Tele-duhul lui Vasile Roaită

De astă dată, spre marea fericire a freneticilor purtători de microfoane şi, în special, a şefilor din redacţii, agenda obişnuită a începutului de an a suferit o importantă şi nesperată modificare, epopeea mişcărilor stradale fiind o mană cerească menită a condimenta aridele reportaje despre vajnicii plătitori fruntaşi de impozite. O asemenea pleaşcă nu a mai căzut pe capul televizioniştilor, din 1999, de pe vremea ultimilor mineriade, de la Costeşti şi Stoeneşti. Chiar dacă, spre deosebire de defunctele mişcări minereşti, actualele ieşiri mitingiste sunt simple jocuri de copii.Asta, poate, într-o măsură destul de importantă, şi datorită compoziţiei destul de petriţe a protestatarilor,precum şi a diversităţii doleanţelor acestora. Motiv pentru care, pe zi ce trece şi în pofida eforturilor din culise de a întreţine cât mai viu jarul nemulţumirilor,cât şi al televizioniştilor de a-şi menţine un rating decent, numărul manifestanţilor scade mai ceva decât cotele apelor Dunării în zilele cele mai secetoase. Dar, mai cu sprijinul unor sindicalişti proveniţi din confederaţia păstorită de un Marius Petcu aflat în "graţiile" Justiţiei, a unor foşti  purtători de grade şi hârţoage supăraţi că au fost demobilizaţi de la cazanul cu fasole şi alte avantaje cazone ori a unor juni teribilişti picaţi la examenul de bamboo, slujitorii "sticlei" nu cedează şi,încurajaţi de obişnuiţii suporteri ai Opoziţiei, se agită să arate lumii o Românie în delir, în care câteva mii de protestatari naţionali ar dori domnia haosului. Un haos stârnit din ambiţia unei "revoluţii a bunului simţ", uitată în ungherele pohtelor politicianiste, dar din care, în opinia respectivilor, ar trebui să se nască o Afrodită bicefală, cu damf stătut de crin trecut.Şi, chiar dacă, aşa cum au anunţat meteorologii, frigul şi zăpada vor tăia elanul mitingiştilor, pentru freneticii de la televiziunile patriei nu-i totul pierdut pentru că, spre marea lor fericire va veni 26 ianuarie, cu nelipsitele exaltări nostalgice de la cimitirul Ghencea după care, se apropie cu paşi mari "celebrele" evocări ale grevelor ceferiştilor din 33. Iar, pe la noi,încă mai bântuie duhul lui Vasile Roaită. Prin anul 2000, subsemnatul găsise un bătrânel, printr-un bloc prin Colentina care se jura că el e adevăratul Vasile Roaită. Aşa că, băieţi, căutaţi! Cine ştie pe unde mai vegetează vreun Vasile Roaită !