Frunzaverde a crinului

Recentul puseu al unei ultime demnităţi ce a erupt recent prin toţi porii trupului asudat de două decenii de jug pedisto-pedelist al provincialului politician Frunzăverde a stârnit pe piaţa politică românească un tsunami emoţional vecin cu isteria funebră a morţii vreunui fante de mahala. Unii, mai tari în gură şi în principii, au prins a sălta de bucurie pe la toate colţurile media de parcă au descoperit remediul prostiei sau s-a revărsat tot cornul abundenţei electorale în curte şi, personajul care, mai ieri, puţea, era câh şi era nefrecventabil precum o botanistă de pe centură, a devenit eroul naţiei liberale şi campionul purităţii politice. Ba, în semn de mare mândrie pentru ploconul ce i-a căzut pe cap, întâiul luptător împotriva traseiştilor şi trădătorilor politici şi simbolul naţional şi planetar al verticalităţii, domnul Antonescu, s-a şi grăbit cu temenelele pe la poalele noului guru reşiţean căruia, într-un exces de exerciţiu de democraţie liberală, i-a şi oferit unul dintre numeroasele fotolii de vicepreşedinte ce ornează partidul ce se şi visează la masa bogaţilor. În fond, "răzvrătitului" Frunzăverde, un anonim naţional băgat, în schimb, în toate ciorbele guvernărilor, nu prea îl încântă noua sa viitoare funcţie penelistă, de fapt, o retrodradare faţă de aceea de la PDL, cât speranţa că, rămas jupân al judeţului Caraş Severin, sub alt steag şi alţi stăpâni, va mai linge încă patru ani la ciolanul tăvălit prin haznaua cu bani a cărăşenilor. Ar mai fi şi o altă variantă, care a început a prinde ceva carne, referitoare la dezertarea fostului fruntaş pedelist, care s-ar lega de unele disconforturi penale ale personajului cu pricina şi lipsa unei plase de siguranţă asigurată de colegii săi pedelişti în caz de turism tip DNA, fuga în tabăra penelisto-pesedistă oferindu-i şi un statut de "victimă băsesciană".Oricum, preventiv şi într-o notă jalnică, fostul ministru al apărării şi membru al CSAT, viitorul lider al peneliştilor şi-a justificat divorţul de foştii şi vechii săi tovarăşi de ideologie motivând, prin citate din opera orală a noilor săi şefi, Ponta şi Antonescu, existenţa unui stat poliţienesc pe plaiurile mioritice şi avatarurile prin care a trebuit să treacă, atâta amar de vreme, în "istovitoarea" sa muncă de dregător al naţiei. De parcă, la caz de necaz, omul nostru nu ştia să-şi scrie o demisie sau ar fi devenit muritor de foame dacă se considera saturat, săturat şi scârbit de politica practicată de el, în calitate de ministru, parlamentar sau şef de Consiliu Judeţean, ori de colegii de partid. Normal, dacă Frunzăverde ar fi avut ceva bărbăţie politică şi ar fi dat semne că posedă în inventarul său uşoare urme de sinceritate, ar fi trebuit să-şi motiveze fuga de pe corabia pedelistă prin unicul şi cel mai prozaic argument, frica.Mai puţin frica de a pierde fotoliul de şef al judeţului, omul fiind unul dintre baronii bine înfipţi în bunătăţile locale, cât frica de dosar, mai ales că zona peste care este staroste este una cam tentantă din punct de vedere trafic şi surprizele pot răsări din orice colţ. Aşa încât, înregimentat în oastea USL-istă, care colcăie de penali aflaţi în diferite stadii de cercetare, motiv pentru care au şi un sistem eficient şi perfecţionat de protejare a "năpăstuiţilor", Frunzăverde are prilejul ca, în situaţia în care îi bate DNA-ul la poartă, să devină "oprimat" cu patalama. De altfel, între fugarul Frunzăverde, născut talent şi mort speranţă pedilistă, şi fugăritul african, Boldea, nu prea sunt multe deosebiri de caracter şi înţelegere a rolului unui om politic autentic,ambii fiind ghidaţi de ideologia banului şi a oportunismului.Spre disperarea alegătorilor, care au tot mai puţine opţiuni de a vota o normalitate şi bucuria, destul de disproporţionată faţă de valoarea achiziţiei, a liderului penelist care, pentru a nu se ofili, şi-a agăţat la tulpină o frunzăverde, cam fleşcăită şi purtată pe la toate sindrofiile pedeliste.Dar, unde merge "mia", colectată de pe la ţărănişti, pesedişti, aperişti şi alţi "işti", merge şi "suta", ceva mai mototolită, căzută din buzunarele pedeliste.    

Premierul Băşcălie

Fuga gălăţeanului Boldea din Seraiul parlamentar autohton tocmai pe meleaguri africane a pus în umbră marea supărare ce-i pustieşte sufletul de viitor premier junelui şef al PSD-ului.
Abordând un aer de studios, cu uşoare accente de etern premiant căruia "greii" cartierului, într-o hăhăială generală, îi puneau să sară într-un picior până-i cădea din buzunare mărunţişul păstrat pentru covrigul zilnic, ori îl uitau pe margine la miuţă sau lapre gros, tânărul şef pesedist al Opoziţiei poate aduce, privit mai lejer, cu un politician pe umerii căruia să-i fie pusă povara unei dregătorii de prim rang. Însă, pe măsură ce obiectivul plonjează asupra personajului ce se doreşte şi se visează viitorul premier al românilor, ridurile, cearcănele şi coşurile politice îi strică imaginea precum unei dive tomnatice prinsă nefardată. De unde, poate, şi îndoiala mentorilor săi ce l-au propulsat în fruntea partidului şi, mai ales, a rivalilor politici în veridicitatea fineţii preţiosului obraz scos în lume şi pus la bătaie electorală de către cel alintat, la primele sale scâncete,  "micul Titulescu". Şi, cum un necaz nu vine singur, după "mortalele succese" înregistrate de troica politică a USL-ului în urma desantului pârâcios bruxellez, a pierderii şefiei Senatului ori a încleştării în ridicolul grevei parlamentare, abilul şi labilul conducător al oştilor pesediste a mai lăsat, din orgoliu, nebăgare de seamă sau solidaritate partinică, să-i mai zboare o vrabie din mână. Şi, nu orice vrăbiuţă, ci taman visul său pentru care suferă prin toţi porii săi titulescieni, funcţia de şef al Guvernului. Dar, pe la noi, pe la porţile Orientului, unde totul este luat în lejer şi unde băşcălia a ajuns o virtute şi un talent, iar fudulia este purtată la butonieră cu o solemnitate îmbăţoşată, chiar şi un fapt normal, dar venit din partea "inamicului", este privit cu o suspiciune demnă de o cauză mult mai bună. Iar, când te mai şi alături unui amic de drum născut supărat, ratarea şansei de a intra în normalitatea momentului este asigurată. Privită din acest unghi, frustrarea tardivă a liderului pesedist, căruia firmanul de premier, fluturat de preşedintele Băsescu, i-a trecut pe sub nas, are temeiuri chiar mai solide decât mariajul pesedisto-liberal mai ales că, toamna electorală s-ar putea să nască ceva surprize neplăcute, menite a afecta arhitectura politică pusă la cale în laboratoarele din Kiseleff şi Grivco. Normal, pentru propriul alint şi pentru poporul nelămurit, dezvăluirea ofertei prezidenţiale a fost tratată de "micul Titulescu" în stilul său insipido-pontos, din vârful buzelor şi a tupeului. Asta, până la apariţia "dovezii", stenograma discuţiei prezidenţiale în care tăcutului Ponta i-a fost oferit postul de premier, iar acesta, prin vocea tovarăşului său de scaun, liberalul domn Antonescu, a zvârlit un "niet" revoltat. Mai mult, realizând cât de actuale şi potrivite sunt vorbele lui Creangă, "prostul, până nu se păleşte cu capu de pragul de sus nu-l vede pe ăl de jos", ratangiul şansei de a deveni, fără veste, premier al naţiei a prins glas şi, după ce a tratat în zeflemea taina ofertei, dezvăluită de preşedintele Băsescu, şi-a învârtoşat muşchii vocali şi, fluturând ameninţarea tribunalului, vrea să i se pună în braţe şi stenogramele discuţiilor purtate de preşedinte cu toate partidele chemate la negocieri. Păi, dacă în opinia şi în percepţia finului politician din fruntea PSD-ului oferta preşedintelui Băsescu a fost o băşcălie, n-ar mai trebui să-i pese şi restul să fie tăcere. Ori,actuala frământare cu iz justiţiar ce-l chinuie pe "simplu cetăţean" Ponta şi-l aduce în stare să se agaţe de roba justiţiei numai pentru a afla, mânat de curiozitatea unei "Miţe" de cartier, ce a mai vorbit preşedintele ţării cu partenerii politici, alţii decât "trio supăraţii", dă semne că "amintirile îl chinuiesc" şi oferta ce i-a fost pusă pe masă nu a fost chiar de tratat cu imaturitatea specifică fruntaşului pesedist. Acum, premierului Băşcălie îi rămâne doar ca, în aşteparea unui viitor tren, să  întrebe, neconsolat, precum bătrâna: "şi, cu violul cum râmîne, maică?"  Sau, să mediteze la tâlcul latinescului, vana vanis placent !

Frăţia neputinţei

Scena politică autohtonă a fost fulgerată şi bulversată de ultimul, dar cel mai răsunător mariaj electoral, mirii fiind pitoreştii lideri, Gigi Becali şi CV Tudor, aceşti Mache şi Lache ai vremurilor noastre.
Făloşi, ţanţoşi şi pomădaţi, pătrunşi până în măduva oaselor de importanţa epocală a momentului, cei doi fraţi de urnă şi de vot au ţinut să-şi clameze, în văzul poporului strâns ca la urs, noua şi vechea lor amiciţie electorală în stradă, la porţile larg deschise ale "palatului Jiji", locul unde stăpânul din Pipera îşi plăsmuieşte toate marile sale lovituri de imagine. Proclamaţia către naţia avidă de a savura din fructele gândirii politice a celor doi europarlamentari cu frecvenţă foarte redusă,cam de dimensiunea celor două partide pe care le ghidonează, nu s-a redicat la grandoarea momentului, esenţa rostită de fratele ăl mic, Jiji de Pipera, fiind aceea că, pentru victoria în alegeri, unul pune la bătaie conturile, iar celălalt, ca orice frate mai mare şi orator care se respectă, doar sfatul şi cuvântul. Astfel, fostul "boier căcărează", cum era alintat, mai ieri, Jiji de către noul şi vechiul său frate mai mare, a fost ridicat în rangul de vistiernic şi donator generos pentru cauza nobilă a accederii oştenilor PNG-işti şi PRM-işti în dregătoriile locale ce se vor contura după alegerile din 1o iunie. Desigur, în memoria ambilor aliaţi încă mai licăre ceva din victoria repurtată în bătălia pentru fotoliile de europarlamentari numai că, pe atunci, "free Gigi!" a fost un refren aducător de voturi şi simpatii îndestulătoare pentru cei doi amici, în vreme ce acum, sloganul electoral, precum şi o parte dintre potenţialii votanţi,au cam intrat în patrimoniul otevist al celui de-al treilea muşchetar al populismului deşănţat. Dar, pe măsură ce se apropie zilele fierbinţi ale campaniei electorale, una care se anunţă a fi purtată la cel mai de jos nivel al decenţei şi cavalerismului politic, termeni eliptici politichiei dâmboviţene, asemenea concubinaje amuzant-hazardante, departe de a destabiliza marile forţe, au menirea de a mai pigmenta desfrâul verbal ce va urma. În ceea ce-i priveşte pe cei doi tovarăşi de ghiduşii electorale şi mariajul lor refăcut, spectacolul va fi după ce se va încheia bâlciul şi se va face bilanţul pierderilor. Frate, frate, dar brânza, mai ales la machedoni, e pe bani! Atunci, "frăţie" !

Judeţul USL

Pe zi ce trece, troica din fruntea Opoziţiei se ţine tot mai băţoasă, debordând de intoleranţă mai ceva decât fătucile de pe Centură de vulgaritate, la fiece ieşire publică binomul pesedisto-penelist neratând prilejul de a-şi arăta desuurile roase-n genunchi de atâtea ploconeli pe la mesele boierilor. Mai nou, la concurenţă cu şogorii de la UDMR, încă buimăciţi de maniera prin care odorul lor de preţ, pastorul Tokes, a ţinut să serbeze ziua Ungariei, cei doi şefi ai USL şi-au marcat lunga lor vacanţă parlamentară prin gureşe triluri de cintezoi rebegiţi pe craca politichiei mioritice. Mai întâi, gelos pe accesele oratorico-nevricoase ale tovarăşului său liberal de conducere, pesedistul fruntaş, Victor Ponta, s-a gândit că ar fi "cool" să se bage-n seamă cu o nouă aroganţă la adresa "dictatorului". Doar, d-aia e dictatură, să înjure tot natu ! Aşa încât, făr' de veste şi sculat cu faţa la pernă, micului Titulescu i se puse pata pe abilităţile profesionale şi calificările preşedintelui Băsescu decretând  'mnelui că omul în faţa căruia, prin 2008, i-a jurat credinţă, în calitate de ministru PSD, nu are nicio calitate şi, normal, nicio performanţă. Nu-i vorbă, că, spre comparaţie, liderul nostru PSD şi viitor doritor premier colcăie de performanţe şi de calităţi mai ceva decât maidanezul de purici. Doar, dormitul prin metroul parizian şi amuşinarea izmenelor iliescene ori prostănace îţi bagă atâta glagorie în ţeastă, cât ţârul olteanului în mintea  ardeleanului. De altfel, vrând să strălucească precum o tingire lustruită de o gospodină vrednică, junele şef al pesediştilor s-a şi înconjurat de intelighenţii şi alţi mintoşi de mare fală şi preţ: un jurist tobă de carte şi doct în istorii despre holocaust, un medic iubitor de puştoaice, un "guevarist" de opertă, toţi hârşiţi prin "foncţii" de răspundere şi trecuţi prin ciurul şi dârmonul tuturor cluburilor fiţoase. Cât despre celălalt amic de convieţuire opozantă, liberalul domn Antonescu, un alt expert în muncă şi plin de competenţe mai abitir decât Revoluţia de terorişti, acesta, de peste două decenii, este şef peste tot mangalul parlamentar pe care, conştiincios ca o albinuţă, îl târnoseşte în speranţa, cam deşartă, că se vor îndura românii şi-l vor muta, împreună cu mangalul din dotare, la Cotroceni. Până atunci, drăguţii viitori capi ai naţiei şi-au făcut de treabă şi, după ce au mai exclus ceva membri deja plecaţi din partidele lor, s-au jucat de-a alegerile. Astfel, după ce şi-au desenat un judeţ mai mare, cât o ţară, un soi de judeţ USL, pentru a nu fi discuţii, cei doi cârmaci, plus micuţul conservator, au stabilit, cu solemnitatea impusă de crucialul moment, că niciodată, sub nicio formă, nu vor colabora cu duşmanii de clasă, Băsescu şi PDL. Asta ar însemna că, în situaţia în care se vor trezi că au câştigat alegerile parlamentare din toamnă, cei doi domni victorioşi, Ponta şi Antonescu, se vor duce la Palatul Grivco, unde vor fi unşi premier şi preşedinte, după care se vor pune să guverneze în bucăţica lor de ţară-judeţ USL. Nu de alta, dar, le plac ori ba ochii preşedintelui Băsescu, micii revoltaţi tot ar trebui să iubească, dacă se doresc a fi democraţi până-n vârful băştii, Constituţia ţării, o "cărticică" în care se precizează paşii ce trebuie urmaţi  chiar şi de către un politician plin de sine şi de tupeu ţăţesc. Altfel, viaţa ne-a demonstrat că preşedinţii de-o noapte sfârşesc prin a schelălăi a pagubă !        

Respectul repetent

Absorbiţi de mini-mineriada de martie din Valea Jiului, de " măcelarul de la coafor" şi aventurile fiului său ori de perpetua luptă violet-caracaleană cu "ciocoii" naţiei, una dintre vorbele de duh ale liderului PNL, omni-absentul parlamentar, domnul Antonescu, a trecut precum o boare. O scuză ar fi şi aceea că, la cavalcada grobianismelor verbale, unele cu pretenţii de ironii fine, emise, mai ales în ultima perioadă, de cel ce se pretinde viitorul Mesia al românilor, acest ultim derapaj al gândirii sale se pierde în peisaj. Aşa ar fi, numai că, de astă dată, involuntar ori ba, aliatul de nădejde al şefului PSD, a scos pe gură taman esenţa percepţiei sale despre semeni, despre valorile unei societăţi ce se vrea europeană, despre rezervele sale educaţional-morale, expresia sa," nu am respect pentru niciun politician al Puterii", fiind, în fapt, cartea de vizită a liberalului şef. Desigur, nicăieri şi nimeni nu poate impune existenţa vreunui amor politic, mai ales între persoane călăuzite de ideologii diferite însă, este la fel de adevărat că, în toate societăţile civilizate unde contracandidaţii nu sunt trecuţi în categoria duşmanilor sau adversarilor politici, sunt respectate regulile unei convieţuiri decente şi liber-consimţite, chiar dacă, de multe ori, aparente.Nici pe la noi, într-o lume politică născută din erupţia diverselor straturi sociale, fiecare cu zestrea sa, nu ar trebui să se abdice de la aceste minime norme de acceptare a dreptului fiecărui politician la opinie, la admiterea unei toleranţe între politicieni cu atât mai mult cu cât majoritatea au fost, sunt, ori vor fi colegi de partid, migraţia fiind în natura politicului mioritic.Cum-necum, în cei peste 20 de ani de politichie dâmboviţeană, aceste reguli ale decenţei minime au fost respectate, chiar dacă strepezit, de majoritatea covârşitoare a participanţilor la viaţa politică, micile derapaje fiind aproape pitoreşti.  Mai şocant-vitriolante la început, ieşirile la rampă ale actualului co-lider USL,domnul Antonescu, au fost tratate, după caz, cu toleranţa sau admiraţie, de colegii săi de viaţă politică, stilul său, băţos-ironic, fiind considerat un teribilism ori o nouă manieră de oratorie,chiar dacă, deschiolată de ambalajul mai "cool",în  amintita oratorie zăceau cam aceleaşi valori propagate de un CV Tudor sau de copilul teribil al Caracalului şi echipa sa de zgomote otevizate. Văzând stimabilul domn Antonescu  succesul de care se bucură, în diverse medii, mitocănia sa verbală şi fiind, din cauza eternei sale greve parlamentare, şi cam liber de vreo activitate lucrativă, şi-a scormonit prin zestrea acumulată în numeroşii ani de aprofundare a studiilor ce l-au propulsat până la înalta dregătorie de muzeograf tulcean, scoţând la iveală tot soiul de mahalagisme politice vândute la preţ de verdicte, fără drept de apel, despre soarta duşmanilor politici. Şi, poate nici această latură mai coroziv-mitocănească a verbiajului antonescian nu ar fi demn de luat în seamă, cu toată strădania respectivului de a fi importantul naţiei, dacă, şeful liberalilor nu ar fi reclamat, rituos şi cu morga unui ţârcovnic de cartier, să fie respectat, în special, de adversarii săi, obligându-i săi atârne denume apelativul "domn". O cerinţă firească deşi, în principiu, respectul şi domnia se obţin, nu se cerşesc. Doar că, prin sărăcăciosul ghiozdănel al "şcolerului" Antonescu nu prea se găseşte şi învăţătura, din bătrâni, "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"  Ori, în condiţiile în care îţi proclami public dispreţul şi lipsa de respect faţă de colegii tăi de eşichier politic, lăcrămoasele cereri de dialog lansate de respectabilul domn Antonescu, au aceiaşi valoare cu respectul acordat.          

Preţul fuduliei

În spaţiul nostru carpato-dunăreano-pontic, pe unde vieţuiesc, rumegându-şi în tihnă angoasele şi solemnele ifose, bizonii politichiei,  monotonia şi dinozaurii sunt fenomene de mult apuse, iar fiecare zi este un motiv de veselie tristă născătoare a unor aberaţii cu ştaif. Pierdute printre galanteriile şi celelalte urări ale Mărţişorului, mare fapte de arme şi vorbe de duh ale fruntaşilor naţiei aproape că ar fi trecut cu discreţie feciorelnică, dar vestea împovărării bravului fost soldăţel Gigel din Câmpia Turzii cu o datorie de 5 miliarde de lei a fulgerat "spritele dreptăţii" şi le-a făcut pe toate telenovelistele care nu au mai prins rând la vreo ofertă de tigăi să se emoţioneze şi să lăcrimeze mai ceva decât la soarta sclavei Isaura. În "nemernicia" lor, foştii şefi ai junelui martir al neamului nu s-au mulţumit ca, pentru "bagatela" de a fi încălcat un jurământ şi niscai regulamente militare, doar  să-l arunce din armată pe gavroche-ul satului ca pe o izmană ruptă-n tur,ci, mai "câinoşi", l-au pus să plătească şi contravaloarea celor opt ani pe care actualul civil i-a petrecut, fără folos, prin şcolile militare, nota de plată fiind de "numai" 5 miliarde de lei. De altfel, dat fiind gravitatea gestului său, gigelul naţional tot a avut baftă că nu şi-a găsit momentul să facă pe eroul în vreme de război pentru că, în acel caz, armata, oricare ar fi fost ea, rămânea în pagubă de 5 miliarde lei , plus un glonte. Desigur, aşa cum se întâmplă şi când îi cade unui trecător vreun ţurţure în cap ori cineva leşină pe caldarâm, şi de astă dată, avocaţii de ocazie au răsărit din miriştea datului cu părerea, umărul lefterului Gigel fiind prea firav pentru câte lacrimi i-au curs pe el toţi aceşti apărători omiţând un singur lucru: de la primul pas făcut în liceul militar şi până la cel făcut de fostul locotenent la mitingul din Piaţa Universităţii, totul a fost sub semnul voluntariatului.Mai pe româneşte, în momentul în care a acceptat să intre în şcoala militară, Gigel patriotul, asemenea tuturor celor ce intră pe acest făgaş,nu a fost adus cu arcanul, a ştiut la ce privaţiuni şi obligaţii se înhamă şi a semnat un contract în care sunt stipulate drepturi şi obligaţii. Din acest punct de vedere, Armata şi-a respectat contractul, în sensul în care i-a asigurat "loazei", contra unor cheltuieli făcute din bugetul asigurat din taxele şi impozitele contribuabililor, toate condiţiile de a deveni, dintr-un civil neinstruit, un ofiţer cu un statut foarte clar, însă omul nostru a preferat să se joace de-a  revoluţionarul de Bucureşti, i-a plăcut să fie vedetă pentru o zi, iar asemenea vedetisme şi plăceri se cam plătesc.Asta, spre deosebire de soarta studenţilor civili care, la admiterea în facultate nu încheie niciun contract cu unitatera de învăţământ, după cum, nici aceasta nu prea investeşte în student aceleaşi sume precum Armata, căminul şi cantina fiind suportate financiar de studenţi.Încât, nu ar fi prea nimerit pentru apărătorii buzunarului civilului Gigel să amestece merele cu perele pentru că se ajunge la un gem cam aşa cum, se pare, că, încă este şi în capul rebelului fără cauză ajuns victima propriei fudulii. Cum, tot despre fudulie, dar, de astă dată, despre una cu ştaif se poate discuta şi în cazul amicului domn Antonescu, liderul PNL oferind naţiei doritoare şi nerăbdătoare să-l vadă aburcat în jilţul Cotrocenilor  o nouă mostră de anti-liberalism asezonată cu ignoranţă, ţintele filipicelor antonesciene fiind simbriile unor critici ai măreţelor sale gesturi politice. Astfel, făcând pe niznaiul, boală care se cam ia ca gripa dacă tot stai prin medii moscovite, viitorul prezidenţiabil şi actual şef al unui partid fondat pe temelia doctrinei "prin noi înşine" care încurajează sectorul privat şi nu prea are darul, în esenţa ei, să se uite în buzunarul altuia şi să facă pomeni sociale, precum surata socialistă, s-a răsculat, într-un puseu de mânie proletară, împotriva surselor financiare private ale unor comentatori contestatari ai săi, concluzionând că respectivii nu-şi pot exprima părerile decât năimiţi. O idee destul de jenantă iţită din roboteala neuronilor unui politician ce se pretinde a fi exponentul unei ideologii total opusă celei ce proclamă ameninţătorul slogan: "cine nu e cu noi, e împotriva noastră!" Pe de altă parte, studiosul său tovarăş de Opoziţie, şeful pesedist,Victor Ponta, pare a fi prins drag de scris şi, pentru început, până va ajunge să umple rafturile librăriilor cu tomuri opuri nesfârşite şi insipide, precum marii condeieri ai PSD-ului, Năstase şi Iliescu, ţine să-şi perfecţioneze genul epistolar, "andrisantul" ultimei sale misive fiind premierul Ungureanu.Băiat cu şcoala la timp şi în timp, spre osebire de boemul său coleg liberal, pesedistul Ponta i s-a adresat primului ministru cam aşa cum ar vrea să i se adreseze şi lui, dacă va ajunge în această dregătorie, în tonuri de o compasiune catifelată, uşor adulatoare, total diferite de răstitul , "ba, pe-a mamei dumneavoastră!", folosit în relaţiile cu "inamicii" de la PDL şi, mai ales cu "nemiloasa Roberta", cea care le-a rupt bucata de indemnizaţie de la gura, mereu flămândă, a greviştilor parlamentari.  Este de aşteptat ca, zilele următoare, premierul Ungureanu să-i întoarcă liderului PSD delicateţile epistolare şi, la anunţata întrevedere cu şefii Opoziţiei, să-i roage, cu "binişoru", să pună capăt vodevilului grevist şi să treacă, naibii, odată, la muncă ! Nu de alta, dar, mai e puţin, şi îi prinde  vacanţa de Paşti , pe parlamentarii pesedisto-liberal, în vacanţă de grevă.Şi, vorba unui june liberal: "sună ca dracu!"           

Filantropie ipocrită

De căteva zile, pe toate tonurile, pe toate vocile şi pe toate căile media, fruntaşii greviştilor USL îşi clamează jertfa patriotică de a dona o parte a simbriei diverselor organisme caritabile.O fudulie ipocrite făcută tot pe banii contribuabililor.
"Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană", una dintre replicile memorabile din "Filantropica"  strigate personajului întrupat de actualul senator liberal grevist, Mircea Diaconu, ar trebui săpată, spre ştiinţă şi aducere aminte, pe frontonul Casei Poporului, locul pentru care toţi cei aproape 500 de parlamentari au vânat fiecare vot al contribuabilului român. Pentru că, parafrazând replica amintită, aleşii neamului care, de ceva vreme, se obosesc într-o grevă în al cărei rost  mai cred, poate, numai cei doi lideri ai Opoziţiei, dintre care unul, senatorul Antonescu, poate primi şi spor de vechime pentru chiul, "mâna întinsă care nici măcar nu deschide uşa locului de muncă nu primeşte salariu". Indiferent, culoarea politică, fapt anunţat, spre marea mirare şi supărare a protestatarilor, de către mult-hulita şefă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. De altfel, în ceea ce o priveşte pe Roberta, mai ieri, şeful PSD, Victor Ponta, a mărturisit că unica revendicare serioasă a greviştilor o constituie detronarea din fruntea Camerei Deputaţilor a acesteia, deputatul PDL de Prahova fiind unicul şi cel mai acru măr al discordiei parlamentare. Ba, mai înflăcărat decât Ana Ipătescu în dealul Spirii, liderul pesediştilor şi viitorul pretendent la fotoliul de premier a anunţat că, suprem sacrificiu, din cauză de Roberta şi-ar depune şi mandatul de deputat. Oricum, pe măsură ce se apropie toamna şi alegerile parlamentare ca şi adjudecate, umerii tineri şi vânjoşi ai liderului PSD şi proxim prezumtiv premier sunt tot mai apăsaţi de grijile "foncţiei şi ţărişoarei", mandatul de parlamentar fiind, şi aşa, mai cu greva, mai cu o vacanţă, pe sfârşite. De aceea, alături de colegul său din fruntea USL, un alt viitor visător, dar la scaunul de la Cotroceni, liberalul domn Antonescu, poliţistul cel bun (rol dezvăluit că-l joacă în dramoleta "Vrem să fim mari"), Victor Ponta, şi-a anunţat poporul că toată indemnizaţia încasată de la Parlament pentru  glorioasa sa absenţă a fost şi va fi, şi pe viitor, donată în scopuri caritabile.Un gest sublim ce ar merita aplaudat dacă nu ar duhni a ipocrizie. Numai şi pentru simplu fapt că marea dărnicie a micului Titulescu şi a tovarăşilor săi de haiducie parlamentară este incompletă, deoarece în conturile parlamentarilor mai intră şi alte venituri şi sume forfetare,şi pe banii contribuabilor, ştiut fiind că toate cheltuielile cu întreţinerea parlamentarilor naţiei sunt alimentate din multiplele taxe şi impozite plătite, infinit mai conştiincios decât o seamă de nababi, de către alegătorii asupra cărora îşi revarsă absenţii neamului nemărginita lor milostivenie. Mai pe şleau, filantropii cu pricina fac daruri cu banii sărbătoritului. În ceea ce-l priveşte pe alesul domn Antonescu, după ce a anunţat, la debutul protestului, că, băiet sărac fiind şi fără un şfanţ, va apela la mila amicilor, iată că, minunea minunilor, s-a procopsit şi 'mnealui cu o mătuşă Tamara care, din toată sărăcia ei, a reuşit să-l cadorisească pe năbădăiosul nepoţel liberal cu o mândreţe de apartament estimat de "răuvoitori" la vreo 500.000 de euro, prilej pentru doritorul de jilţ prezidenţial să facă pe galantul. Tot pe banii babachii, adică a contribuabilului bun de plată şi de vot.Din nefericire pentru cei peste 200 de grevişti, mai sunt şi unii orfani de mătuşi, aceştia fiind dependenţi de statul de plată al Parlamentului, cărora le cam stă filantropia-n gât şi o înghit cu noduri, ucazul cneazului din Kiseleff fiind că parlamentarul pesedist care va devia de la mila impusă de partid va fi exclus din PSD. Concluzionând, văduvirea greviştilor de banii aşteptaţi şi programaţi pentru a fi donaţi, după o lună de chin, chiul şi grevă, va constitui, în ochii vigilenţi ai celor doi lideri USL, un nou motiv, "temeinic, serios şi profund democratic", de a solicita, în gura mare, "Jos,Roberta!" Până atunci, pentru urmaşii lui Farfuridi şi Brânzovenescu, "trai, neneacă, pe banii babachii !"

Răzmeriţa de la Ploieşti

Recentul protest al junilor liberali prahoveni, luat la preţ de matineu de către şeful suprem al PNL-ului, domnul Antonescu, a degenerat într-o zaveră ploieşteană garnisită cu demisii.
Estompată de zarva naşterii tardivei şi, prin asta, inutilei legi a lustraţiei, dar şi de ungerea, prin vot, a fostului senator liberal de prahova, Teodor Meleşcanu, în fruntea Serviciului de Informaţii Externe, mica revoltă a tinerilor liberali prahoveni, concretizată prin demisiile a peste 200 dintre aceştia, a trecut aproape fantomatic prin agenda zilei de marţi, 28 februarie. De-ar fi să se raporteze la statura şi importanţa celor două evenimente concurente- votarea legii lustraţiei şi a noului şef SIE-gestul de frondă al ploieştenilor ar putea avea anvergura unui fapt divers petrecut într-un oraş de provincie, fie şi de dimensiunea Ploieştilor. Asta, la o privire mai aburit-somnoroasă, asemenea celei afişate de liderul penelist când a dat cu ochii de "urătorii" prahoveni la poarta sediului central al partidului ce-l păstoreşte. Numai că, de astă dată, analizată mult mai profund, mişcarea de protest ce a erupt în organizaţia judeţeană a liberalilor prahoveni are rădăcini adânc înfipte într-un sol cu o soliditate aparentă, însă afânat, în decursul anilor, de multiple seisme şi dureri înăbuşite sub lespedea disciplinei de partid. Iar, atitudinea superior-acuzatoare,faţă de protestul tinerilor, afişată de conducătorul PNL şi preluată, mimetic, de ortacii săi din conducerea interimară ploieşteană, departe de a avea un sâmbure de diplomaţie, mai mult a turnat gaz peste foc, efectul fiind o hemoragie liberală ale cărei consecinţe se vor contabiliza doar la finalul alegerilor locale. Desigur, pentru economia unui partid mândru şi solid precum PNL-ul, exodul celor peste 200 de membri poate fi tratat cu lejeritatea indulgentă a unor viitori guvernanţi,iar demisionarii trecuţi la categoria trădătorilor şi "spionilor Robertei". Ceea ce, luând în calcul toate datele, în special cele legate de specificul judeţului Prahova, ar fi o atitudine mustind de stupizenie şi superficialitate a conducerii liberale, atât centrale, cât şi locale. Astfel, trecând peste "amănuntul" care, poate, a scăpat atenţiei unor liberali mai de "ziua a şaptea", că, încă din pruncia liberalismului autohton, Ploieştii şi Prahova au fost o citadelă şi un leagăn al acestei ideologii, tocmai aceste meleaguri reprezintă,după Capitală, cel mai mare bazin electoral al ţării, motiv pentru care potul prahovean de pe  masa pocherului electoral este pe măsură. În acest sens, miza fiind una suculentă şi pohta politicienilor şi a partidelor care contează şi se respectă este născătoare de abundente salivaţii electorale, în decursul perioadei post-decembriste, personaje cu ştaif ale politichiei noastre, începând cu Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Adriana Săftoiu, Adina Vălean ori defunctul "părinte al Constituţiei" dedulcindu-se la voturile prahovenilor şi ploieştenilor. Or, translatând, superficial, toată revolta tinerilor liberali în nota, desuet-înfieritoare, dar comodă, a trădărilor de partid denotă, pe lângă o imaturitate politică, o abordare "din avion" a cauzelor care au generat valul demisiilor unor tineri care, aşa cum se obişnuieşte, mai cu seamă în campaniile electorale, constituie un detaşament semnificativ al furnicilor şi alergăreţilor mecanismului de partid. Probabil, se poate întâmpla ca, din simpatie pentru fostul lider judeţean liberal, Adrian Semcu, o parte dintre demisionari să facă un zid în jurul său doar că, respectivul ex-lider, detronat în urma unor tensiuni ivite între patricienii loiali şi noul val antonescian al cărui exponent era tocmai consoarta europralamentară, Adina Vălean, a inventat încă din anul 2008, poate involuntar, un USL local, majoritatea în Consiliul Judeţean, patronat de liderul PSD Prahova, fiind asigurată prin mariajul cu liberalii prahoveni. Ar fi descoperit amicul Semcu aceiaşi "inginerie" şi la nivelul Consiliului Local Ploieşti, însă, din nefericire pentru soarta mezalianţei pesedisto-liberale, majoritatea ploieşteană era asigurată de consilierii PDL şi PNG. Cu toate aceste eforturi şi dovezi de credinţă faţă de noul şef suprem,ambiţiile "coanei Joiţica" în a scăpa de "oamenii lui Patriciu", au fost un argument solid în ochii şefului-consortului, liderul judeţean fiind mazilit după o descălecare fulger a conducătorului PNL , iar echipa sa pusă la colţ pe coji de nucă. După cum, ceva mai elegant, dat fiind rangul şi statutul respectivilor, de o "privire mai distantă" din partea doamnei Vălean, au avut parte şi  Teodor Meleşcanu şi  Adriana Săftoiu ambii, fatalitate, parlamentari de Urlaţi, în aceiaşi zonă electorală ce constituie fieful fostului lider judeţean, Semcu. Altfel spus, în prezent, liberalii prahoveni au pierdut, dintr-un foc şi sub privirea blajină a venerabilului preşedinte de onoare al PNL-ului, stimabilul nonagenar Mircea Ionescu Quintus, un senator şi un deputat, precum şi vreo 200 de membri. Însă, au câştigat noi tensiuni care, în prag de alegeri, fac bine la soliditatea unui partid ce se vrea la guvernare şi din pântecele căruia se doreşte a zămisli un viitor preşedinte de ţară. Nasol moment, mişto colivă!