Pilotul de încercare

După ce a ieşit, mai mult împins de alţii, din dilema găinii alergate de cocoş, liderul PSD, Victor Ponta, s-a împiedicat eroic şi a reuşit să schimbe scaunul copilotului cu volanul pilotului. Ca tot românul onest şi imparţial şi ghidându-se după înţelepciunea folclorului politichiei autohnone că numai boul este consecvent, propusul premier şi-a strivit sub pingeaua interesului tot dispreţul băsescian acceptând cu nerăbdare feciorelnică şi nebăşcălioasă, taman din partea celui mai neiubit dintre preşedinţi, firmanul de şef al unui Guvern tricolor după etichetă, dar în care se vor înghesui socialiştii din Kiseleff, cu amicii lor din secţia liberală a PSD-ului şi cu aliaţii de stânga secretă de la Grivco. Aşa cum îi şade bine unui viitor dregător de frunte a naţiei aflat la vârsta adolescenţei politice, nici junele Ponta nu a ratat prilejul de a călca graţios în străchinile unei oratorii lemnoase explicând asistenţei că noua sa echipă guvernamentală va fi formată numai din neprihăniţii neamului, urmând ca poporul să aibă parte de "cel mai cinstit Guvern". Fiind mai emotiv din fire, probabil că viitorul locatar al Palatului Victoria a vrut prin enunţul alcătuirii unei echipe ministeriale plesnind de cinstiţi să mai arunce o mână de ţărână în ochii demisului cabinet Ungureanu doar că, poate involuntar, şi-a cam dat cu firma-n cap. Astfel, luat de val, prezumtivul premier Ponta a cam uitat că, în anii din urmă, a cam făcut parte, în calitate de ministru ori de alt înalt funcţionar guvernamental, din vreo două Guverne, unul condus chiar de mentorul său, Adrian Năstase, în vreme ce marele său aliat penelist, domnul Antonescu, a trecut meteoric printr-o funcţie de ministru. Ori, potrivit zicerilor pontace, pare-se că trecutele guverne prin care a robotit, cu elan tineresc, nu prea au fost cele mai cinstite şi, implicit, miniştrii cu pricina au cam dat cinstea pe ocară. În ceea ce-i priveşte pe viitorii imaculaţi din formaţia guvernamentală Ponta, potrivit diverselor variante de nominalizări, unii se cam încuscresc cu dalmaţienii şi emană un uşor damf penal demonstrându-se, încă o dată, precaritatea rezervoarelor de talente pesedisto-peneliste, aria de selecţie  ministerială a antrenorului Ponta fiind asemănătoare cu a altui Victor vestit, Piţurcă. Unde mai pui că, păstrând similitudinile, nici nominalizatul premier nu va reuşi să evite stăruinţele vreunui "Jiji", ori a baronilor şi baroneilor locali ce-şi doresc, pentru binele şi succesul partidului în viitoarele alegeri, cooptarea în lotul guvernamental, pe diferite funcţii cât mai mănoase, a unor "tinere talente" locale. Asta, în pofida enunţului primului pilot al naţiei, că, între Băicoi şi Cornu, a şi definitivat cu tovarăşul său de drum, politic şi electoral, liberalul domn Antonescu, toată trupa de şoc guvernamentală. În ceea ce priveşte soarta viitorului premier şi a Executivului său, indiferent componenţa, aceasta nu va avea parte de o marjă de eroare prea generoasă sau de clemenţa unui electorat aburit şi nerăbdător, rigorile  standardelor financiare şi normelor impuse de apartenenţa la organismele europene diminuând serios tentaţiile populiste ale echipei de la Palatul Victoria în multe din cazuri, viitorul premier fiind în situaţia anectotică a cosmonatului Vasile care, trimis în spaţiu împreună cu un câine rus şi o pisică americană, a primit misiunea să aibă grijă de animale şi să nu se atingă de niciun buton. Aşa încât, prins între două bătălii electorale foarte dure, strâns până la sufocare în corsetul european şi cu piatra de moară a promisiunilor făcute în cei patru ani de Opoziţie atârnată de gât, Guvernul ce va fi pilotat vreme de vreo şapte luni de fostul copilot Ponta, ajuns, ca fata bătrână la măritiş, de bună voie şi împinsă de toţi, pilot de încercare, va avea soarta unui autoturism înscris la programul "rabla" ce trebuie să se târâie, în funcţiune, până la atelierul de dezmebrare. În ăst timp, debavurat de oportunism şi scăpat de furia populară, fostul partid de guvernământ are ocazia ca, ieşit din lumina reflectoarelor, să-şi mai tragă sufletul şi "să-şi dea o pudră" pe obrajii palizi de atât travaliu , să chibiţeze şi să taxeze micile şi marile erori de pilotaj ale lui Ponta. În ceea ce-l priveşte pe ex-premierul Ungureanu, nu ar fi exclus ca, din retorte tainice să nu se plămădescă un nou proiect prezidenţial, "tip Emil Constantinescu", un melanj civico-politic, mult mai îmbunătăţit şi adus la cerinţele anului 2014. Oricum, zâmbetul băsescian afişat la nominalizarea "cârlanului" (alint iliescean) pesedist, Victor Ponta, poate fi un izvor de migrene politice pentru "amicii" săi.

Feciorie centuristă

Aproape că nu trece zi, ca falnicii şefi ai celor două partide aliate ce freamătă să atingă cât mai repede zgârciurile ce au mai rămas atârnate de ciolanul puterii trecut de peste două decenii prin toate sosurile ideologiei băştinaşe să nu se îmbăţoşeze de mândria de a se mai procopsi cu câte un pedelist ofuscat că a fost uitat prin cotloanele de la Modrogan. Astfel înghesuiţi mai mult în ograda penelistă, precum oştenii greci în pântecele calului troian, noii convertiţi la "adevăratele valori" reprezentate taman de personajul Crin, care era porcăit şi hulit pe toate căile,şi reciproca fiind valabilă, poartă în bocceluţa traseistului de serviciu şi o "insignifiată" bombiţă menită a isca zâzanie liberală în prag de alegeri. De altfel, teoria darului otrăvit picat din târna pedelistă tocmai în straiţa penelistă este îmbrăţişată şi trîmbiţată de câţiva vigilenţi din tagma unui Orban sau Ghişe, doar că supărarea respectivilor este iscată mai mult de spaima că, înmulţindu-se gurile la praznicul electoral mult-aşteptat, se cam reduc şi porţiile veteranilor ce au trebuit să îndure anii restriştei financiare.Din acest punct de vedere, dat fiind cvasi-lipsa apetitului pedeliştilor fugari faţă de miresmele celor trei roze de Kiseleff, şeful pesediştilor este mai relaxat mai ales că, fiind un partid mult mai stufos şi cu pohte şi orgolii pe măsura talentului de devoratori de bugete, la tortul puterii nu vor fi prea mulţi pretendenţi extra-comunitari, agăţaţi pe ultima sută de căruţa cu bucate. Însă, pentru amicul şi camaradul  de drum al liderului PSD, candidatul de profesie la jilţul suprem al naţiei, domnul Antonescu, toată această năvală a migratorilor pedelişti, unii orfani de protecţii penale, alţii de viitoare dregătorii mănoase, către "marea familie liberală" poate duce la o obezitate de partid nesănătoasă şi la dureri de cap din partea vechilor activişti ce şi-au aşteptat, docili, rândul la răsplata jertfei patriotice.  În ceea ce-i priveşte pe feciorelnicii "eroi ai neamului" care, din motive pur pragmatice şi personale şi fără vreo umbră de raţiune doctrinară, şi-au făcut inventarul preceptelor ideologice şi ale priorităţilor pământeşti, proces abisal în urma căruia le-a venit mintea la cap şi, unde ieri au flegmat, azi au ţucat,această nouă schimbare a taberei nu va fi ultima plimbare politică,pentru o parte însemnată din actorii pieţei politichiei mioritice "Balada chiriaşului grăbit" fiind şlagărul cel mai bine însuşit.Astfel, pe lângă scandalurile şi răzmeriţele din cumetria electorală USL, născute din neostoirea orgoliilor pesedisto-peneliste referitoare la desemnarea candidaturilor pentru proximele alegeri locale, îndrăgostirea celor doi lideri, fără preludiu şi la prima vedere, de nişte centuriste ce se pretind fecioare, numai de dragul de a fi cel mai focos fecior din sat poate stârni o gelozie născătoare de un eventual divorţ al nevestei răbdătoare şi fidele ce se vede tradusă la prima ocheadă străină. Şi, nu ar fi deloc aberant ca, ameţit de toată această devălmăşie politică, votantul de rând şi fidel să se simtă "tradus în amor". După cum, înţeleptul PSD-ului, eternul Iliescu, ar putea să le facă un pustiu de bine celor doi nepoţi doritori de mărire, Victor şi Crin, şi să le explice, pre limba lor, că, aşa cum după marea revoluţie din octombrie, Lenin şi bolşevicii săi nu au făcut guvernul cu familia ţarului, şi în lupta electorală uslistă "sună ca dracu" să te prezinţi cu lefegii cărora le-ai pus în braţe, în ultimul moment, tufa sau săgeata. Dar, până la bătăliile locale, considerând că va fi un premier prea mare pentru o ţară aşa de mică şi marcat încă, se pare, de avatarurile vieţii de boschetar parizian, micul Titulescu a prins a se război, între două tururi de scrutin prezidenţial, cu, încă, preşedintele Sarkozi pe care, în limbaju-i propriu, al diplomaţiei de cartier, l-a taxat ca fiind demagog şi bufon. S-ar putea ca după al doilea tur, din 6 Mai, favoritul sondajelor şi al socialiştilor de Dâmboviţa, socialistul francez şi fostul concubin al precedentului candidat socialist la şefia Franţei, să câştige alegerile, însă, în caz de victorie a "demagogului şi bufonului" Sarkozi şi o eventuală înscăunare în fotoliul de premier a criticului său, Ponta, ar fi jenant de interesantă o întâlnire.               

Isterii de primăvară

"Ne-am adunat să nu fim împrăştiaţi", ar fi fost cel mai bun slogan al chermezei tovărăşeşti întâmplată la Pavilionul Romexpo, loc de nostalgii minereşti pentru marele absent, nea Nelu, şi de fiori reci, din aceleaşi motive, veritabililor liberali,alţii decât figuranţii aplaudaci aduşi să-i ovaţioneze pe cei doi lideri ce se visează, împreună cu tovarăşii lor, călare pe ciolanul naţional. Timp de şase ore, activiştii de frunte ai celor trei componente ideologice reunite sub semnul anti-băsismului de partid au reuşi să producă numai câteva enunţuri lozincarde copitate din maculatorul de învăţământ politic al "revoluţionarului de profesie", Ion Iliescu, suficient, după părerile înaltelor feţe pesedisto-peneliste, să galvanizeze energiile oştenilor chemaţi să se lupte cu electoratul pentru votul salvator de jilţuri, conturi sau dosare. De altfel,  vechi activist reşapat şi client al procurorilor şi al "nup"-urilor galante, şeful Consiliului Judeţean Prahova a aşteptat cu sufletul la gură, precum un voievod ce se visează, îndemnul propriului lider de partid, viteazul Ponta, pentru "a scoate ţara din rahat". De parcă, pe întregul său mandat de şef judeţean de pe vremea guvernării colegului său de organizaţie prahoveană, Adrian Năstase, ori în cei 4 ani ai actualului mandat, tovarăşul Cosma, omul cu "rahatul", a fost numai un obiect de inventar şi un figurant în primul fotoliu al judeţului. Şi, asemenea distinsului "vidanjor politic", mai toată armia de partid chemată să caşte gura la vocalizele infantilo-belicoase sau isteriile oratorice ale celor doi lideri şi amici, Ponta şi Antonescu, nu  şi-au îmbogăţit bagajul cenuşiu cu prea multe idei, zestrea strânsă după vreo şase ore de mitingeală fiind tot, "jos Băsescu!", "Huo,PLD!", "Ponta premier şi CRin preşedinte!", un soi de, "Aurora economică", "cioclopedică", "Vivat, ai noştri", "în sfârşit, să trăiască!". Un ghiveci politic numai bun pentru o zi de post, cum a fost vinerea în care s-au adunat într-un congres, "trei într-unul", cei mai zeloşi luptări în "cruciada" electorală proclamată, cu solemnitatea unui Nae Ipingescu de cârmacii alianţei care spumegă de nerăbdarea de a trona în fruntea naţiei. În fapt, după cum s-au semeţit pe scena congresului, nici pentru cei doi şefi ai USL  nu a fost prea clară menirea respectivei erupţii hormonalo-partinice, unicul motiv serios în care binomul pesedisto-liberal îşi putea etala veritabilele virtuţi politice, scrisoarea preşedintelui Băsescu, fiind tratat după chipul şi asemănarea ambilor, băşcălios-infantil. În ceea ce priveşte ruperea scrisorii prezidenţiale, prin gestul său, Ponta a repetat, involuntar, după două decenii,un gest similar al altui pupil iliescean, Miron Cozma, demonstrându-se, încă o dată, că nimic nu este întâmplător şi că istoria este repetativă. La momentul septembrie 91, de la Petroşani, după ruperea scrisorii premierului de atunci, Petre Roman, ortacul Cozma a pornit mineriada soldată cu răsturnarea Guvernului. Prin sfidarea teatrală de acum, liderul PSD a clamat că vrea să candideze la postul de premier, dar nu vrea să fie pus de preşedintele Băsescu. Destul de ciudată această mostră de analfabetism juridic, mai ales din partea unui eminent, deoarece până şi candidaţii la funcţia de primar de comună ştiu "amănuntul" că pentru demnitatea de prim-ministru nu prea se candidează, postul fiind obţinut numai după o nominalizare din partea preşedintelui ţării aflat în funcţie şi un vot parlamentar. Aşa că, e cam dificil pentru ţâfnosul Ponta să candideze la ceva ce nu e de candidat. Însă, dacă ar fi dorit din toţi rărunchii să ajungă cât mai rapid la cele două fotolii pe care la poalele cărora salivează, declarativ şi abundent, de premier şi preşedinte, Ponta şi Antonescu ar fi trebuit să trateze cu toată seriozitatea misiva prezidenţială prin care, Traian Băsescu nu le cerea celor doi lideri ai Opoziţie să stea în genunchi pe cioburi de sticlă , doar să-şi întoarcă armatele greviste la munca parlamentară pentru a legifera voinţa imperativă, care nu mai este la moftul vreunui politician, a celor peste 80% dintre români care au votat, la referendum, pentru reducerea numărului de parlamentari şi renunţarea la una dintre Camere, precum şi reducerea mandatului preşedintelui cu un an. Astfel, prin ruperea scrisorii şi aruncarea sa în derizoriu hăhăit al asistenţei, Ponta şi Antonescu, viitorii mântuitori ai neamului, au probat că, în pofida sforăitoarelor oratorii lozincarde, nu vor abdica de la unica politică însuşită, a interesului personal, cetăţeanul rămânând tot o cifră bifată la numărarea voturilor. Totuşi, carnavalul politic de la Romexpo a emanat o frică, nespusă, însă destul de apăsătoare, a celor doi buni prieteni şi camarazi de arme care, în disperarea lor, şi-au transformat până şi odraslele în agenţi electorali, faţă de adevăratul adversar politic,actualul premier, MRU, un rival capabil să capaciteze şi alte categorii, nu numai activişti isterizaţi, "genii" politice frustrate, traseişti, fripturişti de partid sau oaste de strânsură hămesită.                     

Apostolii absurdului

Aruncat la înaintare, "greii" alianţei fiind ocupaţi cu emiterea unor gogomănii cu ştaif şi pretenţii de genialitate ideologică, liberalul Mihai Voicu, unul dintre responsabilii cu fasonarea enunţurilor lemnoase, a reiterat noua linie ideologică pesedisto-penelistă ce va fi zămislită şi servită poporului votant cu prilejul proximului congres al USL-ului. Cum era de aşteptat, dat fiind îndârjirea celor două grupări politice în respingerea oricăror forme de toleranţă, decenţă şi inteligenţă politică, principalul şi cam singurul punct forte al viitoarei reuniuni urmează a fi impunerea unei directive cu putere statutară de interzicere a oricărei colaborări cu PDL şi actualul preşedinte al ţării, Traian Băsescu. Spre marea deziluzie şi uimire, faţă de orbirea veninoasă a liderilor celor două partide aliate şi a soldăţeilor încolonaţi în spatele respectivilor, a purtătorilor de materie cenuşie, sunt şanse foarte serioase ca o asemenea decizie, duhnind a intoleranţă proprie anilor 50, să fie votată într-un elan revolut de majoritatea celor chemaţi la anunţatul congres. După cum, fiind vorba de bucătăria internă a unei mezalianţe politice, fiecare este liber să-şi croiască destinul după cum îl taie capul şi să nască orice hilaritate absurdă fără a se deranja a argumenta "chibiţilor" raţiunea şi logica strategiilor adoptate.Dar, în condiţiile în care, pe toate căile şi pe toate tonurile, în frunte cu liderii de vază pesedişti şi penelişti, ambele tabere ale alianţei îşi tot anunţă iminenta accedere la butoanele ţării, o decizie de genul  celei ce se pregăteşte a fi pusă în operă, referitoare la interdicţia de a colabora cu PDL-ul şi, mai ales, cu preşedintele Băsescu, poate bloca taman accesul ambelor partide la dregătoriile mult-dorite, iar micul Titulescu va fi condamnat a rămâne un etern candidat la postul de premier. Mai pe româneşte şi tradus din limbajul încrâncenat şi lemnos al vornicelului  ce l-a clamat, cu tot patosul liberal din dotare, arzătorul ucaz pregătit a fi votat la congresul USL îi cam barează calea nerăbdătorului Ponta la şefia Guvernului, indiferent culoarea acestuia, pentru simplul, banalul şi contituţionalul motiv că, potrivit legii de căpătâi a naţiei, pe care, teoretic şi obligatoriu, un absolvent al facultăţii de Drept trebuie să o cunoască, numirea candidatului la postul de prim-ministru este atributul şi prerogativa preşedintelui. Care preşedinte, prin luna noiembrie a acestui an, după ce se va fi tras linie şi se vor fi numărat bobii şi voturile rezultate din alegerile parlamentare programate, va fi tot actualul şi "nefrecventabilul", statuat şi prin amintita rezoluţie a congresului USl, preşedinte Băsescu. Or, în situţia în care votul popular va decide necesitatea propulsării USL-ului în ţâmbra naţiunii, "catindatul" Ponta va fi în dilema de a încălca programatul decret de necolaborare cu Traian Băsescu şi va aştepta nominalizarea prezidenţială la funcţia de premier sau va fi soldat credincios partidului şi documentelor votate în forul suprem al concubinajului USL-ist şi va aştepta, într-un obositor  joc de glezne, alegerile prezidenţiale din anul 2014. Doar dacă, imprevizibili şi intransigenţi cum sunt, pesediştii şi peneliştii nu vor mai plăsmui vreo directivă prin care să fie îmbogăţită cu nume noi lista personajelor neagreate de puritanii din USL. Cât priveşte impunerea necolaborării viitoare a celor două partide din alianţă cu PDL, după ce, pe rând, atât PSD-ul, cât şi PNL-ul, au împărţit fructele şi deliciile guvernării cu "inamicii portocalii", şi de aici hazul este la el acasă deoarece, niciun sondaj, oricât de optimist a fost pritocit prin laboratoarele prietene, nu a dat certitudinea că USL va dobândi un scor electoral îndestulător pentru o guvernare fără alţi aliaţi.Şi, cum pentru scrutinul din toamnă se întrevede adoparea unui sistem de vot uninominal mixt, în urma căruia vor avea de suferit partidele mici,sunt destule semne că scena politică autohtonă va beneficia, în linii mari, cam tot de aceiaşi actori politici, marja de lucru şi alianţe fiind foarte limitată. Este drept că, asemenea unor veritabili adversari ai trădătorilor şi traseiştilor,căpeteniile Ponta şi Antonescu evită a se înfrupta din tot zaţul ce se scurge acum din plăcinta pedelistă  răsfăţându-se cu mucul şi sfârcul orientate, oportunist şi oportun, spre alţi stăpâni. Totuşi, la caz de nevoie, nu ar fi imposibil ca, pe la sfârşit de noiembrie şi în lipsă de aliaţi, sclivisiţii uslişti să se pupe cu foc şi spor cu geniul caracalean, idolul elodiilor şi ogicilor movalii.                    

Naufragiul costă concordia

De când fostul lider al partidului , Sorin Frunzăverde, a dat cep corabiei prin care a prins a se buluci, spre alte zări mai mănoase şi mai mămoase politic, o liotă de primari, consilieri şi parlamentari aflaţi la expirarea mandatelor obţinute în calitate de bravi şi eterni oşteni "portocalii", partidul din Modrogan a intrat într-o stare de nedumerire panicoasă, stare asemănătoare unei gospodine căreia i-a explodat "oala minune" pe aragaz.Mai obişnuiţi cu turismul de partid post-decembrist, primii loviţi de strechea dezertărilor au fost câţiva dintre cei peste o mie de actuali edili ai PDL, preponderent din mediul rural, barca salvatoare a respectivilor vânători de voturi populare la proximile alegeri locale fiind a argonauţilor pesedisto-liberali sau, în cazurile cele mai disperate, a otevismului noctambul. Însă, toată această brambureală pedelistă, ce ar părea a fi calea sigură spre un răsunător eşec, ar putea fi, urmare unei chirurgii politice urgente şi, mai ales, eficiente, răul benefic de care avea nevoie acest partid pentru a se reâncarna în vechea grupare obişnuită cu bătăliile la baionetă şi mai puţin cu fastul şi opulenţa de la masa bogaţilor. Mai concret, dacă în acest moment armata lui Emil Boc suferă pierderi la care nici nu visau adversarii politici, principala vină constă în mahmureala  liderilor şi sfetnicilor de taină a acestora , precum şi pierderea spiritului băsescian care i-a propulsat în fruntea bucatelor, dar i-a şi ţinut în stare de veghe. Beatitudinea jilţului, beţia cuvintelor ori lejeritatea selecţiei camarazilor aruncaţi prin diverse dregătorii  au adus un aer cenaclist în partidul care, în diverse formule, a avut aproape opt ani, dintre care ultimii patru infernali, de guvernare centrală şi locală, încât la ora decontului, sterilitatea oratoriei a cam învins pragmatismul acţiunilor reactive la mioriticul şi ciclicul traseism. De aceea, în pofida ironiilor şi privirilor piezişe,blonda de la Capitală, Elena Udrea, a fost, până în prezent, cam singura "bărbată", reuşind să despartă apele electorale bucureştene, tulburate şi de tangajul politic piedonal,renunţând la o mezalianţă cu un partid care ar fi adus PDL-ului doar câştigarea unui sector. S-ar putea ca, la finalul alegerilor locale, mişcarea Elenei Udrea să fie greşită şi câştigul să nu fie pe măsura aşteptărilor, dar, pentru un partid cu ştaif, nominalizarea unor candidaţi proprii costituie un test de soliditate şi o obligaţie faţă de propriul electorat.Or, daca acelaşi tratament inflexibil, al pragmatismului electoral, va fi aplicat şi de alţi lideri pedelişti, iar oratoriile corozivo-filosofice vor fi amânate până spre sfârşitul anului, ar fi destule şanse de diminuare a pierderilor şi de revigorare a fibrei unui trup care predispus la obezitate politică.  În fond, în decursul anilor, partidul din Modrogan tot a fost confruntat cu hemoragii, începând cu  el lider maximus, actualul  penelist fruntaş, Petre Roman, continuând cu gruparea, Severin-Duvăz-Sassu, şi terminând cu alt proaspăt penelist de frunte, Frunzăverde şi a lui ceată. Normal, aflat, după puteri, într-un perpetuu război cu partea feminină a PDL-ului, şeful pesediştilor şi auto-proclamatul viitor premier, Ponta, jubilează calculând, precum Trahanache, voturile şi anunţă prin târg că, după ce-şi va fi făcut siesta pascală, ortacii săi parlamentari vor da cu greva de pământ şi vor pune la cale o moţiune de cenzură.Motivul moţiunii, enunţat de liderul Ponta şi tocat media de trâmbiţaşii săi, i-ar face mândri pe înaintaşii paukerişti ai starostelui ideologic al PSD-ului,eternul Ion Iliescu, aflat într-o nesfâşită şi păguboasă, pentru naţie, luptă de clasă cu " nemiloşii imperialişti" care vor să sugă bogăţiile poporului. Pentru un june ce se ţine citit, stilat şi cu şcoala la timp şi în timp, ce se vrea a conduce, în anul 2012, în calitate de premier, o ţară europeană,de un puseu de inteligenţă precum cel despre raţiunile preconizatei moţiuni de cenzură ar putea fi foarte fudul un alde Bokasa sau vreun şef de trib. Cât despre emigranţii politici portocalii, galbeni, roşii ori de vreo altă culoare, liderii ar trebui să-şi reamintească faptul că, pe prieteni îi cunoşti la bani şi la drum.           

Frunzaverde a crinului

Recentul puseu al unei ultime demnităţi ce a erupt recent prin toţi porii trupului asudat de două decenii de jug pedisto-pedelist al provincialului politician Frunzăverde a stârnit pe piaţa politică românească un tsunami emoţional vecin cu isteria funebră a morţii vreunui fante de mahala. Unii, mai tari în gură şi în principii, au prins a sălta de bucurie pe la toate colţurile media de parcă au descoperit remediul prostiei sau s-a revărsat tot cornul abundenţei electorale în curte şi, personajul care, mai ieri, puţea, era câh şi era nefrecventabil precum o botanistă de pe centură, a devenit eroul naţiei liberale şi campionul purităţii politice. Ba, în semn de mare mândrie pentru ploconul ce i-a căzut pe cap, întâiul luptător împotriva traseiştilor şi trădătorilor politici şi simbolul naţional şi planetar al verticalităţii, domnul Antonescu, s-a şi grăbit cu temenelele pe la poalele noului guru reşiţean căruia, într-un exces de exerciţiu de democraţie liberală, i-a şi oferit unul dintre numeroasele fotolii de vicepreşedinte ce ornează partidul ce se şi visează la masa bogaţilor. În fond, "răzvrătitului" Frunzăverde, un anonim naţional băgat, în schimb, în toate ciorbele guvernărilor, nu prea îl încântă noua sa viitoare funcţie penelistă, de fapt, o retrodradare faţă de aceea de la PDL, cât speranţa că, rămas jupân al judeţului Caraş Severin, sub alt steag şi alţi stăpâni, va mai linge încă patru ani la ciolanul tăvălit prin haznaua cu bani a cărăşenilor. Ar mai fi şi o altă variantă, care a început a prinde ceva carne, referitoare la dezertarea fostului fruntaş pedelist, care s-ar lega de unele disconforturi penale ale personajului cu pricina şi lipsa unei plase de siguranţă asigurată de colegii săi pedelişti în caz de turism tip DNA, fuga în tabăra penelisto-pesedistă oferindu-i şi un statut de "victimă băsesciană".Oricum, preventiv şi într-o notă jalnică, fostul ministru al apărării şi membru al CSAT, viitorul lider al peneliştilor şi-a justificat divorţul de foştii şi vechii săi tovarăşi de ideologie motivând, prin citate din opera orală a noilor săi şefi, Ponta şi Antonescu, existenţa unui stat poliţienesc pe plaiurile mioritice şi avatarurile prin care a trebuit să treacă, atâta amar de vreme, în "istovitoarea" sa muncă de dregător al naţiei. De parcă, la caz de necaz, omul nostru nu ştia să-şi scrie o demisie sau ar fi devenit muritor de foame dacă se considera saturat, săturat şi scârbit de politica practicată de el, în calitate de ministru, parlamentar sau şef de Consiliu Judeţean, ori de colegii de partid. Normal, dacă Frunzăverde ar fi avut ceva bărbăţie politică şi ar fi dat semne că posedă în inventarul său uşoare urme de sinceritate, ar fi trebuit să-şi motiveze fuga de pe corabia pedelistă prin unicul şi cel mai prozaic argument, frica.Mai puţin frica de a pierde fotoliul de şef al judeţului, omul fiind unul dintre baronii bine înfipţi în bunătăţile locale, cât frica de dosar, mai ales că zona peste care este staroste este una cam tentantă din punct de vedere trafic şi surprizele pot răsări din orice colţ. Aşa încât, înregimentat în oastea USL-istă, care colcăie de penali aflaţi în diferite stadii de cercetare, motiv pentru care au şi un sistem eficient şi perfecţionat de protejare a "năpăstuiţilor", Frunzăverde are prilejul ca, în situaţia în care îi bate DNA-ul la poartă, să devină "oprimat" cu patalama. De altfel, între fugarul Frunzăverde, născut talent şi mort speranţă pedilistă, şi fugăritul african, Boldea, nu prea sunt multe deosebiri de caracter şi înţelegere a rolului unui om politic autentic,ambii fiind ghidaţi de ideologia banului şi a oportunismului.Spre disperarea alegătorilor, care au tot mai puţine opţiuni de a vota o normalitate şi bucuria, destul de disproporţionată faţă de valoarea achiziţiei, a liderului penelist care, pentru a nu se ofili, şi-a agăţat la tulpină o frunzăverde, cam fleşcăită şi purtată pe la toate sindrofiile pedeliste.Dar, unde merge "mia", colectată de pe la ţărănişti, pesedişti, aperişti şi alţi "işti", merge şi "suta", ceva mai mototolită, căzută din buzunarele pedeliste.    

Premierul Băşcălie

Fuga gălăţeanului Boldea din Seraiul parlamentar autohton tocmai pe meleaguri africane a pus în umbră marea supărare ce-i pustieşte sufletul de viitor premier junelui şef al PSD-ului.
Abordând un aer de studios, cu uşoare accente de etern premiant căruia "greii" cartierului, într-o hăhăială generală, îi puneau să sară într-un picior până-i cădea din buzunare mărunţişul păstrat pentru covrigul zilnic, ori îl uitau pe margine la miuţă sau lapre gros, tânărul şef pesedist al Opoziţiei poate aduce, privit mai lejer, cu un politician pe umerii căruia să-i fie pusă povara unei dregătorii de prim rang. Însă, pe măsură ce obiectivul plonjează asupra personajului ce se doreşte şi se visează viitorul premier al românilor, ridurile, cearcănele şi coşurile politice îi strică imaginea precum unei dive tomnatice prinsă nefardată. De unde, poate, şi îndoiala mentorilor săi ce l-au propulsat în fruntea partidului şi, mai ales, a rivalilor politici în veridicitatea fineţii preţiosului obraz scos în lume şi pus la bătaie electorală de către cel alintat, la primele sale scâncete,  "micul Titulescu". Şi, cum un necaz nu vine singur, după "mortalele succese" înregistrate de troica politică a USL-ului în urma desantului pârâcios bruxellez, a pierderii şefiei Senatului ori a încleştării în ridicolul grevei parlamentare, abilul şi labilul conducător al oştilor pesediste a mai lăsat, din orgoliu, nebăgare de seamă sau solidaritate partinică, să-i mai zboare o vrabie din mână. Şi, nu orice vrăbiuţă, ci taman visul său pentru care suferă prin toţi porii săi titulescieni, funcţia de şef al Guvernului. Dar, pe la noi, pe la porţile Orientului, unde totul este luat în lejer şi unde băşcălia a ajuns o virtute şi un talent, iar fudulia este purtată la butonieră cu o solemnitate îmbăţoşată, chiar şi un fapt normal, dar venit din partea "inamicului", este privit cu o suspiciune demnă de o cauză mult mai bună. Iar, când te mai şi alături unui amic de drum născut supărat, ratarea şansei de a intra în normalitatea momentului este asigurată. Privită din acest unghi, frustrarea tardivă a liderului pesedist, căruia firmanul de premier, fluturat de preşedintele Băsescu, i-a trecut pe sub nas, are temeiuri chiar mai solide decât mariajul pesedisto-liberal mai ales că, toamna electorală s-ar putea să nască ceva surprize neplăcute, menite a afecta arhitectura politică pusă la cale în laboratoarele din Kiseleff şi Grivco. Normal, pentru propriul alint şi pentru poporul nelămurit, dezvăluirea ofertei prezidenţiale a fost tratată de "micul Titulescu" în stilul său insipido-pontos, din vârful buzelor şi a tupeului. Asta, până la apariţia "dovezii", stenograma discuţiei prezidenţiale în care tăcutului Ponta i-a fost oferit postul de premier, iar acesta, prin vocea tovarăşului său de scaun, liberalul domn Antonescu, a zvârlit un "niet" revoltat. Mai mult, realizând cât de actuale şi potrivite sunt vorbele lui Creangă, "prostul, până nu se păleşte cu capu de pragul de sus nu-l vede pe ăl de jos", ratangiul şansei de a deveni, fără veste, premier al naţiei a prins glas şi, după ce a tratat în zeflemea taina ofertei, dezvăluită de preşedintele Băsescu, şi-a învârtoşat muşchii vocali şi, fluturând ameninţarea tribunalului, vrea să i se pună în braţe şi stenogramele discuţiilor purtate de preşedinte cu toate partidele chemate la negocieri. Păi, dacă în opinia şi în percepţia finului politician din fruntea PSD-ului oferta preşedintelui Băsescu a fost o băşcălie, n-ar mai trebui să-i pese şi restul să fie tăcere. Ori,actuala frământare cu iz justiţiar ce-l chinuie pe "simplu cetăţean" Ponta şi-l aduce în stare să se agaţe de roba justiţiei numai pentru a afla, mânat de curiozitatea unei "Miţe" de cartier, ce a mai vorbit preşedintele ţării cu partenerii politici, alţii decât "trio supăraţii", dă semne că "amintirile îl chinuiesc" şi oferta ce i-a fost pusă pe masă nu a fost chiar de tratat cu imaturitatea specifică fruntaşului pesedist. Acum, premierului Băşcălie îi rămâne doar ca, în aşteparea unui viitor tren, să  întrebe, neconsolat, precum bătrâna: "şi, cu violul cum râmîne, maică?"  Sau, să mediteze la tâlcul latinescului, vana vanis placent !

Judeţul USL

Pe zi ce trece, troica din fruntea Opoziţiei se ţine tot mai băţoasă, debordând de intoleranţă mai ceva decât fătucile de pe Centură de vulgaritate, la fiece ieşire publică binomul pesedisto-penelist neratând prilejul de a-şi arăta desuurile roase-n genunchi de atâtea ploconeli pe la mesele boierilor. Mai nou, la concurenţă cu şogorii de la UDMR, încă buimăciţi de maniera prin care odorul lor de preţ, pastorul Tokes, a ţinut să serbeze ziua Ungariei, cei doi şefi ai USL şi-au marcat lunga lor vacanţă parlamentară prin gureşe triluri de cintezoi rebegiţi pe craca politichiei mioritice. Mai întâi, gelos pe accesele oratorico-nevricoase ale tovarăşului său liberal de conducere, pesedistul fruntaş, Victor Ponta, s-a gândit că ar fi "cool" să se bage-n seamă cu o nouă aroganţă la adresa "dictatorului". Doar, d-aia e dictatură, să înjure tot natu ! Aşa încât, făr' de veste şi sculat cu faţa la pernă, micului Titulescu i se puse pata pe abilităţile profesionale şi calificările preşedintelui Băsescu decretând  'mnelui că omul în faţa căruia, prin 2008, i-a jurat credinţă, în calitate de ministru PSD, nu are nicio calitate şi, normal, nicio performanţă. Nu-i vorbă, că, spre comparaţie, liderul nostru PSD şi viitor doritor premier colcăie de performanţe şi de calităţi mai ceva decât maidanezul de purici. Doar, dormitul prin metroul parizian şi amuşinarea izmenelor iliescene ori prostănace îţi bagă atâta glagorie în ţeastă, cât ţârul olteanului în mintea  ardeleanului. De altfel, vrând să strălucească precum o tingire lustruită de o gospodină vrednică, junele şef al pesediştilor s-a şi înconjurat de intelighenţii şi alţi mintoşi de mare fală şi preţ: un jurist tobă de carte şi doct în istorii despre holocaust, un medic iubitor de puştoaice, un "guevarist" de opertă, toţi hârşiţi prin "foncţii" de răspundere şi trecuţi prin ciurul şi dârmonul tuturor cluburilor fiţoase. Cât despre celălalt amic de convieţuire opozantă, liberalul domn Antonescu, un alt expert în muncă şi plin de competenţe mai abitir decât Revoluţia de terorişti, acesta, de peste două decenii, este şef peste tot mangalul parlamentar pe care, conştiincios ca o albinuţă, îl târnoseşte în speranţa, cam deşartă, că se vor îndura românii şi-l vor muta, împreună cu mangalul din dotare, la Cotroceni. Până atunci, drăguţii viitori capi ai naţiei şi-au făcut de treabă şi, după ce au mai exclus ceva membri deja plecaţi din partidele lor, s-au jucat de-a alegerile. Astfel, după ce şi-au desenat un judeţ mai mare, cât o ţară, un soi de judeţ USL, pentru a nu fi discuţii, cei doi cârmaci, plus micuţul conservator, au stabilit, cu solemnitatea impusă de crucialul moment, că niciodată, sub nicio formă, nu vor colabora cu duşmanii de clasă, Băsescu şi PDL. Asta ar însemna că, în situaţia în care se vor trezi că au câştigat alegerile parlamentare din toamnă, cei doi domni victorioşi, Ponta şi Antonescu, se vor duce la Palatul Grivco, unde vor fi unşi premier şi preşedinte, după care se vor pune să guverneze în bucăţica lor de ţară-judeţ USL. Nu de alta, dar, le plac ori ba ochii preşedintelui Băsescu, micii revoltaţi tot ar trebui să iubească, dacă se doresc a fi democraţi până-n vârful băştii, Constituţia ţării, o "cărticică" în care se precizează paşii ce trebuie urmaţi  chiar şi de către un politician plin de sine şi de tupeu ţăţesc. Altfel, viaţa ne-a demonstrat că preşedinţii de-o noapte sfârşesc prin a schelălăi a pagubă !        

Respectul repetent

Absorbiţi de mini-mineriada de martie din Valea Jiului, de " măcelarul de la coafor" şi aventurile fiului său ori de perpetua luptă violet-caracaleană cu "ciocoii" naţiei, una dintre vorbele de duh ale liderului PNL, omni-absentul parlamentar, domnul Antonescu, a trecut precum o boare. O scuză ar fi şi aceea că, la cavalcada grobianismelor verbale, unele cu pretenţii de ironii fine, emise, mai ales în ultima perioadă, de cel ce se pretinde viitorul Mesia al românilor, acest ultim derapaj al gândirii sale se pierde în peisaj. Aşa ar fi, numai că, de astă dată, involuntar ori ba, aliatul de nădejde al şefului PSD, a scos pe gură taman esenţa percepţiei sale despre semeni, despre valorile unei societăţi ce se vrea europeană, despre rezervele sale educaţional-morale, expresia sa," nu am respect pentru niciun politician al Puterii", fiind, în fapt, cartea de vizită a liberalului şef. Desigur, nicăieri şi nimeni nu poate impune existenţa vreunui amor politic, mai ales între persoane călăuzite de ideologii diferite însă, este la fel de adevărat că, în toate societăţile civilizate unde contracandidaţii nu sunt trecuţi în categoria duşmanilor sau adversarilor politici, sunt respectate regulile unei convieţuiri decente şi liber-consimţite, chiar dacă, de multe ori, aparente.Nici pe la noi, într-o lume politică născută din erupţia diverselor straturi sociale, fiecare cu zestrea sa, nu ar trebui să se abdice de la aceste minime norme de acceptare a dreptului fiecărui politician la opinie, la admiterea unei toleranţe între politicieni cu atât mai mult cu cât majoritatea au fost, sunt, ori vor fi colegi de partid, migraţia fiind în natura politicului mioritic.Cum-necum, în cei peste 20 de ani de politichie dâmboviţeană, aceste reguli ale decenţei minime au fost respectate, chiar dacă strepezit, de majoritatea covârşitoare a participanţilor la viaţa politică, micile derapaje fiind aproape pitoreşti.  Mai şocant-vitriolante la început, ieşirile la rampă ale actualului co-lider USL,domnul Antonescu, au fost tratate, după caz, cu toleranţa sau admiraţie, de colegii săi de viaţă politică, stilul său, băţos-ironic, fiind considerat un teribilism ori o nouă manieră de oratorie,chiar dacă, deschiolată de ambalajul mai "cool",în  amintita oratorie zăceau cam aceleaşi valori propagate de un CV Tudor sau de copilul teribil al Caracalului şi echipa sa de zgomote otevizate. Văzând stimabilul domn Antonescu  succesul de care se bucură, în diverse medii, mitocănia sa verbală şi fiind, din cauza eternei sale greve parlamentare, şi cam liber de vreo activitate lucrativă, şi-a scormonit prin zestrea acumulată în numeroşii ani de aprofundare a studiilor ce l-au propulsat până la înalta dregătorie de muzeograf tulcean, scoţând la iveală tot soiul de mahalagisme politice vândute la preţ de verdicte, fără drept de apel, despre soarta duşmanilor politici. Şi, poate nici această latură mai coroziv-mitocănească a verbiajului antonescian nu ar fi demn de luat în seamă, cu toată strădania respectivului de a fi importantul naţiei, dacă, şeful liberalilor nu ar fi reclamat, rituos şi cu morga unui ţârcovnic de cartier, să fie respectat, în special, de adversarii săi, obligându-i săi atârne denume apelativul "domn". O cerinţă firească deşi, în principiu, respectul şi domnia se obţin, nu se cerşesc. Doar că, prin sărăcăciosul ghiozdănel al "şcolerului" Antonescu nu prea se găseşte şi învăţătura, din bătrâni, "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"  Ori, în condiţiile în care îţi proclami public dispreţul şi lipsa de respect faţă de colegii tăi de eşichier politic, lăcrămoasele cereri de dialog lansate de respectabilul domn Antonescu, au aceiaşi valoare cu respectul acordat.          

Preţul fuduliei

În spaţiul nostru carpato-dunăreano-pontic, pe unde vieţuiesc, rumegându-şi în tihnă angoasele şi solemnele ifose, bizonii politichiei,  monotonia şi dinozaurii sunt fenomene de mult apuse, iar fiecare zi este un motiv de veselie tristă născătoare a unor aberaţii cu ştaif. Pierdute printre galanteriile şi celelalte urări ale Mărţişorului, mare fapte de arme şi vorbe de duh ale fruntaşilor naţiei aproape că ar fi trecut cu discreţie feciorelnică, dar vestea împovărării bravului fost soldăţel Gigel din Câmpia Turzii cu o datorie de 5 miliarde de lei a fulgerat "spritele dreptăţii" şi le-a făcut pe toate telenovelistele care nu au mai prins rând la vreo ofertă de tigăi să se emoţioneze şi să lăcrimeze mai ceva decât la soarta sclavei Isaura. În "nemernicia" lor, foştii şefi ai junelui martir al neamului nu s-au mulţumit ca, pentru "bagatela" de a fi încălcat un jurământ şi niscai regulamente militare, doar  să-l arunce din armată pe gavroche-ul satului ca pe o izmană ruptă-n tur,ci, mai "câinoşi", l-au pus să plătească şi contravaloarea celor opt ani pe care actualul civil i-a petrecut, fără folos, prin şcolile militare, nota de plată fiind de "numai" 5 miliarde de lei. De altfel, dat fiind gravitatea gestului său, gigelul naţional tot a avut baftă că nu şi-a găsit momentul să facă pe eroul în vreme de război pentru că, în acel caz, armata, oricare ar fi fost ea, rămânea în pagubă de 5 miliarde lei , plus un glonte. Desigur, aşa cum se întâmplă şi când îi cade unui trecător vreun ţurţure în cap ori cineva leşină pe caldarâm, şi de astă dată, avocaţii de ocazie au răsărit din miriştea datului cu părerea, umărul lefterului Gigel fiind prea firav pentru câte lacrimi i-au curs pe el toţi aceşti apărători omiţând un singur lucru: de la primul pas făcut în liceul militar şi până la cel făcut de fostul locotenent la mitingul din Piaţa Universităţii, totul a fost sub semnul voluntariatului.Mai pe româneşte, în momentul în care a acceptat să intre în şcoala militară, Gigel patriotul, asemenea tuturor celor ce intră pe acest făgaş,nu a fost adus cu arcanul, a ştiut la ce privaţiuni şi obligaţii se înhamă şi a semnat un contract în care sunt stipulate drepturi şi obligaţii. Din acest punct de vedere, Armata şi-a respectat contractul, în sensul în care i-a asigurat "loazei", contra unor cheltuieli făcute din bugetul asigurat din taxele şi impozitele contribuabililor, toate condiţiile de a deveni, dintr-un civil neinstruit, un ofiţer cu un statut foarte clar, însă omul nostru a preferat să se joace de-a  revoluţionarul de Bucureşti, i-a plăcut să fie vedetă pentru o zi, iar asemenea vedetisme şi plăceri se cam plătesc.Asta, spre deosebire de soarta studenţilor civili care, la admiterea în facultate nu încheie niciun contract cu unitatera de învăţământ, după cum, nici aceasta nu prea investeşte în student aceleaşi sume precum Armata, căminul şi cantina fiind suportate financiar de studenţi.Încât, nu ar fi prea nimerit pentru apărătorii buzunarului civilului Gigel să amestece merele cu perele pentru că se ajunge la un gem cam aşa cum, se pare, că, încă este şi în capul rebelului fără cauză ajuns victima propriei fudulii. Cum, tot despre fudulie, dar, de astă dată, despre una cu ştaif se poate discuta şi în cazul amicului domn Antonescu, liderul PNL oferind naţiei doritoare şi nerăbdătoare să-l vadă aburcat în jilţul Cotrocenilor  o nouă mostră de anti-liberalism asezonată cu ignoranţă, ţintele filipicelor antonesciene fiind simbriile unor critici ai măreţelor sale gesturi politice. Astfel, făcând pe niznaiul, boală care se cam ia ca gripa dacă tot stai prin medii moscovite, viitorul prezidenţiabil şi actual şef al unui partid fondat pe temelia doctrinei "prin noi înşine" care încurajează sectorul privat şi nu prea are darul, în esenţa ei, să se uite în buzunarul altuia şi să facă pomeni sociale, precum surata socialistă, s-a răsculat, într-un puseu de mânie proletară, împotriva surselor financiare private ale unor comentatori contestatari ai săi, concluzionând că respectivii nu-şi pot exprima părerile decât năimiţi. O idee destul de jenantă iţită din roboteala neuronilor unui politician ce se pretinde a fi exponentul unei ideologii total opusă celei ce proclamă ameninţătorul slogan: "cine nu e cu noi, e împotriva noastră!" Pe de altă parte, studiosul său tovarăş de Opoziţie, şeful pesedist,Victor Ponta, pare a fi prins drag de scris şi, pentru început, până va ajunge să umple rafturile librăriilor cu tomuri opuri nesfârşite şi insipide, precum marii condeieri ai PSD-ului, Năstase şi Iliescu, ţine să-şi perfecţioneze genul epistolar, "andrisantul" ultimei sale misive fiind premierul Ungureanu.Băiat cu şcoala la timp şi în timp, spre osebire de boemul său coleg liberal, pesedistul Ponta i s-a adresat primului ministru cam aşa cum ar vrea să i se adreseze şi lui, dacă va ajunge în această dregătorie, în tonuri de o compasiune catifelată, uşor adulatoare, total diferite de răstitul , "ba, pe-a mamei dumneavoastră!", folosit în relaţiile cu "inamicii" de la PDL şi, mai ales cu "nemiloasa Roberta", cea care le-a rupt bucata de indemnizaţie de la gura, mereu flămândă, a greviştilor parlamentari.  Este de aşteptat ca, zilele următoare, premierul Ungureanu să-i întoarcă liderului PSD delicateţile epistolare şi, la anunţata întrevedere cu şefii Opoziţiei, să-i roage, cu "binişoru", să pună capăt vodevilului grevist şi să treacă, naibii, odată, la muncă ! Nu de alta, dar, mai e puţin, şi îi prinde  vacanţa de Paşti , pe parlamentarii pesedisto-liberal, în vacanţă de grevă.Şi, vorba unui june liberal: "sună ca dracu!"           

Filantropie ipocrită

De căteva zile, pe toate tonurile, pe toate vocile şi pe toate căile media, fruntaşii greviştilor USL îşi clamează jertfa patriotică de a dona o parte a simbriei diverselor organisme caritabile.O fudulie ipocrite făcută tot pe banii contribuabililor.
"Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană", una dintre replicile memorabile din "Filantropica"  strigate personajului întrupat de actualul senator liberal grevist, Mircea Diaconu, ar trebui săpată, spre ştiinţă şi aducere aminte, pe frontonul Casei Poporului, locul pentru care toţi cei aproape 500 de parlamentari au vânat fiecare vot al contribuabilului român. Pentru că, parafrazând replica amintită, aleşii neamului care, de ceva vreme, se obosesc într-o grevă în al cărei rost  mai cred, poate, numai cei doi lideri ai Opoziţiei, dintre care unul, senatorul Antonescu, poate primi şi spor de vechime pentru chiul, "mâna întinsă care nici măcar nu deschide uşa locului de muncă nu primeşte salariu". Indiferent, culoarea politică, fapt anunţat, spre marea mirare şi supărare a protestatarilor, de către mult-hulita şefă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. De altfel, în ceea ce o priveşte pe Roberta, mai ieri, şeful PSD, Victor Ponta, a mărturisit că unica revendicare serioasă a greviştilor o constituie detronarea din fruntea Camerei Deputaţilor a acesteia, deputatul PDL de Prahova fiind unicul şi cel mai acru măr al discordiei parlamentare. Ba, mai înflăcărat decât Ana Ipătescu în dealul Spirii, liderul pesediştilor şi viitorul pretendent la fotoliul de premier a anunţat că, suprem sacrificiu, din cauză de Roberta şi-ar depune şi mandatul de deputat. Oricum, pe măsură ce se apropie toamna şi alegerile parlamentare ca şi adjudecate, umerii tineri şi vânjoşi ai liderului PSD şi proxim prezumtiv premier sunt tot mai apăsaţi de grijile "foncţiei şi ţărişoarei", mandatul de parlamentar fiind, şi aşa, mai cu greva, mai cu o vacanţă, pe sfârşite. De aceea, alături de colegul său din fruntea USL, un alt viitor visător, dar la scaunul de la Cotroceni, liberalul domn Antonescu, poliţistul cel bun (rol dezvăluit că-l joacă în dramoleta "Vrem să fim mari"), Victor Ponta, şi-a anunţat poporul că toată indemnizaţia încasată de la Parlament pentru  glorioasa sa absenţă a fost şi va fi, şi pe viitor, donată în scopuri caritabile.Un gest sublim ce ar merita aplaudat dacă nu ar duhni a ipocrizie. Numai şi pentru simplu fapt că marea dărnicie a micului Titulescu şi a tovarăşilor săi de haiducie parlamentară este incompletă, deoarece în conturile parlamentarilor mai intră şi alte venituri şi sume forfetare,şi pe banii contribuabilor, ştiut fiind că toate cheltuielile cu întreţinerea parlamentarilor naţiei sunt alimentate din multiplele taxe şi impozite plătite, infinit mai conştiincios decât o seamă de nababi, de către alegătorii asupra cărora îşi revarsă absenţii neamului nemărginita lor milostivenie. Mai pe şleau, filantropii cu pricina fac daruri cu banii sărbătoritului. În ceea ce-l priveşte pe alesul domn Antonescu, după ce a anunţat, la debutul protestului, că, băiet sărac fiind şi fără un şfanţ, va apela la mila amicilor, iată că, minunea minunilor, s-a procopsit şi 'mnealui cu o mătuşă Tamara care, din toată sărăcia ei, a reuşit să-l cadorisească pe năbădăiosul nepoţel liberal cu o mândreţe de apartament estimat de "răuvoitori" la vreo 500.000 de euro, prilej pentru doritorul de jilţ prezidenţial să facă pe galantul. Tot pe banii babachii, adică a contribuabilului bun de plată şi de vot.Din nefericire pentru cei peste 200 de grevişti, mai sunt şi unii orfani de mătuşi, aceştia fiind dependenţi de statul de plată al Parlamentului, cărora le cam stă filantropia-n gât şi o înghit cu noduri, ucazul cneazului din Kiseleff fiind că parlamentarul pesedist care va devia de la mila impusă de partid va fi exclus din PSD. Concluzionând, văduvirea greviştilor de banii aşteptaţi şi programaţi pentru a fi donaţi, după o lună de chin, chiul şi grevă, va constitui, în ochii vigilenţi ai celor doi lideri USL, un nou motiv, "temeinic, serios şi profund democratic", de a solicita, în gura mare, "Jos,Roberta!" Până atunci, pentru urmaşii lui Farfuridi şi Brânzovenescu, "trai, neneacă, pe banii babachii !"

Răzmeriţa de la Ploieşti

Recentul protest al junilor liberali prahoveni, luat la preţ de matineu de către şeful suprem al PNL-ului, domnul Antonescu, a degenerat într-o zaveră ploieşteană garnisită cu demisii.
Estompată de zarva naşterii tardivei şi, prin asta, inutilei legi a lustraţiei, dar şi de ungerea, prin vot, a fostului senator liberal de prahova, Teodor Meleşcanu, în fruntea Serviciului de Informaţii Externe, mica revoltă a tinerilor liberali prahoveni, concretizată prin demisiile a peste 200 dintre aceştia, a trecut aproape fantomatic prin agenda zilei de marţi, 28 februarie. De-ar fi să se raporteze la statura şi importanţa celor două evenimente concurente- votarea legii lustraţiei şi a noului şef SIE-gestul de frondă al ploieştenilor ar putea avea anvergura unui fapt divers petrecut într-un oraş de provincie, fie şi de dimensiunea Ploieştilor. Asta, la o privire mai aburit-somnoroasă, asemenea celei afişate de liderul penelist când a dat cu ochii de "urătorii" prahoveni la poarta sediului central al partidului ce-l păstoreşte. Numai că, de astă dată, analizată mult mai profund, mişcarea de protest ce a erupt în organizaţia judeţeană a liberalilor prahoveni are rădăcini adânc înfipte într-un sol cu o soliditate aparentă, însă afânat, în decursul anilor, de multiple seisme şi dureri înăbuşite sub lespedea disciplinei de partid. Iar, atitudinea superior-acuzatoare,faţă de protestul tinerilor, afişată de conducătorul PNL şi preluată, mimetic, de ortacii săi din conducerea interimară ploieşteană, departe de a avea un sâmbure de diplomaţie, mai mult a turnat gaz peste foc, efectul fiind o hemoragie liberală ale cărei consecinţe se vor contabiliza doar la finalul alegerilor locale. Desigur, pentru economia unui partid mândru şi solid precum PNL-ul, exodul celor peste 200 de membri poate fi tratat cu lejeritatea indulgentă a unor viitori guvernanţi,iar demisionarii trecuţi la categoria trădătorilor şi "spionilor Robertei". Ceea ce, luând în calcul toate datele, în special cele legate de specificul judeţului Prahova, ar fi o atitudine mustind de stupizenie şi superficialitate a conducerii liberale, atât centrale, cât şi locale. Astfel, trecând peste "amănuntul" care, poate, a scăpat atenţiei unor liberali mai de "ziua a şaptea", că, încă din pruncia liberalismului autohton, Ploieştii şi Prahova au fost o citadelă şi un leagăn al acestei ideologii, tocmai aceste meleaguri reprezintă,după Capitală, cel mai mare bazin electoral al ţării, motiv pentru care potul prahovean de pe  masa pocherului electoral este pe măsură. În acest sens, miza fiind una suculentă şi pohta politicienilor şi a partidelor care contează şi se respectă este născătoare de abundente salivaţii electorale, în decursul perioadei post-decembriste, personaje cu ştaif ale politichiei noastre, începând cu Adrian Năstase, Teodor Meleşcanu, Adriana Săftoiu, Adina Vălean ori defunctul "părinte al Constituţiei" dedulcindu-se la voturile prahovenilor şi ploieştenilor. Or, translatând, superficial, toată revolta tinerilor liberali în nota, desuet-înfieritoare, dar comodă, a trădărilor de partid denotă, pe lângă o imaturitate politică, o abordare "din avion" a cauzelor care au generat valul demisiilor unor tineri care, aşa cum se obişnuieşte, mai cu seamă în campaniile electorale, constituie un detaşament semnificativ al furnicilor şi alergăreţilor mecanismului de partid. Probabil, se poate întâmpla ca, din simpatie pentru fostul lider judeţean liberal, Adrian Semcu, o parte dintre demisionari să facă un zid în jurul său doar că, respectivul ex-lider, detronat în urma unor tensiuni ivite între patricienii loiali şi noul val antonescian al cărui exponent era tocmai consoarta europralamentară, Adina Vălean, a inventat încă din anul 2008, poate involuntar, un USL local, majoritatea în Consiliul Judeţean, patronat de liderul PSD Prahova, fiind asigurată prin mariajul cu liberalii prahoveni. Ar fi descoperit amicul Semcu aceiaşi "inginerie" şi la nivelul Consiliului Local Ploieşti, însă, din nefericire pentru soarta mezalianţei pesedisto-liberale, majoritatea ploieşteană era asigurată de consilierii PDL şi PNG. Cu toate aceste eforturi şi dovezi de credinţă faţă de noul şef suprem,ambiţiile "coanei Joiţica" în a scăpa de "oamenii lui Patriciu", au fost un argument solid în ochii şefului-consortului, liderul judeţean fiind mazilit după o descălecare fulger a conducătorului PNL , iar echipa sa pusă la colţ pe coji de nucă. După cum, ceva mai elegant, dat fiind rangul şi statutul respectivilor, de o "privire mai distantă" din partea doamnei Vălean, au avut parte şi  Teodor Meleşcanu şi  Adriana Săftoiu ambii, fatalitate, parlamentari de Urlaţi, în aceiaşi zonă electorală ce constituie fieful fostului lider judeţean, Semcu. Altfel spus, în prezent, liberalii prahoveni au pierdut, dintr-un foc şi sub privirea blajină a venerabilului preşedinte de onoare al PNL-ului, stimabilul nonagenar Mircea Ionescu Quintus, un senator şi un deputat, precum şi vreo 200 de membri. Însă, au câştigat noi tensiuni care, în prag de alegeri, fac bine la soliditatea unui partid ce se vrea la guvernare şi din pântecele căruia se doreşte a zămisli un viitor preşedinte de ţară. Nasol moment, mişto colivă!

Mărţişorul otrăvit

Fără veste şi cam grăbit, preşedintele Băsescu le-a făcut o mare surpriză liberalilor şi, în special, şefului acestora, oferindu-le, prin senatorul Teodor Meleşcanu, fotoliul de orchestră al Serviciului de Informaţii Externe, rămas vacant după accederea precedentului conducător, ex-liberalul Mihai Răzvan Ungureanu, în fruntea Guvernului. Însă,ceea ce, în condiţii normale şi pentru orice partid, ar fi fost o şansă nesperată în a puncta, mai ales la capitolul imaginii, pentru liderul Antonescu şi garda sa pretoriană, desemnarea fruntaşului penelist Teodor Meleşcanu la şefia SIE a avut efectul contrar, al unei noi torpile, lansată de comandantul de cursă lungă de la Cotroceni în bărcuţa, şi aşa şubrezită, a opozanţilor liberali. Iar, de la detronarea senatorului Meleşcanu de pe soclul la care meşterii liberali robotiseră , cu lauda şi ipocrizia, atât amar de vreme şi până la aruncarea sa în tagma trădătorilor a fost numai o chestiune de minute, toate meritele nominalizatului la funcţia de şef al SIE metamorfozându-se într-un dispreţ antonescian, motivul profundei supărări fiind persoana celui ce a "îndrăznit" să facă nominalizarea, "inamicul" Băsescu. În opinia nervosului şef al PNL-ului, devenit, în ultimul timp, un partid al Miţelor ofuscate şi isterizate, şeful statului ar fi trebuit ca, pe la prânzul ăl mare, când se scoală boierii, să vine în peţit la tătucul liberalilor şi să-i ceară mâna "fecioarei" Meleşcanu care, pentru că mai ieşea din cuvântul stăpânului, oricum, fusese izgonită din "camera cu gutui" şi aruncată pe la bucutărie. Or, păstrându-şi firea, preşedintelui Băsescu  nici nu i-a trecut prin cap să-i strice siesta unui personaj pentru care dialogul şi negocierea îi sunt noţiuni total paralele prea-plinului  de sine, mizând taman pe viitoarea reacţie, previzibil de nediplomatică, a conducătorului liberal care, flancat de cei doi colegi de USL, şi-a etalat, precum un alt tribun, orator al neamului, tirada trădării. De altfel, devenit liberal prin absorbţie, odată partidul său, ApR, fostul adulat şi, în prezent, hulit senator Meleşcanu, după episodul Ploieşti,când, urmare unor sondaje locale, luase faţa aliatului pesedist,actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma,şi fusese opţiunea liberală pentru şefia CJ la viitoarele alegeri,  intrase în colimatorul şefului PNL şi, mai ales, al colegei sale de organizaţii prahovene, europarlamentarul Adina Vălean, şefa crinului consort.Fără a fi un mare strateg şi specialist în ale politicii, pentru orice novice este evidentă miza bătăliei candidaturilor în judeţului Prahova, un judeţ care, după Capitală, constituie cel mai mare bazin electoral şi unde, potrivit protocolului USL, PSD-ul a primit candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean şi a Primăriei Ploieşti.  Efectele momentului cu pricina, jenante pentru liniştea concubinajului pesedisto-penelist prahovean, au fost descăpăţânarea conducerii liberale prahovene sub acuzaţia de "colaboraţionism" cu inamicul pedelist local şi, în special,cu Roberta Anastase, iscarea unui mocnit război între cele două tabere, repudiaţii fiind din garda Patriciu, precum şi detronarea, în favoarea conservatorului Dan Voiculescu, a senatorului Meleşcanu din funcţia de vice-preşedinte a Senatului.  Aşa încât, având în portofoliul său şi apartenenţa la tabăra Patriciu, fostul cap şi finanţator liberal fiind, de mult, în dizgraţia fostului său protejat,ajuns şef penelist şi un important viitor posibil candidat la Cotroceni şi pupil al altui potent, sejurul domnului Meleşcanu prin PNL începuse să fie uşor inconfortabil cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce se lungea starea de beligeranţă parlamentară, se abrutiza şi discursul liberal al conducătorului şi credincioşilor săi.Pe de altă parte, prin nominalizarea sa la conducerea SIE, senatorul Meleşcanu a deblocat şi activitatea Senatului, scorul dintre Putere şi Opoziţie fiind de 68 la 66 de voturi, însă nu a reuşit să-şi scoată foştii colegi liberali de sub vraja somnului parlamentar.Oricum, galant, de 1 Martie, preşedintele Băsescu a atârnat în piepul bombat al urmaşilor Brătienilor un mărţişor otrăvit.                   

Băşcălioşii

Martorii au povestit că, înaintea şedinţei parlamentare în care a fost învestit Cabinetul Ungureanu, co-liderul USL, Victor Ponta, se pregătea sufleteşte să ia în piept ironiile şi alte mojicii ale rivalilor săi politici din Coaliţia guvernamentală motiv pentru care, precaut, şi-a gardat augusta-i persoană cu socrul din dotare, senatorul Ilie Sârbu. Însă, spre mare sa uimire, nu numai că parlamentarii partidelor venite să voteze noul premier nu l-au atins pe emisarul Opoziţiei nici măcar cu răsuflarea, ci, dimpotrivă, după ce i-au ascultat cu toată atenţia mesajul, au mai avut şi eleganţa de a emite păreri dintre cele mai favorabile, considerându-se că, în sfârşit, normalitatea relaţiilor dintre exponenţii diferitelor tabere politice a poposit şi pe meleagurile mioritice,iar grobianismul de partid a fost abandonat. Nimic mai fals! Dovedindu-se, pentru a mia oară, că orice minune dâmboviţeană durează doar trei zile, mult-lăudata şi aşteptata aliniere la standardele şi normele minime ale civilizaţiei europene au fost înglodate în pâcloasa şi pâsloasa maia vulgară din care sunt plămădite multe dintre aşa-zisele figuri ale politichiei băştinaşe şi prestinsele lor valori ideologice. Fie, liderul pesedist este un cavaler al tristei figuri ce se agită în van să se descotorosească de năravurile sleite într-un zaţ mucegăit al unei desuete lupte de clasă sau de  ţăţismele liberale clamate, strident, pe la toate video-şezătoarelor de către un lider ce se doreşte a fi viitorul luceafăr politic al naţiei, fie, un actor de duzină ce ar vrea să amăgească asistenţa încercând să facă un Hamlet, dar pe un text de brigadă de amatori.Asta, pentru că, în vreme ce şeful pesediştilor se joacă de-a poliţistul bun, de-a premiantul, uşor tocilar, care ştie să fie politicos şi să nu scuipe pe covoarele simandicoase ale mătuşii Europa sau unchiului Sam, ortacii săi de partid şi cei din alianţă se întrec în a demonstra, cu fiecare prilej, valabilitatea teoriei darwiene şi faptul că, în pofida ifoselor şi pretenţiilor, etalate mai mult prin costumaţie, guşă sau burtă, nu au depăşit stadiul unui "Ionel", nevricos şi răzgâiat, care încă mai deşartă chiseaua cu dulceaţă în galoşii musafirilor. Desigur, în opinia "distinşilor" exponenţi ai aceste politici, de tip "ba, pe-a mă-tii ", toate asemenea manifestări cu ingrediente mahalagiste sunt expresiile ultimului strigăt în materie de  strategie de luptă politică, în acord cu "moda europeană", iar singurii vinovaţi pentru "neânţelegerea" adevăratelor sensuri şi subtilităţi ale respectivelor tactici de bătălie sunt, evident, toţi cei ce nu sunt în acord total cu amintiţii războinici, în frunte cu "dictatorul Băsescu". Mai concret, un remix al străvechii teorii :  "cine nu-i cu noi, este împotriva noastră".După cum, ofuscaţi de acuzele la adresa mitocăniilor, în gest şi vorbă, emanate, "stilaţii" conglomeratului politic USL se prevalează, cu o superioritate ostentativ afişată faţă de naivul "neiniţiat" în tainele jocului politic, de fineţurile unui umor şi a unor ironii accesibile doar "iniţiaţilor". Din păcate, pentru prestigiul destul de şifonat al multor "cavaleri ai spiritului", de la băşcălia grosieră practicată de "onorabilii" şi până la umorul veritabil este o cale pe care majoritatea "pontoşilor" de cartier nu o vor parcurge niciodată. "Băşcălia este a mitocanului, iar umorul al omului cu spirit", afirma un cult de negăsit, niciodată, prin tagma flecarilor şi a "fluieraşilor" şi alţi "ultras" de partid.   Astfel, îndoctrinaţi şi înarmaţi cu aceste simpluţe şi puţine concepte ale melanjului ideologic socialisto-liberal, vorniceii Uniunii fac febră musculară la fălci în misia lor de a propovădui, pe toate căile şi cu toate ocaziile, valoroasele învăţături cu un puternic damf iliescean şi de a vesti naţiei pogorârea celor doi arhangheli ai democraţiei şi fii ai bunului simţ, liderii Ponta şi Antonescu, însoţiţi de întregul alai al apostolilor dreptăţii, în frunte cu "neprihăniţii" Cătălin Voicu şi Adrian Năstase, precum şi a haitelor de câini cu covrigi în coadă. Iar, până la împlinirea acelor clipe mult-dorite de înfometata şi însetata armie a Opoziţiei, cei mai "vrednici" dintre aleşi, parlamentarii liberali şi pesedişti, îşi conservă preţioasele lor energii, epuizate în lungile şi numeroasele talk-show-uri", într-un  chiul pe banii contribuabililor,. Şi, pentru a nu fi acuzaţi că îşi încasează fără muncă zecile de milioane de lei, greviştii neamului, prin rotaţie, îşi exhibă, din balconul Parlamentului, "talentele" de "ultras" cu ştaif şi, asemenea  şcolarilor repetenţi refugiaţi în fundul clasei, râgâie, joacă şeptic, behăie, sparg seminţe şi aşteaptă sfârşitul anului şi mila profesorilor (în acest caz, a votanţilor) să -i treacă, din nou, clasa.           

Aburii sondajelor

Ciclic, şi mai îndesit pe măsură ce se apropie punctul de fierbere electoral, piaţa politicii autohtone este invadată de liotele sondajelor care,asemenea rozei vânturilor, au pretenţia de a prevesti  din ce parte adie boarea victoriei ori viforniţa decăderii. Credibile au ba, periodicele măsurători ale cotelor simpatiilor  mioritice au pentru actorii ce populează scena noastră politică  mai mult menirea unui zvâc psihologic, multe dintre respectivele sondaje fiind, aşa cum s-a mai dovedit în perioada post-decembristă, un soi de furt al căciulii şi o amăgire cu acordul părţilor, fotografia reală, neprelucrată, rezultând numai după contabilizarea voturilor celor care, chestionaţi, în decursul perioadei pre-electorale, pe diverse "cestiuni arzătoare", au răspuns din vârful buzelor, cu gândul la treburi mai pământeşti. A cam intrat în firescul locului ca rezultatele multor sondaje să fie previzibile, strâns legate de zona din care vine comanda şi, implicit, achitarea facturii. De aceea, şi ultimile estimări lansate în spaţiul politic şi disecate cu  voluptate de armatele analiştilor şi solilor de partid ar trebui privite cu precauţiunile de rigoare, efuziunile premature putând transforma, la momentul adevărului, visul în coşmar cel mai recent păţit fiind  fostul viitor preşedinte şi senator al lubeniţelor, distinsul Mircea Geoană, răsfăţatul perpetuu al tuturor sondajelor pre-electorale, dar răpusul urnelor. Dacă veselia otevisto-caracaleană la iţirea aburitoarelor sondaje este scuzabilă şi, oarecum, permisă unui personaj doritor de Cotroceni după un sejur în tomberonul lui Tolea , extazul etalat de liderul liberalilor, care nu suportă sub nicio formă, un USL sub 50% din voinţa votanţilor, pare uşor strident, amintirea trecutelor explozii secvenţiale, în opţiuni,ale defunctului partid ApR ori ale PSD , fiind o pildă în a nu te grăbi precum fata mare la măritiş. Mai ales că, scorul detaşatei prezumtivei victorii a Opoziţiei este afişat de sondajul pritocit în laboratoarele colegului său de alianţă şi tele-gazdă permanentă, onorabilul domn Voiculescu. De altfel, total "întâmplător", aşa a dat sondajul, în clasamentul viitorilor presupuşilor prezidenţiabili, şeful pesediştilor a fost "atenţionat" pentru ultimile sale "deviaţionisme"- discursul pro-Ungureanu, atenuarea  atitudinii anti-tot, renunţarea la violenţele verbale etc- fiind clasat un loc sub colegul său liberal care, la rândul său, nu prea mai domină în intenţiile de vot ale românilor fiind coleg de eşalon cu alde Gigi Becali ori Dan Diaconescu. Privind şi din cealaltă perspectivă, parcă nici rezultatele celuilalt sondaj scos la iveală în aceiaşi zi nu par a fi într-o zonă confortabilă de credibilitate, numai şi prin simpla constatare că un mănunchi de vreo cinci personaje pretabile de a fi incluse în categoria potenţialilor prezidenţiabili sunt înşirate într-o marjă de vreo 5 procente, aproape cât este marja de eroare a unui sondaj. După cum, ecartul dintre USL şi PDL, cu toate cosmetizările şi loviturile de imagine din partea PDL şi nătângismele şi gafele, în speciale ale domnului Antonescu, din tabăra USL, nu par a-l fi strâns la valorile indicate de măsurarea cu pricina. Însă,  în  ceea ce priveşte "lovitura de imagine" dată de campionii  democraţiei grupaţi în USL, prin declanşarea şi lungirea peltelei grevei parlamentare, în pofida tuturor eforturilor de minimalizare a pagubelor, rezultatele sondajului demonstrează că, pentru mai mult de 60% dintre potenţialii alegători, acest aşa-zis protest sună ca dracu. Cu atât mai mult cu cât "înverşunaţii" luptători stau să se jertfească pe baricadele dreptăţii,dar cu ochii beliţi pe uşa de la casieria Parlamentului, ultima găselniţă lansată de grevişti, în frunte cu numărătorul de euro-stele, ex-ministrul liberal, Adomniţei, cu donarea propriilor indemnizaţii şi alte drepturi băneşti pe la orfelinate sau alţi săraci, fiind mult mai puţin credibilă chiar decât basmul cu cocoşu' roşu.     

Ţâfnă profitabilă

Nămeţii care au încorsetat vieţile a mii de români, conştiincioşi plătitori de taxe şi impozite, sunt pe cale să intre în uitare, jarul protestelor stadale a cam fost ostoit de viscol şi ger, numai aşa-zisa grevă a celor peste 200 de parlamentari liberali şi social-democraţi se ţine băţoasă mai ceva decât un majordom zelos. Îndârjiţi şi încremeniţi într-o solemnitate ridicolă, aceşti trimişi ai poporului votant în dregătoria parlamentară târnosesc mangalul risipindu-şi augustele intelighenţii în lungi şi inutile promenade pe culoarele Casei Poporului. Desigur, pentru naivi şi neiniţiaţi, aleşii poporului cu pricina clamează, cu fudulia găinii care a ouat o mărgică, participarea, într-un suprem şi ultim gest de sacrificiu, la o grevă iniţiată împotriva "tiraniei" Puterii care, culmea tupeului, nu-i lasă să se joace "de-a alegerile". Şi, pentru că obrazul grevistului, mai ales parlamentar, cu cheltuială se ţine, distinşii revoltaţi ai Opoziţiei au dovedit cât de măreaţă le este jertfa şi nu au ratat ocazia să-şi încaseze, până la ultimul bănuţ, toate drepturile băneşti cuvenite pe toată această perioadă a manifestării    ataşamentul faţă de proprii alegători. Aşa încât, având acum şi buzunarele doldora, numai sumele forfetare pe cap de parlamentar grevist fiind de până la 90 milioane lei, respectivii îşi pot continua, cu forţe sporite şi imuni la orice tentaţie de revenire la munca pentru care s-au agitat să adune voturi în colegiile proprii, somno-terapia, botezată, politicianist, grevă. Iar, în timp ce vajnicii lor tovarăşi de partid se feresc de muncă mai ceva decât dracul de tămâie, fruntaşii celor două partide ale bosumflării naţionale, PSD şi PNL, se ostenesc în îndeletniciri dintre cele mai pitoreşti şi cu efecte de frecţii la picioare de lemn, atât pentru electorat, cât şi pentru grupările lor politice. Mai tânăr şi cu mai mult chef de ducă, şeful pesediştilor,domnul Ponta, a plecat într-o drumeţie pe coclauri americani numai că, spre marea sa deziluzie, importanţii de prin Statele Unite nu prea erau în grevă, ca pe la noi, motiv pentru care, micului Titulescu i-au fost rezervate doar scurte întâlniri de complezenţă, ca pentru "văru ' de la ţară", cu vreo doi şefi de adjuncţi de ajutori şi trei secretare ce s-au nimerit a fi  în pauză de masă. Bun prilej pentru fostul său şef de partid, recent mazilit din toate funcţiile, Mircea Geoană, care nici până astăzi nu a reuşit să ne dezvăluie tainele vizitei sale moscovite şi secretul SPA-ului lui Vântu, să-şi etaleze ironia din dotare faţă de "succesul" sejului nord-american al actualului şef PSD. Pe de altă parte,în ăst timp, antrenându-se pentru  anunţata sa călătorie de lucru prin Olanda şi o eventuală "excursie de studii" prin Zona roşie a Amsterdamului nici liderul liberal, domnul Antonescu, nu a avut parte de clipe de odihnă şi, plin de elan, a dezvoltat  "academica" temă fesieră pusă în discuţie de "savanţii" Capatos şi Cruduţa.Veşnici şi utili ăstor vremi precum o bicicletă fără lanţ, retraşi într-un ungher al social-democraţiei încremenite în perestroikism, două tristeţi ale naţiei, Iliescu şi Năstase, filosofează pe seama necesităţii urcării ţării în trenul disciplinei financiare europene ce va să vină, teoria celor doi  bazându-se pe păgubosul şi tărăgănatul, "nu-i momentul" .Numai că, potrivit teoriei celor doi,  următorul tren s-ar putea să rămână înzăpezit şi noi, la cheremul abacului politic şi la astfel de greve parlamentare, gen "leul şi cârnatul".     

Revoluţia Caţavencilor

Prin anii când se ridicase,copăcel, până la nivelul de tânără speranţă aspirantă la statutul de sparing-partener prezidenţial, iar viitorul său coleg de Opoziţie se fălea cu dregătoria de purtător de vorbe pentru şeful său de partid şi preşedinte de-o noapte, domnul Antonescu se dorea a fi seducătorul port-drapel al revoluţiei bunului simţ. Livrat publicului, mai ales tânăr, ca imagine a juneţii politice, deşi, în acte, destul de tomnatic, amintitul domn din fruntea liberalilor a reuşit să-şi estompeze  trecutele şi insignifiantele fapte de arme post-decembriste şi să-şi atragă destule simpatii în măsură să se considere,în prezent, unicul şi primul dintre aleşi la fotoliul de preşedinte al ţării. La pachet cu amicul şi aliatul său, domnul Ponta, care, la rândul său, după un mic şi obişnuit puci de partid, a fost aburcat în primul jilţ al social-democraţilor şi programat să fie uns premierul viitorului şi visătorului Guvern USL. Trecut-au anii arizi şi obidiţi ai Opoziţiei şi presiunea cămărilor şi buzunarelor goale îi cam frig la tălpi pe cei doi ante-mergători ai înfometatelor şi nerăbdătoarelor armii social-liberale. Mai ales că, pe la porţile pesediste au început să bată portăreii, iar din "lovituri de presă" cu fese nude ori "manevre geniale" de genul detronării lui Geoană, nu se prea poate trăi decent. Nici dacă, inimosul Capatos se mai sacrifică şi dă un alt filmuleţ porno cu nea Nelu fără bască sau cu Năstase numărându-şi ouăle nesparte de Trofeul Calităţii.De aceea, la indicaţiile preţioase ale sfătuitorilor, domnul Antonescu a lăsat baltă orice revoluţie a bunului simţ, peste care s-a pus colbul uitării, şi a trecut, dezinvolt şi cu voioşia şcolarului scăpat în recreaţie, la o altă formă revoluţionară, a grobianismului verbal, mişcare strategică de pe urma căreia a adunat mai mult bile negre. Spre deosebire de colegul său de Uniune care, cel puţin aparent, a abordat atitudinea mai sobră şi mai cizelată, proprie unei tradiţii pesediste ce nu prea digeră malagambismul politic.Cum vicisitudinile iernii au cam dat peste cap programatele "mişcări spontane" ce au animat pieţele unor localităţi, iar mult-trâmbiţata grevă parlamentară cu banii la teşcherea dă să eşueze într-un ridicol sublim, cei doi lideri ai USL au scos din arsenalul, destul de sărăcăcios, "de criză", al bătăliei anti-tot, textul gavroche-ului politic, ăla cu "mamelor din lumea-ntreagă" , unica idee iţită şi vehiculată până la saţietate fiind că mândra floare a Opoziţiei nu este ascultată, mângâiată pe creştet,ci, doar pusă de către "nemernica Putere" să stea ca mutele asistente din multiplele tele-divertismente ce au invadat piaţa media.Şi, poate că s-ar mai găsi ceva bocete şi lacrimi pentru starea jalnică a celor trei floricele de partid, PSD,PNL,PC, numai că, odată invitate pe la Cotroceni, prin Parlament, să-şi spună părerea, să voteze după cum le dictează ideologia sau gramatica, 'nmealor scot ţâfna la înaintare şi tratează cu refuz orice tentativă de dialog. Ori, când mai consimt la a coborâ din înaltul fuduliei cu ştaif, impun condiţii ce frizează, în cel mai bun caz, infantilism, dar pe care le consideră destul de întemeiate pentru o excursie pârâcioasă până la Bruxelles sau pentru caţavelnice filipice recitate de cei doi lideri ai Opoziţiei şi de trâmbiţaşii de partid. Mai nou, uitând că, de bună voie şi într-o veselie, au boicotat lucrările comisiilor parlamentare ce au audiat membrii actualului Cabinet Ungureanu şi care urmau să acorde un aviz consultativ ,după care şi-au refuzat dreptul de a-şi exprima, prin vot, opinia proprie sau a electoratului care i-a trimis în Parlament,  liderii Opoziţiei, pentru a nu-şi ieşi din mână, s-au dus cu jalba la Curtea Constituţională să reclame legitimitatea actualului Guvern.O nouă manieră "originală", pritocită prin laboratoarele din Kiseleff sau Grivco, de a-şi plânge, ipocrit, de milă şi de a se auto-victimiza, invocând, în hohote de plâns cu lacrimi de crocodil, "boborul". Asta, în condiţiile în care, inclusiv eminenţii cititori în legi, care i-au pus, "doct", pe pesedişti să-l debarce pe Geoană din fruntea Senatului, ştiu "amănuntul" că, potrivit Constituţiei, unicul şi decisivul cuvânt în legitimarea unui Guvern îl are votul plenului parlamentar. Dar,din nefericire, pentru naivii care mai cred în defuncta revoluţie a bunului simţ,
 şefii Opoziţiei şi amicii lor de partid se închină numai la "statua" lui Caţavencu.             

Parlamentul GRIVCO

Venerabilul Dan Voiculescu, stâlpul care susţine întreaga mega-structură a triplei alianţe anti-băsesciene, s-a dovedit a fi un soi de spărgător de grevă parlamentară, însă, netreziţi din uluială sau poate dintr-un prea-plin de recunoştinţă şi feciorelnică sfioşenie, niciunul dintre cei doi lideri majori ai USL nu au tresărit de emoţie ori de indignare.În plină ţâfnă a Opoziţiei, când toţi cei peste 200 de parlamentari ai celor două partide aliate, PNL şi PSD, şi-au sacrificat până şi plimbările electorale printre nămeţii propriilor colegii de hatârul grevei, distinsul vice-preşedinte al Senatului şi omnipotent patron al umbrelor pe sticlă a dat sfară-n ţară că a muncit pentru binele naţiei alegătoare.Mai concret, prin miezul zilei, profitând, probabil, de neatenţia junelui şef al PSD, Victor Ponta, ocupat, pare-se cu făcutul bagajelor pentru memorabila întâlnire cu o seamă de iluştri purtători de mape ale politicienilor de vază ai SUA, sau de starea uşor somnolent-creativă a liderului liberal, părintele conservatorilor mioritici a anunţat că, încă de pe la începutul lunii, cam pe când se pornea protrestul camarazilor usl-işti, s-a ostenit să depună la Senat un proiect de lege de maximă importanţă pentru ţară.Un gest uluitor care ascunde în pântecele său dolofan o serie de uimiri şi nelămuriri. În primul rând, faptul că, după atâtea zile de la depunere, niciun parlamentar al USL nu a catadixit să-şi rupă de gură o fărâmă din preţioasa-i grevă pentru a se apleca, zelos, asupra opului voiculescian, denotă o gravă desconsiderare a muncii intelectuale depusă de eminentul autor al proiectului cu pricina ceea ce constituie un semn al fisurării monolitului USL. Motiv mai mult decât întemeiat pentru ca şefii politici ai parlamentarilor indisciplinaţi,domnii Ponta şi Antonescu, să fie chemaţi de urgenţă la sediul Grivco pentru "discuţii calde,tovărăşeşti" şi, în caz de nesupunere, prezentaţi în nudul gol la Capatos. Totuşi, lăsarea la dospit, până la momentul în care se va ordona încetarea protestului, a fructului gândirii legislative de vârf a conservatorismului autohton poate fi şi un test al autorului prin care  să verifice loialitatea şi hotărârea colegilor săi de a se eterniza în această mişcare de frondă la adresa muncii şi a votanţilor care i-au propulsat pe respectivii protestatari  în confortabilele şi beneficele jilţuri. De altfel, făcând o paranteză referitoare la această bosumflare parlamentară pe banii contribuabililor, ar trebuii să ne reamintim cum, în diverse momente, când unele sindicate intrau, motivat ori ba, în grevă, administraţiile sau patronatele apelau la Instanţele judecătoreşti şi, într-o majoritate covârşitoare, protrstele erau declarate ilegale, iar greviştii puşi să plătească pagubele. De astă dată, angajatorii şi patronii celor peste 200 de parlamentari grevişti fiind, potrivit votului acordat, electoratul, poate se va găsi o porţită prin stufoasa noastră legislaţie care să permită patronilor votanţi acţionarea în judecată a angajaţilor parlamentari aflaţi în grevă, plata pagubelor aduse de acest protest şi restituirea tuturor sumelor încasate fără muncă de împicinaţii revoltaţi. Revenind la măreţul gest al părintelui conservatorilor de a munci rin depunerea unui proiect de lege la Senat, o altă raţiune a acestuia ar fi deturnarea atenţiei generale de pe caricaturalul protest parlamentar şi punerea reflectoarelor pe unicul muncitor şi depozitar al intelighenţiei  Opoziţiei. În ceea ce-i priveşte pe colegii săi de social-liberalism, au cam început să facă pe găinile fugărite de cocoş fiind încă nehotărâţi când "să se împidice" şi să iasă din acest protest care, pe zi ce trece, îi afundă în ridicol, ultimul prilej când ar fi avut şansa să-şi "repereze onoarea" şi să-şi demonstreze maturitatea politică fiind ratat prin absenţa de la semnarea protocolului privind acordul de garantare fiscală, un document cu o simbolistică şi o încărcătură cu mult peste scrâşnita şi unica ideologie, "jos, orice!" De altfel, când te fofilezi după fustele, duhnind a mahorhă, vodcă şi cizmă căzăcească, ale unor "înţelepţi" uitaţi între buchiile materialismului dialectic, este cam anevoios să pricepi că, în politica actuală, a bunului simţ, adversarii politici au murit de mult, dar există şi sunt respectaţi, contracandidaţii şi combatanţii ideologici, "alinturile" verbale fiind, de mult, doar apanajul mahalagiilor politici, aflaţi, şi ei, pe cale de dispariţie. Cât priveşte anunţatul proiect de lege al onorabilului Dan Voiculescu, cel mai util ar fi, pentru urgentarea materializării sale într-o lege, ca Grivco să fie declarat Parlamentul greviştilor, iar sediul antenei, un Cotroceni în exil.          

Orgolii troienite

Spre mare tristeţe a amatorilor de "senzaţii tari", transmise într-o searbădă logoree dârdâită, a dătătorilor cu părerea ori a propagandiştilor populismului de larg consum, se pare că, potrivit prognozelor meteo, epopeea bătăliei cu nămeţii se cam apropie de final, vajnicii trâmbiţaşi ai urgiilor pregătindu-se în joc de glezne şi cu discursurile la purtător de următor asalt media al eventualelor inundaţii. Aşa încât, poveştile, unele prea însiropate cu populism partinic, despre viforniţele ce i-au bântuit pe majoritatea românilor au început să-şi mai piardă din farmec, actorii politici ai naţiei se ţin băţoşi în dorinţa lor de a fi prezenţi, oricum şi oricând, în atenţia poporului, fluturând fuduli izmenele murdare ale politichiei lor de Zăbrăuţi ca pe un mândru drapel al luptei pentru accederea la mult-visata acadea. "Republica este şi va fi o acadea enormă,din care republicanii vor suge esenţa sfintelor principii. Trăiască dar sfânta acadea,cu condiţie ca să ne fie şi nouă permis a trage pe dânsa cu limba măcar o dată pe zi!" Acest citat nu este  extras din vreo magistrală şi vituperantă filipică a vreunui fruntaş politic băştinaş sau a vreunui contestatar cu verbul în buzunar şi "seralul la zi şi la timp" din tabăra Opoziţiei, ci dintr-un articol publicat prin anul 1879, de parcă ar fi fost azi, de nenea Iancu. Astfel,revenind la oile noastre, precum şi la năravurile din vremurile lui Caragiale,dar purtate şi acum în raniţă de căprarii ce se visează mareşalii ai politicii şi primi dregători ai naţiei, nu putem să nu picăm în admiraţia consecvenţei celor doi lideri ai Opoziţie în a se juca de-a domnu Goe şi de a da cu tifla oricăror şanse de a demonstra că, mai ales în viaţa politică,fie şi dâmboviţeană, normalitatea, decenţa şi bunul simţ nu sunt precum viaţa pe Lună, iar superioritatea "revoluţiei bunului simţ" faţă de doctrina "jos, Băsescu!" nu constă doar în numărul mai mare de litere.  Mai concret, după ce au refuzat, gonflaţi de un ţăţism ce friza un grobianism politic decedat de veacuri în democraţiile pe care ambii şefi ai USL le imploră să-i bage-n seamă şi le tot flutură prin faţa naivilor,prezenţa la o consultare pe un subiect-acordul european de garantare fiscală- "uşor" mai important pentru viitorul ţării decât bucile nude ale unui fost premier, din unicul motiv că, în ochii "iluştrilor", Cruduţa lui Capatos e mai importantă decât preşedintele Băsescu, domnii Ponta şi Antonescu au tratat cu refuz şi ultimul apel la abandonarea chiulului parlamentar pe banii contribuabililor. "Nu e pe agenda noastră", s-a rostit cu ţăfna-i din dotare şeful liberalilor referitor la subiectul consultărilor de la Cotroceni ce urmau să inventarieze şi opiniile, câte ar fi fost, ale celor două partide majore ale Opoziţiei despre amintitul acord european care, aproape cert, va reglementa şi va guverna toată viaţa fiscală a majorităţii covârşitoare a statelor membre ale Uniunii Europene. Se prea poate ca profesor de istorie, domnul Antonescu să fie un fan al documentelor cu iz de mucegai şi să aibe în dotare o agendă de prin anii 50, cu poza "tătucului Stalin" şi textul "Internaţionalei" tipărit pe pagina de gardă şi atunci, e firesc să nu fie în agenda sa şi vreo referire despre UE, NATO, bune "manere" şi alte asemenea semne ale "progresului capitalist".De unde şi absenţa sa de la  nişte consultări ce au avut loc într-o clădire unde, prin 2014, ar vrea să fie şef. Ori, ar mai fi şi varianta, "răutăcioasă" şi născută numai din "invidia" Puterii ca respectivilor lideri ai USL să nu le fi trăsnit prin minte nicio idee măreaţă despre acordul cu pricina, demnă de a fi rostită în faţa preşedintelui şi, atunci, orfani de idei, cei doi lideri au preferat ruşinii, o glorioasă absenţă. În privinţa refuzului de a reveni la muncă, şefii armiei parlamentare a Opoziţiei au invocat îndeplinirea de către partidele Coaliţiei a patru hatâruri, condiţie fără de care cei peste 200 de ortaci ai reâncarnaţilor Farfuridi şi Brânzovenescu nu concep să abandoneze căldurica din multiplele studiouri de televiziune pe unde îşi expun creaţiile neuronale ori ultimile poezele de partid pentru căldurica din Parlament. Chiar dacă, pentru "efortul" de a se împopoţona cu titlul de grevist al neamului, cei peste 200 de parlamentari ai PSD şi PNL, plus vicepreşedintele Senatului, Voiculescu, îşi încasează, la termen şi fără nicio jenă, toate drepturile salariale, de la indemnizaţiile de parlamentar, până la sporurile de membri prin diverse comisii unde s-au plantat în unica lor zi de muncă, sumele forfetare destinate propriilor cabinete parlamentare şi alte mizilicuri pentru care, votantul, de mila căruia se jelesc, ipocrit, respectivii eroi ai chiulului contribuie, lunar, cu peste 1,2 milioane de Euro.Ar mai rămâne ca, într-o ultimă zvâcnire de "responsabilitate", greviştii parlamentari să-şi mai întrerupă pentru o zi protestul şi să-şi voteze o lege prin care, pentru "jertfa" lor, să primească şi câte un certificat de martir cu tot alaiul cuvenit: pensie de grevist fruntaş de vreo 40-50 milioane lei pe zi, câte 50-60 hectare de teren intravilan pentru viitoarele vile, câte 10-20 de spaţii comerciale sau pieţe şi câte un mausoleu  cu moaca,aurită şi aiurită, a jertfitului.  Însă, cum acadeaua Republicii e dulce şi limbile, orgoliile şi mitocăniile sunt cam multe. Noroc, pentru domnul Antonescu, că pe lume mai există câte un Capatos rătăcit şi cu mintea veselă care îl mai pune să filosofeze doct despre bucile adversarului său politic, iar pentru domnul Ponta că, încă se mai găsesc americani amabili care să-l invite la căte o cafea.        

Deşertul dintre Lomonosov şi Oxford

Încă înainte de a fi contabilizat prima secundă de muncă, noul premier, Ungureanu şi echipa sa au intrat în malaxorul bârfelor dâmboviţene, botezate, ipocrit, "comentarii", eternele televiziuni şi analişti aflaţi în prima linie a vigilenţei naţionale revărsându-şi, într-un debit amazonian, noianul defectelor guvernamentale.De altfel, nici nu se stinsese ecoul vocii preşedintelui Băsescu după anunţul numelui viitorului premier desemnat că, mai rapid decât gândul, unul dintre membrii pâlcului de protestatari din Piaţa Universităţii se şi iţea prin faţa cameramanilor  cu un carton pe care trona mesajul "Jos Ungureanu !". Deoarece, faţă de emisarii UNPR-ului în actuala formulă de Guvern au o uşoară jenă, iar,preventiv şi dintr-un calcul post-electoral, de reprezentanţii UDMR nu e "politic" să te agăţi pentru , ţintele criticilor au rămas numai premierul şi trimişii PDL-ului în Executiv. Ca de obicei, în astfel de momente de "mare inspiraţie" şi mobilizare de partid, la un ison, toţi purtătorii de vorbe şi-au însuşit cam acelaşi text şi acelaşi inventar, destul de sărăcuţ, de "defecte" sau alte "motive infame" îndestulătoare, în opinia respectivilor, pentru a-i pune la stâlpul infamiei pe noii echipieri ai tânărului Ungureanu.Probabil, în percepţia fracturată a "distinşilor" contestatari şi căutători de pete-n Soare, nici desemnarea Maicii Tereza sau a Patriarhului nu le-ar fi satisfăcut, pe deplin, exigenţele. Aşa încât, la o fugară inventariere a "păcatelor" depistate şi fluturate pe toate căile de către aceşti "apostoli ai neprihănirii", premierul Ungureanu, încă membru, chiar dacă suspendat, al PNL, fost ministru liberal în Cabinetul Tăriceanu, acum era, în ochii şefului amintitului partid şi al susţinătorilor săi, "spion şef", "slugă" şi, mai ales, vinovat că nu a fost în rândul lumii, un "student model", cu restanţe şi repetenţii, şi a avut fistichiul şi "nepatrioticul moft" să termine un "banal" Oxford şi, nu o "particulară" de pe la Caracal sau Mizil. Desigur, în aceiaşi notă, amintind de apuse apucături ale nemiloaselor înfierări proletare ori de "constructivele" informări, au fost luaţi la puricat şi târnosiţi prin scârna calomniilor şi grobianismului băşcălios, cu ifos de umor, cam toţi membrii Guvernului. Ba, că sunt prea juni şi necopţi, ba, că n-au "expertiză" (un termen la mare cinste al noii limbi de lemn), ba, că au prea multe diplome, ba, că au părinţi, ba, că "au îndrăznit" să revină în ţară după ce au termit vreun Boston sau vreu Harvard, ba, că respiră, că nu scuipă pe jos...un întreg alai de de "neconcordanţe" faţă de sistemul de valori deprins de la diverşi "tătuci" şi mentori cu "seralul la zi" ori cu temeinice şi antice învăţături moscovite. Sigur, nimeni nu poate pune mâna în foc şi nu poate garanta că actuala echipă guvernamentală va merge ceas şi va fi întruchiparea perfecţiunii. Nichita, altul decât tovarăşul, pentru unii contemporani,Hruşciov, etalând, poetic, teoria cubului cu un colţ spart, afirmase că "perfecţiunea nu atrage atenţia ". De aceea, poate nu-i pământesc şi, sigur, nu-i românesc, să avem parte de un Guvern perfect. Însă, parcă nu-i nici elegant ca, în numele "luptei de clasă", al unei deontologii variabile şi distorsionate voit, precum şi al unor frustrări născute din complexul "cârlanului mai bătrân" să te joci de-a Irod şi să ucizi toţi pruncii doar pentru a te eterniza într-o dregătorie, pe cât de râvnită, pe atât de efemeră.Dar, din nefericire, cu toată întinderea sa peste decenii, pare că deşertul dintre Lomonosov şi Oxford nu şi-a ucis toate stafiile.