O retragere cu tâlc ?

După semi-surpriza preşedintelui Băsescu a desemnării fostului şef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, drept prezumtiv premier, de astă dată, liderii PDL au mai aruncat o bombă,avansând o listă cu propuneri de ministeriabi curăţată de numele grele ale grupării.

Alexandru Nazare, Claudia Boghicevici,Răzvan Mustea, Cristian Petrescu sau Bogdan Drăgoi,  tineri din rândurile 2 şi 3 ale partidului majoritar de guvernământ care, în situaţia mai mult decât aşteptată că vor trece de votul parlamentar, vor ocupa fotolii ministeriale în locul unor colegi cu funcţii, vechime şi anvergură în PDL, gen Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu sau Sulfina Barbu. La o primă vedere, s-ar putea afirma că, speriată de vocea, cam geruită, a străzii, conducerea partidului majoritar a decis sacrificarea pieselor grele şi, unele, intens contestate de public şi Opoziţie- cazurile clasice fiind miniştri Udrea şi Funeriu- a aruncat "la lei" carne de tun tânără şi neprihănită care să mai ostoiască setea de sânge a poporului. O astfel de strategie, uşor sinucigaşă, dat fiind viitorul potenţial al tinerilor aruncaţi în faţă, ar putea fi fost luată în calcul de liderii pedelişti doar în cazul în care, pentru aproximativ 8 luni de guvernare, ar fi fost dispuşi să-şi spulbere şi să-şi compromită o parte importantă din noua gardă a PDL. Cum, totuşi, potrivit cv-ului majorităţii junilor nominalizaţi, materia cenuşie a acestora este cu prisosinţă, s-ar părea că altele şi mai pragmatice au fost calculele "caizilor" pedelişti, calcule ce vizează, deopotrivă, atât strategia pe termen scurt, cât, mai ales aceea pe termen mediu şi lung. În privinţa viziunii imediate, lansarea în prim planul vâltoarei politice dâmboviţene, într-un moment pe termen scurt şi tumultuos, ce va fi pigmentat din belşug cu mişcări stradale, a unei garnituri de tineri dotaţi, dar nerodaţi la capacitate maximă şi în condiţii de stres, va constitui adevăratul test de anduranţă pentru viitorul eşalon de conducere a partidului. După cum, în cazul unui eşec, destul de puţin probabil având în vedere traseul mai mult decât impus al scurtei guvernări, partidul democrat-liberal nu riscă să-şi canibalizeze politic o parte însemnată a garniturii de frunte. Cu atât mai mult, cu cât, în toamnă vor avea loc alegeri parlamentare şi, după un stagiu de opt luni petrecut dincolo de luminile rampei, demisionarii de astăzi se pot prezenta în propriile colegii pentru a capta, din nou, votul şi încrederea electoratului. Gest care, pentru un candidat erodat, până în ultima zi, de un portofoliu ministerial coroziv, ar fi fost mult mai dificil de făcut. S-ar putea ca toate acestea să fie numai simple speculaţii, iar conducătorii PDL să decidă că, odată cu renunţarea la premierul Boc, a venit momentul debarcării miniştrilor contestaţi, Elena Udrea, Traian Igaş şi Daniel Funeriu, a fantomaticilor, Ion Ariton sau Valerian Vreme, pe lângă care s-au minerit şi victime colaterale, gen Anca Boagiu sau Sulfina Barbu,ceea ce, ar părea prea simplist şi, în cazul în care s-ar adeveri, ar fi trist pentru strategii pedelişti. Oricum, dacă ar fi de făcut "o glumită", cel mai fericit şef de partid ar trebui să fie taman vehementul domn Antonescu. Numai şi prin simpla constatare că, după PDL, partidul său liberal are, prin deţinerea portofoliilor de premier, prin Mihai Răzvan Ungureanu, ministru de interne, prin Gabriel Berca, şi ministru al justiţiei, prin Cătălin Predoiu, toţi foşti deţinători de portofolii şi în Guvernul PNL condus de Călin Popescu Tăriceanu cea mai bună şi importantă reprezentare. Dar, spre fericirea  şefului PNL, venit în familia liberală cu trenul PAC, amintiţii foşti miniştri liberali sunt "nişte trădători", lângă domnia sa stând de veghe garda "liberalilor veritabili": ex-liderul naţional FSN,Petre Roman, fostul şef ApR, Teodor Meleşcanu, fostul ministru ţărănist, Norica Nicolai, PAC-istul Ioan Ghişe şi alte diafane "doamne şi domniţe". Şi, toată astă suflare penelistă roboteşte cu sârg pentru prosperitatea şi aburcarea la cârma ţării a cupluluii Antonescu-Ponta, aceşti Marx şi Engels ai politichiei noastre mioritice. Apropo, potrivit legendei, de care istoricul domn Antonescu musai trebuie să aibe ştiinţă, Karl Marx, fiind mai dedat unui desfrâu, nu numai ideologic şi de clasă, se ţinea, precum scaiul de oaie, de buzunarul, mult mai plin, al amicului său Engels. Desigur, între legendă şi realitate se cască un hău mai mare decât acel dintre doctrina social-democrată, cu jeep la poartă, şi aceea liberal-vocală.