joi, 25 octombrie 2012

Stafiile plimbăreţe


Pe şest, cum ne-au obişnuit "cinstiţii şi corecţii" echipieri ai marii aglomerări socialisto-liberale, goana pentru ocuparea călduţelor şi profitabilelor fotolii parlamentare a început deşi, potrivit legilor în vigoare şi calendarului, startul oficial ar fi trebuit dat, pentru tot poporul doritor de dregătorii şi imunităţile aferente, pe data de 9 noiembrie. Dar, Aliotmanul roşu nu putea a se împiedica într-o bagatelă legislativă aşa încât, în frunte cu întâiul jurist al norodului şi lider al guvernanţilor, junele Viorel, alaiul partidelor şi partiduleţelor pripăşite sub flamura fluturată, cam nevrotic, de pupilul bloggerului priponit la Jilava s-a pus în mişcare huruind din toate încheieturile. De fapt, pentru naivi şi publicul "fidel cauzei", primul pas în noua "daciadă" electorală a fost marea răvăşeală uselistă de pe Arena Naţională, reuniune în care, pe lângă mulţimea aflătoare în treabă, şi-a găsit locul şi o parte însemnată din economia gri a naţiei, precum şi numeroase articole din Codul Penal. Revenind, această nouă campanie electorală, pe lângă propunerea pe listele de candidaţi a unor personaje cel puţin hilare sau indigeste, se remarcă printr-o stare inedită, aceea de abandon guvernamental, până pe 9 decembrie,treburile guvernării fiind lăsate în seama şi priceperea hazardului şi a unor adjuncţi ministeriali. În acest sens, despre abilităţile de copilot ale premierului nu prea se mai îndoieşte nimeni, motiv pentru care, obişnuit fiind cu scaunul şi rolul de secund, tânărul Viorel a anunţat că , pe timpul campaniei pentru păstrarea mandatului de ales al gorjenilor, volanul guvernării îl lasă pe mâinile sigure ale vice-premierului, Florin Georgescu. Desigur, fiind istoviţi după un semestru de muncă şi sleiţi psihic după pierderea bătăliei capitale cu "inamicul Băsescu" , nici ăilalţi ortaci ai trupei de zgomote de sub pulpana premierului nu au cedat ispitei, cel puţin preventive, de a nu se dedulci din plăcerile şi imunitatea de ales al neamului şi, asemenea şefului, s-au decis să dea năvală la nurii  alegătorilor pentru votul izbăvitor, care să le asigure o somnoterapie de patru ani.Aşa încât, după ce s-au remarcat prin tot soiul de năzbătii, bâlbe, incompetenţe, fuşerii străvezii  ori muţenii nefilosofice, covârşitoarea majoritate a hoardei ministeriale şi-a abandonat funcţia pentru care, într-o lehamite ipocrizie, a mai şi jurat credinţă şi a dat buzna la aburirea voranţilor din colegiile alese cu mare grijă, pentru a nu avea surprize. Iar, pentru ca bâlciul să fie în toi şi masa cât mai bogată, pe lângă gorobeţii ministeriali ai  lui Viorel s-au mai lipit, tot pentru un mandat de parlamentar băştinaş, şi o seamă de consilieri locali şi judeţeni, directori şi directoraşi ale "indispensabilelor" instituţii deconcentrate bugetare ori şefi ai judeţelor, cazul "neprihănitului" şi viitorui "martir" teleormănean, Liviu Dragnea, fiind emblematic pentru consideraţia şi preţul pe care îl pun gureşii politicieni pe votul celor în slujba cărora sunt obligaţi, potrivit legii, să funcţioneze. Însă, cămaşa interesului personal fiind mult mai aproape decât haina ministerială, premierul şi 17 dintre colegii săi de Guvern au ales să pună în geam, ca la orice prăvălie de cartier, banalul carton cu, "Am plecat, cheia sub preş!", iar timp de peste o lună, vor bântui, stafii plimbăreţe pe coclaurii politichiei, propovăduind alegătorilor o fericire iluzorie şi neâmplinită.  

Niciun comentariu: