al economiei naţionale. "Cred că e mai nare", a zâmbit fin şi privind galeş spre asistenţa anesteziată de plăcere invitatul de onoare .  Desigur, nimeni nu a comentat, nici unul dintre marii cavaleri ai dreptăţii nu a fost oripilat de plusarea existenţei flagelului cu pricina, nimeni nu a îndrăznit să afle ce demnitari din angrenajul atenuării respectivului fenomen a fost, cel puţin, mustrat. Totul s-a încheiat în zâmbete şi cordiale strângeri de mâini transpirare de emoţia atingerii cu a "distinsului" viitor încarcerat. doar, de mâinile lui depindea şi fericirea financiară a gazetelor conduse de acei vajnici "formatori de opinie". Şi, acum ne indignăm că o mână de pleşcari, posesori de legitimaţii jurnalistice, au poftit la o "poantă de birt"?     

Breaslă cariată!

Părea aruncată şi uitată în colţul jegos şi colbuit al junei noastre istorii post-decembriste, printre mineriade, manipulări fesenisto-iliescene, trădări , zâmbete false sau lideri şi milionari de carton. Însă, născută din cenuşa în care au suflat din toţi bojocii lor de burtă-verzime politico-afaceristă niscai leprişoare săltate de valul decembrist din stalurile nomenclaturii şi "organelor" acompaniaţi de "guriţele" junillor doritori la un loc privilegiat la ţăţa puterii, intoleranţa a revenit în forţă şi a lovit, mai abitir, familii, conştiinţe, amiciţii. E drept, acum "eminenţele" semănătoare a seminţelor noii recolte naţionale de invective, delaţiuni fără miez, calomnii gratuite, "demascări" şi alte şerpeşti insinuări, precum şi argaţii gângavi, dar guralivi, lor ce trudesc pe ăst ogor fetid şi duhnind a hazna propagandistă, au , spre deosebire de anii din zorile intoleranţei băştinaşe, infinit mai multe şi perfide unelte de inoculare în organismul naţiei a acestui virus latent. Desigur aflaţi în văzul şi la îndemâna tuturor, media şi  robotitorii ei au fost principalele ţinte ale virusării şi intoxicării cu mega-doze de intoleranţă, între cele două tabere aflate în conflict aproape toate punţile reconcilierii şi ale unei confruntări civilizate şi decente de idei fiind arse, spre marea satisfacţie a "regizorilor" şi armatelor de "consilieri" din umbră. Şi, pentru că războiul invectivelor a atins fundul prăpastiei decenţei şi al minimei solidarităţi de breaslă, îmi permit să repun în câte rânduri, o povestioară cu tâlc despre vrajba jurnalistică a juneţii democraţiei mioritice. Cine îşi mai aminteşte, în debutul anilor 90, când avida piaţă de presă scrisă fusese invadată de o puzderie de foi, fiţuici, gazete şi alte asemenea publicaţii, care mai de care mai "liberă şi independentă",între presa stângisto-fesenistă în care excelau "Adevărul","Azi","Dimineaţa", precum şi intolerant-naţionalistele publicaţii, "România Mare", "Naţiunea","Europa", şi numerosul detaşament al publicaţiilor "de dreapta", cu "România Liberă" vârf de lance, era o "amiciţie" şi un "amor" faţă de care "dogoarea" frigiderului o depăşea pe a unui calorifer. De altfel, această tranşee era şi în societate, purtătorul unui trandafir, spre exemplu, fiind etichetat, fără comentarii, ca fesenist de soi, reciproca fiind valabilă. În toată fauna asta inamică, la "bastionul fesenismului", ziarul "Adevărul", îşi făcea treaba de redactor onest, încă din vremurile "Scânteii", jovialul, nea Costică Moraru, sau "Jo", cum îl ştiau toţi. Pentru nea Costică,toţi colegii săi mai tineri erau "copii buni" şi, indiferent persoana, toţi se numeau "măi,Jo", cu pluralul, "Joilor". Cât am avut ocazia să îi stau în preajmă, doar ca un mai tânăr coleg, subsemnatul lucrând taman în tabăra gatetărească opusă celei lui nea Costică, nu am auzit vreo vorbă rea, vreo bârfă sau altă "sopârliţă" despre vreunul dintre breslaşii care ne intersectam profesional. Când se mai aprindeau ceva spirite,hâtrul nea Costică se uita la beligeranţi gratulându-i cu eternul său sfat:"măi, Joilor,indiferent la ce gazetă lucrăm, noi suntem colegi şi trebuie să ne respectăm. Patronii, n-au decât să se certe, să se împace,noi avem treaba noastră. Nu ştii când se întâmplă ca ,în viitor, să lucraţi în aceiaşi redacţie.Ce faceţi atunci, staţi supăraţi?" Fost miner şi lucrător în subteran cu "inima lui Stalin", lopata minerească, gazetarul nea Costică nu avea pretenţia unui discurs plin de teoretizări psihopupu, însă, invariabil, avea darul de a netezi orice asperităţi ale orgoliilor jurnalitico-ideologice. Din nefericire, nea Costică este, de mult, în lumea umbrelor, tipăriturile şi jurnaliştii s-au împuţinat drastic, dar au proliferat noile arme ale bătăliei propagandistice, televiziunile mogulizate ştiristo-urlătoare în slujba cărora se exibă, sentenţios şi suficient, jurnalistul de tip nou, calificat la locul de muncă,de regulă în faţa calculatorului şi dependent de sms-ul salvator, pentru care , în majoritatea cazurilor, unicul crez este cardul, iar idolul este mogulul omipotent şi ,câteodată, cu oareşce pete în sângele său penal.Recent, rememorând acei ani ai freneziei jurnalismului post-decembrist, domnul Ion Cristoiu(nu sunt dintre cei ce mă trag de bârneţ apelându-l, maestre sau Ion Cristoiu), evoca emoţia, azi uitată şi desuetă, a jurnalistului când îşi vede semnătura în gazetă şi avea perfectă dreptate: fără acea emoţie, poţi fi, în cel mai fericit caz, un simplu funcţionar într-o redacţie.

PS. În ceea ce priveşte actuala deşănţată pornografie verbală ce se practică dintr-o parte a breslei media şi ale cărei "andrisanţi" sunt tot nişte aparţinători de aceiaşi lume,unii chiar foşti colegi cu "adversarii", dar care au alte convingeri despre politică, afaceri, decenţă sau nelegiuire, dacă toţi combatanţii ar fi fost din tagma jurnaliştilor, rar se putea ajunge la argumentul "bâtei" şi al grobianismului oral. aşa, se pare că, în pofida unui auto-proclamat statut sau, în cazul unora cărora nu li se pot pune la îndoială meseria şi  abilităţile gazetăreşti, abdicarea de la minima decenţă a solidarităţii de breaslă are izvorul în conştiinţa fiecăruia. Iar, conştiinţa nefiind un dat genetic,ea putând fi modelată prin educaţie ,caracter  sau convingeri, rămâne la "filotimia" individului dacă îşi făureşte o conştiinţă de diamant sau una de meduză. Şi, pentru a nu fi bănuit de partizanate şi alte prieteşuguri cu principalii eroi ai linşajului, pot afirma că, exceptând 2-3 personaje între care s-a înfiripat, în decursul anilor, o amiciţie condescendentă , cu majoritatea "proscrişilor" nu am schimbat niciun cuvânt sau, poate, cândva,vreun salut.Asta, nu mă face, însă, să nu fiu .cel puţin mirat, de tăcerea de lebădă tristă a şefiei Clubului Român de Presă. Hai, Indira, glăsuieşte, că tu, spre deosebire de alţi telejurnalişti mai gureşi, chiar ai mâncat o pâine de gazetar adevărat.          

Beatificarea oului... clocit

Cu sarmaua şi piftia în gât, încă îmbujorată de plăcerile prelungite,mai ceva decât o peltea searbădă şi ratată de o gospodină de "goagăl",ale sărbătorilor de iarnă, asistenţa mioritică a privit cu sentimente contradictorii şi contrare la noul pelerinaj al Arogantului naţional la "chilia Rahoveană",sălaş unde va adăsta,după cele mai optimiste estimări, cam până la pârguirea cucuruzului şi saturarea poporului votant de lubeniţele dăbuleanului prostănac. Cum orice şut în dos e un pas înainte,chiar şi pe poarta penitenţei încătuşate, noua pălitură a Justiţiei în moalele fuduliei întâiului găinar şi numărător de ouă al naţiei pare a fi avut darul de a îl aburca,ajutat de braţele vânjoase ale tovarăşilor săi de partid,pe soclul martirilor şi în compania selectă a "sfinţilor" fără aură, dar la care  închina-vor-se tot natul pesedist şi degrabă iubitor de arginţi din visteria publică. Normal, dat fiind legăturile simandicoase ce i-au unit, primul glas ce a prins a ridica osanale, dar şi afurisenii asupra "inamicilor", a fost cel al vlăstarului şi parşivelului învăţăcel,victoraş întâiul, care, învârtoşat de zerul  ciobanului publicitar,s-a avântat în a trânti,încă o dată, cu inteligenţa în fasole şi a pune între parantezele unor umori de partid sentinţa primită de mentorul său. Mai mult, epuizat, poate, de numeroasele sale şedinţe foto, proaspătul manechin al politicii a "reuşit", purtat de zelul ocărilor şi orbit de lipsa de inimă a judecătorilor, procurorilor şi, în general, a tuturor doritorilor de repunere în cuibar a oului naţional, şi-a dat măsura valorii şi , dând apă "rău-voitorilor", l-a trecut pe ilustrul său înţelept în tagma "femeilor de succes" şi comparându-l cu Iulia Timoşenko. Gura păcătosului, nu putea rosti, spre exemplu, numele ex-premierului croat, bărbat, şi el încătuşat, dar,spre deosebire de plăpândul nostru, lustruit de ovaţiile,compătimirile şi complimentările camarazilor mai ceva decât oul lui Brâncuşi, repudiat de foştii săi colegi de partid.De altfel, cum era firesc, însuşi Dânsul, în drum spre carceră, s-a auto-compătimit şi auto-proclamat, ca orice muritor de rând şi derobându-se de statura şi prestanţa unui depozitar al tuturor tainelor Justiţiei, o victimă, desigur, politică, dosarul fiind unul amintind, după percepţia sa şi a amicilor săi, de anii sumbri ai zorilor comunismului băştinaş, în care primul său socru era ministru de exeterne, iar Ilici,bătrânul edec pesedist şi actualul său tovarăş de ideologie, o tânără şi nemiloasă stea  a noii ere politice.  Mai bărbată, sora distinsului reîncarcerat, cu avântul unei "eroine de pe Zambaccian", a decretat, sus şi tare şi printre "catifelate" vorbe de duh,că sfiosul său frăţior a fost jerfit de către duşmanii săi, care e  doar unul, pe altarul patriotismului ce l-a mistuit precum un ulcer cronic şi nu l-a lăsat să-şi rânduiască propria-i viaţă şi linişte. "Adelu,patriot! Ştii că-mi placi, " ar ricanat, de ar fi trăit aste momente, un Trahanache actual. Astfel, jelit de vocile de seamă ale trandafiraşilor guvernamentali şi de liota tele-părerologilor de casă, dar "independenţi", numărătorului de ouă nu-i mai râmăne decât să fie tâmâiat şi miruit de vreun sobor de "preoţi de bine" sau, poate, de prinde ceva roşeaţă în obrăjiori, parşivelul pupil  ar putea ca, în contrapartida unor "mici şi dezinteresate donaţii" guvernamentale, să înmoaie inima vreunei "înalte feţe bisericeşti" care să beatifice măreţul "ou -martir" din cuibarul din Kiseleff. Doar că, în pofida tuturor astor sforţări, celebrul şi mult-adulatul ou , după atâta tăvălire prin colbul celulelor este cam clocit şi, în astă situaţie, fără nicio valoare. Atenţie, însă, nu trebuie spart pentru că puteee!

Măgarii lui Buridan

După ce s-au tot suduit, înfrăţit, divorţat ori pârât pe la toate colţurile scenei politice până au transpirat sub limbă şi au fleşcăit micul pâlc al propriilor neuroni, aleşii naţiei, dar şi ceilalţi înalţi şi efemeri dregători şi-au strâns catrafusele şi, fiecare după cum l-a dus filotimia, portofelul ori buca, s-au tras la căldurică, pe la vetrele lor, să-şi rumege tihna şi tradiţionalele "porcării" comestibile( sarmale, piftii, cârnaţi), de celelalte având  grijă alte "organe", mai vigilente. Şi, cum e vremea poveştilor, altele decât searbedele şi indigestele rateuri de umor negru cu istorii despre haite de biruri şi bufeuri ale ţaţelor de partid, nu cred că ar strica să le punem în ciorapii ,mulţi duhnind a dispreţ şi gunoi penal, aninaţi pe la ferestre, în aşteptarea darurilor, a cremei conducătoare o povestioară al cărui tâlc, sunt evidente semne, că mulţi dintre respectivii amploaiaţi ai cetăţenilor încă nu l-au dibuit. Astfel, istorioara cu pricina , pusă nedrept şi fără noimă, în cârca bietului învâţat francez Jean Buridan, deapănă frământările şi angoasele ce-l frământă, până la obştescul sfârşit, pe unicul erou al întâplării, un banal măgar,mai sărac cu duhul, dar bântuit de uşoare urme de glagorie, căruia stăpânul, în mărinimia sa, i-a pus în faţă două snopuri egale, în mărime şi savoare, de fân. Grea încercare pentru creieraşul sărmanului animal care, tot cântărind care ar fi cea mai bună "bucăţică", a sfârşit prin a muri de foame cu mâncarea "la botul măgarului". Bun, şi, care-i clenciul şi raţiunea scoaterii pe tapet a povestioarei şi ce are a face asta cu tumultoasa şi nevrotica noastră viaţă politică sau cu avalanşa dărilor ce i-au îngropat până în gât pe majoritatea contribuabililor băştinaşi, ar răsuna o întrebare din public, prilej ca subsemnatul să fie lapidat cu bolovanii unor vorbe de ocară! Mai ales că, fiind în pragul unor sărbători ale iertării, ar fi normal ca, măcar în aste zile, poate chiar în ăst deceniu,să-i lăsăm pe distinşii noştri potentaţi să le tihnească sarmaua! Păi, dacă ar fi să ne ghidăm după calendarul prestaţiilor şi odihnelor "împărăteşti" ,ori după poveţele iubitorilor de linişte eternă şi sărăcie lucie, niciodată nu ar fi momentul potrivit a rosti micuţa întâmplare a măgarului meditativ şi nehotărât, motiv pentru iluştrii noştri conducători, dar şi a unor supuşi, de a rata înţelegrea tainei ce se ascunde în drama patrupedului maxi-urecheat. Aşa încât, încălcând cutume şi sfârâmând tabuuri păzite cu sfinţenie de "gardienii păcii" patriarhilor atotstăpânitori, am încercat a desluşi,mai pre limba votantului, tâlcul acestei dramei măgăreşti dramă care, la o primă vedere, s-ar rezuma la o simplă şi prozaică prostie a dobitocului nehotărât în alegerea sa. Păi, de ar fi să ne uităm şi în grădina noastră mioritică, nu puţine au fost situaţiile în care, spre exemplu şi mai ales în încercările electorale, posesorilor de voturi, armatele de "stăpâni" le-au tot pus în faţă tentante, dar insipide şi nehrănitoare, grămezi cu "fân electoral", care, până ce s-au dezmeticit şi hotărât "măgăruşii", s-au dovetit a fi iluzorii şi aducătoare de deces al instinctului şi nervului civic. După cum, mai nou, până şi făloşii şi fudulii guvernanţi, cărora le-au fost puse în faţă două grămezi de "bunătăţi", unele mai vestice, altele mai răsăritene şi cu iz siberian,în bălăngăneala lor "ideologică", trăiesc drama unor măgari ai lui Buridan şi nu prea ştiu bine pe care dintre copite să danseze ceea ce, nu ar fi exclus, să le provoace un soi de deces politic.Aşa încât, deşi măgarul din poveste a fost plăsmuit pe meleaguri franceze, sunt destule semnale că o turmă numeroasă a măgarilor lui Buridan tropăie zgomotos şi ia pe copite ţărâna piciorului nostru de plai!

"Demnitatea" insolenţilor

Mai ieri,pomădatul ales al naţiei,"musiu" Darius, ex-consortul slătinean al vivandierei de partide(a încercat canapelele mai multor ideologii), revoluţionara Lavinia Şandru, a scos pe cale orală, "mărgica" gândirii sale ce s-a dorit a fi ăl mai serios şi temeinic sprijin în săltarea salariilor primarilor de cătune, sate şi alte aşezări băştinaşe, clamând, cu ifos şi dicţie de artist demn de căminul cultural din Frecăţei, că noua danie guvernamentală pogorâtă pe astă arşiţă financiară are menirea de a sălta nivelul de demnitate al gospodarilor localităţilor mioritice. Genial şi insolent, în măsuri egale! Numai un vajnic fiu al plaiurilor care l-au dat naţiei pe "geniul Carpaţilor",Scorniceştii fiind la o goană de cal de urbea (care nu are nicio vină) pe care, vreo două mandate, a sleit-o fostul "primare" şi consort,ajuns mare parlamentar şi stâlp de nădejde al stabilimentului uselist, reuşea să nască o asemenea gogomănie infatuată şi plină,ca o bubă doldora de puroi,de dispreţ faţă de mulţimea votanţilor. "La banii tăi, îţi mai permiţi să ai demnitate?", îl plesnea peste obraz, cu astă replică dureros de adevărată pentru mulţi dintre actualii cetăţeni ai ţării guvernată de "gaşca veselă" a uselismului biruitor, "filantropicul" personaj întrupat măestru de neuitatul Gheorghe Dinică, pe  profesoraşul "inutil" şi strivit de viaţă , plăsmuit de actorul care, în viaţa reală,avea să se umilească a fi doar "bufonul motanului"! Ei, iată că, după "lupte seculare" ce au durat vreo 4 ore, stahanoviştii lui taica Ilici, vegheaţi de ochii vigilenţei proletare a lăcătuşului repetent şi de hlizeala tâmpă a ucenicului plastograf, au dat gata mândreţe de buget şi, odată cu el, şi firavele speranţe de normalitate economică, în pântecele acestui "golem" colcăind şi "premiul" salarial pentru primari, viitoarele "cadre de nădejde" în cele două bătălii electorale ce se vor purta anul viitor pe imaşul naţional. Aşa că, prin vrerea şi votul majoritar al cohortei sforăitoare din Casa Poporului, în buzunarele edililor de la oraşe şi sate vor adăsta mai mult "caşcaval" licit, "micile atenţii" fiind,başca. Păi, măi,nea primarilor, dacă vă era aşa de greu şi aproape ar fi trebuit să vă aducă obştea ceva ajutoare, ce vânt vă mai mână ca, la fiecare patru ani, să umblaţi ca milogii pe toate uliţele şi toate străzile, să vă căciuliţi la toate babele şi toţi aurolacii,să cheltuiţi din "mica agoniseală" pentru un mic, o bere, o găleată, un gumar,pe care să le daţi populimei votante, să cerşiţi,mai smeriţi decât cele mai bisericoase enoriaşe,votul izbăvitor, când ştiţi că, la capătul acestui "calvar" vă aşteaptă o leafă de lăcătuş fruntaş sau, după caz, de amploaiat mai răsărit? Nu cumva, după toată această trecere ciclică prin purgatoriul electoral,pe majoritatea dintre edilii-şefi ai aşezărilor noastre îi aşteaptă "răsplata jertfei patriotice"adică alaiul peşcheşurilor, mulţimea "atenţiilor", cioporul de şpăgi, şpăguţe şi alte "mici dovezi de stimă şi respect"?  Se pare că, de privim "căsuţele" ridicate din "truda şi sudoarea" întâiului bugetar al localităţii, ori ne aplecăm peste "modestele" declaraţii de venit(infamă invenţie) din care se iţesc, feciorelnic, hălci de terenuri, vreo 2-3 maşinuţe( pentru familie), acareturi, bijuuri şi alte "agoniseli", pentru o parte însemnată dintre fruntaşii urbelor şi satelor, "foncţia" e baza, iar leafa,"fudulia",mărunţişul de coşniţă! De fapt, cam pe acolo ar trebui să-şi cate "demnitatea" ăşti primari pentru care jilţul şi ştampila sunt uneltele făcătoare de averi. Iar, pentru o parte, mai puţin "norocoasă" , de dosare penale ("politice",desigur), zile şi nopţi încarcerate, bocete, jurăminte de "nevinovăţie" şi dureri de cap pentru camarazii de afaceri care, în multe situaţii, sunt şi tovarpşi de partid. Aşa încât, Darius, iubitule, matale şi  amicii tăi din fruntea bucatelor,puteţi să le umpleţi desăgile primarilor cu câtă "demnitate" vă lasă obrazul şi glagoria că, până la urmă, atât voi, cât şi protejaţii voştri, veţi rămâne , în ochii votanţilor şi a contribuabililor cocoşaţi de noianul birurilor, tot cu nemăsurata insolenţă  pe care o afişaţi cu fudulia unor mediocri efemeri ce se cred a fi genii.