Perfidul iepuraş

La ceas de seară, tocmai când viitorii principali ai naţiei, domnii Antonescu şi Ponta, încă îşi savurau bravadele politice exhibate mulţimii, excitate de proximitatea unor victorii visate, ce a avut privilegiul de a fi aplaudacii triplului congres USL-ist, preşedintele Băsescu le-a pus, prematur, celor doi lideri, în coşuleţul pascal, o mândreţe de cadou: legea prin care, din acest moment, preşedintele ţării, indiferent numele,  poate fi demis, doar dacă la referendumul organizat pentru ratificarea unei suspendări, votează în favoarea mazilirii prezidenţiale 50% din totalul electoratului existent. Mai concret, în cazul în care se ajunge la referendum, un preşedinte român poate fi debarcat numai prin votul a 9 milioane de cetăţeni şi nu prin votul a jumătate dintre cei prezenţi la scrutin. Prin promulgarea respectivei legi, toţi doritorii de suspendare a preşedintelui Băsescu au cam rămas orfani de unicul şi principalul lor obiect al muncii, toate calculele realiste, nu cele fanteziste plăsmuite în diversele cotloane şi cabinete de partid, demonstrând că, în condiţiile unui absenteism cronic şi al unei lipse de apetit electoral manifestate de alegătorii români, atingerea cotei celor 9 milioane de voturi anti-prezidenţiale este infinit mai dificilă decât spălarea de păcate penale a vreunui Năstase, Nicolescu ori Boldea sau înregimentarea în oastea USL-istă a vreunui plimbăreţ Frunzăverde. Ocupat cu relaxarea printre dunele Dubaiului, după herculianul efort  de a rupe scrisoarea prezidenţială ce-i punea pe masă, în schimbul unui minim respect faţă de voinţa electoratului de a ajusta liota parlamentarilor, eventualitatea eliberării premature a fotoliului de şef al statului, Che de Kiseleff pare să nu fi perceput, încă, adevărata potenţă seismică a cadoului oferit, pe neaşteptate, de "perfidul iepuraş" de la Cotroceni.După cum, preocupat, asemenea unei gospodine intrată în criză de timp,cu desăvârşirea curăţeniei peneliste şi debarasarea odăilor partidului de toate "vechiturile liberale", gen Chiliman, sunt destule semne care arată că nici proiectatul şi pretinsul candidat la jilţul de la Cotroceni, tumultosul domn Antonescu, nu prea a prins şpilul darului băsescian, damful micilor victorii obţinute în faţa camarazilor săi de partid, asezonat cu susurul dulceag al alintărilor curtenilor, anesteziind, cel puţin pentru moment, simţurile ce zac, într-o îndelungată somnolenţă, în străfundurile actualului animal-afla, politic, liberal. În fapt, ocupaţi cu ghiduşii de soiul unei caricaturale şi perdante greve parlamentare sau infantile ţâfne şi alte bufeuri de demimonde politice, şefii celor două partide, ce se auto-clamează drept unici şi indispensabili salvatori ai neamului, au contribuit din plin la materializarea cadoului legislativ ce le-a fost pus în braţe de Traian Băsescu pentru că, prin simpla prezenţă la muncă cei peste 200 de aşa-zişi grevişti pesedisto-penelişti ar fi putut contribui la amendarea ori, poate, chiar respingerea acestui document care, în lipsa Opoziţiei, a trecut de votul deputaţilor ca prin brânză şi cu viteza unui TGV. Dar, potrivit înţelepciunii academicianului Grigore Moisil, "nicio lege nu te poate împiedica să fii prost", aşa încât, odată ce au cam pierdut trenul suspendării preşedintelui Băsescu, domnilor Ponta şi Antonescu, împreună cu toţi suporterii paukerişti a aruncării peste bord a căpitanului, înaintea acostării programate a navei, le-au mai rămas să viseze la un harem de fete morgana sau, mai prozaic, să renunţe la bonjurismul politic pe care se căznesc să-l etaleze în faţa naivilor şi să se apuce, temeinic, de muncă pentru care au fost cocoţaţi în fruntea bucatelor de voturile concetăţenilor.       

Neamul boldenilor

Până să ajungă erou de dosar şi viitor posibil rezident de Jilava, deputatul gălăţenilor, Mihai Boldea, era unul dintre anonimii şi neînsemnaţii corişti parlamentari ce intrepretează, de peste 3 ani şi pe banii alegătorilor, aria muţeniei. De altfel, puşi în faţa ghiduşiilor frauduloase învârtite de respectivul purtător de robă şi tupeu, majoritatea covârşitoare a colegilor săi de Parlament fac inumane eforturi de memorie să-şi amintească mutra plimbăreţului pe meleaguri africane. Cât despre "opera şi activitatea" sa parlamentară, mai nimeni nu poate găsi vreo virgulă sau vreo cratimă născută de intelighenţia, de altfel, malefică, a junelui deputat şi avocat de Galaţi, un oraş onorabil care, în decursul anilor, nu a zămislit doar interlopi şi câştigători la loto sau la bingo. Poate, în pofida larmei iscată de matrapazlâcurile plăsmuite şi patronate de micul fante de Galaţi şi, mai ales de fuga sa din faţa Justiţiei pe care, potrivit studiilor, s-a instruit să o slujească, tot nu s-ar fi făcut prea multă zarvă pe seama unui mărunt avocat, mai ales că aresturile au cam început să fie burduşite cu asemenea specimene mult mai sonore, dacă, în fond, acest Boldea nu ar fi reprezentat portretul robot al politicianului de tip nou. Aceşti "boldeni" , uşor de recunoscut prin tupeul dus până la grobianism şi mitocănie, prin costumaţia "armaniană şi ciocată" standard şi freza preventivă "tip Jilava", sunt scoşi la rampă de "tătucii" din umbră, prea saturaţi sau erodaţi de mulţimea tărăşeniilor trăite, şi puşi să permuteze, la "sfatul" înţelepţilor din culise, castenele fierbinţi ale afacerilor şi intereselor, inclusiv politice, ale jupânilor. Stilaţi, pomădaţi, ghiftuiţi cu teancuri de diplome, certificate, adeverinţe şi alte asemenea patalamale care să le ateste talentele, pentru echipierii acestui "dream team" de bambooişti ai politicii, valorile primordiale la care se închină sunt "suv"-ul, cardul, vila şi "asistenta", ideologia politică în numele căreia se joacă de-a parlamentarul, de-a directoraşul ori de-a înaltul funcţionar public fiind o glumă bună de spus pe la chiolhanurile de prin Monte Carlo, Balli, Costa Rica sau alt meleag exotic.De aceea, în ceea ce-l priveşte pe nefericitul plimbăreţ, şi politic, gălăţean,Boldea, mediul specific zonei, unde afacerile oculte colcăie şi hrănesc buzunare transpartinice,precum şi căutatul în coarnele politice, le--au fost propice mitocăniei şi tupeului genetic să capete cote himalaiene şi să-l arunce în braţele fuduliei. Boli moştenite şi transmisibile, tupeul şi mitocănia, ca şi spiritul războinic au ieşit, precum pojarul, şi pe comportamentul celorlalţi membri ai neamului boldenilor, de la tăticul nervos şi miştocar, până la frăţiorul directoraş, toţi boldenii tratând asistenţa cu o aroganţă şi o zeflemea de mahala. Tăticul, consilier local şi penelist al fugarului, nervos, nevoie mare, s-a burzuluit la tot ce mişca în calea sa, apucăturile sale belicoase fiind exersate,zice-se, şi pe fratele său şi unchiul deputatului urmărit, cu prilejul ultimilor alegeri locale din comuna lor natală, motivul fiind încălcarea acordurilor pre-electorale şi frăţeşti, de pe urma cărora, Boldea senior a fost văduvit de un fotoliu de şef comunal.După cum, nici pe frăţiorul medic din fruntea DSP-ului gălăţean, post obţinut de merituosul medic de ţară tot prin truda deputăţială a actualului explorator african, nu prea debordează de politeţe şi respect, aşa-zisul său umor pe banii contribuabililor, etalat pe la televiziuni, mustind de mitocănie, voit elevată. Aşa încât, considerându-se, probabil, mândria familiei, traseistul deputat se auto-miruieşte cel mai îndreptăţit în a fi port-drapelul nesimţirii boldene, o atitudine care, până acum, i-a adus numai beneficii şi, dacă investigatorii se mai moşmondeau până prin toamnă, i-ar mai fi adus un nou mandat de parlamentar, sub flamura unui alt partid, al poporului otevist, iar neamul boldenilor ar fi prosperat. Din păcate, aceşti "boldeni"  mişună prin afacerile şi politichia mioritică precum gândacii printr-o bucătărie mizeră sub privirile neputincioase ori paternal-complice a celor de la dezinsecţie care nu vor sau nu-şi prea găsesc prafurile potrivite.