Supăraţi că
sindicatul lor, întrupat într-un moment de rătăcire, nu are trecere la înaltele
noastre feţe bisericeşti, preoţii-lideri olteni, locul de obârşie al ciudatului
sindicat,au îngenunchiat la altarul CEDO, judecătorii instanţei cu pricina
blagoslovind, în numele dreptului omului, lucrarea ieşită din canoanele
ortodoxiei.
În hărmălaia iscată de cavalcada manifestaţiilor stradale, dorinţa mai
veche a unor feţe bisericeşti de prin Oltenia de a-şi uni “simţirile” şi
odăjdiile într-un sindicat al preoţimii s-a prelins, sfioasa, precum umbra unui
călugar pe lânga ziduri de mânăstiri. Desigur, la o prima vedere, plăsmuirea
gândirii odihnite a pâlcului de preoţi olteni de a înjgheba un sindicat cu faţă
sfinţită, ar parea o glumă proastă, mai ales că, ideea a fost reprimată de
capetele luminate ale Bisericii. Însa, şi numai o asemenea adormire a raţiunii
din partea unor preoţi, chiar şi aflaţi într-o minoritate evidentă, naşte, în
special printre mireni, înainte de zâmbete şi ironii, fiori şi neîncredere în
înţelegerea respectivilor despre rostul lor pe pământ. Faptul că, prin mintea
unui preot a trecut ideea de a se asimila cu un strungar, şofer, profesor sau
cosmonaut denotă că respectivul are o gravă deficienţă în a înţelege că nu
numai sutana şi cădelniţa îl deosebesc de îndeletnicirile laice, iar trecerea
sa la cele sfinte s-a făcut mai mult cu gândul la cutia milei şi, mai puţin
dintr-o firească aplecare şi chemare spre tainele care nu pot fi împărtaşite de
orice “Gigel”. De aceea, faţă de o asemenea gogomănie sindicala, zămislita de
cei câţiva preoţi rătăciţi, şi “tămâiată”, ignorant, de către nişte
euro-judecători de alte confesiuni, replica înaltelor feţe bisericeşti ortodoxe
ar trebui să fie de o duritate pe masura rătăcirii preacuvioşilor sindicalişti.
Nu de alta, dar, în cazul unor nevroze sindicale, ne-am putea trezi cu preoţi
în grevă japoneza, slujind cu banderolă alba la potcap sau prunci botezaţi parţial,
pentru respectarea treimii de lucru în cazul vreunei greve generale preoţeşti.
Iar,dacă dă Necuratu’ şi dintre liderii preoţilor sindicalizati se întrupeaza
vreun Miron Cozma, am putea asista, pe
la Costeşti, Bumbeşti sau vreun
alt loc de răzmeriţă sub semnul crucii sindicale, la bătălii între jandarmii
înarmaţi cu bulane şi “dând gaze” şi armata preoţilor înfuriaţi, înarmaţi cu
buchete de busuioc, cădelniţe, colăcei şi prescuri şi “gazându-şi” inamicii cu
fum de tămâie. Aşa încât, cei câţiva preoţi înfierbântaţi de gândul naşterii şi
botezării în apele legislaţiei europene unui
“sindicat tămâios” ar fi trebuit să ştie că, aşa cum “quod licet Jovi non licet
bovi” sau, mai pe româneşte, ce-i permis lui Dumnezeu, nu-i permis boului, nici
tot ceea ce-i permis mireanului, nu-i permis unei feţe bisericeşti. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu