O scrisoare regăsită

Mult iubite şi stimate tovarăş "micul Titulescu" !

Suntem un colectiv de oameni ai muncii, altul decât acel grup care v-a solicitat trecerea de urgenţă a Institutului Cultural Român, for de răspindire a culturii în mase şi între toate popoarele lumii şi, mai ales, în ţările de democraţie populară, din mâinile odiosului dictator şi a camarilei sale formată dintr-un grup de deviaţonişti şi reacţionari, ca numiţii Patapievici Horia, Mungiu Cristian, Puiu Cristian şi etcetera, în mâinile trudite ale iubiţilor noştri senatori. Vă mulţumim din inimă că "a-ţi" (aşa am văzut că se scrie  pe afişele USL deci ,e corect) găsit timpul necesar ca, împreună cu tovarăşa dumneavostră de muncă şi viaţă,  mult-stimata savantă de renume judeţean şi chiar mondial, tovarăşa C. Antonescu, sau Andronescu, (mai cercetăm în dosarele de cadre) v-aţi rupt din preţiosul dumneavoastră timp şi "a-ţi" dat glas voinţei poporului de revenire a culturii, prin grija nepăieritoare a trovarăşilor senatori culturali, în sânul norodului muncitor care nu a precupeţit niciun efort şi, pe vânt, pe ger, pe zăpadă, chiar dacă nu a fost recompensat pe măsura nevoilor sale, a participat din tot sufletul la mişţcările muncitoreşti din această iarnă. Mult iubite şi stimate conducător şi călăuzitor al clasei muncitoare (cât a mai rămas după tirania pedelistă), măi, domnule copilot, ne adresăm dumneavoastră, ca la un ultim zid al plângerii, să mai faceţi un alt mic efort şi să ne redaţi pe deplin frâiele culturii adevărate, neaoşe, plivită de "buruienile imperialisto-capitaliste", şi să decretaţi, tot de urgenţă, reânfiinţarea fostului mare far al învăţăturii proletare şi socialiste, ARLUS, instituţie samavolnic desfiinţată de alţi trădători care au întinat valorile socialismului şi comunismului, trădători care, o parte, şi-au găsit sfârşitul meritat. Spre deosebire de alţi vechi şi devotaţi tovarăşi, în frunte cu această mândreţe de fiu de ilegalist, mult-iubitul tovarăş nea Nelu, care, după ce şi-au adus prinosul de recunoştinţă veşnică faţă de noua conducere, şi-au ocupat locul meritat în noua societate capitalistă nultilateral dezvoltată. Stimate tovarăşe "micul Titulescu", vă implorăm să daţi curs cererii noastre, de a reânfiinţa ARLUS şi de a îl pune în fruntea sa pe marele om de cultură de la ministerul cu acelaşi nume, tovarăşul Diaconu, sau, dacă nu se poate, pe tovarăşa sa de luptă şi viaţă deoarece, prin acest nou măreţ şi nobil gest de curaj, îi faceţi un neaşteptat şi fericit cadou ilustrului învăţător al tinerei generaţii pesediste, tovarăşul Iliescu pe care, prin asta, îl puteţi întineri cu vreo 50 de ani. Mult-iubite şi stimate domn Ponta, vă atragem respectuos atenţia că, în cazul în care nu daţi curs cererii noastre, care reprezintă, aşa cum am subliniat cu tărie (şi bere), expresia şi voinţa poporului muncitor reprezentat prin acest colectiv de oameni ai muncii, nu vom mai participa la nicio mişcare de protest, indiferent de "imboldurile" oferite, ba, mai mult, vom picheta, în semn de protest, poarta sediului central al PSD şi uşa garajului unde vă ţineţi maşina de curse. Cu speranţa vie că, şi de astă dată, strigătul poporului obidit şi ţinut în neagra noapte a prostiei de către odiosul tiran şi sinistra sa camarilă îl veţi  auzi şi îi veţi da o nouă probă de recunoştinţă, şi veţi da decretul de repunere în drepturi a luminosului ARLUS, vă asigurăm de tot sprijinul nostru şi vom face totu'  pentru victoria socialismului liberal pe întregul întins al patriei. Jos ciocoiul ! Trăiască prietenia de nezdruncinat între usliştii învingători! Trăiască şi înflorească alianţa de neânfrânt între tovarăşii socialişti, liberali şi conservatori! Trăiască USL, bastion al glumei e !
 Un grup de tovarăşi nelămuriţi, dar hotărâţi !

PS.- Mult iubite şi stimate, mai avem o dorinţă: o vrem pe neânfricata tovarăşă LOV la conducerea Academiei Române! Sau, dacă nu se poate, la " Academia Caţavencu"  !  Tot noi !

Neruşinarea ipocriziei

Două "lumini" ale neamului, doi stâlpi de nădejde ai Senatului şi ai celor două partide victoriase, socrul-premier,Ilie Sârbu, şi avocatul farfuridian, Puiu Haşoti, şi-au scremut neuronii să-i convingă pe "nătângii" care nu pricep cum merg "fineţurile" politichiei de mare rafinament şi responsabilitate şi au emanat către popor o parte dintre înţeleptele lor viziuni despre guvernarea bunului plac. O guvernare pornită în trombă, alimentată de focul mocnit al frustrărilor ce i-au mistuit pe revoluţionarii bunului simţ şi ale cărei principală şi imediată ţintă este politizarea şi a celui mai ascuns cotlon. Aşa cum şe ştie, mânaţi de viscerala ură băsesciană, apostolilor  democraţiei roşii le-au căzut ochii pe Institutul Cultural Român, una dintre instituţiile născute în şi pentru regimul Iliescu şi care, dovedindu-şi utilitatea, a dăinuit, ca orice moştenire de bun augur, sub aripa prezidenţială a urmaşilor de la Cotroceni, principala misie a respectivului for fiind propagarea culturii autohtone de calitate pe alte meleaguri. Iată că, pornit pe treabă, premierul năzdrăvan a gândit adânc şi, prin mişcare de condei şi o ordonanţă guvernamentală de urgenţă, a decis schimbarea patronului Institutului Cultural, distinsa instituţie urmând a funcţiona sub "înaltul patronaj" al "apoliticilor" senatori ai patriei, principala pricină invocată, atât de junele Ponta, cât şi de tata-socru, agronomul Sârbu, şi colegul său de strană, avocatul Haşoti, fiind caracterul politic oferit ICR-ului de  instituţia prezidenţială, Senatul fiind, după mintea şi argumentaţia restauratorilor, un conclav al fecioriei politice. Se poate întâmpla ca, având în vedere multiplele şi încarnatele tangenţe culturale ale celor două privighetori usl-iste, Sârbu şi Haşoti, pentru respectivii şi pentru iniţiatorii acestei permutări administrative să le fi scăpat "amănuntul" că, taman parlamentarii sunt cei mai îmbibaţi purtători ai microbului de partid, aşa încât, argumentul "depolitizării" ICR-ului prin trecerea sub pulpana senatorială este o făcătură duhnind a ipocrizie din cea mai joasă stirpe. Mai mult, binomul vocal, Sârbu-Haşoti, în încercarea de a splăla obrazul tinerelului premier şi de a insulta inteligenţa asistenţei, şi-au scotocit prin traista intelighenţiei şi au susurat o altă gogomănie cu pretenţii de argument, afirmând că, în toată perioada sa cotrocenistă, ICR-ul nu a promovat "valorile" culturale, urmând ca, sub "înţeleapta" ghidonare a unui Georgică Severin (autor de articolaşe în propria-i publicaţie de provincie), a imberbului nedefinit, Alexandru Mazăre (fratele celebrului malgaş de Constanţa), a karatistei primăriţe de Craiova , LOV, ori, în special, a unicului şi revoluţionarului regizor al naţiei, Sergiu Nicolaescu, amintita instituţie culturală să promoveze "adevăratele valori" ce mustesc pe plaiurile mioritice şi să mai pună frână unor "neica-nimeni" precum Mungiu, Puiu, Porumboiu etc, oameni care, în viziunea noilor guvernanţi, au fost premiaţi prea des pe la Cannes sau pe alte meleaguri. Ori, acum ar fi momentul să  mai guste din cupa victoriei, pe la vreo manifestare moscovită ori azeră, şi "tinerele talente" din tagma unui Nicolaescu, Severin &CO. Totuşi, cu speranţa că au trecut seralul, ar fi util să le reamintim  ostaşilor "armatei roşii" învingătoare că "est modus in rebus" ! Sau, mai pre limba năvălitorilor , "ne sutor ultra crepidam!" Mai precis, nu vă băgaţi nasul unde nu vă pricepeţi, băi,victor(ioşilor), chiar dacă, la uşa cabinetului de premier e o coadă de fomişti şi vânători de scame mai ceva decât era, pe vremea în care matale erau specialist în cerculeţe, la "fraţii Petrăuş" !      

Praful roşu

Pe la sfârşitul anilor 70, revoluţionara cinematografie a tătucului Fidel oferea ţărilor din prima linie a luptei de clasă o maculatură propagandistică, "Praful roşu", ce se pretindea a fi o nouă cronică a eroismului ortacilor castrişti, singurile replici "memorabile", repetate la fiecare 2 minute, ale peliculei cu pricina fiind "Viva Fidel !" "Viva revolucion!" Probabil, de nu ar fi fost la vârsta găletuşei şi a gropiţei cu nisip, opul cinematografic al supuşilor lui Fidel şi Che ar fi fost îndrăgit până la lacrimi de cei doi pătimaşi admiratori ai teroristului de partid, Che, mânjii, cam tomnatici, ai politichiei autohtone, fruntaşii Mazăre şi Ponta.Ce legături tainice ar fi, exceptând excitaţiile ideologice şi vestimentare ale celor doi necopţi, între naiva cine-plăsmuire şi actuala stare de fapt a vieţii politice dâmboviţene? Păi, mai niciuna, de-ar fi să privim tabloul acestor zile numai de la înălţimea piscului roşu, politico-electoral, de pe care se învârtoşează spre plebeii nepartizani noul cuplu de aur al patriei, Ponta şi Antonescu, şi de unde, ambii, cu frenezia unui fost grevist al foamei scăpat în cămara cu bunătăţi, aruncă  indulgenţe alaiului de amici şi afurisenii foştilor aliaţi politici şi actuali inamici. Între puţinele şi insistentele replici ale revoluţionarilor lui Fidel şi cele emanate, aproape zilnic, de bicefalii dominatori ai râului şi ramului mioritic, se întinde o trainică punte, doar că revoltatele urlete de "viva!" sunt înlocuite de antopontacele stereotipii "Vreau la Bruxelles!" şi "Jos Băsescu!" Ceea ce este mai neliniştitor pentru orice privitor neutru al devălmăşiei guvernării USL o reprezintă faptul că, înarmaţi cu acest bagaj ideologic ultrasărac, în care s-a lăfăit doar "Jos...!", oastea pesedisto-penelistă a reuşit să anestezieze aproape toate simţurile de conservare a unui electorat fezandat, ani de zile, de o propagandă vehementă şi voit distorsionată, precum şi de proteste "spontane" străveziu regizate, plătite "en gros" şi răsplătite cu dregătorii. Mai mult, odată ajunşi la frâiele ţării, cei doi arhangheli ai dreptăţii, coborâţi cu hârzobul taman din vârful blocului Grivco, în locul unei aplecări spre rezolvarea reală, fără picanteriile populismului de partid,a necazurile mulţimii avide de un trai decent, au declanşat viforniţa revedicativă ce a mocnit în frustrările acumulate în anii semi-opoziţiei, politizarea, în numele depolitizării de operetă, tuturor cotloanelor generatoare de un "ce profit", de la vizibilele dregătorii ministeriale, până la slujbele cele mai ferite. Desigur, de ochiul vulturesc şi de spiritul revoluţionar al ambilor crai ai usl-ismului triumfător nu au scăpat nici instituţiile care, potrivit gândirii celor doi lideri, ar fi conferit un iz de potenţă instituţională "inamicului Băsescu", de "furia roja" fiind atinse şi entităţi care erau  tradiţional, încă din primul descălecat iliescean, sub pulpana prezidenţială.  De altfel, dacă se avântă cu prea mult zel în această operă de emasculare prezidenţială, nu ar fi dse mirare ca, în cazul în care, printr-un miracol, ar ajunge în jilţul de la Cotroceni, neostoitul "catindat", Crin Antonescu, ar avea surpriza să constate că va avea doar misia de a da decoraţii şi de a da muştele afară din palat, precedentul creat prin modificarea Constituţiei şi lungirea mandatului prezidenţial pentru un prezidenţiabil, Adrian Năstase, aşteptat, dar neajuns la cea mai înaltă demnitate a ţării, fiind destul de proaspăt şi de apăsător pe umerii junilor revoluţionari de Kiseleff. Aşa încât, înainte de a face tabula rasa prin instituţiile naţiei, până şi Curtea Constituţională unde au robotit distinşi soli ai pesedismului, de la Petre Ninosu, la Ioan Predescu, devenind un par în ochii revanşarzi ai cuplului conducător, şi a proţăpi pălării mult prea mari pe scăfârlii nemeritoase şi obişnuite a-şi privi bombeurile, ei doi copii teribili ai politicii mioritice ar trebui să-şi amintească, destul de des, înţeleapta zicere că, "nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!" Până atunci, prin praful roşu stârnit de pseudo-revoluţie a bunului simţ, deşi au mijit bine ochii în care le-au intrat ăst praf, poporenii de rând  au reuşit să vadă, pe lângă marşul frenetic al fripturiştilor de partid, oportunistele spălări de toate petele penale a obrăjiorilor rozalii ale noilor virili ai patriei. Doar, democraţia, asezonată cu votul cât mai aburit al unui electorat sleit de forţa numeroaselor aşteptări sterile, suportă orice, inclusiv "despoţi luminaţi" bântuiţi de pubertăţi neconsumate. Bineânţeles, totul în numele şi spiritul luptei pentru înlăturarea "dictaturii portocalii" şi instaurarea noii democraţii roşii în care, dacă vrea muşchiul lor, guvernanţii şi disciplinaţii lor aplaudaci parlamentari pot da şi o lege, pentru mult-iubitul şi înţeleptul Crin, prin care, şi pe plaiurile noastre, să fie instaurată noaptea polară, timp în care, normal, tot liderul doarme. Viva Fidel ! Viva Che!      

Dictatura înjurăturii

Aflat între două reprezentaţii în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Justiţie, stimabilul reprezentant al poporului mizilean în Camera Deputaţilor, Adrian Năstase, a buchisit un recent raport conceput, nu se precizează data, de către organizaţia Freedom House. Şi, după un îndelungat şi atent studiu, ochiul vulturesc al fostului "domn de fier" al PSD-ului şi al Guvernului 2000-2004 a descoperit o "nouă Americă": în clasamentul organizaţiei cu pricina, România jurnalistică a acestor ani a fost detronată din "onoranta" poziţie 70, în care se afla la începutul mileniului trei şi, bineânţeles, în vremea domniei năstăsiano-iliesciano-pesedistă. "Iată o nouă minciună a lui Băsescu", a clamat trimfător  eroul de la Cornu, asemenea găinii din poveste care a cotcodăcit  disproporţional de vehement faţă de mărgica ouată. Mai în clar şi bazându-se pe topul ongiştilor de la Freedom House, spre deosebire de epoca de aur a guvernării cuplului Iliescu-Năstase, când presa băştinaşă plesnea pe la  toate cusăturile de atâta libertate, (doar "martirul"Ciuvică fiind săltat de "jăndari" ), în zilele patronajului prezidenţial băsescian, libertatea presei şi a cuvântului sunt strivite sub "cizma portocalie". Ceea ce, pentru un marţian căzut pe plaiurile mioritice ori pentru un "revoltat" din armia lui Mazăre malgaşul, ar putea fi o concluzie-găluşcă mai uşor de înghiţit şi de digerat, malaxoarele media arondate crezului şi principiilor revoluţiei bunului simţ având capacitatea aburelii, până la mahmureală. Însă, de-ar fi să luăm la puricat perioada actualului mandat prezidenţial, nu ar fi nicio dificultate în a depista cascadele de invective, acuze, jigniri, terfeliri prin toate tele-dejecţiile ciuvice ori, la orice oră din zi şi din noapte, pe toate tonurile şi pe la toate şezătorile televizate. Normal, în vreme ce-şi "esprimă" , cât mai colorat şi mai grobian, toate părerile "echidistante şi pertinente" despre fiecare miăcare ori vorbă prezidenţială, respectivii propagandişti ai " revoluţiei bunului simţ" nu omit a înfiera, din toate viscerele, "spiritul conflictual" şi , mai ales, "dictatura" impusă de subiectul cotidienelor înjurături. Şi, privind din punctul de vedere al acestor arhangheli ai echilibrului şi al consensului, toată această viforniţă verbală ar putea avea un temei, numai şi pentru simplu fapt că, spre deosebire de prospera perioadă Năstase, instituţiile, mai ales cele bugetare ori cu capital majoritar  de stat, nu au mai îmbuibat conturile redacţiilor şi ale unor "deotologi" de marcă ai naţiei, contractele de publicitate sau de altă natură fiind o rara avis. Pe de altă parte, spre deosebire de înaintaşii săi din fruntea bucatelor, actualul preşedinte nu prea a avut talentul de a se pisici şi a lua, conştiincios, notiţe şi alte sfaturi de la înţelepţii moguli.Ba, dimpotrivă, în loc să fie mângâiaţi pe creştet, iar pozele lor puse în ramă pe pereţii cabinetului prezidenţial, potenţilor şi sfătoşilor neamului le-a mai şi fost  tulburată liniştea de nişte procurori băgăcioşi şi "fără maneră", unii dintre falnicii strâlpi ai patriei ajungând să şi gareze pe "ţambalurile" aresturilor. Or, un asemenea "afront", materializat prin "nestrunirea " magistraţilor, nu e şi nu a putut fi înghiţit de către mogulimea politico-economică dâmboviţeană, de unde şi nesfârşita luptă, purtată prin intermediul celor doi "voinicei", Ponta şi Antonescu, pentru suspendarea preşedintelui sau, în caz extrem, emascularea sa prin deposedarea, în special prin metode ce eludează cadrul legislativ, de cele mai esenţiale prerogative, ultima şotie pontaco-parlamentară fiind elocventă. Însă, revenind la durerea vigilentului Adrian Năstase, referitoare la îngrădirea libertăţilor de exprimare ale presei, după ultimul asalt electoral al glorioasei "armate roşii" şi descălecarea luminaţilor reprezentaţi ai USL şi în cele mai neânsemnate jilţuri ale profitului, nimic nu este pierdut, iar, în neprihănita lume a presei autohtone, lanţurile "dictaturii" băsesciene vor pica într-un melodios foşnet de "euroi".

Perenitatea mineriadelor

Înfiebântaţi de marea victorie a noii "armate roşii", foştii grevişti usl-işti ai Parlamentului, asezonaţi cu noul damf oportunist al uneperiştilor, udemeriştilor, minorităţilor şi ceva pedelişti bântuiţi de gânduri eretice şi erotice, şi-au sumecat poalele preţioaselor veştinte de firmă şi zestrea propriilor neuroni din dotare şi au dansat după cum le-a cântat rapsodul neamului, prenierul Ponta, plăsmuind o nouă aberaţie cu ifose de genialitate. În fapt, ipochimenii din aula Casei Poporului au încercat, nătâng de inabil, să-i ofere nevricosului domn Goe din fruntea partidului ultra-majoritar şi al Guvernului un "belet" pentru trenul de plăcere de Bruxelles. Dacă ar fi fost vorba de împlinirea unui nou moft, gen maşină eco, ori un jilţ călduţ pentru vreun trepăduş de partid, ar fi constituit o problemă de-a noastră, din ograda proprie. Însă, fiind în discuţie oportunitatea reprezentării ţării la nivelul maxim al standardului european, noua toană a junelui Victoraş are darul de a naşte pe la curtea Uniunii Europene, cel puţin zâmbete mirat-ironice, dacă nu şi o uşoară undă de iritare faţă de ţopismul românesc în interpretarea unor paragrafe de legi foarte clare, într-o interpretare normală. Doar că, naivilor şi ignoranţilor fruntaşi europeni nu le trece prin minte că, pe meleagurile noastre, mustind de doctori, doctoranzi, calfe, învăţăcei şi alte specimene din tagma "caţavencilor", mulţi cu studii aprofundate pe la liota fabricilor de diplome, textul unei legi, fie şi Constituţia, este trecut, mai întâi, prin filtrul politic, tăvălit prin mălaiul intereselor, şi, în final, prin glagoria, mult-puţină, a vreunui grămătic de partid. De aceea, aburcaţi călare pe marele ciolan naţional, noii "scatii" şi "păturici" ai poporului, prin pixul premierul şi votul majoritar al actorilor din super-producţia USL, "Marele mut parlamentar" , pot transforma în realitate tot ce le trece prin scăfârlie. Mai pe româneşte, după ce tătuca "distinşilor", Iliescu, a spart gheaţa mineriadelor, timp de două decenii, am avut parte de tot soiul de "mineriade", cele mai recente fiind aceea a "costumaţilor" de ieri, iar o alta, a magistraţilor, pregătindu-se, după absolvirea de orice păcate a simpaticului domn Şerban Mihăilescu, să mai facă "o victimă", prin cosmetizarea finuţului obraz de ales mizilian a altui "celewbru" al neamului, Adrian Năsatase, mentorul politic  şi dascălul,  în ale Dreptului, al năvalnicului nostalgic de ghiduşii revoluţionare "che guevarriste" şi mineriade de tip "armani". De altfel, pe 13 iunie se împlinesc 22 de ani de la "marea revoluţie agrară" a minerilor, act din pântecele căruia şi azi se iţeşte eternul zâmbet sfidător al părintelui ortacilor, Ion Iliescu, din seva căruia s-au adăpat, mai ales cu tupeu şi aroganţă, generaţiile actuale de guvernanţi. Astfel, doar pentru a reaminti înfierbântaţilor zilei ce bolovan ne-a atârnat de gât mineriada din 13-15 iunie 90, mi-am permis să ataşez, alături de fotografie troicei sindicale minereşti ,Cozma-Condescu-Popescu, un articol publicat se subsemnatul în anul 1992, într-unul dintre ziarele despre care mulţi dintre actualii "liberali veritabili" nu prea au habar.               

Final hidos

A trecut în istorie şi ultima şi mocirloasa  porcăilă naţională pe care, unii dintre esteţii politichiei mioritice şi o parte dintre actorii ce au asudat timp de o lună pentru aburirea votanţilor, o numesc, fălos şi cu dicţie, campanie electorală. Din păcate, aşa cum era de aşteptat, având în vedere precedentele bătălii naţionale post-decembriste pentru votul mulţimii, şi de astă dată, tonul predominant a fost înjurătura, râgâiala grobiană cu ifose de declaraţie politică, minciuna ridicată la rang de proiect politico-edilitar, încălcarea celor mai simple norme ale bunului simţ, precum şi strivirea sub bocancii de partid a tuturor texte de lege referitoare la corectitudine şi respect faţă de litera legii. În multe situaţii, cele 30 de zile de campanie, în loc să bată la porţile civismului european, atitudinea dominantă a fost o reântoarcere la intoleranţa şi mârlănia promovate în zorii anilor 90 cu metodele proprii cominternistei doctrine "cine nu-i cu noi, e împotriva noastră". Şi acum, după mai mult de două decenii de "şpilcuire" şi apartenenţă  la standardele europene, o parte însemnată din liota "catindaţilor" alergători după bunăvoinţa populară a rămas tot la neaoşile bădărănii, la strategia electorală lui  "ba, pe-a mă-tii!", la evitarea confruntărilor de programe şi carotarea adversarilor ( noi, fiind încă în cretacicul politic, nu am trecut la statutul de combatant) şi recurgerea la orice forme, mai ales imorale, de amăgire a unui electorat pentru care, într-o măsură destul de importantă, alegerile de duminică sunt o nebuloasă. Spre exemplu, azi, o vigilentă şi vehementă precupeaţă, în vreme ce îşi drămuia legăturile de pătrunjel şi mărar, aştepta cu maxim interes să-l voteze pe preşedintele oraşului, indiferent care, Ponta sau Crin. Normal, mai ales că, după o cură de manelizare, mai ales politică, şeful unuia dintre cele două partide aliate şi cu mari nerăbdări la lingerea ciolanului naţional,  întărâta poporul "magnetizat" de nurii vocali ai maneliştilor de pe scenă să urle "X la puşcărie !"  Un îndemn care suna cam "ca dracu", mai ales că o bună parte din colegii săi de partid, în frunte cu primul posesor de ouă a naţiei e cotă parte într-o temeinică acţiune de turism prin tribunalele şi arestuirile patriei. Şi, cu atât mai mult cu cât, taman în urbea unde intransigentul premier-şef de partid, Ponta, clama puritatea arhanghelilor pesedişti înscrişi în cursa pentru conducerea municipiului Ploieşti şi a judeţului Prahova, respectiv a senatorului grevist, Iulian Bădescu, şi a pensionabilului activist, Mircea Cosma, agenţii electorali ai  celor doi împricinaţi, în frunte cu ginerele unui alt apostol al dreptăţii şi fruntaş pesedist, ex-primarul Emil Calotă, tocmai dădeau interviuri organelor de anchetă ploieşte în calitate de "eroi" , uşor negativi, fiind surprinşi că au tipărit şi difuzat adrese false, cu antetul Direcţiei de Finanţe, instituţie condusă de o vrednică purtătoare a carnetului de membru PSD, şi semnătura falsificată a primarului urbei, prin care cetăţenii erau "înştiinţaţi" că, în cazul în care nu-l vor vota pe junele Bădescu, ar trebui să plătească ceva milioane de lei ca urmare a unui împrumut contractat de primar. Un împrumut care  a fost  numai în minţile înfierbântate şi în "strategiile" de campanie "made PSD". Desigur, acest ultim incident nu a fost singular, aceiaşi doi candidaţi, Cosma şi Bădescu,  fiind şi autorii aiuritoarei dărnicii electorale prin care  ploieştenii erau aburiţi, în caz de victorie pesedistă, cu o pensie de câte 200 lei. Asta, după ce, în campania trecută, în anul 2008, "darnicul" Mircea Cosma, proaspăt "Nup"-ip de amicii săi din oarba Justiţie băştinaşă, a promis fiecărui prahovean câte un salariu minim de 300 euro. Poate, pe alte meleaguri ale patriei, coţcăriile electorale au fost mai nesimţite şi mai gogonate, dar, din fericire, bine că, până pe la toamnă, au luat o pauză. Atunci, alţi bani, altă distracţie, alte "bătălii" electorale ! Peste 400 de fotolii parlamentare, cu mult peste voinţa exprimată, dar ignorată de majoritatea parlamentarilor actuali, a românilor, îşi vor aştepta, la adăstat, preţioasele şi istovitele, după o "crâncenă" luptă electorală, funduri de aleşi ai neamului.

Triplu sec

În anii în care tânărul actual premier tocmai divorţase de oliţă şi se lupta cu bastonaşele şi cosiţele colegelor( această ultimă meteahnă erupând şi prin pielea de politician belicos în relaţiile cu rivalele Roberta sau Udrea), junele "studinte" Crin se lua la trântă cu repetenţiile, iar sfătosul de azi, Ion Iliescu, hălăduia prin meandrele concretului între jilţul de secretar al Comitetului Central al PCR şi fotoliul de prim-secretar de judeţ, prin rafturile comerţului socialist trona, la mare cinste, o băutură spirtoasă şi dulceagă, botezată Tripul Sec. Un matrafox cu pretenţii de lichior care avea "calitatea"  şarpelui Kaa, consumatorul fiind dus cu zăhărelul, aburit şi mahmurit de băutura cu pricina. Cu timpul, populara băutură " Triplu Sec" a intrat în istorie însă marca pare-se că a fost recuperată, ştearsă de colbul uitării şi repusă în drepturi de cel mai şeful celei mai cinstite şi capabile echipe guvernamentale desantată, cel puţin în ultimile două decenii, în Palatul Victoria. Desigur, la prima strigare, nu ar putea fi găsită nici o infimă legătură între amintitul lichior ante-decembrist şi trupa de şoc pesedisto-penelistă condusă de întâiul copilot al naţiunii, premierul Ponta. Dar, privind mai atent se pot observa, chiar şi fără lupă, unel asemănări dintre alcoolicul "Triplul Sec" şi guvernamentala "triplă seacă" . Astfel, este de notorietate triplul eşec al noului premier în instalarea unui personaj cât de cât compatibil cu ilustrul predecesor al demnităţii de ministru al educaţiei, după rateurile jenante, Dumitrescu şi Mang, nici interimarul sindicalist, Lyvyu Pop (aşa am aflat din CV-ul "maestrului" în greve că se ortografiază prin Nord,pe unde e cam inflaţie de "y"-uri) nefiind vreo lumină a USL-ului biruitor. Însă, noul şef al Executivului nu s-a mulţumit numai cu o singură duşcă de "Triplu Sec" , insistând pe acelaşi drum cu acordarea unor portofolii pretenţioase, la Externe, Cultură şi Agricultură, tot unor personaje cu un palmares bolnav de pojar, din tulpină de incompatibilitate penală, cum e cazul culturnicului Diaconu, ori morală, în această situaţie fiind imberbul agronom conservator, Constantin, şi vechiul "prelucrător prin aşchiere marxistă", pensionabilul Marga, această ultimă troică ministerială fiind mai nocivă sănătăţii naţiei decât omida păroasă a dudului. Păi, dacă la 22 de ani de la reculul iliesciano-mineresc de la 13-15 iunie 90, fostul trecător prin Piaţa Universităţii (potrivit propriilor afirmaţii), Ponta, defilează printr-o diplomaţie europeană cu nostalgici sovieto-ruşi care, mai nou, nu reuşesc să facă distincţie între stat şi popor, dar se burzuluieşte, precum un căprar ruginit, supărat că "un preşedinte de rând" nu bagă în seamă sfaturile unui "ditamai" ministru, ori înghite pe nemestecate fiţele şi scuzele de vodevil ale unui actor, ne-am cam procopsit. "A murit francu' !" , aşa cum ar fi constatat, cu amărăciune şi resemnare, alde Nae Girimea , Pampon sau Crăcănel.