Scena politică autohtonă a fost fulgerată şi bulversată de ultimul, dar cel mai răsunător mariaj electoral, mirii fiind pitoreştii lideri, Gigi Becali şi CV Tudor, aceşti Mache şi Lache ai vremurilor noastre.
Făloşi, ţanţoşi şi pomădaţi, pătrunşi până în măduva oaselor de
importanţa epocală a momentului, cei doi fraţi de urnă şi de vot au
ţinut să-şi clameze, în văzul poporului strâns ca la urs, noua şi vechea
lor amiciţie electorală în stradă, la porţile larg deschise ale
"palatului Jiji", locul unde stăpânul din Pipera îşi plăsmuieşte toate
marile sale lovituri de imagine. Proclamaţia către naţia avidă de a
savura din fructele gândirii politice a celor doi europarlamentari cu
frecvenţă foarte redusă,cam de dimensiunea celor două partide pe care le
ghidonează, nu s-a redicat la grandoarea momentului, esenţa rostită de
fratele ăl mic, Jiji de Pipera, fiind aceea că, pentru victoria în
alegeri, unul pune la bătaie conturile, iar celălalt, ca orice frate mai
mare şi orator care se respectă, doar sfatul şi cuvântul. Astfel,
fostul "boier căcărează", cum era alintat, mai ieri, Jiji de către noul
şi vechiul său frate mai mare, a fost ridicat în rangul de vistiernic şi
donator generos pentru cauza nobilă a accederii oştenilor PNG-işti şi
PRM-işti în dregătoriile locale ce se vor contura după alegerile din 1o
iunie. Desigur, în memoria ambilor aliaţi încă mai licăre ceva din
victoria repurtată în bătălia pentru fotoliile de europarlamentari numai
că, pe atunci, "free Gigi!" a fost un refren aducător de voturi şi
simpatii îndestulătoare pentru cei doi amici, în vreme ce acum, sloganul
electoral, precum şi o parte dintre potenţialii votanţi,au cam intrat
în patrimoniul otevist al celui de-al treilea muşchetar al populismului
deşănţat. Dar, pe măsură ce se apropie zilele fierbinţi ale campaniei
electorale, una care se anunţă a fi purtată la cel mai de jos nivel al
decenţei şi cavalerismului politic, termeni eliptici politichiei
dâmboviţene, asemenea concubinaje amuzant-hazardante, departe de a
destabiliza marile forţe, au menirea de a mai pigmenta desfrâul verbal
ce va urma. În ceea ce-i priveşte pe cei doi tovarăşi de ghiduşii
electorale şi mariajul lor refăcut, spectacolul va fi după ce se va
încheia bâlciul şi se va face bilanţul pierderilor. Frate, frate, dar
brânza, mai ales la machedoni, e pe bani! Atunci, "frăţie" !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu