Neruşinarea ipocriziei

Două "lumini" ale neamului, doi stâlpi de nădejde ai Senatului şi ai celor două partide victoriase, socrul-premier,Ilie Sârbu, şi avocatul farfuridian, Puiu Haşoti, şi-au scremut neuronii să-i convingă pe "nătângii" care nu pricep cum merg "fineţurile" politichiei de mare rafinament şi responsabilitate şi au emanat către popor o parte dintre înţeleptele lor viziuni despre guvernarea bunului plac. O guvernare pornită în trombă, alimentată de focul mocnit al frustrărilor ce i-au mistuit pe revoluţionarii bunului simţ şi ale cărei principală şi imediată ţintă este politizarea şi a celui mai ascuns cotlon. Aşa cum şe ştie, mânaţi de viscerala ură băsesciană, apostolilor  democraţiei roşii le-au căzut ochii pe Institutul Cultural Român, una dintre instituţiile născute în şi pentru regimul Iliescu şi care, dovedindu-şi utilitatea, a dăinuit, ca orice moştenire de bun augur, sub aripa prezidenţială a urmaşilor de la Cotroceni, principala misie a respectivului for fiind propagarea culturii autohtone de calitate pe alte meleaguri. Iată că, pornit pe treabă, premierul năzdrăvan a gândit adânc şi, prin mişcare de condei şi o ordonanţă guvernamentală de urgenţă, a decis schimbarea patronului Institutului Cultural, distinsa instituţie urmând a funcţiona sub "înaltul patronaj" al "apoliticilor" senatori ai patriei, principala pricină invocată, atât de junele Ponta, cât şi de tata-socru, agronomul Sârbu, şi colegul său de strană, avocatul Haşoti, fiind caracterul politic oferit ICR-ului de  instituţia prezidenţială, Senatul fiind, după mintea şi argumentaţia restauratorilor, un conclav al fecioriei politice. Se poate întâmpla ca, având în vedere multiplele şi încarnatele tangenţe culturale ale celor două privighetori usl-iste, Sârbu şi Haşoti, pentru respectivii şi pentru iniţiatorii acestei permutări administrative să le fi scăpat "amănuntul" că, taman parlamentarii sunt cei mai îmbibaţi purtători ai microbului de partid, aşa încât, argumentul "depolitizării" ICR-ului prin trecerea sub pulpana senatorială este o făcătură duhnind a ipocrizie din cea mai joasă stirpe. Mai mult, binomul vocal, Sârbu-Haşoti, în încercarea de a splăla obrazul tinerelului premier şi de a insulta inteligenţa asistenţei, şi-au scotocit prin traista intelighenţiei şi au susurat o altă gogomănie cu pretenţii de argument, afirmând că, în toată perioada sa cotrocenistă, ICR-ul nu a promovat "valorile" culturale, urmând ca, sub "înţeleapta" ghidonare a unui Georgică Severin (autor de articolaşe în propria-i publicaţie de provincie), a imberbului nedefinit, Alexandru Mazăre (fratele celebrului malgaş de Constanţa), a karatistei primăriţe de Craiova , LOV, ori, în special, a unicului şi revoluţionarului regizor al naţiei, Sergiu Nicolaescu, amintita instituţie culturală să promoveze "adevăratele valori" ce mustesc pe plaiurile mioritice şi să mai pună frână unor "neica-nimeni" precum Mungiu, Puiu, Porumboiu etc, oameni care, în viziunea noilor guvernanţi, au fost premiaţi prea des pe la Cannes sau pe alte meleaguri. Ori, acum ar fi momentul să  mai guste din cupa victoriei, pe la vreo manifestare moscovită ori azeră, şi "tinerele talente" din tagma unui Nicolaescu, Severin &CO. Totuşi, cu speranţa că au trecut seralul, ar fi util să le reamintim  ostaşilor "armatei roşii" învingătoare că "est modus in rebus" ! Sau, mai pre limba năvălitorilor , "ne sutor ultra crepidam!" Mai precis, nu vă băgaţi nasul unde nu vă pricepeţi, băi,victor(ioşilor), chiar dacă, la uşa cabinetului de premier e o coadă de fomişti şi vânători de scame mai ceva decât era, pe vremea în care matale erau specialist în cerculeţe, la "fraţii Petrăuş" !      

Praful roşu

Pe la sfârşitul anilor 70, revoluţionara cinematografie a tătucului Fidel oferea ţărilor din prima linie a luptei de clasă o maculatură propagandistică, "Praful roşu", ce se pretindea a fi o nouă cronică a eroismului ortacilor castrişti, singurile replici "memorabile", repetate la fiecare 2 minute, ale peliculei cu pricina fiind "Viva Fidel !" "Viva revolucion!" Probabil, de nu ar fi fost la vârsta găletuşei şi a gropiţei cu nisip, opul cinematografic al supuşilor lui Fidel şi Che ar fi fost îndrăgit până la lacrimi de cei doi pătimaşi admiratori ai teroristului de partid, Che, mânjii, cam tomnatici, ai politichiei autohtone, fruntaşii Mazăre şi Ponta.Ce legături tainice ar fi, exceptând excitaţiile ideologice şi vestimentare ale celor doi necopţi, între naiva cine-plăsmuire şi actuala stare de fapt a vieţii politice dâmboviţene? Păi, mai niciuna, de-ar fi să privim tabloul acestor zile numai de la înălţimea piscului roşu, politico-electoral, de pe care se învârtoşează spre plebeii nepartizani noul cuplu de aur al patriei, Ponta şi Antonescu, şi de unde, ambii, cu frenezia unui fost grevist al foamei scăpat în cămara cu bunătăţi, aruncă  indulgenţe alaiului de amici şi afurisenii foştilor aliaţi politici şi actuali inamici. Între puţinele şi insistentele replici ale revoluţionarilor lui Fidel şi cele emanate, aproape zilnic, de bicefalii dominatori ai râului şi ramului mioritic, se întinde o trainică punte, doar că revoltatele urlete de "viva!" sunt înlocuite de antopontacele stereotipii "Vreau la Bruxelles!" şi "Jos Băsescu!" Ceea ce este mai neliniştitor pentru orice privitor neutru al devălmăşiei guvernării USL o reprezintă faptul că, înarmaţi cu acest bagaj ideologic ultrasărac, în care s-a lăfăit doar "Jos...!", oastea pesedisto-penelistă a reuşit să anestezieze aproape toate simţurile de conservare a unui electorat fezandat, ani de zile, de o propagandă vehementă şi voit distorsionată, precum şi de proteste "spontane" străveziu regizate, plătite "en gros" şi răsplătite cu dregătorii. Mai mult, odată ajunşi la frâiele ţării, cei doi arhangheli ai dreptăţii, coborâţi cu hârzobul taman din vârful blocului Grivco, în locul unei aplecări spre rezolvarea reală, fără picanteriile populismului de partid,a necazurile mulţimii avide de un trai decent, au declanşat viforniţa revedicativă ce a mocnit în frustrările acumulate în anii semi-opoziţiei, politizarea, în numele depolitizării de operetă, tuturor cotloanelor generatoare de un "ce profit", de la vizibilele dregătorii ministeriale, până la slujbele cele mai ferite. Desigur, de ochiul vulturesc şi de spiritul revoluţionar al ambilor crai ai usl-ismului triumfător nu au scăpat nici instituţiile care, potrivit gândirii celor doi lideri, ar fi conferit un iz de potenţă instituţională "inamicului Băsescu", de "furia roja" fiind atinse şi entităţi care erau  tradiţional, încă din primul descălecat iliescean, sub pulpana prezidenţială.  De altfel, dacă se avântă cu prea mult zel în această operă de emasculare prezidenţială, nu ar fi dse mirare ca, în cazul în care, printr-un miracol, ar ajunge în jilţul de la Cotroceni, neostoitul "catindat", Crin Antonescu, ar avea surpriza să constate că va avea doar misia de a da decoraţii şi de a da muştele afară din palat, precedentul creat prin modificarea Constituţiei şi lungirea mandatului prezidenţial pentru un prezidenţiabil, Adrian Năstase, aşteptat, dar neajuns la cea mai înaltă demnitate a ţării, fiind destul de proaspăt şi de apăsător pe umerii junilor revoluţionari de Kiseleff. Aşa încât, înainte de a face tabula rasa prin instituţiile naţiei, până şi Curtea Constituţională unde au robotit distinşi soli ai pesedismului, de la Petre Ninosu, la Ioan Predescu, devenind un par în ochii revanşarzi ai cuplului conducător, şi a proţăpi pălării mult prea mari pe scăfârlii nemeritoase şi obişnuite a-şi privi bombeurile, ei doi copii teribili ai politicii mioritice ar trebui să-şi amintească, destul de des, înţeleapta zicere că, "nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!" Până atunci, prin praful roşu stârnit de pseudo-revoluţie a bunului simţ, deşi au mijit bine ochii în care le-au intrat ăst praf, poporenii de rând  au reuşit să vadă, pe lângă marşul frenetic al fripturiştilor de partid, oportunistele spălări de toate petele penale a obrăjiorilor rozalii ale noilor virili ai patriei. Doar, democraţia, asezonată cu votul cât mai aburit al unui electorat sleit de forţa numeroaselor aşteptări sterile, suportă orice, inclusiv "despoţi luminaţi" bântuiţi de pubertăţi neconsumate. Bineânţeles, totul în numele şi spiritul luptei pentru înlăturarea "dictaturii portocalii" şi instaurarea noii democraţii roşii în care, dacă vrea muşchiul lor, guvernanţii şi disciplinaţii lor aplaudaci parlamentari pot da şi o lege, pentru mult-iubitul şi înţeleptul Crin, prin care, şi pe plaiurile noastre, să fie instaurată noaptea polară, timp în care, normal, tot liderul doarme. Viva Fidel ! Viva Che!      

Nevricoşii neamului

Încălzirea globală, astenia de primăvară, efectele razelor de Lună asupra galoşilor de gumă, frica de DNA, CNA ori alte ...A-uri, excusul de huzur parlamentar sau alte  misterioase şi nebănuite taine ale "naturelului uman" au făcut să crească procentele nevricoase în trupurile muşchiuloase ale faunei politichiei româneşti mai abitir decât facturile  la gaze ori la întreţinere. Cam după prăznuirea Bobotezei, dregători ai naţiei, aflaţi încă la vârsta copilăriei sau adolescenţei politice,  au copţi şi hârşiţi prin toate iatacurile şi ungherele de partid, s-au prins într-o înfocată horă cu strigături, huiduieli, înjurături şi alte asemenea vorbe alese din prea-plinul intelighenţei politichiei băştinaşe. Atât eroii nesfârşitului bâlci nevricos, cât şi ţintele multiplelor şi, aproape, cotidienelor creaţii orale ale sforţărilor neuronilor sfârâitori ce sălăşluiesc prin nobilele ţeste ale elitelor politicii sunt cam aceleaşi motiv pentru care, asistenţa formată din marea şi naiva masă a votanţilor de rând a prins şpilul şi, precum în anecdota cu nebunii care în locul bancului spuneau doar o cifră şi izbucneau în râs, cu apare vreun nervos şi prinde a-şi rosti elevata-i sudalmă, ştiu continuarea textului şi "andrisantul" vorbelor de duh. Astfel, unşi, de către camarazii lor de alianţă, prinţi regenţi şi viitori moştenitori ai tronurilor de premier şi preşedinte de ţară,  lumea liderilor cu ştaif şi pretenţii de nevricos fruntaş nu putea fi dominată decât de binomul pesedisto-penelist, Victor şi Crin, coloratura verbiajului 'mnealor trecând, mai mereu, pârleazul în tăpşanul mitocăniei şi a băşcăliei grosiere. Ca orice căpăţâni încoronate, şi în jurul  cuplului cu pricina roiesc sfetnicii şi trâmbiţaşii de ocazie ce se înghesuie şi se calcă pe bombeuri să soarbă de pe buzele şefilor nestematele gândirii acestora târnosite prin damful limbajului rândăşesc şi să le propage prin toate talk-show-urile pe care le populează frenetic. Aşa, pentru diversitate şi divertisment ori, pur şi simplu, din prostie, din când în când, se mai iţeşte şi câte un nevricos independent, precum nefericitul deputat bârlădean,  câte un Mazăre aflat într-o pauză de aventură malgaşo-papuaşă sau "urgisitul" , locvacele, dar "jenialul domnu Dan" şi taraful său insomniatic.  În ceea ce-l priveşte pe răsculatul ales al bârlădenilor care, din nefericire şi dintr-o pură coincidenţă, mai poartă şi numele subsemnatului, omul cu pricina poate fi considerat un accident genetic al unei urbe din care s-au ridicat personalităţi de talia unor Cuza, Victor Ion Popa, Constantin Chiriţă (părintele "Cireşarilor"), Cezar Ivănescu, Vlahuţă sau chiar Andreea Răducan . Desigur, pentru a se păstra  nişte proporţii rezonabile între gaşca flegmaticilor şi aceea a flegmaţilor, nici tabăra porcăiţilor de lux nu este prea consistentă, şeful ţării fiind şi personajul care a agonisit cele mai multe "producţii" orale cu ifose de ironii ale pretendenţilor la găina cu ouă de aur a guvernării.Totodată,primii nevricoşi ai naţiei, cei doi buni amici şi masculi afla ai politicii neaoşe şi doritori de şefii supreme, liderii Ponta şi Antonescu, demonstrându-şi bărbăţia incomensurabilă, au ales să se lupte în măscări cu ştaif şi alte "vorbe dulci" mai ales cu "inamicii" purtători de fustă, Elena Udrea şi, predilect,Roberta Anastase fiind "amoarele" celor doi tăuraşi îndârjiţi. Probabil, pe la sfârşit de toamnă, după ce se vor fi limpezit  apele electorale şi se vor fi ostoit şi pohtele de mărire ale "rapsozilor politici", toată starea de verbiaj nevrotico-mitocănesc se va mai calma, iar" marea mută", metamorfozată, în prezent, în "marea băşcălioasă", îşi va regăsi prin straiţe o parte din primii şapte ani petrecuţi în bătătură, între fustele materne, şi mai puţin anii flenduriţi prin politică.