Greva greviştilor

La început a fost tentaţia demisiilor. Apoi, după ce a cugetat, tripleta Opoziţiei a anunţat declanşarea unei greve sine die,dar, în premieră mondială, "accentuată".O nouă expresie a "democraţiei originale" plăsmuită în laboratoarele din Kiseleff.

Luat de valul "rivoluţiei Arafat", aflat la acel moment într-o fază mult mai explozivă, şeful liberalilor, domnul Antonescu, şi-a încordat muşchii anunţând poporul că, în semn de mare supărare faţă de "dictatorul Băsescu" şi guvernanţii actuali, parlamentarii USL vor demisiona din Parlament, for în care, după patru ani de cvasi-somnolenţă, au constatat că îi cam face de ruşine. Ba, la prima strigare a liderului, s-au găsit şi câţiva liberali, în frunte cu proaspăt huiduitul de către manifestanţii Pieţei Universităţii Ludovic Orban care, pătrunşi de un fior stahanovist, s-au şi grăbit să-şi depună demisiile în mâinile vânjosului apărător al idealurilor peneliste. Doar că, febra demisiilor a ţinut numai cât o prezenţă a pretendentului la jilţul cotrocenist, elanul domnului Antonescu fiind temperat de colegul său de alianţă, domnul Ponta, care, sfătuit de bine, a schimbat macazul trecând mortul pe Academiei şi anunţând, în locul demisiilor, o falnică viitoare "grevă accentuată" a parlamentarilor USL. Iar, cum astăzi, prin anunţarea verdictului ÎCCJ de condamnare a fostului premier, Adrian Năstase, a fost o zi neagră pentru suflarea Opoziţiei, trio-ul din fruntea acesteia, a găsit momentul propice să vestească naţiei marea decizie de a declanşa greva parlamentară. O grevă care, de-ar fi să luăm în seamă vorbele liderilor USL, va fi cam parţială, parlamentarii înregimentaţi Opoziţiei ieşind din această formă de protest în cazul în care, în Parlament s-ar vota vreo moţiune de cenzură, vreo suspendare a preşedintelui Băsescu, lucruri serioase şi nu vreo "bagatelă" de lege.După cum, grijulii cu "foncţiile" lor în multiplele "comitete şi comiţii" parlamentare, greviştii neamului vor fi prezenţi în prima zi a noii sesiuni, pe data de 1 februarie, ziua când se împart şi se votează, potrivit algoritmului parlamentar, noua structură a respectivelor dregătorii. Or, grevă e grevă, dar nici chiar aşa sacrificiu din partea alesului, să piardă funcţia dintr-un atare motiv . De altfel luată la puricat, pe lângă populismul său, trâmbiţatul protest are o seamă de puncte mălăieţe pe care, în pofida stăruinţelor, cei doi lideri ai USL, micul reprezentant al PC-ului având o contribuţie şi pierderi infime la râzmeriţa parlamentară cu pricina, nu au reuşit să le limpezească. În primul rând, durata grevei, "până la alegeri anticipate", este destul de relativ. Şi, dacă vor fi alegeri la termen, protestul se va încheia după locale sau după parlamentare? Iar, în cazul în care greva o va ţine langa, până la alegerile parlamentare, vacanţele de Paşti, de vară, vor fi bifate tot în grevă ori aleşii se vor prezenta la casierie să-şi încaseze primele de vacanţă ? Apoi, nu s-a precizat ce se întâmplă cu parlamentarii a căror unic venit rezultă din indemnizaţia lunară. Se vor deschide economate pentru aceştia, vor fi trecuţi în şomaj sau, poate, potenţii financiari ai celor trei partide vor constitui un fond de grevă? Asta, pentru că, aşa cum a declarat, senatorul PNL, Ioan Ghişe, a făcut un împrumut bancar să-şi susţină campania electorală din 2008. Şi, poate ca acest vrednic parlamentar se mai regăsesc şi alţii trăitori numai din banii contribuabililor şi cu datorii bancare. O altă nebuloasă ar fi legată şi de soarta sumei forfetare primită lunar de către parlamentar, uşor mai consistentă decât indemnizaţia, din care viitorul grevist ar trebui să-şi plătească utilităţile din teritoriu, secretara, consilierii etc. Logic ar fi ca, în caz de grevă, această sumă să fie, în cea mai fericită situaţie, înjumătăţită. Din simplu motiv că, nefiind în Parlament, alesul nu mai poate să reprezinte interesele şi doleanţele electoratului din colegiul său. De fapt, trecând într-un registru mai serios, toată această joacă de-a greva nu-i altceva, pe lânga lipsa de respect faţă de alegătorii care l-au trimis pe parlamentar să-i reprezinte interesele, decât  o reflectare, involuntară, a sărăciei proiectelor legislative aflate în mapele majorităţii viitorilor grevişti. Mai pe româneşte, prin această "grevă accentuată", cei doi lideri ai USL, clamându-şi, ipocrit, grija faţă de alegători, vor, doar, să legalizeze arderea gazului.

Tamara celor 1000 de zile

Prin decizia de astăzi a ÎCCJ, fostul premier şi lider al PSD, Adrian Năstase, este,momental,cu spatele la zid. Iar, de-ar fi să luâm în calcul şi în serios recentele declaraţii ale liderului PNL, domnul Antonescu, nici USL nu se simte prea confortabil.

Pare-se că, în pofida unei anverguri şi al unui statut infinit superioare, ex-liderul celui mai important partid al Opoziţiei şi, poate, al ţării, PSD, deputatul de Prahova Adrian Năstase, nu prea a avut norocul lui S.O.Vântu, personaj care a reuşit, printr-o sumă de tertipuri şi temporizări bine ghidonate să-şi ducă o parte însemnată dintre dosarele sale penale până la prescriere. Mai ghinionist, alesul electoratului mizilean, Adrian Năstase,  a reuşit să se derobeze, prin achitare, de mult-iubita sa mătuşă Tamara însă, când era la un cioc de barcă de trecerea în prescriere a dosarului referitor la Trofeul Calităţii, doar trecuseră peste 1000 de zile de la primul scâncet al dosarului cu pricina, a căzut ghilotina sentinţei. O sentinţă de condamnare la privare de libertate a fostului premier  atacabilă cu recurs, un recurs anunţat după primele momente de uluială, pe care, până la viitorul termen de judecată, al completului de 5 judecători, vor pedala toţi tenorii "corupţiei fără corupţi", aria favorită fiind, desigur, politizarea  dosarului, a cauzei, a sentinţei. De altfel, cum era de aşteptat, eminentul jurist, Adrian Năstase, a şi depistat prima chichiţă în "odioasa" condamnare orchestrată, din umbră, de către "duşmanii poporului şi ai liniştei", preşedintele Băsescu şi şeful DNA, Morar, şi ale cărei rădăcini duc până la fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, lipsa unanimităţii celor trei judecători în pronunţare. O unanimitate care nu este necesară dar "dă bine la popor". Iar, ca o mică bârfă, gura lumii afirmă că judecătorul care a votat pentru achitarea lui Adrian Năstase a fost la fel de milos şi cu eliberarea din arest a altui celebru, S.O.Vântu. Desigur, vestea condamnării, la pachet cu interzicerea unor drepturi civile, printre care cel de a fi ales, va produce o emoţie destul de serioasă în rândul colegilor săi de partid şi, nu ar fi exclus să-l vedem pe liderul PSD printre nemulţumiţii din Piaţa Universităţii mai ales că  acest drum a fost deschis, cu riscul încasării unor îmbrânceli şi "vorbe de duh" de vitejii liberali, mai vechi sau mai noi, Ludovic Orban şi Petre Roman. Cât priveşte soarta politică a actualului condamnat provizoriu, Adrian Năstase, în opinia, recent şi public exprimată, liderului PNL şi co-lider al USL, domnul Antonescu, ex-premierul ar trebui să iasă din rând şi facă un pas mare în spatele frontului.Aşa încât, în situaţia în care şeful PNL îşi menţine punctul de vedere, fapt destul de relativ având în vedere precedentele,şi cum Adrian Năstase este unul dintre mentorii colegului de Opoziţie, Victor Ponta, ar fi destule şanse ca toată construcţia USL-ului să înceapă a crăpa pe la încheieturi. Nu de alta, dar eliminarea, prin voinţă liberală, din cărţile puterii PSD-iste a unui strateg de talia lui Năstase ar fi un afront aproape imposibil de înghiţit de Ponta şi ai săi şi în special, de eterna "bunicuţă" care încă face şi desface iţele prin Kiseleff. Oricum, ar fi interesant cât de ahtiaţi ar mai fi pesediştii după alegeri parlamentare anticipate în cazul în care judecarea recursului lui Adrian Năstase va fi programată târziu, prin toamnă.

Gigel de la manutanţă

Un june şi rătăcit Gigel,mai anonim decât propria-i umbră, şi-a învârtoşat neuronul de sub caşchetă dorindu-şi a fi o Ana Ipătescu în izmene. Sau vreun Lupoi întârziat vreo 20 de ani.Visând ca, peste ani, Piaţa Universităţii să devină, Piaţa Gheorghe
Înarmat cu o paporniţă de voinţă, o boare de minte( cât să nu-l doară capul) şi un geamantan de tupeu, amicul Gigel a făcut primul pas pe calea eroismului şi a jertfei pentru naţie printr-un banal şi prozaic blat pe tren, viitorul martir al neamului refuzându-şi plăcerea de a coborâ la Sibiu, destinaţia sa programată, dorul de vitejie purtându-l până în Capitală. Mai precis, până la mitingul-maraton şi "spontan" din Piaţa Universităţii unde avea să-şi verse tot năduful său pe "nemernicii" şefi ai săi ce nu-l avansase, până la venerabila vârstă de 27 de ani, cel puţin până la gradul de general şi, ingraţii, îl ţineau doar ca simplu şi insignifiant locotetent. Fiind picat la ţanc, în prime-time, eroul Gigel a fost luat în primire şi ţucat de toate fătucile purtătoare de microfoane după care, plimbat şi arătat pe "sticlă" precum femeia cu barbă. Mai ales că, gigelul-erou şi-a compus, pe drumul spre biruinţă, şi o platformă-program doldora de soluţii "miraculoase" de ieşire din "dictatură",  în care la loc de frunte era întronarea unei alte dictaturi, dar a armatei în fruntea căreia să troneze, bineînţeles, Muc cel mic. Adică, Gigel. Dacă ar fi fost numai o plăsmuire a lui Urmuz sau nenea Iancu, această întâmplare poate ar fi stârnit un zâmbet.Din nefericire, Gigel şi povestea sa sunt realităţile unor timpuri româneşti în care, pentru unii, chiar şi cu ifose de mari dregători, democraţia înseamnă doar dreptul de  a hălădui, după bunul plac, prin logică sau a strivi sub cizma cazonă a vreunui Gigel orice normă. De aceea, cu riscul destul de probabil că nu va reuşi să-l rezolve, îndrăznesc să mă cobor la nivelul Gigelului nostru propunându-i un mic test de pespicacitate. Aşa încât:          
1. este adevărat că armata numai este obligatorie şi fiecare doritor de înrolare se prezintă voluntar ?
2. este adevărat că, ajuns în armată, fiecare depune un jurământ de credinţă faţă de ţară şi de conducătorii ei?
3. este adevărat că, la momentul respectiv, şi mătăluţă, de bună voie şi nesilit de nimeni, ai depus un asemenea jurămân?
4. este adevărat că, prin lege, niciun militar nu are voie să facă politică?
5. este adevărat că, potrivit legislaţiei actuale, în caz de mare supărare, mătăluţă aveai libertatea de a demisiona, renunţând la un salariu "mizer" de câteva zeci de milioane lei, popotă şi alte facilităţi în schimbul libertăţii de a fi un "prosper" civil care să-şi strige nemulţumirea în stradă? 
6.este adevărat că mătăluţă nu prea cunoşti legile şi regulamentele militare care stipulează când se declară stare de necesitate şi ce este aceea o insubordonare?
7. Mătăluţă ai aflat că, de ceva vreme, armata, ale cărei regulamente le cam calci în picioare, face parte dintr-o alianţă militară numită NATO?
Dacă, printr-o minune, eroul Gigel ar fi fost în stare să priceapă ceva din toate aceste întrebări mai mult ca sigur că acum, omul nostru buchisea "reglemente" prin unitatea sa militară. Aşa, martir al neamului fiind, toţi calcă-n el cu bocancii şi îi mai dau cu jerta patriotică peste caşchetă.     

Prăvălia cu democraţi

Pare-se că, mai ieri,pe la noi, pe meleagurile mioritice, s-a dat startul "daciadei". O "daciadă" mai cosmetizată, mai "euro",al cărui ţel este atragerea a cât mai multor favoruri din tabăra societăţii civile autohtone.
Cum era şi normal, primul care s-a lansat în cursa de alintare a orgoliului, de altfel, greu de ostoit, al membrilor de seamă ai societăţii civile a fost preşedintele Traian Băsescu, ultima sa ieşire la rampă având şi o componentă dulceag-împăciuitoare faţă de elitele noastre care populează spaţiul, cel puţin declarativ, cu o poluare politică suprasaturată. Bineînţeles că, vigilenţi cum îi ştim, nici liderii celor două mari partide ale Opoziţie, domnii Ponta şi Antonescu, nu au ratat startul şi, mai tovărăşeşte, fără prea multe dulcegării, au ieşit pe piaţă cu o proclamaţie către mulţimea organizaţiilor nonguvernamentale, binecunoscutele ONG-uri, ce sălăşluiesc, mai mult sau mai puţin, cu spor prin bătătură. Şi, fiind cei doi lideri în Opoziţie, adică fără mare dare de mână,  programul prezentat amintitelor ONG-uri musteşte de promisiuni, mai mult decât tentante. Mai pe româneşte, dacă fostul candidat la Cotroceni, Mircea Geoană, promitea, în caz de izbândă electorală, câte 25.000 de euro românolor reveniţi de pe meleagurile străine, iar auto-visatul viitor preşedinte, Dan Diaconescu, promite, tot în caz de înscăunare a sa la Cotroceni, câte 20.000 de euro pe cap de român, nici domnii Ponta şi Antonescu nu s-au lăsat mai prejos şi le-au promis ONG-urilor "de bine" că, după victoria finală în bătălia cu "dictatura" şi preluare jilţurilor de la Palatul Victoria şi Cotroceni, peste respectivele organizaţii, dacă vor fi "orientate",  se vor revărsa mulţimi de fonduri guvernamentale.Cum era de aşteptat, majoritatea şefilor ONG-urilor au reacţionat dur la o asem,enea manieră de racolare şi punerea sub o viitoare pulpană financiar- guvernamentală a organizaţiilor cu pricina. Mai ales că, din moment de este finanţată de la Guvern, o asemenea organizaţie, pe lângă pierderea oricărei brume de independenţă şi echidistanţă, îşi pierde statutul neguvernamental şi se transformă într-o organizaţie guvernamentală. Dar, pe lângă refuzul exprimat majoritar de a transforma ONG-urile în simple prăvălii guvernamentale a trebuit să iasă în evidenţă şi stridenta şi "echidistanta" voce a şefului unui ONG cu pretenţii feciorelnice, trecută, totuşi, prin divererse iatacuri de politice, ingenua "Pro Democraţia", distinsul Cristian Pârvulescu "salutând" cu voioşie propunerea celor doi şefi ai Opoziţiei. Atitudinea şefului "Pro Democraţia"  o fi fost o
 surpriză poate pentru neiniţiaţi sau pentru naivi deoarece, pentru destui observatori ai vieţii politice autohtone, încă nu s-au şters diligenţele "total dezinteresate" ale liderului "ProDemocraţia" în articularea unui sistem de vot, implementat la scrutinul din 2008, în urma căruia au acces în Parlament deputaţi şi senatori, în destule cazuri liberali, de pe locurile 2 şi 3, printre fericiţii beneficiari fiind, coincidenţă, actualul şef al PNL şi candidat la prezidenţialele din 2014, domnul Antonescu, sau fostul şef al PNL, al Guvernului şi al consilierei guvernamentale Pârvulescu, soţia şefului "Pro Democraţia", actualul deputat Tăriceanu. Aşa încât, în numele "democraţiei", niciun ban în plus nu strică, mai ales dacă vine de la prieteni. Mai rămâne doar ca amicii respectivi să ajungă la borcanul cu miere la care visează de atât amar de vreme.

Ruleta alegerilor

Pentru cele trei partide ce formează Opoziţia noastră mioritică-PSD,PNL şi PC- viscolul ce a dat peste cap o parte însemnată de ţară pare o binefăcătoare şi nevinovată ploaie de primăvară,victoria invalidării de către judecătorii Curţii Constituţionale a legii Guvernului referitoare la comasarea alegerilor locale şi parlamentare fiind savurată mai ceva decât o acadea primită neaşteptat de la un Moş Crăciun întârziat. De altfel, pentru unul dintre cei trei lideri ai Opoziţiei bucuria a fost aşa de copleşitoare încât, se pare că, din prea-plinul emoţiilor, a uitat că "se ceruse" cu lăcrămaţia-n proţap la emisarii ţărilor surori din Uniunea Europeană, prilej de jenă pentru cei doi colegi ai săi de şefie opoziţională şi de ironie corozivă din partea amfitrionului danez. Revenind la decizia Curţii Constituţionale, privită din avion şi din perspectiva perspicacităţii sfătuitorilor jurişti ce au dat pe tavă PDL-ului şefia Senatului, defalcarea celor două procese electorale ar putea fi considerate o lovitură aproape mortală aplicată, în special, partidului condus de Emil Boc. Şi, în sprijinul acestei argumentaţii ar sta, la loc de cinste, incapacitatea candidaţilor la funcţia de primar de a juca rolul de locomotivă şi pentru colegii săi de partid aflaţi în cursa pentru fotoliul de parlamentar.Asta, ştiut fiind că, odată văzându-se ales şi cu sacii-n căruţă, candidatul devenit primar nu prea îşi mai rupe pingelile pentru camarazii săi de partid la alegerile parlamentare. Un argument destul de solid care, într-o anumită proporţie ce ţine mai mult de loialitatea candidatului şi obrazul său, are şanse de a îmbunătăţi scorul electoral al oponenţilor. Ceea ce ar trebui luat în calcul de către toate partidele angrenate în alegerile locale este specificitatea acestui tip de scrutin, un scrutin în care, mai ales în localităţile medii şi mici, precum şi în mediul rural,  componenta politică şi, implicit, apartenenţa politică a candidatului are o proporţie destul de scăzută în raport cu alegerile parlamentare. În acest sens, notorietatea sau pretaţia de peste mandat a candidatului la jilţul de primar primează în ochii electoratului, coloratura politică nefiind, în multe situaţii, decisivă, avantajul apartenenţei politice şi al funcţionării angrenajului de partid ieşind în evidenţă în special în cazurile în care rivalii sunt de forţe apropiate. Decizia Curţii Constituţionale mai poate fi considerată un soi de migdală amară oferită Opoziţiei şi prin prisma termenului foarte scurt, undeva în prima săptămână a lunii iunie, la care se vor desfăşura alegerile locale, punctul mălăieţ al celor trei partide frăţeşti reunite sub stindardul Opoziţiei fiind tocmai împărţirea tortului. Mai precis, în cele 3 luni rămase până la declanşarea campaniei electorale, cele trei partide(PSD,PNL şi PC), fiecare cu ambiţiile, calculele şi "obligaţiile" lor, vor trebui să-şi împartă candidaţii petru toate cele peste 4000 de localitaţi. Un fapt care,declarativ şi pe hârtie pare destul de simplu, dar, în România electorală profundă va naşte destule emoţii, ambiţii şi zavere. Asta, pe lângă faptul că UNPR a reuşit să-şi antameze aproape 300 de actuali primari ce vor candida sub culorile noului partid, iar o nouă vânzoleală ar putea genera din partea unor aqctuali primari PSD sau PNL trecerea în tabăra oştenilor lui Gabrie Oprea. Ceea ce este destul de previzibil, în urma decalării alegerilor îl constituie soarta cam crudă a noului partid izvorât din ţărâna caracaleană, PP-DD, respectiva grupare neavând forţa şi nici timpul necesat să-şi impună câteva sute de câştigători în bătălia pentru locale. Cât priveşte alegerile parlamentare, programate la finalul anului, potrivit legii care reglementează durata mandatului de parlamentar, acestea pot fi influenţate de rezultatele alegerilor locale, dar şi de mulţi alţi factori cu iz legislativ, începând de la recenta repunera pe tapet de către preşedintele Băsescu a rezultatului referendumului ce consfiinţea unicameralismul şi reducerea numărului de parlamentari, a reanimării discuţiilor referitoare la legea reîmpârţirii administrativ-teritoriale a ţării, a repunerii în stare de puncţionare a noii legi electorale sau a redesenării colegiilor electorale,fie şi numai prin prisma rezultatului recensământului.Şi, peste toate astea, ar mai trebui luată în calcul şi prognozata creştere economică. Or, un primar vrednic poate face minuni la parlamentare.     

Romantism parlamentar ?

Probabil, nici iniţiatorii acestei extra reuniuni parlamentare, cei doi lideri ai Opoziţiei, domnii Ponta şi Antonescu, nu sperau la minuni de la acea şezătoare politicianistă, dar, în opinia domniilor lor, respectiva sesiune "dădea bine" la poporul supărat care manifesta, pentru diverse pricini, în unele oraşe ale patriei şi, în mod special, în Piaţa Universităţii. A fost, din nefericire pentru firavele speranţe ale poporului revoltat, o nouă actiune de partid bifată de către fruntaşii opozanţi. Totuşi, din noianul vorbelor rostite, mai mult sau mai puţin patetic sau răstit, de la tribuna Parlamentului, cuvântul unui deputat, Marian Săniuţă,al cărui partizan înfocat mărturisesc a nu fi, pare a fi ridicat pulpana rochiei sub care se iţesc o mare parte a cauzelor nemulţumirilor exprimate prin pieţele publice de diverşii protestatari,cauze care duc pe tărâmul economiei noastre băştinaşe.Cum, din numeroasele piepturi de nemulţumiţi care populează manifestaţiile stradale strigăturile de "jos!" le-au estompat, până la dispariţie, pe cele de "sus,munca!" o parcurgere a stenogramei a cuvântului amintitului deputat, Săniuţă, la şedinţa sesiunii extraordinare parlamentare ar desluşi unele taine.

  

Extras din stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 23 ianuarie 2012

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

Vă mulţumesc.

Domnule Preşedinte al Senatului,

Doamnă Preşedinte a Camerei,

Domnule Premier,

Stimaţi colegi,

Soluţia pentru rezolvarea problemelor românilor şi României este soluţia economică. Răspunsul la doleanţele românilor exprimate în toată ţara stă în rezolvarea problemelor economiei româneşti şi, deci, ale fiecăruia dintre noi.

Cât timp România va rămâne pe ultimele locuri în Europa la performanţă economică, românii vor fi nemulţumiţi. Şi au de ce. Pentru că din ’90, clasa politică românească nu a rezolvat această problemă a performanţei economice aducătoare de bunăstare.

România a coborât pe locul 77 în 2011, în topul competitivităţii globale, din 142 de state. Pentru comparaţie, Ungaria este pe locul 48, Polonia pe locul 41, iar Estonia pe locul 33.

La nivelul Uniunii Europene, la acelaşi indicator România se plasează pe locul 26 din 27 de ţări, fiind devansată doar de Grecia.

În ceea ce priveşte productivitatea muncii, România se situează pe penultimul loc în Uniune, în funcţie de mărimea acestui indicator. Am înregistrat 39% faţă de media europeană în 2005, 40% în 2006, 47% în 2010. Ca un paradox, sau ca un trist adevăr, cu acelaşi număr de angajaţi, producem de 10 ori mai puţin decât americanii şi de 3 ori mai slab decât ungurii. Iar faţă de media europeană, spre exemplu, productivitatea muncii în Germania este de 105%, în Franţa de 115%, iar mergând în blocul ţărilor foste socialiste, Ungaria – 70%, Slovenia – 81%, Cehia – 76%, Slovacia – 82%, iar Polonia – 66%.

În ceea ce priveşte produsul intern brut pe cap de locuitor, România înregistrează un PIB per capita de 45% din media PIB-urilor europene în 2010. Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Belgia depăşesc media cu valori între 35 până la 10%.

În ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor în valoare absolută, România înregistrează circa 6.500 de euro pe locuitor şi pentru comparaţie, fostele ţări socialiste:

·       Cehia - 14.200 euro,

·        Estonia -12.000 euro,

·        Letonia -10.200 euro,

·        Polonia -9.500 euro,

·        Slovenia -18.400 euro,

·        Slovacia -11.900 euro,

·        Ungaria – 10.600 euro.

 

 

În ceea ce priveşte numărul de ore lucrate pe săptămână:

·       Turcia – 53,2 ore,

·        Marea Britanie – 42,8 ore,

·        Germania – 41,8 ore,

·        România – 40,9 ore,

·        Franţa - 41,1 ore,

·        Ungaria - 40,7 ore,

·       Cehia – 42,6 ore,

·        Polonia – 42,4 ore,

·        Bulgaria – 41,7 ore.

Tristul adevăr, stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, domnule prim-ministru, este că nu mai putem continua să fim lanterna roşie a Europei şi că nu mai putem munci ca în Est şi trăi ca în Vest.

Toate aceste statistici arată în mod clar care este cheia rezolvării problemelor românilor, pe care ei ni le spun în piaţă, dincolo de criza care ne bate iar la uşă. Iar rezolvarea este rezolvarea economică. Cei 9 ani din 20 postdecembrişti de creştere economică nu sunt îndeajuns pentru a depăşi decalajele economice care ne separă de centrul şi de vestul Europei. De aceea, mai puţină performanţă a însemnat şi mai puţini bani, mai puţin consum, mai multă sărăcie, alocări insuficiente pentru educaţie, sănătate, cultură, armată, poliţie, protecţie socială.

Cu alte cuvinte, toate acestea sunt motive de nemulţumire. Plătim tribut în continuare politicii de „stop and go” pe care am practicat-o la fiecare schimbare de ciclu politic. Avem în continuare un excedent de consum şi deficit de competitivitate care să satisfacă cererea de consum de pe piaţa internă. Există resurse limitate, dar avem dorinţe, ambiţii nelimitate, mai ales în spectrul politic.

De aceea, domnule premier, este nevoie să repunem în limite fireşti producţia şi consumul în România, să punem acolo unde îi este locul competitivitatea economică, şi nu sa fim  pe ultimele două locuri din Uniunea Europeană, să repunem proprietatea şi respectarea proprietăţii acolo unde trebuie, ca fundament al economiei în care noi am intrat în 1990.

De asemenea, trebuie să o spunem clar: avem un deficit de capitalism sănătos, care este sufocat de capitalismul de stat care generează distorsiunea fenomenului economic - grupuri de interese, băieţi deştepţi şi corupţie - şi respectiv înregistrăm un excedent de mentalitate socialistă, egalitaristă neperformantă.

Soluţii:

-încurajarea creşterii consumului în perioada următoare,

-reducerea de TVA poate reprezenta o variantă;

-aplicarea unui sistem de taxe indirecte care să compenseze colectarea la buget de TVA,

-supraimpozitarea luxului şi a proprietăţilor,

-scăderea CAS pentru a pune forţa de muncă în situaţia de competitivitate şi atragerea de noi investitori,

-renunţarea la cota unică;

 şi, în sfârşit, ajutoare de stat direcţionate exclusiv către ramurile motor ale economiei naţionale.

Vă cer, domnule premier, în numele cetăţenilor care m-au ales, să aveţi urgent pe masa de lucru un Plan naţional de dezvoltare a economiei naţionale, de susţinere a dezvoltării capitalului autohton, de creştere a competitivităţii şi de creare a locurilor de muncă în aşa fel încât să putem să depăşim deficitele care ne separă de centrul şi vestul Europei.

Vă cer, domnule premier, să aveţi în vedere elaborarea unui Plan naţional de apărare a monedei noastre pentru anul 2012, care urmează. Şi, nu în ultimul rând, vă rog, domnule premier, să aveţi în vedere elaborarea Programului naţional de promovare a oportunităţilor de investiţii în România. Cine va rezolva, măcar în parte, această grea ecuaţie, va putea să meargă în faţa Ţării pentru a-i cere votul şi pentru a o guverna.

Închei şi vă mulţumesc pentru oportunitatea de a-mi fi dat cuvântul, parafrazându-l pe Barack Obama: <<Să ne ridicăm, să ne ştergem de praf şi să muncim pentru a construi România>>.

Tele-duhul lui Vasile Roaită

De astă dată, spre marea fericire a freneticilor purtători de microfoane şi, în special, a şefilor din redacţii, agenda obişnuită a începutului de an a suferit o importantă şi nesperată modificare, epopeea mişcărilor stradale fiind o mană cerească menită a condimenta aridele reportaje despre vajnicii plătitori fruntaşi de impozite. O asemenea pleaşcă nu a mai căzut pe capul televizioniştilor, din 1999, de pe vremea ultimilor mineriade, de la Costeşti şi Stoeneşti. Chiar dacă, spre deosebire de defunctele mişcări minereşti, actualele ieşiri mitingiste sunt simple jocuri de copii.Asta, poate, într-o măsură destul de importantă, şi datorită compoziţiei destul de petriţe a protestatarilor,precum şi a diversităţii doleanţelor acestora. Motiv pentru care, pe zi ce trece şi în pofida eforturilor din culise de a întreţine cât mai viu jarul nemulţumirilor,cât şi al televizioniştilor de a-şi menţine un rating decent, numărul manifestanţilor scade mai ceva decât cotele apelor Dunării în zilele cele mai secetoase. Dar, mai cu sprijinul unor sindicalişti proveniţi din confederaţia păstorită de un Marius Petcu aflat în "graţiile" Justiţiei, a unor foşti  purtători de grade şi hârţoage supăraţi că au fost demobilizaţi de la cazanul cu fasole şi alte avantaje cazone ori a unor juni teribilişti picaţi la examenul de bamboo, slujitorii "sticlei" nu cedează şi,încurajaţi de obişnuiţii suporteri ai Opoziţiei, se agită să arate lumii o Românie în delir, în care câteva mii de protestatari naţionali ar dori domnia haosului. Un haos stârnit din ambiţia unei "revoluţii a bunului simţ", uitată în ungherele pohtelor politicianiste, dar din care, în opinia respectivilor, ar trebui să se nască o Afrodită bicefală, cu damf stătut de crin trecut.Şi, chiar dacă, aşa cum au anunţat meteorologii, frigul şi zăpada vor tăia elanul mitingiştilor, pentru freneticii de la televiziunile patriei nu-i totul pierdut pentru că, spre marea lor fericire va veni 26 ianuarie, cu nelipsitele exaltări nostalgice de la cimitirul Ghencea după care, se apropie cu paşi mari "celebrele" evocări ale grevelor ceferiştilor din 33. Iar, pe la noi,încă mai bântuie duhul lui Vasile Roaită. Prin anul 2000, subsemnatul găsise un bătrânel, printr-un bloc prin Colentina care se jura că el e adevăratul Vasile Roaită. Aşa că, băieţi, căutaţi! Cine ştie pe unde mai vegetează vreun Vasile Roaită !

Civilii gradaţi vor "lege de murături"

Dacă,mai ieri, vesela asistenţă de pe caldarâmul universitar a luat sub aripa lor un pui, mai fraged şi mai speriat, de Lupoi, un soi de domn Goe înzorzonat în uniformă de ofiţer, iată că, după "marele miting" al fostelor "caşchete" lăsate la vatră în puterea vârstei cu salarii compensatorii, solde peste număr şi pensii mai mult decât decente pentru ce au prestat, în decursul anilor, în "aprigele" bătălii cu alungatul muştelor din parcuri, "glasul naţiei", reunit într-un "comitet civic" împănat cu personaje de o veselie tristă, a născut un soi de petiţie pe care au adresat-o mult-hulitului preşedinte Băsescu. Normal, fiecare purtător de neuroni, ştiutor de carte, are dreptul să-şi verse necazul şi să-şi strige durerea. La fel, şi respectivii autori ai petiţiei cu pricina, o petiţie cu ifose de platformă-program al noii conduceri a ţării ce salivează precum căţeii lui Pavlov de dorul de a se va aburca în jilţul de la Cotroceni la finalul operetei în care domnii din amintitul comitet, asemenea altor manifestanţi, mai mult sau mai puţin de bună credinţă, sunt, din nefericire pentru ei, doar simpli figuranţi.Cât priveşte misiva depusă la Cotroceni de către membrii Comitetului ce se doreşte a fi un falnic exponent al societăţii civile, pare a fi fost scrisă, între două zavere, de mânuţa şi cu mintea, atât cât i-a dat-o nenea Iancu, de către Conu Leonida.La câte revendicări hazos-absurde erau cuprinse în lăcrămaţia "comitangiilor" doritori de a scăpa de sub jugul "dictatorii", doar "legea de murături" dorită de Conul Leonida mai lipsea. Dar, băieţi, încă nu-i timplu trecut ! Astfel, dacă numai primele două puncte ar fi luate în serios, până şi cea mai emergentă econimie ar falimenta urgent. Păi, vorbind pre limba petiţionarilor (probabil că intelectualul fin, col. Dogaru a semnat hârtia pe bordură, la mitingul propriu), respectivii doresc, în anul 2012, într-o ţară civilizată membră UE şi NATO, şi nu prin Mali sau Burundi, într-o economie preponderent privată, "garantarea, pentru fiecare cetăţean, a locului de muncă". Dorinţă care ar avea şanse de reuşită, poate, în Coreea de Nord, un stat strivit de muntele de democraţie ce-i stă pe cap. Iar, pentru a nu se plictisi în singurătatea sa, doleanţa cu pricina a fost însoţită de o soră mult mai nătângă care vrea ca "fiecare cetăţean să-şi aleagă locul de muncă, titlul dorit, gradul" şi alte asemenea "fineţuri". Adică, spre exemplu, pentru a se făli în faţa amicilor de bere şi a soacrei, "micul Lupoi" ce s-a vânturat printre manifestanţi, să poată să-şi aleagă slujba de ministru al apărării şi gradul de mareşal. Ori, din păcate pentru veritabilii sărmani care îndură frigul prin pieţe protestând cu gândul că vor ieşi la un liman al necazului, cu asemenea "comitete şi comiţii" populate de aventurieri de tarabă şi alţi "chelneri de bacşişuri mici", şi cele mai nobile idei sunt maculate şi târnosite prin mocirla politicianist-oportunistă. Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!