Praful roşu

Pe la sfârşitul anilor 70, revoluţionara cinematografie a tătucului Fidel oferea ţărilor din prima linie a luptei de clasă o maculatură propagandistică, "Praful roşu", ce se pretindea a fi o nouă cronică a eroismului ortacilor castrişti, singurile replici "memorabile", repetate la fiecare 2 minute, ale peliculei cu pricina fiind "Viva Fidel !" "Viva revolucion!" Probabil, de nu ar fi fost la vârsta găletuşei şi a gropiţei cu nisip, opul cinematografic al supuşilor lui Fidel şi Che ar fi fost îndrăgit până la lacrimi de cei doi pătimaşi admiratori ai teroristului de partid, Che, mânjii, cam tomnatici, ai politichiei autohtone, fruntaşii Mazăre şi Ponta.Ce legături tainice ar fi, exceptând excitaţiile ideologice şi vestimentare ale celor doi necopţi, între naiva cine-plăsmuire şi actuala stare de fapt a vieţii politice dâmboviţene? Păi, mai niciuna, de-ar fi să privim tabloul acestor zile numai de la înălţimea piscului roşu, politico-electoral, de pe care se învârtoşează spre plebeii nepartizani noul cuplu de aur al patriei, Ponta şi Antonescu, şi de unde, ambii, cu frenezia unui fost grevist al foamei scăpat în cămara cu bunătăţi, aruncă  indulgenţe alaiului de amici şi afurisenii foştilor aliaţi politici şi actuali inamici. Între puţinele şi insistentele replici ale revoluţionarilor lui Fidel şi cele emanate, aproape zilnic, de bicefalii dominatori ai râului şi ramului mioritic, se întinde o trainică punte, doar că revoltatele urlete de "viva!" sunt înlocuite de antopontacele stereotipii "Vreau la Bruxelles!" şi "Jos Băsescu!" Ceea ce este mai neliniştitor pentru orice privitor neutru al devălmăşiei guvernării USL o reprezintă faptul că, înarmaţi cu acest bagaj ideologic ultrasărac, în care s-a lăfăit doar "Jos...!", oastea pesedisto-penelistă a reuşit să anestezieze aproape toate simţurile de conservare a unui electorat fezandat, ani de zile, de o propagandă vehementă şi voit distorsionată, precum şi de proteste "spontane" străveziu regizate, plătite "en gros" şi răsplătite cu dregătorii. Mai mult, odată ajunşi la frâiele ţării, cei doi arhangheli ai dreptăţii, coborâţi cu hârzobul taman din vârful blocului Grivco, în locul unei aplecări spre rezolvarea reală, fără picanteriile populismului de partid,a necazurile mulţimii avide de un trai decent, au declanşat viforniţa revedicativă ce a mocnit în frustrările acumulate în anii semi-opoziţiei, politizarea, în numele depolitizării de operetă, tuturor cotloanelor generatoare de un "ce profit", de la vizibilele dregătorii ministeriale, până la slujbele cele mai ferite. Desigur, de ochiul vulturesc şi de spiritul revoluţionar al ambilor crai ai usl-ismului triumfător nu au scăpat nici instituţiile care, potrivit gândirii celor doi lideri, ar fi conferit un iz de potenţă instituţională "inamicului Băsescu", de "furia roja" fiind atinse şi entităţi care erau  tradiţional, încă din primul descălecat iliescean, sub pulpana prezidenţială.  De altfel, dacă se avântă cu prea mult zel în această operă de emasculare prezidenţială, nu ar fi dse mirare ca, în cazul în care, printr-un miracol, ar ajunge în jilţul de la Cotroceni, neostoitul "catindat", Crin Antonescu, ar avea surpriza să constate că va avea doar misia de a da decoraţii şi de a da muştele afară din palat, precedentul creat prin modificarea Constituţiei şi lungirea mandatului prezidenţial pentru un prezidenţiabil, Adrian Năstase, aşteptat, dar neajuns la cea mai înaltă demnitate a ţării, fiind destul de proaspăt şi de apăsător pe umerii junilor revoluţionari de Kiseleff. Aşa încât, înainte de a face tabula rasa prin instituţiile naţiei, până şi Curtea Constituţională unde au robotit distinşi soli ai pesedismului, de la Petre Ninosu, la Ioan Predescu, devenind un par în ochii revanşarzi ai cuplului conducător, şi a proţăpi pălării mult prea mari pe scăfârlii nemeritoase şi obişnuite a-şi privi bombeurile, ei doi copii teribili ai politicii mioritice ar trebui să-şi amintească, destul de des, înţeleapta zicere că, "nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!" Până atunci, prin praful roşu stârnit de pseudo-revoluţie a bunului simţ, deşi au mijit bine ochii în care le-au intrat ăst praf, poporenii de rând  au reuşit să vadă, pe lângă marşul frenetic al fripturiştilor de partid, oportunistele spălări de toate petele penale a obrăjiorilor rozalii ale noilor virili ai patriei. Doar, democraţia, asezonată cu votul cât mai aburit al unui electorat sleit de forţa numeroaselor aşteptări sterile, suportă orice, inclusiv "despoţi luminaţi" bântuiţi de pubertăţi neconsumate. Bineânţeles, totul în numele şi spiritul luptei pentru înlăturarea "dictaturii portocalii" şi instaurarea noii democraţii roşii în care, dacă vrea muşchiul lor, guvernanţii şi disciplinaţii lor aplaudaci parlamentari pot da şi o lege, pentru mult-iubitul şi înţeleptul Crin, prin care, şi pe plaiurile noastre, să fie instaurată noaptea polară, timp în care, normal, tot liderul doarme. Viva Fidel ! Viva Che!      

Cu mamiţa, la atac!

Pe vremea când şcoala era populată mai mult de elevi şi profesori, iar piţipoancele, "vipele", asistentele şi alte specii bambooiste erau în stare de proiect, elevii mai mămoşi, de regulă tocilarii şi ochelariştii, pentru a fi protejaţi de "răii clasei", erau aduşi la şcoală, de mânuţă, de vreo bunicuţă, mătuşă ori mămică. De multe ori, în pauza mare, gardienii feminini ai micuţului îl mai "vitaminizau" cu câte un bol cu orez cu lapte sau câteva tartine, veghiind vultureşte ca "găşcarii" să nu-i tulbure digestia. Se prea poate ca, în copilăria sa, noul prewmier să fi fost unul dintre rebelii ce nu aveau nevoie de protecţia fustelor pentru a parcurge, teafăr şi nejefuit de banii pentru covrigi, drumul dintre casă şi şcoală. Numai că, fără a fi acuzat de "răutăcisme", involuntar, imaginea de la jurământul lui Ponta aduce, izbitor, cu aceea a unui domn Goe, însoţit de vigilentele mamiţa, tanti Miţa şi mam'mare de grijă ca, nu cumva, îngeraşul să rămână închis, spre disperarea amicului Crin, în closetul "lu' Traian cel Rău", de la Cotroceni. Probabil, junele premier, prin convocarea la jurământ a întregului său alai de rude şi prieteni politici a vrut să dea un semnal despre concordia ce-l înconjoară şi-l susţine în cruciada sa, pe termen redus, împotriva vicisitudinilor unei crize ce se încăpăţânează să existe. După cum, este foarte normal ca, la un moment de o asemenea importanţă, marii oameni politici, fie ei chiar şi mici tituleşti, să fie însoţiţi de toţi greii partidului şi de toţi aliaţii care l-au propulsat într-unul dintre cele mai importante şi benefice dregătorii ale neamului. Însă,de astă dată, parcă sună a premieră ca, în loc să vină însoţit de "bunicuţa" Iliescu, "maştera" tuturor pesediştilor adunaţi la Cotroceni, şeful de la Palatul Victoria să se înfăţişeze, la ungerea sa, flancat de mamă, soaţă şi socru.Ba, mai mult, dorind să dea un semnal de continuitate faţă de politica de reformare a Statului demarată de fosta echipă, preponderent pedelistă, consoarta liderului social-democrat s-a drapat într-un portocaliu ţipător şi născător de zâmbete strepezite. În ceea ce priveşte viitoarea stategie a Cabinetului Ponta, învestit, coincidenţă, în aceiaşi zi cu idolul majorităţii sale, preşedintele Putin, se aude că unii optimişti au şi început să-şi caute, prin cufere sau servietele din vremea "muncilor de răspundere", vechile maculatoare şi manuale de limba rusă.Oricum, pentru fostul dascăl de marxism şi actual ministru de externe, lucrurile sunt mult mai simple, venerabilul pensionabil amintindu-şi, la învestitură, că are un "druzia" fost ministru şi apropiat cu Putin şi, dacă îşi mai stoarce memoria, singur îşi mai regăseşte antice amiciţii de o un şpriţi cu vreun fost ospătar din anturajul lui Elţin. În fapt, după cum şi-a etalat liberalul, ex-pedeserist, ministru de externe vastele sale cunoştinţe diplomatice, pare scos dintr-o celebră anecdotă în care colhoznica Maşa,aflată în audienţă la Stalin, pentru a primi o locuinţă, a afirmat,ca suprem argument că, în tinereţe, cei doi au dormit în aceiaşi încăpere, la Congresul XV al PCUS : tovarăşul Stalin la prezidiu, iar Maşa, în sală. În ceea ce-l priveşte pe candidatul de serviciu, domnul Antonescu, în vreme ce tovarăşii săi de alianţă, Ponta şi Constantin, au venit la Cotroceni cu treabă, el a venit, şi de astă dată, tot ca vizitator, să se afle-n treabă. Dar, pot striga, împreună şi cu tot elanul :Pobeda!             

Narcisismul crinului

Într-o zi în care ar fi trebuit să-şi savureze tortul şi şampania, domnul Crin Laurenţiu George Antonescu, întâiul penelist al neamului, a ratat ocazia unei muţenii înţelepte şi a reuşit să-şi etaleze, încă o dată, prea-plinul sinelui mustind de un narcisism şi o fudulie ce frizează ridicolul. De ar fi fost un ilustru anonim sau vreun chibiţ de Cişmigiu,toată această cacofonie politico-educaţională exhibată de posesorul cu pricina nu ar păsa nimănui, poate doar amicilor de pahar ori rubedeniilor, maniera de punere în valoare a propriilor calităţi fiind o afacere strict personală. Numai că, în cazul distinsului lider penelist, auto-proclamat şi viitor preşedinte de ţară, perpetua şi stridenta derobare de minimile norme şi standarde ale unei toleranţe şi unei decente coabitări politice, precum şi abordarea unui limbaj de o agresivitate infatuată, vecină cu grobianismul,nu au cum a trece numai ca umbrele pe pânza vremii.Aflat într-o prelungită campanie electorală şi în preajma unei moţiuni  de cenzură care este cam în situaţia fetei ce, din prea multă frumuseţe, rămâne necurtată, dar şi cu imaginea premierului Ungureanu ameninţându-i supremaţia în sondaje,  nici în seara de Sfântu Gheorghe, unul dintre patronii săi, domnul Antonescu nu şi-a infirmat calitatea de prim şi principal demolator al defunctei revoluţii a bunului simţ.Încuscrit, pentru îndeplinirea unicei sale pohte, de a ajunge primul om al naţiei, cu Dan Voiculescu,Ion Iliescu, Cătălin Voicu, Adrian Năstase şi alţi asemenea "liberali", uşor penali,dar de viţă veche, în detrimentul unui venerabil de talia lui Neagu Djuvara, spre exemplu, actualul şef penelist şi fost, efemer, ministru al tumbelor, îşi vede, pe măsura trecerii timpului, destrămat visul său de mărire, iar noul său inamic este întrupat în premierul Mihai Răzvan Ungureanu, un liberal renegat de mai-marele liberalismului autohton, năvalnicul domn Crin. De unde şi tele-isteriile, bravadele stângace şi erupţiile unei oratorii într-o cheie, "de după blocuri", livrate de un pretendent la prima dregătorie a patriei gonflat şi stând să dea pe afară de atâta auto-mulţumire lăudăroasă. Iar, de aici şi până la încercarea de terfelire a adversarului său, MRU, prin zaţul politicianismului de mahala în care se bălăcesc şi se complac multe dintre figurile şi figuranţii arenei noastre politice, a fost doar o "chestiune de tehnică", aşa cum ar spune şahiştii.Astfel, intrat în malaxorul principiilor politice enunţate, practicate şi promovate de liderul suprem penelist, MRU a devenit un personaj eliptic de calităţile, mai ales liberale, necesare unui politician de teapa unui Crin şi a aliaţilor săi politici, un simplu pion manevrat din umbră de "maleficul" Traian Băsescu, principalul punct al programului politic "made USL".  Mai mult, potrivit evaluărilor experte ale unui "geambaş în ale conducerii" de talia domnului Crin, cu o "vastă" experienţă de profesorat rural, un stagiu de muzeograf tulcean şi un temeinic şi îndelungat absenteism parlamentar, actualul premier nu deţine toate datele necesare accederii în topul politicii, un portofoliu la Externe ori un Oxford nereuşind a satisface standardele antonesciene. De altfel, rezumând ultima reprezentaţie televizată a domnului Antonescu, nu ar fi nicio surpriză ca, în cazul în care renasc Petrache Lupu şi minunile sale de la Maglavid, iar şeful peneliştilor ajunge în jilţul de la Cotroceni, acest veritabil liberal să proclame, într-o fudulie solemnă, precum un alt dictator, cu mult mai celebru, "statul sunt eu, băi, fraierilor! "   

Musafirul inutil

Umbrit de avalanşa declaraţiilor patriotardo-hazoase ale primului alergat al naţiei, încă, deputatul Boldea gălăţeanul, fantomaticul sejur dâmboviţean al ex-premierului Tony Blair a trecut precum rapidul prin Mizil. Spre ghinionul amfitrionilor pesedisto-conservatori, în frunte cu găzdoiul-şef, premierul în joc de glezne, Ponta, vizita, pe cât de scurtă, pe atât de costisitoare, a supusului britanic nu a stârnit emoţiile scontate, atenţia politicienilor noştri şi a poporului televizionist fiind acaparată de nervii premierului băştinaş, MRU, de vâlva aventurilor africane ale boldeanului penal sau de încătuşarea, prin sentinţă definitivă, a altui ales al neamului, deputatul liberal Pop.Iar, peste toate acestea, dat fiind şi prestaţia sa ceva mai mălăiaţă, comparativ cu predecesori ai săi, în funcţia de premier britanic, invitatul în sine nu prea mai este un personaj în stare să atragă oftaturi de admiraţie ori să-şi lase auditoriul cu gura căscată şi mâna la inimă, oratoria sa fiind împănată cu generalităţi, platitudini şi amabilităţi servite pentru tariful încasat. Desigur, dacă tot au scos un ban din buzunar şi au bifat o "acţiune de imagine" , gazdele s-au îmbăţoşat şi s-au fudulit cu prezenţa meteorică şi mioritică a fostului premier, şeful suprem al PSD-ului forţând aroganţa până la a declara că "a acceptat vizita în Kiseleff" a jovialului Blair. Şi, dacă tot i-a făcut hatârul să-l primească în vastele saloane de la Kiseleff, şeful pesediştilor nu a scăpat ocazia să-l pârască pe "obraznicul Băsescu" la "to'arşa Blair" pe motiv că, la discuţiile de la Cotroceni se ţine de glume şi, peste toate, îi pune în braţe şi postul de premier. Or, la un aşa afront, naturelul simţitor al "micului Titulescu" nu rezistă şi se jură că, în veci, nu se va juca de-a guvernarea cu preşedintele neserios, ceea ce ar însemna, în traducere liberă, că, în caz de victorie în alegerile parlamentare, Ponta se va cere premier la amicul său prezidenţiabil, domnul Antonescu. Uluit de o asemenea  uzurpare a dreptului junelui Ponta la visare, musafirul englez nu a reuşit să-l lămurească pe amfitrionul său dacă şi Regina Marii Britanii e la fel de şugubeaţă cu premierii prezenţi, trecuţi ori viitori. În ceea ce-l priveşte pe vizitatorul englez, Blair, pe lângă balcanicele refulări pontace înghiţite,tot în preţul onorariului, acesta a  avut şi şansa să-şi mai clătească ochii şi mintea cu actualul premier român, MRU,timp în care, debordând de hărnicie şi dorinţă de reformă, şeful pesedistilor, Victor Ponta, a solicitat naşterea unei comisii parlamentare care să modifice legea electorală în ideea accederii în Parlament numai prin vot uninominal pur.Cum memoria se pare că nu prea îi este fidelă, tânărul Ponta a uitat că, pe poarta actualei legi, moşită în conlucrare cu liberalii şi ProDemocraţia, au intrat o liotă de "victorioşi" de pe poziţiile 2 şi 3, printre fericiţii câştigători regăsindu-se  tovarăşul său de arme, domnul Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, senatorul PSD Daniel Savu ori deputatul fugar, Boldea.  Oricum, colegii săi de la Putere au prins mesajul şi l-au anunţat pe vigilentul copreşedinte al USL că vor purcede la treabă. Numai să-l ţină  baierele politice şi noianul de interese de partid pe revoluţionarul Ponta mai ales că, într-un puseu de hărnicie, a cerut şi aplicarea referendumului care statuează numai 300 de parlamentari.Cât priveşte impactul asupra vieţii politice autohtone, a  trecerii ex-premierului Blair prin Bucureşti, pe lângă gaura în bugetul gazdelor, s-ar mai potrivi versurile lui Topârceanu: "ce să fie ? nu-i nimic! A trecut acceleratul!"       

Mărţişorul otrăvit

Fără veste şi cam grăbit, preşedintele Băsescu le-a făcut o mare surpriză liberalilor şi, în special, şefului acestora, oferindu-le, prin senatorul Teodor Meleşcanu, fotoliul de orchestră al Serviciului de Informaţii Externe, rămas vacant după accederea precedentului conducător, ex-liberalul Mihai Răzvan Ungureanu, în fruntea Guvernului. Însă,ceea ce, în condiţii normale şi pentru orice partid, ar fi fost o şansă nesperată în a puncta, mai ales la capitolul imaginii, pentru liderul Antonescu şi garda sa pretoriană, desemnarea fruntaşului penelist Teodor Meleşcanu la şefia SIE a avut efectul contrar, al unei noi torpile, lansată de comandantul de cursă lungă de la Cotroceni în bărcuţa, şi aşa şubrezită, a opozanţilor liberali. Iar, de la detronarea senatorului Meleşcanu de pe soclul la care meşterii liberali robotiseră , cu lauda şi ipocrizia, atât amar de vreme şi până la aruncarea sa în tagma trădătorilor a fost numai o chestiune de minute, toate meritele nominalizatului la funcţia de şef al SIE metamorfozându-se într-un dispreţ antonescian, motivul profundei supărări fiind persoana celui ce a "îndrăznit" să facă nominalizarea, "inamicul" Băsescu. În opinia nervosului şef al PNL-ului, devenit, în ultimul timp, un partid al Miţelor ofuscate şi isterizate, şeful statului ar fi trebuit ca, pe la prânzul ăl mare, când se scoală boierii, să vine în peţit la tătucul liberalilor şi să-i ceară mâna "fecioarei" Meleşcanu care, pentru că mai ieşea din cuvântul stăpânului, oricum, fusese izgonită din "camera cu gutui" şi aruncată pe la bucutărie. Or, păstrându-şi firea, preşedintelui Băsescu  nici nu i-a trecut prin cap să-i strice siesta unui personaj pentru care dialogul şi negocierea îi sunt noţiuni total paralele prea-plinului  de sine, mizând taman pe viitoarea reacţie, previzibil de nediplomatică, a conducătorului liberal care, flancat de cei doi colegi de USL, şi-a etalat, precum un alt tribun, orator al neamului, tirada trădării. De altfel, devenit liberal prin absorbţie, odată partidul său, ApR, fostul adulat şi, în prezent, hulit senator Meleşcanu, după episodul Ploieşti,când, urmare unor sondaje locale, luase faţa aliatului pesedist,actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma,şi fusese opţiunea liberală pentru şefia CJ la viitoarele alegeri,  intrase în colimatorul şefului PNL şi, mai ales, al colegei sale de organizaţii prahovene, europarlamentarul Adina Vălean, şefa crinului consort.Fără a fi un mare strateg şi specialist în ale politicii, pentru orice novice este evidentă miza bătăliei candidaturilor în judeţului Prahova, un judeţ care, după Capitală, constituie cel mai mare bazin electoral şi unde, potrivit protocolului USL, PSD-ul a primit candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean şi a Primăriei Ploieşti.  Efectele momentului cu pricina, jenante pentru liniştea concubinajului pesedisto-penelist prahovean, au fost descăpăţânarea conducerii liberale prahovene sub acuzaţia de "colaboraţionism" cu inamicul pedelist local şi, în special,cu Roberta Anastase, iscarea unui mocnit război între cele două tabere, repudiaţii fiind din garda Patriciu, precum şi detronarea, în favoarea conservatorului Dan Voiculescu, a senatorului Meleşcanu din funcţia de vice-preşedinte a Senatului.  Aşa încât, având în portofoliul său şi apartenenţa la tabăra Patriciu, fostul cap şi finanţator liberal fiind, de mult, în dizgraţia fostului său protejat,ajuns şef penelist şi un important viitor posibil candidat la Cotroceni şi pupil al altui potent, sejurul domnului Meleşcanu prin PNL începuse să fie uşor inconfortabil cu atât mai mult cu cât, pe măsură ce se lungea starea de beligeranţă parlamentară, se abrutiza şi discursul liberal al conducătorului şi credincioşilor săi.Pe de altă parte, prin nominalizarea sa la conducerea SIE, senatorul Meleşcanu a deblocat şi activitatea Senatului, scorul dintre Putere şi Opoziţie fiind de 68 la 66 de voturi, însă nu a reuşit să-şi scoată foştii colegi liberali de sub vraja somnului parlamentar.Oricum, galant, de 1 Martie, preşedintele Băsescu a atârnat în piepul bombat al urmaşilor Brătienilor un mărţişor otrăvit.                   

Parlamentul GRIVCO

Venerabilul Dan Voiculescu, stâlpul care susţine întreaga mega-structură a triplei alianţe anti-băsesciene, s-a dovedit a fi un soi de spărgător de grevă parlamentară, însă, netreziţi din uluială sau poate dintr-un prea-plin de recunoştinţă şi feciorelnică sfioşenie, niciunul dintre cei doi lideri majori ai USL nu au tresărit de emoţie ori de indignare.În plină ţâfnă a Opoziţiei, când toţi cei peste 200 de parlamentari ai celor două partide aliate, PNL şi PSD, şi-au sacrificat până şi plimbările electorale printre nămeţii propriilor colegii de hatârul grevei, distinsul vice-preşedinte al Senatului şi omnipotent patron al umbrelor pe sticlă a dat sfară-n ţară că a muncit pentru binele naţiei alegătoare.Mai concret, prin miezul zilei, profitând, probabil, de neatenţia junelui şef al PSD, Victor Ponta, ocupat, pare-se cu făcutul bagajelor pentru memorabila întâlnire cu o seamă de iluştri purtători de mape ale politicienilor de vază ai SUA, sau de starea uşor somnolent-creativă a liderului liberal, părintele conservatorilor mioritici a anunţat că, încă de pe la începutul lunii, cam pe când se pornea protrestul camarazilor usl-işti, s-a ostenit să depună la Senat un proiect de lege de maximă importanţă pentru ţară.Un gest uluitor care ascunde în pântecele său dolofan o serie de uimiri şi nelămuriri. În primul rând, faptul că, după atâtea zile de la depunere, niciun parlamentar al USL nu a catadixit să-şi rupă de gură o fărâmă din preţioasa-i grevă pentru a se apleca, zelos, asupra opului voiculescian, denotă o gravă desconsiderare a muncii intelectuale depusă de eminentul autor al proiectului cu pricina ceea ce constituie un semn al fisurării monolitului USL. Motiv mai mult decât întemeiat pentru ca şefii politici ai parlamentarilor indisciplinaţi,domnii Ponta şi Antonescu, să fie chemaţi de urgenţă la sediul Grivco pentru "discuţii calde,tovărăşeşti" şi, în caz de nesupunere, prezentaţi în nudul gol la Capatos. Totuşi, lăsarea la dospit, până la momentul în care se va ordona încetarea protestului, a fructului gândirii legislative de vârf a conservatorismului autohton poate fi şi un test al autorului prin care  să verifice loialitatea şi hotărârea colegilor săi de a se eterniza în această mişcare de frondă la adresa muncii şi a votanţilor care i-au propulsat pe respectivii protestatari  în confortabilele şi beneficele jilţuri. De altfel, făcând o paranteză referitoare la această bosumflare parlamentară pe banii contribuabililor, ar trebuii să ne reamintim cum, în diverse momente, când unele sindicate intrau, motivat ori ba, în grevă, administraţiile sau patronatele apelau la Instanţele judecătoreşti şi, într-o majoritate covârşitoare, protrstele erau declarate ilegale, iar greviştii puşi să plătească pagubele. De astă dată, angajatorii şi patronii celor peste 200 de parlamentari grevişti fiind, potrivit votului acordat, electoratul, poate se va găsi o porţită prin stufoasa noastră legislaţie care să permită patronilor votanţi acţionarea în judecată a angajaţilor parlamentari aflaţi în grevă, plata pagubelor aduse de acest protest şi restituirea tuturor sumelor încasate fără muncă de împicinaţii revoltaţi. Revenind la măreţul gest al părintelui conservatorilor de a munci rin depunerea unui proiect de lege la Senat, o altă raţiune a acestuia ar fi deturnarea atenţiei generale de pe caricaturalul protest parlamentar şi punerea reflectoarelor pe unicul muncitor şi depozitar al intelighenţiei  Opoziţiei. În ceea ce-i priveşte pe colegii săi de social-liberalism, au cam început să facă pe găinile fugărite de cocoş fiind încă nehotărâţi când "să se împidice" şi să iasă din acest protest care, pe zi ce trece, îi afundă în ridicol, ultimul prilej când ar fi avut şansa să-şi "repereze onoarea" şi să-şi demonstreze maturitatea politică fiind ratat prin absenţa de la semnarea protocolului privind acordul de garantare fiscală, un document cu o simbolistică şi o încărcătură cu mult peste scrâşnita şi unica ideologie, "jos, orice!" De altfel, când te fofilezi după fustele, duhnind a mahorhă, vodcă şi cizmă căzăcească, ale unor "înţelepţi" uitaţi între buchiile materialismului dialectic, este cam anevoios să pricepi că, în politica actuală, a bunului simţ, adversarii politici au murit de mult, dar există şi sunt respectaţi, contracandidaţii şi combatanţii ideologici, "alinturile" verbale fiind, de mult, doar apanajul mahalagiilor politici, aflaţi, şi ei, pe cale de dispariţie. Cât priveşte anunţatul proiect de lege al onorabilului Dan Voiculescu, cel mai util ar fi, pentru urgentarea materializării sale într-o lege, ca Grivco să fie declarat Parlamentul greviştilor, iar sediul antenei, un Cotroceni în exil.