"La şliţul liber(al)"

Duduie lumea mioritică a zvonurilor, mai ceva decât economia tăriceană, că eminentul conducător al armiilor peneliste a decis să demisioneze din funcţia de etern candidat prezidenţial şi să se dedice, în totalitate, unei ocupaţii mai prozaice, practicată, de altfel, de personaje cu mult mai ilustre, şi asupra căreia sunt semne că ar avea ceva mai multe aptitudini, aceea de cârciumar. Ar fi o îndeletnicire onorabilă, plină de savoare şi în care distinsul domn Antonescu ar avea un contact zilnic, nemijlocit şi nefardat cu realitatea caldarâmului, cu pulsul real al naţiei. Iar, de-ar fi să poarte un nume, tavernei antonesciene i s-ar potrivi, ca marca de scrisoare şi luând ca izvor de inspiraţie ultimile prezentări de pe podiumurile electorale ale patronului,  numele  "La  şliţul liber(al)". Amplasarea sediului, impozant, desigur, al cârciumei preconizate nu poate întâmpina nicio piedică, locaţiile oferindu-se vraişte, precum şliţul prezidenţial, falnicului personaj liberal.Însă, în ceea ce priveşte amenajarea interiorului viitorului aşezământ de regrupare şi regenerare a spiritelor penelisto-conservatoare, totul trebuie, plecând de la prima şi unica specializare a patronului, să fie compartimentat şi urmeze liniile principale ale unui muzeu. În acest sens, principala sală a locantei-muzeu, locul unde va adăsta cea mai mare parte a timpului ilustrul şef liberal, va fi, obligatoriu, o copie fidelă a cabinetului prezidenţial de la Cotroceni, pentru veridicitate, salonul urmând a fi populat cu activiştii cei mai fideli, dar mai puţin norocoşi, aflaţi în joc de glezne pentru obţinerea vreunei dregătorii. Aici, în contul unor temenele şi alte cuvinte laudative, clienţii vor fi îndopaţi cu promisiuni la tavă şi răbdări prăjite. Un alt spaţiu al minunatului aşezământ va reda, în cele mai mici detalii şi pentru a spulbera şi cele mai neânsemnate aluzii răutăcioase, sala de plen a Senatului, loc prin care, cel puţin o dată pe trimestru, domnul Crin va trece şi îşi va exersa, în faţa unui auditoriu atent şi riguros selecţionat, talentul oratoric. Fiind vorba de o odaie care urmează să respire prin tot porii săi caznele muncii de politician, clienţii vor avea parte de un meniu mai proletar, fiind şi în plină criză economică, format doar din gogoşi simple. Doar în cazuri excepţionale şi numai printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de amicul Ponta, un pâlc de simpatizanţi loiali vor primi, după un test infinit mai dificil decât un examen de admitere la "Cantemir" privind discursurile din apariţiile televizate din ultimii cinci ani ai domnului Crin, câte o gogoaşă cu gem de cireşe amare. Bineânţeles că, respectând istoria, valorile şi tradiţiile liberale, omenosul şi recunoscătorul domn Antonescu va croi şi un salon, "al antichităţii", va fi rezervat celor doi ultimi supravieţuitori ai liberalismului interbelic, Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus, cărora le vor fi oferite, la discreţie, ceaiuri de plante şi poveşti cu întâmplările a doi flăcăi, Păcală  şi Tândală. Ca bonus, între două aroganţe faţă de "infamii" procurori, artistul şi ministrul poporului,Mircea Diaconu,  va interpreta pentru cei doi venerabi corifei liberali, până când ambii vor aţipi, scena balconului CC şi monologul "revoluţionarului". Desigur, fiind o cârciumă cu ştaif, aceasta va avea şi un salon de jocuri, unde accesul se va face numai pe bază unei legitimaţii semnată cu propria-i mânuţă de patron, fericiţii posesori ai unei asemenea legitimaţii fiind recrutaţi numai din rândul celor mai devotaţi dintre devotaţii crinului. Evident,pentru a nu întina valorile liberalismului băştinaş, ale revoluţiei bunului simţ şi a nu fi acuzaţi de pactizare cu "duşmanii" portocalii, şi, mai ales, pentru a nu rida chipul luminos al domnului Crin, suprema dovadă de stimă şi respect a consumatorilor de elită din acest separeu select faţă de liderul maxim o va reprezenta inabilitatea respectivilor în a ieşi învingători în faţa şefului de la masa de joc. În sfârşit, în mărinimia sa, patronul prezumtivului stabiliment se va gândi şi la mulţimea votantă pentru aceasta fiind rezervate,pe o latură,   într-un colţ de trotuar,  câteva mese de tablă  pe care vor  avea "onoarea" de a morfoli, în aşteptarea ivirii patronului în pragul crâşmei, câte un mic electoral şi un ţoi de matrafox. Iar, în semn de preţuire, la ieşirea din local, pe la ceasul în care colegul său de alianţă, matinalul Adrian Năstase face pe telefonista, stimabilul domn Crin le oferă admiratorilor adunaţi în faţa crâşmei sale priveliştea unor miraculoase orizonturi deschise...la şliţ. Şi, nu e un şliţ de rând, e unul liberal !     

Chilimăneală liberală

 Este foarte posibil ca, rupându-şi o halcă uriaşă din orgoliul său de vechi şi veritabil  liberal, detronatul Andrei Chiliman să nu părăsească gruparea în care a intrat încă din vremurile în care actualul şi nervosul său şef de partid încă mai hălăduia pe alte coclauri politice. Tot la fel, se prea poate ca sfaturile celor doi corifei ai liberalismului de partid,( venerabilul nonagenar Neagu Djuvara fiind rejectat de mult din sfatul înţelepţilor de "gaşca nebună" a crinilor târzii) Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus,să fie reuşit să mai îndulcească gustul amar al deziluziei edilului penelist faţă de ieşirile malagambiste ale copilului bătrân ajuns fruntaş penelist. În fond, trecând peste normalul ataşament la partid şi la valorile liberale, rămânerea în siajul antonescian a mazilitului Chiliman ar da şi un aer de "pupat, Piaţa Independenţii" întregii poveşti de semi-divorţ iscată din hachiţele şi umorile, labil controlate şi controlabile, ale celui ce se chinuie, de vreo trei ani, să arate românilor cum se poate face o "revoluţie a bunului simţ" cu bâta şi mitocănia. După cum, nu ar fi niciun capăt de ţară şi nu ar arunca în aer cine ştie ce savante contrucţii politice, nici retragerea liberalului Andrei Chiliman dintr-un partid în care tonul la cântec îl dau personaje alipite şi coborâte din alte trenuri politice pe care, la momentul zero al penelismului post-decembrist, nu prea le-a regăsit prin odăile cotropite de imeghebişti şi mineri, şi în care emblemele emasculate politic şi decizional, Câmpeanu şi Quitus, sunt ţinute  în pervaz, precum bunicii lui Bulă în ziua de plată a pensiei, de către istericii nepoţei crinuţi.În ambele situaţii, în opinia şi în calculele echipei antonesciene, bătrânul stâlp al liberalilor dâmboviţeni,  Andrei Chiliman, este trecut în categoria expiraţilor, a persoanelor ce o încurcă în materializarea strategiei de a transforma un partid-matcă a diversităţii şi libertăţii în gândire, într-o gaşcă de cartier politic, un soi de PFA cu ifose de multinaţională. Pentru un lider mistuit de orgoliile şi nevrozele accederii, tot mai improbabile, la suprema dregătorie a naţiei, alde Chiliman, Patriciu, Djuvara, Cioloş, Ungureanu, chiar şi Tăriceanu, au fost doar nişte ascensoare spre o măreţie indefinită, nişte legitimări de "băiat bun, de perspectivă", însă, pe măsură ce sirenele din Kiseleff  şi Grivco îi susurau în urechi aria grandomaniei, oamenii respectivi au devenit incomozi precum o piatră în pantof. Aşa încât, aburcat pe un catâr cu pretenţii de Ducipal de către noii săi camarazi de drum, şeful grupării peneliste a confirmat morala fabulei "Boul şi viţelul" sau a teoriei, mai "provincială", că "funcţia schimbă organul" şi, în buna tradiţie mioritico-minoritară, şi-a decapitat părinţii politici. Însă, la actuala schimbare la faţă a taberei peneliste şi la "noua orientare" a doctrinei şi discursului liberal, precum şi la cumetriile ideologice, păstorite de fostul copil de trupă ajuns general cu aspiraţii de mareşal, câte o cărămidă au pus, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi unii dintre actualii "mari rejectaţi" ai partidului care, orbiţi de oratoria şi bretonul adolestentului întârziat, nu i-au ghicit pohtele, năravurile şi, mai ales, "manerele" de arendaş politic.Acum, a venit rândul garării în triajul liberal lui Andrei Chiliman. Din fericire, pentru "reformatorul" domn Antonescu, lista este foarte, foarte scurtă !   

Crinii înfloresc în vis şi se scutură la Grivco

În pofida multor îndoieli despre capacitatea sa de reacţie, Opoziţia a reuşit să dea lovitura. Nu prin cucerirea vreunui simbol al Puterii-Palatul Victoria sau Cotroceni- ori prin debarcare, prin forţa numeroşilor contestatari latenţi ce îndură cu stoicism gerul pentru câteva momente de glorie televizată, ai actualei guvernări, ci prin eclipsarea momentului de lansare la apă a noului Cabinet Ungureanu. Mai pe şleau, schimbarea gărzii guvernamentale, moment marcant pentru orice suflare politică, a trecut, în special pe sticla televizorului, precum rapidul prin Mizil şi, ceea ce ar fi trebuit a deveni unicul şi principalul eveniment ce urma a fi disecat şi tăbăcit de analize, a fost expediat în penumbră, în  luminile rampei lăfăindu-se cei doi lideri ai Opoziţiei, domnii Ponta şi Antonescu.Astfel, ceea ce ar fi trebuit să fie o zi anostă, în care să fie bifată validarea noii echipe guvernamentale, s-a transformat, urmare a neaşteptatului, mai ales prin ton şi lungime, discurs parlamentar al şefului PSD într-o nesperată şansă pentru Opoziţie de a acapara toată atenţia vieţii politice autohtone, dar şi a multiplilor analişti ai naţiei de a-şi reetala profunzimile. Desigur, funcţie de poziţionare politică, de interese sau de simpatii, alocuţiunea liderului Ponta la momentul validării noului Guvern a fost trecută în categoria marilor lovituri născute dintr-o mişcare "de geniu" a micului Titulescu,ajuns la vârsta pantalonilor lungi, ori taxată, bosumflat, drept trădare prin linguşire,  de către camarazii liberalo-conservatori şi felinele lor miorlăitoare. În fapt, involuntar ori ba, discursul cu pricina al liderului PSD, cu toată polişarea sa mieroasă pigmentată cu doze sănătoase de chinină, înainte de a fi trecut în tagma capitulărilor elegante sau a strategiilor atinse de duhul geniului, are toate datele unei declaraţii de divorţ.Un divorţ contestat vehement de către cei doi miri ai politichiei noastre, dar   prefigurat de tot mai desele dovezi de infidelitate şi răbufniri nervoase ale consorţilor, precum şi de amestecul, tot mai frecvent, al "părinţilor" spirituali în tânăra şi efemera căsnicie politică liberalo-pesedistă, ultima cauză a supărării "bunicii" fiind aruncarea din casă a vărului de la Buzău.  Vigilent, "andrisantul", locvacele şi vivacele domn Antonescu, încurajat de atacurile anti-pontiste lansate de către ante-mergătorii furiei voiculesciene,  a prins din zbor ideea şi, prin vocea "unor indignaţi" din partid, i-a bătut obrazul aliatului său degrabă vărsător de politeţuri la poala noului premier urmând să-şi "repereze onoarea" printr-o vituperantă ieşire publică. Doar că, revenindu-şi din nervii iniţiali, într-o încercare de atenuare a şocului unui eventual divorţ prematur, mentorul liderului liberal şi stăpânul efuziunilor sale televizate le-a dat celor trei muşchetari ai Opoziţiei -Ponta,Constantin şi Antonescu- ordinul de adunare, spre "atenţionare părintească",  la cuibuşorul de nebunii, sediul firmei sale, Grivco. Un loc strategic, încărcat de damful multor "pisicisme" şi călcat de numeroşi actori sau figuranţi ai dramoletei politice, un sediu de firmă prin care mai bântuie încă fantoma neîmplinitului "Guvern Johanis" şi unde, în anul 2007, "ursitoarele" au pus la cale, în taină, precedenta suspendare a preşedintelui Băsescu, unde se pritocesc "marile manevre USL-iste" şi locul unde liderul penelist Antonescu se simte şi se visează preşedintele de peste ani ai ţării. Doar şi Grivco poate fi un soi de spa! În ceea ce-l priveşte pe liderul PSD, prin discursul său din Parlament a reuşit, spre mare alarmare a PDL, să devină vedeta unei zile ce nu-i era destinată, iar fructificarea şansei de a trece la "grupa mare" pare a prinde contur. În caz contrar, va fi nevoit să vină tot cu tata socru de mână sau să fie chemat "la refec", împreună cu năbădăiosul Crin, la nenea Grivco.