O scrisoare regăsită

Mult iubite şi stimate tovarăş "micul Titulescu" !

Suntem un colectiv de oameni ai muncii, altul decât acel grup care v-a solicitat trecerea de urgenţă a Institutului Cultural Român, for de răspindire a culturii în mase şi între toate popoarele lumii şi, mai ales, în ţările de democraţie populară, din mâinile odiosului dictator şi a camarilei sale formată dintr-un grup de deviaţonişti şi reacţionari, ca numiţii Patapievici Horia, Mungiu Cristian, Puiu Cristian şi etcetera, în mâinile trudite ale iubiţilor noştri senatori. Vă mulţumim din inimă că "a-ţi" (aşa am văzut că se scrie  pe afişele USL deci ,e corect) găsit timpul necesar ca, împreună cu tovarăşa dumneavostră de muncă şi viaţă,  mult-stimata savantă de renume judeţean şi chiar mondial, tovarăşa C. Antonescu, sau Andronescu, (mai cercetăm în dosarele de cadre) v-aţi rupt din preţiosul dumneavoastră timp şi "a-ţi" dat glas voinţei poporului de revenire a culturii, prin grija nepăieritoare a trovarăşilor senatori culturali, în sânul norodului muncitor care nu a precupeţit niciun efort şi, pe vânt, pe ger, pe zăpadă, chiar dacă nu a fost recompensat pe măsura nevoilor sale, a participat din tot sufletul la mişţcările muncitoreşti din această iarnă. Mult iubite şi stimate conducător şi călăuzitor al clasei muncitoare (cât a mai rămas după tirania pedelistă), măi, domnule copilot, ne adresăm dumneavoastră, ca la un ultim zid al plângerii, să mai faceţi un alt mic efort şi să ne redaţi pe deplin frâiele culturii adevărate, neaoşe, plivită de "buruienile imperialisto-capitaliste", şi să decretaţi, tot de urgenţă, reânfiinţarea fostului mare far al învăţăturii proletare şi socialiste, ARLUS, instituţie samavolnic desfiinţată de alţi trădători care au întinat valorile socialismului şi comunismului, trădători care, o parte, şi-au găsit sfârşitul meritat. Spre deosebire de alţi vechi şi devotaţi tovarăşi, în frunte cu această mândreţe de fiu de ilegalist, mult-iubitul tovarăş nea Nelu, care, după ce şi-au adus prinosul de recunoştinţă veşnică faţă de noua conducere, şi-au ocupat locul meritat în noua societate capitalistă nultilateral dezvoltată. Stimate tovarăşe "micul Titulescu", vă implorăm să daţi curs cererii noastre, de a reânfiinţa ARLUS şi de a îl pune în fruntea sa pe marele om de cultură de la ministerul cu acelaşi nume, tovarăşul Diaconu, sau, dacă nu se poate, pe tovarăşa sa de luptă şi viaţă deoarece, prin acest nou măreţ şi nobil gest de curaj, îi faceţi un neaşteptat şi fericit cadou ilustrului învăţător al tinerei generaţii pesediste, tovarăşul Iliescu pe care, prin asta, îl puteţi întineri cu vreo 50 de ani. Mult-iubite şi stimate domn Ponta, vă atragem respectuos atenţia că, în cazul în care nu daţi curs cererii noastre, care reprezintă, aşa cum am subliniat cu tărie (şi bere), expresia şi voinţa poporului muncitor reprezentat prin acest colectiv de oameni ai muncii, nu vom mai participa la nicio mişcare de protest, indiferent de "imboldurile" oferite, ba, mai mult, vom picheta, în semn de protest, poarta sediului central al PSD şi uşa garajului unde vă ţineţi maşina de curse. Cu speranţa vie că, şi de astă dată, strigătul poporului obidit şi ţinut în neagra noapte a prostiei de către odiosul tiran şi sinistra sa camarilă îl veţi  auzi şi îi veţi da o nouă probă de recunoştinţă, şi veţi da decretul de repunere în drepturi a luminosului ARLUS, vă asigurăm de tot sprijinul nostru şi vom face totu'  pentru victoria socialismului liberal pe întregul întins al patriei. Jos ciocoiul ! Trăiască prietenia de nezdruncinat între usliştii învingători! Trăiască şi înflorească alianţa de neânfrânt între tovarăşii socialişti, liberali şi conservatori! Trăiască USL, bastion al glumei e !
 Un grup de tovarăşi nelămuriţi, dar hotărâţi !

PS.- Mult iubite şi stimate, mai avem o dorinţă: o vrem pe neânfricata tovarăşă LOV la conducerea Academiei Române! Sau, dacă nu se poate, la " Academia Caţavencu"  !  Tot noi !

Praful roşu

Pe la sfârşitul anilor 70, revoluţionara cinematografie a tătucului Fidel oferea ţărilor din prima linie a luptei de clasă o maculatură propagandistică, "Praful roşu", ce se pretindea a fi o nouă cronică a eroismului ortacilor castrişti, singurile replici "memorabile", repetate la fiecare 2 minute, ale peliculei cu pricina fiind "Viva Fidel !" "Viva revolucion!" Probabil, de nu ar fi fost la vârsta găletuşei şi a gropiţei cu nisip, opul cinematografic al supuşilor lui Fidel şi Che ar fi fost îndrăgit până la lacrimi de cei doi pătimaşi admiratori ai teroristului de partid, Che, mânjii, cam tomnatici, ai politichiei autohtone, fruntaşii Mazăre şi Ponta.Ce legături tainice ar fi, exceptând excitaţiile ideologice şi vestimentare ale celor doi necopţi, între naiva cine-plăsmuire şi actuala stare de fapt a vieţii politice dâmboviţene? Păi, mai niciuna, de-ar fi să privim tabloul acestor zile numai de la înălţimea piscului roşu, politico-electoral, de pe care se învârtoşează spre plebeii nepartizani noul cuplu de aur al patriei, Ponta şi Antonescu, şi de unde, ambii, cu frenezia unui fost grevist al foamei scăpat în cămara cu bunătăţi, aruncă  indulgenţe alaiului de amici şi afurisenii foştilor aliaţi politici şi actuali inamici. Între puţinele şi insistentele replici ale revoluţionarilor lui Fidel şi cele emanate, aproape zilnic, de bicefalii dominatori ai râului şi ramului mioritic, se întinde o trainică punte, doar că revoltatele urlete de "viva!" sunt înlocuite de antopontacele stereotipii "Vreau la Bruxelles!" şi "Jos Băsescu!" Ceea ce este mai neliniştitor pentru orice privitor neutru al devălmăşiei guvernării USL o reprezintă faptul că, înarmaţi cu acest bagaj ideologic ultrasărac, în care s-a lăfăit doar "Jos...!", oastea pesedisto-penelistă a reuşit să anestezieze aproape toate simţurile de conservare a unui electorat fezandat, ani de zile, de o propagandă vehementă şi voit distorsionată, precum şi de proteste "spontane" străveziu regizate, plătite "en gros" şi răsplătite cu dregătorii. Mai mult, odată ajunşi la frâiele ţării, cei doi arhangheli ai dreptăţii, coborâţi cu hârzobul taman din vârful blocului Grivco, în locul unei aplecări spre rezolvarea reală, fără picanteriile populismului de partid,a necazurile mulţimii avide de un trai decent, au declanşat viforniţa revedicativă ce a mocnit în frustrările acumulate în anii semi-opoziţiei, politizarea, în numele depolitizării de operetă, tuturor cotloanelor generatoare de un "ce profit", de la vizibilele dregătorii ministeriale, până la slujbele cele mai ferite. Desigur, de ochiul vulturesc şi de spiritul revoluţionar al ambilor crai ai usl-ismului triumfător nu au scăpat nici instituţiile care, potrivit gândirii celor doi lideri, ar fi conferit un iz de potenţă instituţională "inamicului Băsescu", de "furia roja" fiind atinse şi entităţi care erau  tradiţional, încă din primul descălecat iliescean, sub pulpana prezidenţială.  De altfel, dacă se avântă cu prea mult zel în această operă de emasculare prezidenţială, nu ar fi dse mirare ca, în cazul în care, printr-un miracol, ar ajunge în jilţul de la Cotroceni, neostoitul "catindat", Crin Antonescu, ar avea surpriza să constate că va avea doar misia de a da decoraţii şi de a da muştele afară din palat, precedentul creat prin modificarea Constituţiei şi lungirea mandatului prezidenţial pentru un prezidenţiabil, Adrian Năstase, aşteptat, dar neajuns la cea mai înaltă demnitate a ţării, fiind destul de proaspăt şi de apăsător pe umerii junilor revoluţionari de Kiseleff. Aşa încât, înainte de a face tabula rasa prin instituţiile naţiei, până şi Curtea Constituţională unde au robotit distinşi soli ai pesedismului, de la Petre Ninosu, la Ioan Predescu, devenind un par în ochii revanşarzi ai cuplului conducător, şi a proţăpi pălării mult prea mari pe scăfârlii nemeritoase şi obişnuite a-şi privi bombeurile, ei doi copii teribili ai politicii mioritice ar trebui să-şi amintească, destul de des, înţeleapta zicere că, "nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!" Până atunci, prin praful roşu stârnit de pseudo-revoluţie a bunului simţ, deşi au mijit bine ochii în care le-au intrat ăst praf, poporenii de rând  au reuşit să vadă, pe lângă marşul frenetic al fripturiştilor de partid, oportunistele spălări de toate petele penale a obrăjiorilor rozalii ale noilor virili ai patriei. Doar, democraţia, asezonată cu votul cât mai aburit al unui electorat sleit de forţa numeroaselor aşteptări sterile, suportă orice, inclusiv "despoţi luminaţi" bântuiţi de pubertăţi neconsumate. Bineânţeles, totul în numele şi spiritul luptei pentru înlăturarea "dictaturii portocalii" şi instaurarea noii democraţii roşii în care, dacă vrea muşchiul lor, guvernanţii şi disciplinaţii lor aplaudaci parlamentari pot da şi o lege, pentru mult-iubitul şi înţeleptul Crin, prin care, şi pe plaiurile noastre, să fie instaurată noaptea polară, timp în care, normal, tot liderul doarme. Viva Fidel ! Viva Che!      

Dictatura înjurăturii

Aflat între două reprezentaţii în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Justiţie, stimabilul reprezentant al poporului mizilean în Camera Deputaţilor, Adrian Năstase, a buchisit un recent raport conceput, nu se precizează data, de către organizaţia Freedom House. Şi, după un îndelungat şi atent studiu, ochiul vulturesc al fostului "domn de fier" al PSD-ului şi al Guvernului 2000-2004 a descoperit o "nouă Americă": în clasamentul organizaţiei cu pricina, România jurnalistică a acestor ani a fost detronată din "onoranta" poziţie 70, în care se afla la începutul mileniului trei şi, bineânţeles, în vremea domniei năstăsiano-iliesciano-pesedistă. "Iată o nouă minciună a lui Băsescu", a clamat trimfător  eroul de la Cornu, asemenea găinii din poveste care a cotcodăcit  disproporţional de vehement faţă de mărgica ouată. Mai în clar şi bazându-se pe topul ongiştilor de la Freedom House, spre deosebire de epoca de aur a guvernării cuplului Iliescu-Năstase, când presa băştinaşă plesnea pe la  toate cusăturile de atâta libertate, (doar "martirul"Ciuvică fiind săltat de "jăndari" ), în zilele patronajului prezidenţial băsescian, libertatea presei şi a cuvântului sunt strivite sub "cizma portocalie". Ceea ce, pentru un marţian căzut pe plaiurile mioritice ori pentru un "revoltat" din armia lui Mazăre malgaşul, ar putea fi o concluzie-găluşcă mai uşor de înghiţit şi de digerat, malaxoarele media arondate crezului şi principiilor revoluţiei bunului simţ având capacitatea aburelii, până la mahmureală. Însă, de-ar fi să luăm la puricat perioada actualului mandat prezidenţial, nu ar fi nicio dificultate în a depista cascadele de invective, acuze, jigniri, terfeliri prin toate tele-dejecţiile ciuvice ori, la orice oră din zi şi din noapte, pe toate tonurile şi pe la toate şezătorile televizate. Normal, în vreme ce-şi "esprimă" , cât mai colorat şi mai grobian, toate părerile "echidistante şi pertinente" despre fiecare miăcare ori vorbă prezidenţială, respectivii propagandişti ai " revoluţiei bunului simţ" nu omit a înfiera, din toate viscerele, "spiritul conflictual" şi , mai ales, "dictatura" impusă de subiectul cotidienelor înjurături. Şi, privind din punctul de vedere al acestor arhangheli ai echilibrului şi al consensului, toată această viforniţă verbală ar putea avea un temei, numai şi pentru simplu fapt că, spre deosebire de prospera perioadă Năstase, instituţiile, mai ales cele bugetare ori cu capital majoritar  de stat, nu au mai îmbuibat conturile redacţiilor şi ale unor "deotologi" de marcă ai naţiei, contractele de publicitate sau de altă natură fiind o rara avis. Pe de altă parte, spre deosebire de înaintaşii săi din fruntea bucatelor, actualul preşedinte nu prea a avut talentul de a se pisici şi a lua, conştiincios, notiţe şi alte sfaturi de la înţelepţii moguli.Ba, dimpotrivă, în loc să fie mângâiaţi pe creştet, iar pozele lor puse în ramă pe pereţii cabinetului prezidenţial, potenţilor şi sfătoşilor neamului le-a mai şi fost  tulburată liniştea de nişte procurori băgăcioşi şi "fără maneră", unii dintre falnicii strâlpi ai patriei ajungând să şi gareze pe "ţambalurile" aresturilor. Or, un asemenea "afront", materializat prin "nestrunirea " magistraţilor, nu e şi nu a putut fi înghiţit de către mogulimea politico-economică dâmboviţeană, de unde şi nesfârşita luptă, purtată prin intermediul celor doi "voinicei", Ponta şi Antonescu, pentru suspendarea preşedintelui sau, în caz extrem, emascularea sa prin deposedarea, în special prin metode ce eludează cadrul legislativ, de cele mai esenţiale prerogative, ultima şotie pontaco-parlamentară fiind elocventă. Însă, revenind la durerea vigilentului Adrian Năstase, referitoare la îngrădirea libertăţilor de exprimare ale presei, după ultimul asalt electoral al glorioasei "armate roşii" şi descălecarea luminaţilor reprezentaţi ai USL şi în cele mai neânsemnate jilţuri ale profitului, nimic nu este pierdut, iar, în neprihănita lume a presei autohtone, lanţurile "dictaturii" băsesciene vor pica într-un melodios foşnet de "euroi".

Triplu sec

În anii în care tânărul actual premier tocmai divorţase de oliţă şi se lupta cu bastonaşele şi cosiţele colegelor( această ultimă meteahnă erupând şi prin pielea de politician belicos în relaţiile cu rivalele Roberta sau Udrea), junele "studinte" Crin se lua la trântă cu repetenţiile, iar sfătosul de azi, Ion Iliescu, hălăduia prin meandrele concretului între jilţul de secretar al Comitetului Central al PCR şi fotoliul de prim-secretar de judeţ, prin rafturile comerţului socialist trona, la mare cinste, o băutură spirtoasă şi dulceagă, botezată Tripul Sec. Un matrafox cu pretenţii de lichior care avea "calitatea"  şarpelui Kaa, consumatorul fiind dus cu zăhărelul, aburit şi mahmurit de băutura cu pricina. Cu timpul, populara băutură " Triplu Sec" a intrat în istorie însă marca pare-se că a fost recuperată, ştearsă de colbul uitării şi repusă în drepturi de cel mai şeful celei mai cinstite şi capabile echipe guvernamentale desantată, cel puţin în ultimile două decenii, în Palatul Victoria. Desigur, la prima strigare, nu ar putea fi găsită nici o infimă legătură între amintitul lichior ante-decembrist şi trupa de şoc pesedisto-penelistă condusă de întâiul copilot al naţiunii, premierul Ponta. Dar, privind mai atent se pot observa, chiar şi fără lupă, unel asemănări dintre alcoolicul "Triplul Sec" şi guvernamentala "triplă seacă" . Astfel, este de notorietate triplul eşec al noului premier în instalarea unui personaj cât de cât compatibil cu ilustrul predecesor al demnităţii de ministru al educaţiei, după rateurile jenante, Dumitrescu şi Mang, nici interimarul sindicalist, Lyvyu Pop (aşa am aflat din CV-ul "maestrului" în greve că se ortografiază prin Nord,pe unde e cam inflaţie de "y"-uri) nefiind vreo lumină a USL-ului biruitor. Însă, noul şef al Executivului nu s-a mulţumit numai cu o singură duşcă de "Triplu Sec" , insistând pe acelaşi drum cu acordarea unor portofolii pretenţioase, la Externe, Cultură şi Agricultură, tot unor personaje cu un palmares bolnav de pojar, din tulpină de incompatibilitate penală, cum e cazul culturnicului Diaconu, ori morală, în această situaţie fiind imberbul agronom conservator, Constantin, şi vechiul "prelucrător prin aşchiere marxistă", pensionabilul Marga, această ultimă troică ministerială fiind mai nocivă sănătăţii naţiei decât omida păroasă a dudului. Păi, dacă la 22 de ani de la reculul iliesciano-mineresc de la 13-15 iunie 90, fostul trecător prin Piaţa Universităţii (potrivit propriilor afirmaţii), Ponta, defilează printr-o diplomaţie europeană cu nostalgici sovieto-ruşi care, mai nou, nu reuşesc să facă distincţie între stat şi popor, dar se burzuluieşte, precum un căprar ruginit, supărat că "un preşedinte de rând" nu bagă în seamă sfaturile unui "ditamai" ministru, ori înghite pe nemestecate fiţele şi scuzele de vodevil ale unui actor, ne-am cam procopsit. "A murit francu' !" , aşa cum ar fi constatat, cu amărăciune şi resemnare, alde Nae Girimea , Pampon sau Crăcănel.

"La şliţul liber(al)"

Duduie lumea mioritică a zvonurilor, mai ceva decât economia tăriceană, că eminentul conducător al armiilor peneliste a decis să demisioneze din funcţia de etern candidat prezidenţial şi să se dedice, în totalitate, unei ocupaţii mai prozaice, practicată, de altfel, de personaje cu mult mai ilustre, şi asupra căreia sunt semne că ar avea ceva mai multe aptitudini, aceea de cârciumar. Ar fi o îndeletnicire onorabilă, plină de savoare şi în care distinsul domn Antonescu ar avea un contact zilnic, nemijlocit şi nefardat cu realitatea caldarâmului, cu pulsul real al naţiei. Iar, de-ar fi să poarte un nume, tavernei antonesciene i s-ar potrivi, ca marca de scrisoare şi luând ca izvor de inspiraţie ultimile prezentări de pe podiumurile electorale ale patronului,  numele  "La  şliţul liber(al)". Amplasarea sediului, impozant, desigur, al cârciumei preconizate nu poate întâmpina nicio piedică, locaţiile oferindu-se vraişte, precum şliţul prezidenţial, falnicului personaj liberal.Însă, în ceea ce priveşte amenajarea interiorului viitorului aşezământ de regrupare şi regenerare a spiritelor penelisto-conservatoare, totul trebuie, plecând de la prima şi unica specializare a patronului, să fie compartimentat şi urmeze liniile principale ale unui muzeu. În acest sens, principala sală a locantei-muzeu, locul unde va adăsta cea mai mare parte a timpului ilustrul şef liberal, va fi, obligatoriu, o copie fidelă a cabinetului prezidenţial de la Cotroceni, pentru veridicitate, salonul urmând a fi populat cu activiştii cei mai fideli, dar mai puţin norocoşi, aflaţi în joc de glezne pentru obţinerea vreunei dregătorii. Aici, în contul unor temenele şi alte cuvinte laudative, clienţii vor fi îndopaţi cu promisiuni la tavă şi răbdări prăjite. Un alt spaţiu al minunatului aşezământ va reda, în cele mai mici detalii şi pentru a spulbera şi cele mai neânsemnate aluzii răutăcioase, sala de plen a Senatului, loc prin care, cel puţin o dată pe trimestru, domnul Crin va trece şi îşi va exersa, în faţa unui auditoriu atent şi riguros selecţionat, talentul oratoric. Fiind vorba de o odaie care urmează să respire prin tot porii săi caznele muncii de politician, clienţii vor avea parte de un meniu mai proletar, fiind şi în plină criză economică, format doar din gogoşi simple. Doar în cazuri excepţionale şi numai printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de amicul Ponta, un pâlc de simpatizanţi loiali vor primi, după un test infinit mai dificil decât un examen de admitere la "Cantemir" privind discursurile din apariţiile televizate din ultimii cinci ani ai domnului Crin, câte o gogoaşă cu gem de cireşe amare. Bineânţeles că, respectând istoria, valorile şi tradiţiile liberale, omenosul şi recunoscătorul domn Antonescu va croi şi un salon, "al antichităţii", va fi rezervat celor doi ultimi supravieţuitori ai liberalismului interbelic, Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus, cărora le vor fi oferite, la discreţie, ceaiuri de plante şi poveşti cu întâmplările a doi flăcăi, Păcală  şi Tândală. Ca bonus, între două aroganţe faţă de "infamii" procurori, artistul şi ministrul poporului,Mircea Diaconu,  va interpreta pentru cei doi venerabi corifei liberali, până când ambii vor aţipi, scena balconului CC şi monologul "revoluţionarului". Desigur, fiind o cârciumă cu ştaif, aceasta va avea şi un salon de jocuri, unde accesul se va face numai pe bază unei legitimaţii semnată cu propria-i mânuţă de patron, fericiţii posesori ai unei asemenea legitimaţii fiind recrutaţi numai din rândul celor mai devotaţi dintre devotaţii crinului. Evident,pentru a nu întina valorile liberalismului băştinaş, ale revoluţiei bunului simţ şi a nu fi acuzaţi de pactizare cu "duşmanii" portocalii, şi, mai ales, pentru a nu rida chipul luminos al domnului Crin, suprema dovadă de stimă şi respect a consumatorilor de elită din acest separeu select faţă de liderul maxim o va reprezenta inabilitatea respectivilor în a ieşi învingători în faţa şefului de la masa de joc. În sfârşit, în mărinimia sa, patronul prezumtivului stabiliment se va gândi şi la mulţimea votantă pentru aceasta fiind rezervate,pe o latură,   într-un colţ de trotuar,  câteva mese de tablă  pe care vor  avea "onoarea" de a morfoli, în aşteptarea ivirii patronului în pragul crâşmei, câte un mic electoral şi un ţoi de matrafox. Iar, în semn de preţuire, la ieşirea din local, pe la ceasul în care colegul său de alianţă, matinalul Adrian Năstase face pe telefonista, stimabilul domn Crin le oferă admiratorilor adunaţi în faţa crâşmei sale priveliştea unor miraculoase orizonturi deschise...la şliţ. Şi, nu e un şliţ de rând, e unul liberal !     

Viitorul roz-bombo(n)

Vă invit la un utopic exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipium cum va arăta spaţiul mioritc peste 30 de ani. Aşadar, stimată asistenţă, suntem în România anului de graţie 2042. E linişte! O mult dorită şi aşteptată linişte în care, şi în spaţiile publice, tot românul vorbeşte în şoaptă, să nu-l audă vigilentul agent al Agenţiei Naţionale a Purităţii şi Bunelor Moravuri patronată de fostul dizident anti-băsescian, vajnicul stâlp al noii democraţii originale, Cătălin Voicu. Pe toate imensele ecrane amplasate la fiecare răspântie orăşenească ori rurală rulează, non-stop, emisiunile educative ale unicului post de televiziune acreditat, Antena Realităţii, de la celebra şi ancestrala "Guriţa mamiţii", până la talk-show-ul, "Somnoterapia" moderat, din patul prezidenţial, chiar de preşedintele statului, Crin Antonescu. De altfel, odată cu modificarea Constituţiei, care acum cuprinde numai două puncte: Ponta are întotdeauna dreptate, când nu are dreptate, se aplică punctul 1, a fost eliminată şi costisitoarea alegere a unui preşedinte, inclusiv numărul de mandate, preşedinţii fiind numiţi de amicii lor politici în baza unui test de rezistenţă la somn. Şi, cum amicul premierului Victoraş, social-liberalul-conservatoro-ecologisto-independentul Crin a reuşit performanţa să treacă testul, dormind 25 din 24 de ore, omul a fost numit preşedinte pe viaţă. În ceea ce-l priveşte pe premirul Ponta, potrivit aceleiaşi Constituţii, alegerile au fost suprimate, fiind inutile şi costisitoare, numirea prim-ministrului fiind făcută odată la 10 ani, în urma unei tombole naţionale transmisă în direct şi la o oră de maximă audienţă, în pauza eternului derby al diviziei naţionale de fotbal care, tot din motive de austeritate, mai cuprinde doar două echipe, Concordia Kiseleff şi Nufărul Tărtăşeşti. Fiind un norocos din naştere, toate tombolele au fost câştigate de către multi-lateralul dezvoltat premier, Ponta, ajuns, şi el, la o vârstă venerabilă aşa încât, porecla tinereţii sale revoluţionare, "micul Titulescu", a fost schimbată, în urma unui referendum naţional la care au participat 5 concetăţeni, în "marele Tituloi". În ceea ce îi priveşte pe cei 455 de membri ai Guvernului, aceştia sunt desemnaţi tot printr-o tombolă naţională, onorabilii aflându-şi denumirea portofoliului pe care îl vor primi după răzuirea lozului tras la tombolă.Pentrru a fi evitate situaţiile jenante, în care un participant să nu se aleagă cu vreun loz câştigător, s-a decis, prin decret guvernamental, ca participanţii să fie numai cei ce au o vechime minimă, în funcţia de ministru, de 20 de ani, precum şi o avere de cel puţin 10 miliarde ruble (în urma unui vot unanim al parlamentarilor,România a aderat la Uniunea Rusiei Europene şi la zona rublei). Nici aleşii neamului nu au fost uitaţi, cei 4555 de parlarlamentari, toţi reprezentanţi ai unicului partid, URA (Uniunea Reformelor Avântate-cârcotaşii,puţinii ilegalişti portocalii, îl blamează spunându-i Uniunea Rataţilor Adormiţi), permis de lege fiind aleşi pe viaţă, iar, în caz de deces, mandatul este moştenit de urmaşii săi. De altfel, dat fiind numărul parlamentarilor, şedinţele de plen, organizate, potrivit legii, numai semestrial, se desfăşoară în incinta Arenei Naţionale. Oricum, fostul sediu parlamentar, folosit pe vremea "odiosului Băsescu" şi "sinistrei Roberta", a fost transformat în sediul Guvernului, în vreme ce Palatul Victoria a devenit garaj guvernamental, locul unde îşi ţine pilotul-premier flota sa de automobile de lux şi de raliuri. Fiind, pe lângă un mare vizionar, şi un sensibil şi recunoscător părinţilor săi spirituali, premirul a decretat construirea în curtea Palatului Cotroceni, retrocedat unicei urmaşe a ciobanului Bucur, Oana Mizil, un impunător monument dedicat eroilor luptei pentru stârpirea ultimilor rămăşiţe ale imperialismului euro-atlantico-băsescian şi implementarea perestrokismului învingător, singurii eroi ale căror oseminte vor avea parte în acest lăcaş sfânt de câte un sicriu din termopan fiind "marii învăţători ai neamului", Iliescu şi Voiculescu. În privinţa soartei pensionarilor, Guvernul condus de Ponta a scăpat de orice grijă, din "odioasa moştenire" de peste 6 milioane de pensionari, în anul 2042,  singurii supravieţuitori fiind numai câteva mii de pensionari magistraţi şi din "servicii", pensiile respectivilor, precum şi salariile celor 5 milioane de bugetari, categorie din care, urmare a suprimării şcolilor, au dispărut cadrele didactice, fiind asigurate de redevenţa obţinută din concesionarea către "marile multinaţionale pan-ruseşti" a majorităţii teritoriului naţional. Referitor la sistemul educaţional, şi în acest domeniu vizionarul premier şi-a demonstrat talentul, sistemul şcolar fiind înlocuit cu dotarea copiilor cu tablete, obţinerea diplomelor de absolvire a şcolii sau a facultăţii, ambele făcute prin skype şi google, fiind urmare a unui test de inteligenţă susţinut în faţa unei comisii a Institutului Naţional Bamboo. Tăvălugul reformist a atins şi zona culturală,în rafturile Bibliotecii Naţionale "Marian Vanghelie" regăsindu-se numai "opere" ale autorilor "de căpătâi" ale naţiei, de la Ion Iliescu, Adrian Năstase, Vadim Tudor, Marius Tucă sau  Toni Greblă, până la Mihaela Rădulescu Ţiganu, Bianca lui Bote, Andreea Marin, Oana Zăvoranu  sau Petrişor-bucătarul, tot prin voinţa unanimă a parlamentarilor fiind votată o lege prin care Caragiale, Noica, Cioran, Muşatescu ori Nichita au fost declaraţi "indezirabili" , iar volumele acestora trecute la index.Cum viaţa politică, în anul 2042, este mai liniştită şiu mai senină chiar şi decât dimineţile coreene, Opoziţia fiind declarată, prin decret prezidenţial, inutilă şi ilegitimă, unica distraţie a clasei conducătoare o constituie joaca de-a Opoziţia, în fiecare iarnă,câte două zile, prin ianuarie,un grup de activişti şi lideri sindicali atent selecţionaţi organizând câte un miting de protest, mişcarea stradală fiind transmisă in extenso de unica televiziune naţională, relatată în paginile unicului ziar admis, "Pravda Naţională",  şi înfierată, în cotidianul său talk-shaw, de către preşedintele Crin care nu uită să le reamintească puţinilor concetăţeni rămaşi (majoritatea emigrând de mult în civilizaţie şi normalitate) că "unicul vinovat" de toate relele abătute asupra planetei este eternul Traian Băsescu. Spre marea satisfacţie a bunelului Năstase care, retras în judeţul Cornu, din an în an, îşi mai controlează email-ul să vadă la a câta amânare au ajuns ancestralele sale procese. Stimabililor,din fericire, de astă dată, naraţiunea de faţă, cu toate neajunsurile ei, a fost un exerciţiu de imaginaţie !  

Preţul slugărniciei

Încă de la naşterea sa, din coastă pesedistă, UNPR, gruparea ce flutură flamura progresiştilor mioritici, s-a proptit într-o singură cârjă ideologică, aceea a impozitării averilor castei îmbogăţiţilor, adică a majorităţii clientelei transpartinice şi a "băieţilor deştepţi" ai naţiei. Mai pe un plan subţire, silirea,prin lege, a mogulilor şi baronilor, a acestor exponate de vază din muzeul opulenţei naţionale, de a vărsa o parte însemnată din avere în visteria statului. Probabil, în momentul creaţiei, şeful progresiştilor, nici dârzul şi neânfricatul general Oprea şi, cu atât mai puţin, oştenii săi nu credeau o iotă din utopia legislativă pe care au ridicat-o la rang de crez politic şi virtute de partid, damful populist al proiectului cu pricina fiind mai puternic decât al unui ou clocit. Ar fi trebuit să fii căzut din stele ori întruparea naivităţii să crezi în succesul unei legi care, în cazul  în care, prin absurd, ar fi trecut de votul majorităţii hămesite din Parlament, ar fi atins conturile dodoloanţe ale vreunui Patriciu, Vântu, Năstase, Tăriceanu,Voiculescu ori a altui capitalist de viţă nouă de care atârnă fericirea şi prosperitatea de partid.Or, poate, bântuit de idealism, vreun trăitor pe aceste meleaguri ar fi gândit că, dintr-un elan revoluţionar, liderul şi părintele UNPR, Gabriel Oprea, ar fi atentat, prin materializarea acestui proiect de lege, la liniştea sufletească a cumătrului său, junele premier Ponta, şi, prin extensie, a amicului şi aliatului său, penelistul domn Antonescu. Dar, trăind cu impresia, destul de deformată, că toată intelighenţia patriei s-a înghesuit în minţile luminate şi unperiste, la schimbarea macazului puterii, progresiştii s-au bulucit în barca, destul de aglomerată, a noilor majoritari, având în bocceluţa drumeţului de partid tot acest unic bagaj, proiectul legii de taxare a averilor ce depăşesc pragul decenţei. Mai mult, deşi s-au zămislit din aceiaşi plămadă ideologică şi au copilărit împreună, progresiştii generalului Oprea şi a "antrenorului secolului", Puiu Iordănescu, s-au dus precum juniorii după prima fentă şi chiar au crezut în promisiunile pesediste de trecere prin botezul votului parlamentar al unicului şi preţiosului odor, proiectul mult-clamat. Numai că, după ce s-au văzut cu sacii-n căruţă şi cu legea electorală votată după bunul plac şi interesul propriu, "aliaţii" usl-işti au uitat de "cătanele" generalului progresist, de promisiunile şi declaraţiile fierbinţi de iubire veşnică aşa încât, legea de căpătâi a UNPR a căzut, spre disperarea şi durerea părinţilor, cu brio.Ceea ce, în traducere liberă ar însemna că, în vreme ce Ponta şi ai săi i-au aburit pe oamenii cumătrului până au trecut puntea şi desagii pline cu interese, mofluzii progresişti au plătit preţul plătit de slugile devenite inutile după folosire.Totuşi, nu-i un capăt de ţară, deoarece  sângele apă nu se face şi, în mod sigur, se vor mai ivi momente în care cumetria politică va înmuia orgoliile , iar progresiştii se vor mai lăsa păcăliţi şi se vor sacrifica pentru stabilitatea ţării şi întruparea  unei legi moarte înainte de a se naşte. Pe de altă parte, tot răul este spre bine, netrecerea de votul parlamentar a proiectului Oprea oferindu-i partidului său şansa de a avea un scop în viaţă şi o idee pentru care să-şi negocieze traiul politic.     

Palmele domniţelor

Până mai ieri, graţie "meritelor" unor "iluştri" emisari ai neamului, prin capitala belgiană ni se dusese buhu de conştiincioşi frecători  de mentă bruxelleză, în special pe punga şi pe nervii contribuabililor europeni. Până la confiscarea medaliilor de aur şi argint de către domniţele de la curtea gimnasticii, poza românilor era maculată de coţcăriile cu ştaif ale stilatului Severin, de ilustrele şi repetatele absenţe ale unor europarlamentari năbădăioşi şi pleznind de infatuare, precum pitoreştii Jiji şi Vadim, ori desantul cuplului pârâcios,Crin şi Victor, ce s-a dorit a fi o lecţie de supărare mioritică. Din fericire, în vreme ce, pe la noi, prin ograda dâmboviţeană, cam colbăită şi plină de tot soiul de gunoaie, cocoşeii politici, cocoţaţi de grămăjioara de grăunţe de câţiva găinari cu pretenţii de negustori cinstiţi, se înfoaie belicos şi dau cu guşa de pământ, pe la Bruxelles, veritabilii ambasadori şi europarlamentari ai românilor, domniţele gimnasticii, alături de cuplul, devenit patrimoniu naţional, Bellu-Bitang, au şters cu medaliilor lor fotografia schimonosită a ţării. S-ar putea ca, dintr-un colţişor roşu, de partid, vreun vornicel să mă acuze de limbaj patriotard, un limbaj aflat, de altfel, în straiţa majorităţii politicienilor ce proclamă, pe toate drumurile şi cu toate prilejurile, frământarea lor cotidiană faţă de necazurile norodului gândind, predilect şi aproape exclusiv, doar la obţinerea unei cât mai mănoase răsplate a jertfei sale patriotice.Să le fie de bine şi să-şi vadă, în continuare, de nesfârşitele şi, de multe ori, false şi fade bătălii ridicate la rang de "nestemate ideologice". Spre deosebire de mulţi dintre gălăgioşii şi "principialii" actori, cam anonimi şi de duzină, ce populează lumea politică băştinaşă, domniţele lui Bell şi Bitang ,care au făcut din imnul naţional şlagărul europenelor bruxelleze, nu au făcut "grevă parlamentară", nu au chiulit cu lunile de la antrenamente, alergând, apoi, nerăbdătoare să-şi încaseze tainul, nu au urlat, în gura mare, "nu sunt gimnasta lui Bellu!" ori "jos dictatorii Bellu şi Bitang!", ştiindu-se, cel puţin din auzite, câte privaţiuni şi câtă sudoare stau în spatele celor câteva minute de fericire, când le cântă imnul naţional. După cum, învăţate să-şi câştige meritele, stima şi respectul numai de pe urma trudei proprii, domniţele gimnasticii nu au dat "copy- paste" după caietele vreunui gimnast mai de soi şi nu s-au împopoţonat cu vreun merit sau titlu plagiind, chiar şi cu greşeli, "din clasici", precum mulţi din pleiada "doctorilor" şi altor intelighenţii ce mişună, fuduli nevoie mare, prin tagma politică. Asta, chiar dacă, femininul de la Mang (substantiv,nu ministru) e mangleală. Domniţele de la curtea voievodală a gimnasticii au tras ca la galere, au strâns sute de ore de dureri şi de sudoare, au înghiţit în sec pe lângă mâncarea "neortodoxă", au aflat din povestirile altora despre liota "vipelor" şi altor siliconate ce bântuie televiziunile şi cluburile de fiţe în căutarea unei aşa-zise glorii şi i-au privit ca pe nişte ciudăţenii pe dregătorii neamului încălecaţi pe mârţoaga Puterii. Desigur, după cum e obiceiul post-decembrist, dregătorii şi chibiţii naţiei se vor agăţa de gloria domniţelor gimnasticii mai ceva decât scaiul de oaie şi, în ordinea organigramei guvernamentale şi de partid, vor urma avalanşele felicitărilor, a primirilor protocolare, începând cu aceea de la aeroportul Otopeni unde, ministrul Educaţiei şi Sportului, emoţionat ca la primul plagiat, şi doamna alergătoare pripăşită în cuibul calduţ al Puterii, se vor iţi la poză, discursurile sforăitoare şi, mai ales, fiind şi campanie electorală, cavalcada promisiunilor mustind de populism. Doar, tânărul premier şi vitejii săi a dat cep la butoiul cu miere al guvernării din care, până acum, au curs doar promisiuni. Din fericire, pentru domniţele medaliate, pe la noi, orice minune ţine numai trei zile şi elanul politicienilor se ofileşte destul de repede aşa încât, spre deosebire de aleşii neamului care îşi caută legitimitatea prin urne, unica şi imprescriptibila legitimaţie a lor este palma: aspră, arsă de magneziu şi plină de bătături. Băieţi, înainte de a deschide gura şi a slobozi vreo platitudine cu pretenţie de înţelepciune, priviţi palmele domniţelor şi sărutaţi-le. Merită, din plin, efortul !                    

Cu mamiţa, la atac!

Pe vremea când şcoala era populată mai mult de elevi şi profesori, iar piţipoancele, "vipele", asistentele şi alte specii bambooiste erau în stare de proiect, elevii mai mămoşi, de regulă tocilarii şi ochelariştii, pentru a fi protejaţi de "răii clasei", erau aduşi la şcoală, de mânuţă, de vreo bunicuţă, mătuşă ori mămică. De multe ori, în pauza mare, gardienii feminini ai micuţului îl mai "vitaminizau" cu câte un bol cu orez cu lapte sau câteva tartine, veghiind vultureşte ca "găşcarii" să nu-i tulbure digestia. Se prea poate ca, în copilăria sa, noul prewmier să fi fost unul dintre rebelii ce nu aveau nevoie de protecţia fustelor pentru a parcurge, teafăr şi nejefuit de banii pentru covrigi, drumul dintre casă şi şcoală. Numai că, fără a fi acuzat de "răutăcisme", involuntar, imaginea de la jurământul lui Ponta aduce, izbitor, cu aceea a unui domn Goe, însoţit de vigilentele mamiţa, tanti Miţa şi mam'mare de grijă ca, nu cumva, îngeraşul să rămână închis, spre disperarea amicului Crin, în closetul "lu' Traian cel Rău", de la Cotroceni. Probabil, junele premier, prin convocarea la jurământ a întregului său alai de rude şi prieteni politici a vrut să dea un semnal despre concordia ce-l înconjoară şi-l susţine în cruciada sa, pe termen redus, împotriva vicisitudinilor unei crize ce se încăpăţânează să existe. După cum, este foarte normal ca, la un moment de o asemenea importanţă, marii oameni politici, fie ei chiar şi mici tituleşti, să fie însoţiţi de toţi greii partidului şi de toţi aliaţii care l-au propulsat într-unul dintre cele mai importante şi benefice dregătorii ale neamului. Însă,de astă dată, parcă sună a premieră ca, în loc să vină însoţit de "bunicuţa" Iliescu, "maştera" tuturor pesediştilor adunaţi la Cotroceni, şeful de la Palatul Victoria să se înfăţişeze, la ungerea sa, flancat de mamă, soaţă şi socru.Ba, mai mult, dorind să dea un semnal de continuitate faţă de politica de reformare a Statului demarată de fosta echipă, preponderent pedelistă, consoarta liderului social-democrat s-a drapat într-un portocaliu ţipător şi născător de zâmbete strepezite. În ceea ce priveşte viitoarea stategie a Cabinetului Ponta, învestit, coincidenţă, în aceiaşi zi cu idolul majorităţii sale, preşedintele Putin, se aude că unii optimişti au şi început să-şi caute, prin cufere sau servietele din vremea "muncilor de răspundere", vechile maculatoare şi manuale de limba rusă.Oricum, pentru fostul dascăl de marxism şi actual ministru de externe, lucrurile sunt mult mai simple, venerabilul pensionabil amintindu-şi, la învestitură, că are un "druzia" fost ministru şi apropiat cu Putin şi, dacă îşi mai stoarce memoria, singur îşi mai regăseşte antice amiciţii de o un şpriţi cu vreun fost ospătar din anturajul lui Elţin. În fapt, după cum şi-a etalat liberalul, ex-pedeserist, ministru de externe vastele sale cunoştinţe diplomatice, pare scos dintr-o celebră anecdotă în care colhoznica Maşa,aflată în audienţă la Stalin, pentru a primi o locuinţă, a afirmat,ca suprem argument că, în tinereţe, cei doi au dormit în aceiaşi încăpere, la Congresul XV al PCUS : tovarăşul Stalin la prezidiu, iar Maşa, în sală. În ceea ce-l priveşte pe candidatul de serviciu, domnul Antonescu, în vreme ce tovarăşii săi de alianţă, Ponta şi Constantin, au venit la Cotroceni cu treabă, el a venit, şi de astă dată, tot ca vizitator, să se afle-n treabă. Dar, pot striga, împreună şi cu tot elanul :Pobeda!             

Pilotul de încercare

După ce a ieşit, mai mult împins de alţii, din dilema găinii alergate de cocoş, liderul PSD, Victor Ponta, s-a împiedicat eroic şi a reuşit să schimbe scaunul copilotului cu volanul pilotului. Ca tot românul onest şi imparţial şi ghidându-se după înţelepciunea folclorului politichiei autohnone că numai boul este consecvent, propusul premier şi-a strivit sub pingeaua interesului tot dispreţul băsescian acceptând cu nerăbdare feciorelnică şi nebăşcălioasă, taman din partea celui mai neiubit dintre preşedinţi, firmanul de şef al unui Guvern tricolor după etichetă, dar în care se vor înghesui socialiştii din Kiseleff, cu amicii lor din secţia liberală a PSD-ului şi cu aliaţii de stânga secretă de la Grivco. Aşa cum îi şade bine unui viitor dregător de frunte a naţiei aflat la vârsta adolescenţei politice, nici junele Ponta nu a ratat prilejul de a călca graţios în străchinile unei oratorii lemnoase explicând asistenţei că noua sa echipă guvernamentală va fi formată numai din neprihăniţii neamului, urmând ca poporul să aibă parte de "cel mai cinstit Guvern". Fiind mai emotiv din fire, probabil că viitorul locatar al Palatului Victoria a vrut prin enunţul alcătuirii unei echipe ministeriale plesnind de cinstiţi să mai arunce o mână de ţărână în ochii demisului cabinet Ungureanu doar că, poate involuntar, şi-a cam dat cu firma-n cap. Astfel, luat de val, prezumtivul premier Ponta a cam uitat că, în anii din urmă, a cam făcut parte, în calitate de ministru ori de alt înalt funcţionar guvernamental, din vreo două Guverne, unul condus chiar de mentorul său, Adrian Năstase, în vreme ce marele său aliat penelist, domnul Antonescu, a trecut meteoric printr-o funcţie de ministru. Ori, potrivit zicerilor pontace, pare-se că trecutele guverne prin care a robotit, cu elan tineresc, nu prea au fost cele mai cinstite şi, implicit, miniştrii cu pricina au cam dat cinstea pe ocară. În ceea ce-i priveşte pe viitorii imaculaţi din formaţia guvernamentală Ponta, potrivit diverselor variante de nominalizări, unii se cam încuscresc cu dalmaţienii şi emană un uşor damf penal demonstrându-se, încă o dată, precaritatea rezervoarelor de talente pesedisto-peneliste, aria de selecţie  ministerială a antrenorului Ponta fiind asemănătoare cu a altui Victor vestit, Piţurcă. Unde mai pui că, păstrând similitudinile, nici nominalizatul premier nu va reuşi să evite stăruinţele vreunui "Jiji", ori a baronilor şi baroneilor locali ce-şi doresc, pentru binele şi succesul partidului în viitoarele alegeri, cooptarea în lotul guvernamental, pe diferite funcţii cât mai mănoase, a unor "tinere talente" locale. Asta, în pofida enunţului primului pilot al naţiei, că, între Băicoi şi Cornu, a şi definitivat cu tovarăşul său de drum, politic şi electoral, liberalul domn Antonescu, toată trupa de şoc guvernamentală. În ceea ce priveşte soarta viitorului premier şi a Executivului său, indiferent componenţa, aceasta nu va avea parte de o marjă de eroare prea generoasă sau de clemenţa unui electorat aburit şi nerăbdător, rigorile  standardelor financiare şi normelor impuse de apartenenţa la organismele europene diminuând serios tentaţiile populiste ale echipei de la Palatul Victoria în multe din cazuri, viitorul premier fiind în situaţia anectotică a cosmonatului Vasile care, trimis în spaţiu împreună cu un câine rus şi o pisică americană, a primit misiunea să aibă grijă de animale şi să nu se atingă de niciun buton. Aşa încât, prins între două bătălii electorale foarte dure, strâns până la sufocare în corsetul european şi cu piatra de moară a promisiunilor făcute în cei patru ani de Opoziţie atârnată de gât, Guvernul ce va fi pilotat vreme de vreo şapte luni de fostul copilot Ponta, ajuns, ca fata bătrână la măritiş, de bună voie şi împinsă de toţi, pilot de încercare, va avea soarta unui autoturism înscris la programul "rabla" ce trebuie să se târâie, în funcţiune, până la atelierul de dezmebrare. În ăst timp, debavurat de oportunism şi scăpat de furia populară, fostul partid de guvernământ are ocazia ca, ieşit din lumina reflectoarelor, să-şi mai tragă sufletul şi "să-şi dea o pudră" pe obrajii palizi de atât travaliu , să chibiţeze şi să taxeze micile şi marile erori de pilotaj ale lui Ponta. În ceea ce-l priveşte pe ex-premierul Ungureanu, nu ar fi exclus ca, din retorte tainice să nu se plămădescă un nou proiect prezidenţial, "tip Emil Constantinescu", un melanj civico-politic, mult mai îmbunătăţit şi adus la cerinţele anului 2014. Oricum, zâmbetul băsescian afişat la nominalizarea "cârlanului" (alint iliescean) pesedist, Victor Ponta, poate fi un izvor de migrene politice pentru "amicii" săi.

Nevricoşii neamului

Încălzirea globală, astenia de primăvară, efectele razelor de Lună asupra galoşilor de gumă, frica de DNA, CNA ori alte ...A-uri, excusul de huzur parlamentar sau alte  misterioase şi nebănuite taine ale "naturelului uman" au făcut să crească procentele nevricoase în trupurile muşchiuloase ale faunei politichiei româneşti mai abitir decât facturile  la gaze ori la întreţinere. Cam după prăznuirea Bobotezei, dregători ai naţiei, aflaţi încă la vârsta copilăriei sau adolescenţei politice,  au copţi şi hârşiţi prin toate iatacurile şi ungherele de partid, s-au prins într-o înfocată horă cu strigături, huiduieli, înjurături şi alte asemenea vorbe alese din prea-plinul intelighenţei politichiei băştinaşe. Atât eroii nesfârşitului bâlci nevricos, cât şi ţintele multiplelor şi, aproape, cotidienelor creaţii orale ale sforţărilor neuronilor sfârâitori ce sălăşluiesc prin nobilele ţeste ale elitelor politicii sunt cam aceleaşi motiv pentru care, asistenţa formată din marea şi naiva masă a votanţilor de rând a prins şpilul şi, precum în anecdota cu nebunii care în locul bancului spuneau doar o cifră şi izbucneau în râs, cu apare vreun nervos şi prinde a-şi rosti elevata-i sudalmă, ştiu continuarea textului şi "andrisantul" vorbelor de duh. Astfel, unşi, de către camarazii lor de alianţă, prinţi regenţi şi viitori moştenitori ai tronurilor de premier şi preşedinte de ţară,  lumea liderilor cu ştaif şi pretenţii de nevricos fruntaş nu putea fi dominată decât de binomul pesedisto-penelist, Victor şi Crin, coloratura verbiajului 'mnealor trecând, mai mereu, pârleazul în tăpşanul mitocăniei şi a băşcăliei grosiere. Ca orice căpăţâni încoronate, şi în jurul  cuplului cu pricina roiesc sfetnicii şi trâmbiţaşii de ocazie ce se înghesuie şi se calcă pe bombeuri să soarbă de pe buzele şefilor nestematele gândirii acestora târnosite prin damful limbajului rândăşesc şi să le propage prin toate talk-show-urile pe care le populează frenetic. Aşa, pentru diversitate şi divertisment ori, pur şi simplu, din prostie, din când în când, se mai iţeşte şi câte un nevricos independent, precum nefericitul deputat bârlădean,  câte un Mazăre aflat într-o pauză de aventură malgaşo-papuaşă sau "urgisitul" , locvacele, dar "jenialul domnu Dan" şi taraful său insomniatic.  În ceea ce-l priveşte pe răsculatul ales al bârlădenilor care, din nefericire şi dintr-o pură coincidenţă, mai poartă şi numele subsemnatului, omul cu pricina poate fi considerat un accident genetic al unei urbe din care s-au ridicat personalităţi de talia unor Cuza, Victor Ion Popa, Constantin Chiriţă (părintele "Cireşarilor"), Cezar Ivănescu, Vlahuţă sau chiar Andreea Răducan . Desigur, pentru a se păstra  nişte proporţii rezonabile între gaşca flegmaticilor şi aceea a flegmaţilor, nici tabăra porcăiţilor de lux nu este prea consistentă, şeful ţării fiind şi personajul care a agonisit cele mai multe "producţii" orale cu ifose de ironii ale pretendenţilor la găina cu ouă de aur a guvernării.Totodată,primii nevricoşi ai naţiei, cei doi buni amici şi masculi afla ai politicii neaoşe şi doritori de şefii supreme, liderii Ponta şi Antonescu, demonstrându-şi bărbăţia incomensurabilă, au ales să se lupte în măscări cu ştaif şi alte "vorbe dulci" mai ales cu "inamicii" purtători de fustă, Elena Udrea şi, predilect,Roberta Anastase fiind "amoarele" celor doi tăuraşi îndârjiţi. Probabil, pe la sfârşit de toamnă, după ce se vor fi limpezit  apele electorale şi se vor fi ostoit şi pohtele de mărire ale "rapsozilor politici", toată starea de verbiaj nevrotico-mitocănesc se va mai calma, iar" marea mută", metamorfozată, în prezent, în "marea băşcălioasă", îşi va regăsi prin straiţe o parte din primii şapte ani petrecuţi în bătătură, între fustele materne, şi mai puţin anii flenduriţi prin politică.          

Narcisismul crinului

Într-o zi în care ar fi trebuit să-şi savureze tortul şi şampania, domnul Crin Laurenţiu George Antonescu, întâiul penelist al neamului, a ratat ocazia unei muţenii înţelepte şi a reuşit să-şi etaleze, încă o dată, prea-plinul sinelui mustind de un narcisism şi o fudulie ce frizează ridicolul. De ar fi fost un ilustru anonim sau vreun chibiţ de Cişmigiu,toată această cacofonie politico-educaţională exhibată de posesorul cu pricina nu ar păsa nimănui, poate doar amicilor de pahar ori rubedeniilor, maniera de punere în valoare a propriilor calităţi fiind o afacere strict personală. Numai că, în cazul distinsului lider penelist, auto-proclamat şi viitor preşedinte de ţară, perpetua şi stridenta derobare de minimile norme şi standarde ale unei toleranţe şi unei decente coabitări politice, precum şi abordarea unui limbaj de o agresivitate infatuată, vecină cu grobianismul,nu au cum a trece numai ca umbrele pe pânza vremii.Aflat într-o prelungită campanie electorală şi în preajma unei moţiuni  de cenzură care este cam în situaţia fetei ce, din prea multă frumuseţe, rămâne necurtată, dar şi cu imaginea premierului Ungureanu ameninţându-i supremaţia în sondaje,  nici în seara de Sfântu Gheorghe, unul dintre patronii săi, domnul Antonescu nu şi-a infirmat calitatea de prim şi principal demolator al defunctei revoluţii a bunului simţ.Încuscrit, pentru îndeplinirea unicei sale pohte, de a ajunge primul om al naţiei, cu Dan Voiculescu,Ion Iliescu, Cătălin Voicu, Adrian Năstase şi alţi asemenea "liberali", uşor penali,dar de viţă veche, în detrimentul unui venerabil de talia lui Neagu Djuvara, spre exemplu, actualul şef penelist şi fost, efemer, ministru al tumbelor, îşi vede, pe măsura trecerii timpului, destrămat visul său de mărire, iar noul său inamic este întrupat în premierul Mihai Răzvan Ungureanu, un liberal renegat de mai-marele liberalismului autohton, năvalnicul domn Crin. De unde şi tele-isteriile, bravadele stângace şi erupţiile unei oratorii într-o cheie, "de după blocuri", livrate de un pretendent la prima dregătorie a patriei gonflat şi stând să dea pe afară de atâta auto-mulţumire lăudăroasă. Iar, de aici şi până la încercarea de terfelire a adversarului său, MRU, prin zaţul politicianismului de mahala în care se bălăcesc şi se complac multe dintre figurile şi figuranţii arenei noastre politice, a fost doar o "chestiune de tehnică", aşa cum ar spune şahiştii.Astfel, intrat în malaxorul principiilor politice enunţate, practicate şi promovate de liderul suprem penelist, MRU a devenit un personaj eliptic de calităţile, mai ales liberale, necesare unui politician de teapa unui Crin şi a aliaţilor săi politici, un simplu pion manevrat din umbră de "maleficul" Traian Băsescu, principalul punct al programului politic "made USL".  Mai mult, potrivit evaluărilor experte ale unui "geambaş în ale conducerii" de talia domnului Crin, cu o "vastă" experienţă de profesorat rural, un stagiu de muzeograf tulcean şi un temeinic şi îndelungat absenteism parlamentar, actualul premier nu deţine toate datele necesare accederii în topul politicii, un portofoliu la Externe ori un Oxford nereuşind a satisface standardele antonesciene. De altfel, rezumând ultima reprezentaţie televizată a domnului Antonescu, nu ar fi nicio surpriză ca, în cazul în care renasc Petrache Lupu şi minunile sale de la Maglavid, iar şeful peneliştilor ajunge în jilţul de la Cotroceni, acest veritabil liberal să proclame, într-o fudulie solemnă, precum un alt dictator, cu mult mai celebru, "statul sunt eu, băi, fraierilor! "   

Feciorie centuristă

Aproape că nu trece zi, ca falnicii şefi ai celor două partide aliate ce freamătă să atingă cât mai repede zgârciurile ce au mai rămas atârnate de ciolanul puterii trecut de peste două decenii prin toate sosurile ideologiei băştinaşe să nu se îmbăţoşeze de mândria de a se mai procopsi cu câte un pedelist ofuscat că a fost uitat prin cotloanele de la Modrogan. Astfel înghesuiţi mai mult în ograda penelistă, precum oştenii greci în pântecele calului troian, noii convertiţi la "adevăratele valori" reprezentate taman de personajul Crin, care era porcăit şi hulit pe toate căile,şi reciproca fiind valabilă, poartă în bocceluţa traseistului de serviciu şi o "insignifiată" bombiţă menită a isca zâzanie liberală în prag de alegeri. De altfel, teoria darului otrăvit picat din târna pedelistă tocmai în straiţa penelistă este îmbrăţişată şi trîmbiţată de câţiva vigilenţi din tagma unui Orban sau Ghişe, doar că supărarea respectivilor este iscată mai mult de spaima că, înmulţindu-se gurile la praznicul electoral mult-aşteptat, se cam reduc şi porţiile veteranilor ce au trebuit să îndure anii restriştei financiare.Din acest punct de vedere, dat fiind cvasi-lipsa apetitului pedeliştilor fugari faţă de miresmele celor trei roze de Kiseleff, şeful pesediştilor este mai relaxat mai ales că, fiind un partid mult mai stufos şi cu pohte şi orgolii pe măsura talentului de devoratori de bugete, la tortul puterii nu vor fi prea mulţi pretendenţi extra-comunitari, agăţaţi pe ultima sută de căruţa cu bucate. Însă, pentru amicul şi camaradul  de drum al liderului PSD, candidatul de profesie la jilţul suprem al naţiei, domnul Antonescu, toată această năvală a migratorilor pedelişti, unii orfani de protecţii penale, alţii de viitoare dregătorii mănoase, către "marea familie liberală" poate duce la o obezitate de partid nesănătoasă şi la dureri de cap din partea vechilor activişti ce şi-au aşteptat, docili, rândul la răsplata jertfei patriotice.  În ceea ce-i priveşte pe feciorelnicii "eroi ai neamului" care, din motive pur pragmatice şi personale şi fără vreo umbră de raţiune doctrinară, şi-au făcut inventarul preceptelor ideologice şi ale priorităţilor pământeşti, proces abisal în urma căruia le-a venit mintea la cap şi, unde ieri au flegmat, azi au ţucat,această nouă schimbare a taberei nu va fi ultima plimbare politică,pentru o parte însemnată din actorii pieţei politichiei mioritice "Balada chiriaşului grăbit" fiind şlagărul cel mai bine însuşit.Astfel, pe lângă scandalurile şi răzmeriţele din cumetria electorală USL, născute din neostoirea orgoliilor pesedisto-peneliste referitoare la desemnarea candidaturilor pentru proximele alegeri locale, îndrăgostirea celor doi lideri, fără preludiu şi la prima vedere, de nişte centuriste ce se pretind fecioare, numai de dragul de a fi cel mai focos fecior din sat poate stârni o gelozie născătoare de un eventual divorţ al nevestei răbdătoare şi fidele ce se vede tradusă la prima ocheadă străină. Şi, nu ar fi deloc aberant ca, ameţit de toată această devălmăşie politică, votantul de rând şi fidel să se simtă "tradus în amor". După cum, înţeleptul PSD-ului, eternul Iliescu, ar putea să le facă un pustiu de bine celor doi nepoţi doritori de mărire, Victor şi Crin, şi să le explice, pre limba lor, că, aşa cum după marea revoluţie din octombrie, Lenin şi bolşevicii săi nu au făcut guvernul cu familia ţarului, şi în lupta electorală uslistă "sună ca dracu" să te prezinţi cu lefegii cărora le-ai pus în braţe, în ultimul moment, tufa sau săgeata. Dar, până la bătăliile locale, considerând că va fi un premier prea mare pentru o ţară aşa de mică şi marcat încă, se pare, de avatarurile vieţii de boschetar parizian, micul Titulescu a prins a se război, între două tururi de scrutin prezidenţial, cu, încă, preşedintele Sarkozi pe care, în limbaju-i propriu, al diplomaţiei de cartier, l-a taxat ca fiind demagog şi bufon. S-ar putea ca după al doilea tur, din 6 Mai, favoritul sondajelor şi al socialiştilor de Dâmboviţa, socialistul francez şi fostul concubin al precedentului candidat socialist la şefia Franţei, să câştige alegerile, însă, în caz de victorie a "demagogului şi bufonului" Sarkozi şi o eventuală înscăunare în fotoliul de premier a criticului său, Ponta, ar fi jenant de interesantă o întâlnire.               

Mieii gureşi

După cum le-a dat mâna, unii bronzaţi şi fercheşi, alţii ghiftuiţi de drob, miel, ouă sau cozonaci, dar toţi tresăltând, precum piftia, de nerăbdarea ieşirii din dulcele chiul parlamentar, oştenii troicei USL-iste s-au aliniat la starul primei moţiuni post-greviste, un demers politicianist în care nici distinşii doritori de alungare a echipei MRU nu cred. Dar, cum se apropie primul act electoral al anului, alegerile locale, iar în lupta pentru câştigarea conducerii vreunei comune sau oraş ori a unui fotoliu de consilier local sau judeţean scopul scuză mijloacele, cei doi mari gânditori ai alianţei, plus mezinul de serviciu, au hotărât să scoată din lada de zestre a politichiei voiculesco-iliesceană tocita, de atâta folosinţă, armă a moţiunii de cenzură fără sens.Astfel, la un semn al şefimei pesedisto-penelistă, vocaliştii de profesie au prins a zburda, asemenea unor miei scăpaţi de la marea crăpelniţă pascală, pe la toate uşile şi posturi pentru a recita, disciplinat şi cu dicţia unor artişti de cămin cultural, "poema moţiunii", în fapt, o ediţie, revăzută şi uşor adăugită, a cunoscutului op anti, grămăticii de partid având doar misia de a înlocui doar numele eroului principal ce se vrea decapitat, omul zilei fiind, de astă dată, MRU, premierul tămâiat oral, la investitură, de efemerul european, redevenit, după propriile mărturisiri, la ciobăneala mioritică, Victor Ponta. Pentru a mai da o uşoară culoare în obraji, anemica moţiune moşmondită în cotloanele triumviratului belicos a fost asezonată cu unele condimente patriotarde pe care, în anii lor de glorie, tribunul Vadim şi locotenentul său, Ghiţă Funar, le-au aruncat în neştire în tocana naţionalistă servită "boborului nostalgic". Mai pe înţelesul parlamentarilor care încă nu s-au dezmeticit din  prelungita greva uslistă şi au fost deranjaţi din treburile casnice pentru a vota ultima creaţie ponto-antonesciană, moţiunea ce se vrea a debarca actuala echipă guvernamentală  se sprijină, ca masa ţărănească, pe trei idei, mari şi late, ce ar trebui, în opinia autorilor, să zgândăre, până la erupţie, spiritul economico-patriotic al aleşilor, punctele forte ale moţiunii, această viagră patriotardă, reducându-se la vechiul şi tâmpul slogan al prunciei post-decembriste, "nu ne vindem ţara!"  Iar, ca un semn al europenismului ce pulsează în vinele celor doi lideri, Antonescu şi Ponta,ce se vor şi se visează a fi cei mai de seamă emisari ai naţiei, această ultimă creaţie pregătită pentru vot a celor mai vrednici şi focoşi neuroni pesedisto-liberali s-a înzorzonat şi cu o încruntare etnică iscată de cazul facultăţii de medicină de la Tg.Mureş. Cât priveşte spaima şi durerea, exprimate în moţiune şi născute din marea grijă a vigilenţilor din USL faţă de programul privatizărilor intenţionat de MRU şi colegii săi din Guvern, sunt temeri şi teme care scot la iveală memoria mălăiaţă şi eliptică a onorabililor nervoşi din cele două tabere, lunga listă a vânzărilor pe doi bani, în detrimentul Statutului şi al economiei autohtone, şi etichetate, cu mare fală, ca "privatizări de succes", fiind una dintre "capodoperele" economice ale unui Văcăroiu, Năstase, Tăriceanu sau chiar şi reformatului penelist, Petre Roman. Doar, IMGB, Romtelecom, Combinatul Reşiţa, SIDEX, Petrom, BCR ori alte perle ale coroanei economiei româneşti nu au fost privatizate, într-o mare veselie şi cu un "profit uriaş", de Boc sau MRU, divorţul acestor entităţi  de patrimoniul băştinaş fiind săvârşit sub ochii "naşilor" năzdrăvanilor miei guralivi care, sătui de hârjoana fără griji prin ogradă, au prins gust de verdeaţă parlamentară şi behăie a moţiune de cenzură. O moţiune care are şansa mielului de Paşti.        

Chilimăneală liberală

 Este foarte posibil ca, rupându-şi o halcă uriaşă din orgoliul său de vechi şi veritabil  liberal, detronatul Andrei Chiliman să nu părăsească gruparea în care a intrat încă din vremurile în care actualul şi nervosul său şef de partid încă mai hălăduia pe alte coclauri politice. Tot la fel, se prea poate ca sfaturile celor doi corifei ai liberalismului de partid,( venerabilul nonagenar Neagu Djuvara fiind rejectat de mult din sfatul înţelepţilor de "gaşca nebună" a crinilor târzii) Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus,să fie reuşit să mai îndulcească gustul amar al deziluziei edilului penelist faţă de ieşirile malagambiste ale copilului bătrân ajuns fruntaş penelist. În fond, trecând peste normalul ataşament la partid şi la valorile liberale, rămânerea în siajul antonescian a mazilitului Chiliman ar da şi un aer de "pupat, Piaţa Independenţii" întregii poveşti de semi-divorţ iscată din hachiţele şi umorile, labil controlate şi controlabile, ale celui ce se chinuie, de vreo trei ani, să arate românilor cum se poate face o "revoluţie a bunului simţ" cu bâta şi mitocănia. După cum, nu ar fi niciun capăt de ţară şi nu ar arunca în aer cine ştie ce savante contrucţii politice, nici retragerea liberalului Andrei Chiliman dintr-un partid în care tonul la cântec îl dau personaje alipite şi coborâte din alte trenuri politice pe care, la momentul zero al penelismului post-decembrist, nu prea le-a regăsit prin odăile cotropite de imeghebişti şi mineri, şi în care emblemele emasculate politic şi decizional, Câmpeanu şi Quitus, sunt ţinute  în pervaz, precum bunicii lui Bulă în ziua de plată a pensiei, de către istericii nepoţei crinuţi.În ambele situaţii, în opinia şi în calculele echipei antonesciene, bătrânul stâlp al liberalilor dâmboviţeni,  Andrei Chiliman, este trecut în categoria expiraţilor, a persoanelor ce o încurcă în materializarea strategiei de a transforma un partid-matcă a diversităţii şi libertăţii în gândire, într-o gaşcă de cartier politic, un soi de PFA cu ifose de multinaţională. Pentru un lider mistuit de orgoliile şi nevrozele accederii, tot mai improbabile, la suprema dregătorie a naţiei, alde Chiliman, Patriciu, Djuvara, Cioloş, Ungureanu, chiar şi Tăriceanu, au fost doar nişte ascensoare spre o măreţie indefinită, nişte legitimări de "băiat bun, de perspectivă", însă, pe măsură ce sirenele din Kiseleff  şi Grivco îi susurau în urechi aria grandomaniei, oamenii respectivi au devenit incomozi precum o piatră în pantof. Aşa încât, aburcat pe un catâr cu pretenţii de Ducipal de către noii săi camarazi de drum, şeful grupării peneliste a confirmat morala fabulei "Boul şi viţelul" sau a teoriei, mai "provincială", că "funcţia schimbă organul" şi, în buna tradiţie mioritico-minoritară, şi-a decapitat părinţii politici. Însă, la actuala schimbare la faţă a taberei peneliste şi la "noua orientare" a doctrinei şi discursului liberal, precum şi la cumetriile ideologice, păstorite de fostul copil de trupă ajuns general cu aspiraţii de mareşal, câte o cărămidă au pus, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi unii dintre actualii "mari rejectaţi" ai partidului care, orbiţi de oratoria şi bretonul adolestentului întârziat, nu i-au ghicit pohtele, năravurile şi, mai ales, "manerele" de arendaş politic.Acum, a venit rândul garării în triajul liberal lui Andrei Chiliman. Din fericire, pentru "reformatorul" domn Antonescu, lista este foarte, foarte scurtă !   

Perfidul iepuraş

La ceas de seară, tocmai când viitorii principali ai naţiei, domnii Antonescu şi Ponta, încă îşi savurau bravadele politice exhibate mulţimii, excitate de proximitatea unor victorii visate, ce a avut privilegiul de a fi aplaudacii triplului congres USL-ist, preşedintele Băsescu le-a pus, prematur, celor doi lideri, în coşuleţul pascal, o mândreţe de cadou: legea prin care, din acest moment, preşedintele ţării, indiferent numele,  poate fi demis, doar dacă la referendumul organizat pentru ratificarea unei suspendări, votează în favoarea mazilirii prezidenţiale 50% din totalul electoratului existent. Mai concret, în cazul în care se ajunge la referendum, un preşedinte român poate fi debarcat numai prin votul a 9 milioane de cetăţeni şi nu prin votul a jumătate dintre cei prezenţi la scrutin. Prin promulgarea respectivei legi, toţi doritorii de suspendare a preşedintelui Băsescu au cam rămas orfani de unicul şi principalul lor obiect al muncii, toate calculele realiste, nu cele fanteziste plăsmuite în diversele cotloane şi cabinete de partid, demonstrând că, în condiţiile unui absenteism cronic şi al unei lipse de apetit electoral manifestate de alegătorii români, atingerea cotei celor 9 milioane de voturi anti-prezidenţiale este infinit mai dificilă decât spălarea de păcate penale a vreunui Năstase, Nicolescu ori Boldea sau înregimentarea în oastea USL-istă a vreunui plimbăreţ Frunzăverde. Ocupat cu relaxarea printre dunele Dubaiului, după herculianul efort  de a rupe scrisoarea prezidenţială ce-i punea pe masă, în schimbul unui minim respect faţă de voinţa electoratului de a ajusta liota parlamentarilor, eventualitatea eliberării premature a fotoliului de şef al statului, Che de Kiseleff pare să nu fi perceput, încă, adevărata potenţă seismică a cadoului oferit, pe neaşteptate, de "perfidul iepuraş" de la Cotroceni.După cum, preocupat, asemenea unei gospodine intrată în criză de timp,cu desăvârşirea curăţeniei peneliste şi debarasarea odăilor partidului de toate "vechiturile liberale", gen Chiliman, sunt destule semne care arată că nici proiectatul şi pretinsul candidat la jilţul de la Cotroceni, tumultosul domn Antonescu, nu prea a prins şpilul darului băsescian, damful micilor victorii obţinute în faţa camarazilor săi de partid, asezonat cu susurul dulceag al alintărilor curtenilor, anesteziind, cel puţin pentru moment, simţurile ce zac, într-o îndelungată somnolenţă, în străfundurile actualului animal-afla, politic, liberal. În fapt, ocupaţi cu ghiduşii de soiul unei caricaturale şi perdante greve parlamentare sau infantile ţâfne şi alte bufeuri de demimonde politice, şefii celor două partide, ce se auto-clamează drept unici şi indispensabili salvatori ai neamului, au contribuit din plin la materializarea cadoului legislativ ce le-a fost pus în braţe de Traian Băsescu pentru că, prin simpla prezenţă la muncă cei peste 200 de aşa-zişi grevişti pesedisto-penelişti ar fi putut contribui la amendarea ori, poate, chiar respingerea acestui document care, în lipsa Opoziţiei, a trecut de votul deputaţilor ca prin brânză şi cu viteza unui TGV. Dar, potrivit înţelepciunii academicianului Grigore Moisil, "nicio lege nu te poate împiedica să fii prost", aşa încât, odată ce au cam pierdut trenul suspendării preşedintelui Băsescu, domnilor Ponta şi Antonescu, împreună cu toţi suporterii paukerişti a aruncării peste bord a căpitanului, înaintea acostării programate a navei, le-au mai rămas să viseze la un harem de fete morgana sau, mai prozaic, să renunţe la bonjurismul politic pe care se căznesc să-l etaleze în faţa naivilor şi să se apuce, temeinic, de muncă pentru care au fost cocoţaţi în fruntea bucatelor de voturile concetăţenilor.       

Isterii de primăvară

"Ne-am adunat să nu fim împrăştiaţi", ar fi fost cel mai bun slogan al chermezei tovărăşeşti întâmplată la Pavilionul Romexpo, loc de nostalgii minereşti pentru marele absent, nea Nelu, şi de fiori reci, din aceleaşi motive, veritabililor liberali,alţii decât figuranţii aplaudaci aduşi să-i ovaţioneze pe cei doi lideri ce se visează, împreună cu tovarăşii lor, călare pe ciolanul naţional. Timp de şase ore, activiştii de frunte ai celor trei componente ideologice reunite sub semnul anti-băsismului de partid au reuşi să producă numai câteva enunţuri lozincarde copitate din maculatorul de învăţământ politic al "revoluţionarului de profesie", Ion Iliescu, suficient, după părerile înaltelor feţe pesedisto-peneliste, să galvanizeze energiile oştenilor chemaţi să se lupte cu electoratul pentru votul salvator de jilţuri, conturi sau dosare. De altfel,  vechi activist reşapat şi client al procurorilor şi al "nup"-urilor galante, şeful Consiliului Judeţean Prahova a aşteptat cu sufletul la gură, precum un voievod ce se visează, îndemnul propriului lider de partid, viteazul Ponta, pentru "a scoate ţara din rahat". De parcă, pe întregul său mandat de şef judeţean de pe vremea guvernării colegului său de organizaţie prahoveană, Adrian Năstase, ori în cei 4 ani ai actualului mandat, tovarăşul Cosma, omul cu "rahatul", a fost numai un obiect de inventar şi un figurant în primul fotoliu al judeţului. Şi, asemenea distinsului "vidanjor politic", mai toată armia de partid chemată să caşte gura la vocalizele infantilo-belicoase sau isteriile oratorice ale celor doi lideri şi amici, Ponta şi Antonescu, nu  şi-au îmbogăţit bagajul cenuşiu cu prea multe idei, zestrea strânsă după vreo şase ore de mitingeală fiind tot, "jos Băsescu!", "Huo,PLD!", "Ponta premier şi CRin preşedinte!", un soi de, "Aurora economică", "cioclopedică", "Vivat, ai noştri", "în sfârşit, să trăiască!". Un ghiveci politic numai bun pentru o zi de post, cum a fost vinerea în care s-au adunat într-un congres, "trei într-unul", cei mai zeloşi luptări în "cruciada" electorală proclamată, cu solemnitatea unui Nae Ipingescu de cârmacii alianţei care spumegă de nerăbdarea de a trona în fruntea naţiei. În fapt, după cum s-au semeţit pe scena congresului, nici pentru cei doi şefi ai USL  nu a fost prea clară menirea respectivei erupţii hormonalo-partinice, unicul motiv serios în care binomul pesedisto-liberal îşi putea etala veritabilele virtuţi politice, scrisoarea preşedintelui Băsescu, fiind tratat după chipul şi asemănarea ambilor, băşcălios-infantil. În ceea ce priveşte ruperea scrisorii prezidenţiale, prin gestul său, Ponta a repetat, involuntar, după două decenii,un gest similar al altui pupil iliescean, Miron Cozma, demonstrându-se, încă o dată, că nimic nu este întâmplător şi că istoria este repetativă. La momentul septembrie 91, de la Petroşani, după ruperea scrisorii premierului de atunci, Petre Roman, ortacul Cozma a pornit mineriada soldată cu răsturnarea Guvernului. Prin sfidarea teatrală de acum, liderul PSD a clamat că vrea să candideze la postul de premier, dar nu vrea să fie pus de preşedintele Băsescu. Destul de ciudată această mostră de analfabetism juridic, mai ales din partea unui eminent, deoarece până şi candidaţii la funcţia de primar de comună ştiu "amănuntul" că pentru demnitatea de prim-ministru nu prea se candidează, postul fiind obţinut numai după o nominalizare din partea preşedintelui ţării aflat în funcţie şi un vot parlamentar. Aşa că, e cam dificil pentru ţâfnosul Ponta să candideze la ceva ce nu e de candidat. Însă, dacă ar fi dorit din toţi rărunchii să ajungă cât mai rapid la cele două fotolii pe care la poalele cărora salivează, declarativ şi abundent, de premier şi preşedinte, Ponta şi Antonescu ar fi trebuit să trateze cu toată seriozitatea misiva prezidenţială prin care, Traian Băsescu nu le cerea celor doi lideri ai Opoziţie să stea în genunchi pe cioburi de sticlă , doar să-şi întoarcă armatele greviste la munca parlamentară pentru a legifera voinţa imperativă, care nu mai este la moftul vreunui politician, a celor peste 80% dintre români care au votat, la referendum, pentru reducerea numărului de parlamentari şi renunţarea la una dintre Camere, precum şi reducerea mandatului preşedintelui cu un an. Astfel, prin ruperea scrisorii şi aruncarea sa în derizoriu hăhăit al asistenţei, Ponta şi Antonescu, viitorii mântuitori ai neamului, au probat că, în pofida sforăitoarelor oratorii lozincarde, nu vor abdica de la unica politică însuşită, a interesului personal, cetăţeanul rămânând tot o cifră bifată la numărarea voturilor. Totuşi, carnavalul politic de la Romexpo a emanat o frică, nespusă, însă destul de apăsătoare, a celor doi buni prieteni şi camarazi de arme care, în disperarea lor, şi-au transformat până şi odraslele în agenţi electorali, faţă de adevăratul adversar politic,actualul premier, MRU, un rival capabil să capaciteze şi alte categorii, nu numai activişti isterizaţi, "genii" politice frustrate, traseişti, fripturişti de partid sau oaste de strânsură hămesită.