Agamiţă Trambalache

Dintr-un fost obscur chelner de bacşişuri mici, Popescu Piedone, edilul supraponderal al Sectorului 4, a ajuns demimonda politichiei dâmboviţene de nurii căreia se farmecă toţi fanţii ce-şi freacă pingelele prin budoarele, cam dămfuite, politicii băştinaşe. Fercheşul zmeu al pieţelor şi spaimă a zarzavagiilor e amorezat peste urechi de motoare, motiv pentru care, etalând pe tarabele hămesite ale miliţienilor piteşteni tot talentul său şoferistic, ce l-ar fi înverzit de ciudă chiar şi pe cel mai mare copilot al naţiei şi al USL-ului, a "reuşit" performanţa de a comprima timpul obţinând, într-o singură zi de muncă miliţenească, toate gradele de condus, de la tricicletă, până la TIR. E drept că, "invidioşi" pe succesele geniului volanului, procurorii i-au cam atârnat de piept un mărţişor penal, sub formă de dosar, "politic", desigur, în opinia fostului şef de tirbuşon.Însă, plăcerile vieţii de traseist, pe drumurile patriei şi ale politicii, nu s-au ofilit, iar Piedone s-a dovedit a fi rămas acelaşi drumeţ neobosit, slalomând cu dibăcia şi graţia unui hipopotam în călduri printre parteneri politici şi ideologii, fiecare masă mai încărcată cu bunătăţi fiind, din deformaţie profesională, ţinta salivărilor piedonale. De altfel, dacă nu şi-ar fi înzorzonat cu spaghetarul "piedone", banalul "popescu", prin râvna sa de a nu rămâne, indiferent de metodă, "făr' de coledzi", plimbăreţul gospodar -şef al sectorului 4 ar fi putut să-şi schimbe numele, fără nicio jenă, în Agamiţă Trambalache, trambalările sale dintr-un partid într-altul , precum şi prestaţiile sale politice fiind, "bucăţică ruptă" din peisajul lui nenea Iancu.De aceea, noua indecizie exprimată, printre şiroiaie de sudoare şi lupte cu gramatica şi logica, de noul-vechiul Piedone ot Felix îi poate surprinde numai pe naivii care au crezut ori au sperat că fostul chelner a devenit amintire, iar meteahna sa, de a se gudura după clientul care îi dă bacşişul cel mai gras, a murit odată cu iţirea pe lume a giganticului politician, Cristian Popescu Piedone.Desigur, aşa cum e obiceiul printre traseişti de răsunet ai neamului, în zilele următoare, radiind de fericire, precum un godin supraîncălzit, troica din fruntea USL, susţinută de trâmbiţaşii şi guriştii "imparţialităţii" , nu va prididi în a-i omagia calităţile de "mare om polititic şi gospodar de frunte" ale fostului înjurat, Piedone, în vreme ce împricinatul, cu privirea sa de vultur pleşuv, îşi va înteţi, spre bine partidelor usliste frăţeşti, războaiele cu "infamele" băbuţe vânzătoare de urzici şi leurdă ori cu tarabagii "neorientaţi" politic de prin pieţele sectorului pe care viteazul ex-ospătar se pregăteşte să-l mai păstorească încă patru ani. Sub flamura cărui partid va presta, în viitor, Gagamiţă al nostru asta va avea probabilitatea buletinului meteo. Azi, era soare şi vânt, dar freza conservatoare a lui Piedone încă rezista. Dar, mâine...?!        

Frunzaverde a crinului

Recentul puseu al unei ultime demnităţi ce a erupt recent prin toţi porii trupului asudat de două decenii de jug pedisto-pedelist al provincialului politician Frunzăverde a stârnit pe piaţa politică românească un tsunami emoţional vecin cu isteria funebră a morţii vreunui fante de mahala. Unii, mai tari în gură şi în principii, au prins a sălta de bucurie pe la toate colţurile media de parcă au descoperit remediul prostiei sau s-a revărsat tot cornul abundenţei electorale în curte şi, personajul care, mai ieri, puţea, era câh şi era nefrecventabil precum o botanistă de pe centură, a devenit eroul naţiei liberale şi campionul purităţii politice. Ba, în semn de mare mândrie pentru ploconul ce i-a căzut pe cap, întâiul luptător împotriva traseiştilor şi trădătorilor politici şi simbolul naţional şi planetar al verticalităţii, domnul Antonescu, s-a şi grăbit cu temenelele pe la poalele noului guru reşiţean căruia, într-un exces de exerciţiu de democraţie liberală, i-a şi oferit unul dintre numeroasele fotolii de vicepreşedinte ce ornează partidul ce se şi visează la masa bogaţilor. În fond, "răzvrătitului" Frunzăverde, un anonim naţional băgat, în schimb, în toate ciorbele guvernărilor, nu prea îl încântă noua sa viitoare funcţie penelistă, de fapt, o retrodradare faţă de aceea de la PDL, cât speranţa că, rămas jupân al judeţului Caraş Severin, sub alt steag şi alţi stăpâni, va mai linge încă patru ani la ciolanul tăvălit prin haznaua cu bani a cărăşenilor. Ar mai fi şi o altă variantă, care a început a prinde ceva carne, referitoare la dezertarea fostului fruntaş pedelist, care s-ar lega de unele disconforturi penale ale personajului cu pricina şi lipsa unei plase de siguranţă asigurată de colegii săi pedelişti în caz de turism tip DNA, fuga în tabăra penelisto-pesedistă oferindu-i şi un statut de "victimă băsesciană".Oricum, preventiv şi într-o notă jalnică, fostul ministru al apărării şi membru al CSAT, viitorul lider al peneliştilor şi-a justificat divorţul de foştii şi vechii săi tovarăşi de ideologie motivând, prin citate din opera orală a noilor săi şefi, Ponta şi Antonescu, existenţa unui stat poliţienesc pe plaiurile mioritice şi avatarurile prin care a trebuit să treacă, atâta amar de vreme, în "istovitoarea" sa muncă de dregător al naţiei. De parcă, la caz de necaz, omul nostru nu ştia să-şi scrie o demisie sau ar fi devenit muritor de foame dacă se considera saturat, săturat şi scârbit de politica practicată de el, în calitate de ministru, parlamentar sau şef de Consiliu Judeţean, ori de colegii de partid. Normal, dacă Frunzăverde ar fi avut ceva bărbăţie politică şi ar fi dat semne că posedă în inventarul său uşoare urme de sinceritate, ar fi trebuit să-şi motiveze fuga de pe corabia pedelistă prin unicul şi cel mai prozaic argument, frica.Mai puţin frica de a pierde fotoliul de şef al judeţului, omul fiind unul dintre baronii bine înfipţi în bunătăţile locale, cât frica de dosar, mai ales că zona peste care este staroste este una cam tentantă din punct de vedere trafic şi surprizele pot răsări din orice colţ. Aşa încât, înregimentat în oastea USL-istă, care colcăie de penali aflaţi în diferite stadii de cercetare, motiv pentru care au şi un sistem eficient şi perfecţionat de protejare a "năpăstuiţilor", Frunzăverde are prilejul ca, în situaţia în care îi bate DNA-ul la poartă, să devină "oprimat" cu patalama. De altfel, între fugarul Frunzăverde, născut talent şi mort speranţă pedilistă, şi fugăritul african, Boldea, nu prea sunt multe deosebiri de caracter şi înţelegere a rolului unui om politic autentic,ambii fiind ghidaţi de ideologia banului şi a oportunismului.Spre disperarea alegătorilor, care au tot mai puţine opţiuni de a vota o normalitate şi bucuria, destul de disproporţionată faţă de valoarea achiziţiei, a liderului penelist care, pentru a nu se ofili, şi-a agăţat la tulpină o frunzăverde, cam fleşcăită şi purtată pe la toate sindrofiile pedeliste.Dar, unde merge "mia", colectată de pe la ţărănişti, pesedişti, aperişti şi alţi "işti", merge şi "suta", ceva mai mototolită, căzută din buzunarele pedeliste.    

Musafirul inutil

Umbrit de avalanşa declaraţiilor patriotardo-hazoase ale primului alergat al naţiei, încă, deputatul Boldea gălăţeanul, fantomaticul sejur dâmboviţean al ex-premierului Tony Blair a trecut precum rapidul prin Mizil. Spre ghinionul amfitrionilor pesedisto-conservatori, în frunte cu găzdoiul-şef, premierul în joc de glezne, Ponta, vizita, pe cât de scurtă, pe atât de costisitoare, a supusului britanic nu a stârnit emoţiile scontate, atenţia politicienilor noştri şi a poporului televizionist fiind acaparată de nervii premierului băştinaş, MRU, de vâlva aventurilor africane ale boldeanului penal sau de încătuşarea, prin sentinţă definitivă, a altui ales al neamului, deputatul liberal Pop.Iar, peste toate acestea, dat fiind şi prestaţia sa ceva mai mălăiaţă, comparativ cu predecesori ai săi, în funcţia de premier britanic, invitatul în sine nu prea mai este un personaj în stare să atragă oftaturi de admiraţie ori să-şi lase auditoriul cu gura căscată şi mâna la inimă, oratoria sa fiind împănată cu generalităţi, platitudini şi amabilităţi servite pentru tariful încasat. Desigur, dacă tot au scos un ban din buzunar şi au bifat o "acţiune de imagine" , gazdele s-au îmbăţoşat şi s-au fudulit cu prezenţa meteorică şi mioritică a fostului premier, şeful suprem al PSD-ului forţând aroganţa până la a declara că "a acceptat vizita în Kiseleff" a jovialului Blair. Şi, dacă tot i-a făcut hatârul să-l primească în vastele saloane de la Kiseleff, şeful pesediştilor nu a scăpat ocazia să-l pârască pe "obraznicul Băsescu" la "to'arşa Blair" pe motiv că, la discuţiile de la Cotroceni se ţine de glume şi, peste toate, îi pune în braţe şi postul de premier. Or, la un aşa afront, naturelul simţitor al "micului Titulescu" nu rezistă şi se jură că, în veci, nu se va juca de-a guvernarea cu preşedintele neserios, ceea ce ar însemna, în traducere liberă, că, în caz de victorie în alegerile parlamentare, Ponta se va cere premier la amicul său prezidenţiabil, domnul Antonescu. Uluit de o asemenea  uzurpare a dreptului junelui Ponta la visare, musafirul englez nu a reuşit să-l lămurească pe amfitrionul său dacă şi Regina Marii Britanii e la fel de şugubeaţă cu premierii prezenţi, trecuţi ori viitori. În ceea ce-l priveşte pe vizitatorul englez, Blair, pe lângă balcanicele refulări pontace înghiţite,tot în preţul onorariului, acesta a  avut şi şansa să-şi mai clătească ochii şi mintea cu actualul premier român, MRU,timp în care, debordând de hărnicie şi dorinţă de reformă, şeful pesedistilor, Victor Ponta, a solicitat naşterea unei comisii parlamentare care să modifice legea electorală în ideea accederii în Parlament numai prin vot uninominal pur.Cum memoria se pare că nu prea îi este fidelă, tânărul Ponta a uitat că, pe poarta actualei legi, moşită în conlucrare cu liberalii şi ProDemocraţia, au intrat o liotă de "victorioşi" de pe poziţiile 2 şi 3, printre fericiţii câştigători regăsindu-se  tovarăşul său de arme, domnul Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, senatorul PSD Daniel Savu ori deputatul fugar, Boldea.  Oricum, colegii săi de la Putere au prins mesajul şi l-au anunţat pe vigilentul copreşedinte al USL că vor purcede la treabă. Numai să-l ţină  baierele politice şi noianul de interese de partid pe revoluţionarul Ponta mai ales că, într-un puseu de hărnicie, a cerut şi aplicarea referendumului care statuează numai 300 de parlamentari.Cât priveşte impactul asupra vieţii politice autohtone, a  trecerii ex-premierului Blair prin Bucureşti, pe lângă gaura în bugetul gazdelor, s-ar mai potrivi versurile lui Topârceanu: "ce să fie ? nu-i nimic! A trecut acceleratul!"       

Neamul boldenilor

Până să ajungă erou de dosar şi viitor posibil rezident de Jilava, deputatul gălăţenilor, Mihai Boldea, era unul dintre anonimii şi neînsemnaţii corişti parlamentari ce intrepretează, de peste 3 ani şi pe banii alegătorilor, aria muţeniei. De altfel, puşi în faţa ghiduşiilor frauduloase învârtite de respectivul purtător de robă şi tupeu, majoritatea covârşitoare a colegilor săi de Parlament fac inumane eforturi de memorie să-şi amintească mutra plimbăreţului pe meleaguri africane. Cât despre "opera şi activitatea" sa parlamentară, mai nimeni nu poate găsi vreo virgulă sau vreo cratimă născută de intelighenţia, de altfel, malefică, a junelui deputat şi avocat de Galaţi, un oraş onorabil care, în decursul anilor, nu a zămislit doar interlopi şi câştigători la loto sau la bingo. Poate, în pofida larmei iscată de matrapazlâcurile plăsmuite şi patronate de micul fante de Galaţi şi, mai ales de fuga sa din faţa Justiţiei pe care, potrivit studiilor, s-a instruit să o slujească, tot nu s-ar fi făcut prea multă zarvă pe seama unui mărunt avocat, mai ales că aresturile au cam început să fie burduşite cu asemenea specimene mult mai sonore, dacă, în fond, acest Boldea nu ar fi reprezentat portretul robot al politicianului de tip nou. Aceşti "boldeni" , uşor de recunoscut prin tupeul dus până la grobianism şi mitocănie, prin costumaţia "armaniană şi ciocată" standard şi freza preventivă "tip Jilava", sunt scoşi la rampă de "tătucii" din umbră, prea saturaţi sau erodaţi de mulţimea tărăşeniilor trăite, şi puşi să permuteze, la "sfatul" înţelepţilor din culise, castenele fierbinţi ale afacerilor şi intereselor, inclusiv politice, ale jupânilor. Stilaţi, pomădaţi, ghiftuiţi cu teancuri de diplome, certificate, adeverinţe şi alte asemenea patalamale care să le ateste talentele, pentru echipierii acestui "dream team" de bambooişti ai politicii, valorile primordiale la care se închină sunt "suv"-ul, cardul, vila şi "asistenta", ideologia politică în numele căreia se joacă de-a parlamentarul, de-a directoraşul ori de-a înaltul funcţionar public fiind o glumă bună de spus pe la chiolhanurile de prin Monte Carlo, Balli, Costa Rica sau alt meleag exotic.De aceea, în ceea ce-l priveşte pe nefericitul plimbăreţ, şi politic, gălăţean,Boldea, mediul specific zonei, unde afacerile oculte colcăie şi hrănesc buzunare transpartinice,precum şi căutatul în coarnele politice, le--au fost propice mitocăniei şi tupeului genetic să capete cote himalaiene şi să-l arunce în braţele fuduliei. Boli moştenite şi transmisibile, tupeul şi mitocănia, ca şi spiritul războinic au ieşit, precum pojarul, şi pe comportamentul celorlalţi membri ai neamului boldenilor, de la tăticul nervos şi miştocar, până la frăţiorul directoraş, toţi boldenii tratând asistenţa cu o aroganţă şi o zeflemea de mahala. Tăticul, consilier local şi penelist al fugarului, nervos, nevoie mare, s-a burzuluit la tot ce mişca în calea sa, apucăturile sale belicoase fiind exersate,zice-se, şi pe fratele său şi unchiul deputatului urmărit, cu prilejul ultimilor alegeri locale din comuna lor natală, motivul fiind încălcarea acordurilor pre-electorale şi frăţeşti, de pe urma cărora, Boldea senior a fost văduvit de un fotoliu de şef comunal.După cum, nici pe frăţiorul medic din fruntea DSP-ului gălăţean, post obţinut de merituosul medic de ţară tot prin truda deputăţială a actualului explorator african, nu prea debordează de politeţe şi respect, aşa-zisul său umor pe banii contribuabililor, etalat pe la televiziuni, mustind de mitocănie, voit elevată. Aşa încât, considerându-se, probabil, mândria familiei, traseistul deputat se auto-miruieşte cel mai îndreptăţit în a fi port-drapelul nesimţirii boldene, o atitudine care, până acum, i-a adus numai beneficii şi, dacă investigatorii se mai moşmondeau până prin toamnă, i-ar mai fi adus un nou mandat de parlamentar, sub flamura unui alt partid, al poporului otevist, iar neamul boldenilor ar fi prosperat. Din păcate, aceşti "boldeni"  mişună prin afacerile şi politichia mioritică precum gândacii printr-o bucătărie mizeră sub privirile neputincioase ori paternal-complice a celor de la dezinsecţie care nu vor sau nu-şi prea găsesc prafurile potrivite.                     

Premierul Băşcălie

Fuga gălăţeanului Boldea din Seraiul parlamentar autohton tocmai pe meleaguri africane a pus în umbră marea supărare ce-i pustieşte sufletul de viitor premier junelui şef al PSD-ului.
Abordând un aer de studios, cu uşoare accente de etern premiant căruia "greii" cartierului, într-o hăhăială generală, îi puneau să sară într-un picior până-i cădea din buzunare mărunţişul păstrat pentru covrigul zilnic, ori îl uitau pe margine la miuţă sau lapre gros, tânărul şef pesedist al Opoziţiei poate aduce, privit mai lejer, cu un politician pe umerii căruia să-i fie pusă povara unei dregătorii de prim rang. Însă, pe măsură ce obiectivul plonjează asupra personajului ce se doreşte şi se visează viitorul premier al românilor, ridurile, cearcănele şi coşurile politice îi strică imaginea precum unei dive tomnatice prinsă nefardată. De unde, poate, şi îndoiala mentorilor săi ce l-au propulsat în fruntea partidului şi, mai ales, a rivalilor politici în veridicitatea fineţii preţiosului obraz scos în lume şi pus la bătaie electorală de către cel alintat, la primele sale scâncete,  "micul Titulescu". Şi, cum un necaz nu vine singur, după "mortalele succese" înregistrate de troica politică a USL-ului în urma desantului pârâcios bruxellez, a pierderii şefiei Senatului ori a încleştării în ridicolul grevei parlamentare, abilul şi labilul conducător al oştilor pesediste a mai lăsat, din orgoliu, nebăgare de seamă sau solidaritate partinică, să-i mai zboare o vrabie din mână. Şi, nu orice vrăbiuţă, ci taman visul său pentru care suferă prin toţi porii săi titulescieni, funcţia de şef al Guvernului. Dar, pe la noi, pe la porţile Orientului, unde totul este luat în lejer şi unde băşcălia a ajuns o virtute şi un talent, iar fudulia este purtată la butonieră cu o solemnitate îmbăţoşată, chiar şi un fapt normal, dar venit din partea "inamicului", este privit cu o suspiciune demnă de o cauză mult mai bună. Iar, când te mai şi alături unui amic de drum născut supărat, ratarea şansei de a intra în normalitatea momentului este asigurată. Privită din acest unghi, frustrarea tardivă a liderului pesedist, căruia firmanul de premier, fluturat de preşedintele Băsescu, i-a trecut pe sub nas, are temeiuri chiar mai solide decât mariajul pesedisto-liberal mai ales că, toamna electorală s-ar putea să nască ceva surprize neplăcute, menite a afecta arhitectura politică pusă la cale în laboratoarele din Kiseleff şi Grivco. Normal, pentru propriul alint şi pentru poporul nelămurit, dezvăluirea ofertei prezidenţiale a fost tratată de "micul Titulescu" în stilul său insipido-pontos, din vârful buzelor şi a tupeului. Asta, până la apariţia "dovezii", stenograma discuţiei prezidenţiale în care tăcutului Ponta i-a fost oferit postul de premier, iar acesta, prin vocea tovarăşului său de scaun, liberalul domn Antonescu, a zvârlit un "niet" revoltat. Mai mult, realizând cât de actuale şi potrivite sunt vorbele lui Creangă, "prostul, până nu se păleşte cu capu de pragul de sus nu-l vede pe ăl de jos", ratangiul şansei de a deveni, fără veste, premier al naţiei a prins glas şi, după ce a tratat în zeflemea taina ofertei, dezvăluită de preşedintele Băsescu, şi-a învârtoşat muşchii vocali şi, fluturând ameninţarea tribunalului, vrea să i se pună în braţe şi stenogramele discuţiilor purtate de preşedinte cu toate partidele chemate la negocieri. Păi, dacă în opinia şi în percepţia finului politician din fruntea PSD-ului oferta preşedintelui Băsescu a fost o băşcălie, n-ar mai trebui să-i pese şi restul să fie tăcere. Ori,actuala frământare cu iz justiţiar ce-l chinuie pe "simplu cetăţean" Ponta şi-l aduce în stare să se agaţe de roba justiţiei numai pentru a afla, mânat de curiozitatea unei "Miţe" de cartier, ce a mai vorbit preşedintele ţării cu partenerii politici, alţii decât "trio supăraţii", dă semne că "amintirile îl chinuiesc" şi oferta ce i-a fost pusă pe masă nu a fost chiar de tratat cu imaturitatea specifică fruntaşului pesedist. Acum, premierului Băşcălie îi rămâne doar ca, în aşteparea unui viitor tren, să  întrebe, neconsolat, precum bătrâna: "şi, cu violul cum râmîne, maică?"  Sau, să mediteze la tâlcul latinescului, vana vanis placent !

Supărare senatorială

Născută în derizoriu şi intrată în uitare, mult-trâmbiţata, de către iniţiatori, ai grevei parlamentare mai scoate, din când în când, câte un scâncet stins de pisoi uitat în ploaie. Se mai iţesc veşti despre anonimii parlamentari ce şi-au dat munca pe chiul numai în preajma zilelor de salarii, moment în care, îmbăţoşaţii absenţi ai neamului se îmbulzesc să anunţe naţia că , în mărinimia lor, le vor arunca şi alegătorilor ce-i plătesc, o ciozvârtă din îndestulătoarele venituri băneşti. Asta, pentru imaginea artistică deoarece, în realitate, marea mută a greviştilor nu se prea îndură să-şi rupă de la gură, iar declaraţiile de "suferinţă" pentru soarta contribuabililor au traiul efemer al "jertfei" patrioţilor protestatari. Din tihna şi plictisul profitabilei lenevii parlamentare, ridicată la rang de măreaţă somnoterapie ideologică, se întrupează multiple ţâfne şi supărări recitate, stoic şi solemn, de către trâmbiţaşii celor doi tovarăşi de drum prin cenuşa pesedisto-liberală. Un astfel de oştean credincios al pesedismului ce s-ar dori triumfător în bătălia pentru un jilţ cât mai călduţ, un senator cu greva-n piept şi ochii la slănină, trezindu-se cu onoarea nereperată, a dat buluc pe la "trebonal", unde speră să-şi găsească pomezile care să-i refacă fineţea obrazului îngroşat de grevă şi onoarea ciobită de mulţimea panourilor în care-i apare chipul său de protestatar angelic şi nota de plată suportată de votanţi pentru spleenul parlamentarului supărat. Desigur, omului nostru, plecat din neant şi aburcat pe diverşi umeri politici, mandatul de senator nu prea îi mai încape orgoliului de a mai urca o treaptă spre masa cu bunătăţi , de astă dată edilitare, motiv pentru care, panourile din care chipul său serafic, de grevist, îi priveşte băşcălios pe viitorii alegători îi cam încurcă socoteala voturilor şi, poate, decontul viitoarei campanii electorale.Doar că, spre mare disperare a  jălbarului, acesta mai are destulă vreme de aşteptat până ca judecătorii să-i "repereze" onoarea senatorială, prima judecare a lăcrămaţiei distinsului "nereperat" fiind programată cam tot după ritmul zilelor de muncă ale respectivului, undeva, prin anul 2013. S-ar putea ca, pe atunci, în faţa judecătorilor, trecute fiind şi alegerile parlamentare ale toamnei, în locul unui fălos senator al naţiei, să-şi caute cioburile onoarei un simplu cetăţean care, pentru ceva timp,preţ de un mandat, s-a dedulcit la binefacerile traiului tihnit şi pufos al unui bugetar de lux.Poate, pentru satisfacerea curiozităţii generale, ar fi fost util de rostit numele eroului nostru. Însă, în primul rând, sunt personaje cărora  nu prea merită să le faci reclamă, iar, pe de altă parte, din nefericire, ca omul cu pricina mai sunt destui trişti ţâfnoşi care bântuie pe meleagurile mioritice  în căutarea onoarei pierdută prin diversele şi multiplele paturi politice.                

Frăţia neputinţei

Scena politică autohtonă a fost fulgerată şi bulversată de ultimul, dar cel mai răsunător mariaj electoral, mirii fiind pitoreştii lideri, Gigi Becali şi CV Tudor, aceşti Mache şi Lache ai vremurilor noastre.
Făloşi, ţanţoşi şi pomădaţi, pătrunşi până în măduva oaselor de importanţa epocală a momentului, cei doi fraţi de urnă şi de vot au ţinut să-şi clameze, în văzul poporului strâns ca la urs, noua şi vechea lor amiciţie electorală în stradă, la porţile larg deschise ale "palatului Jiji", locul unde stăpânul din Pipera îşi plăsmuieşte toate marile sale lovituri de imagine. Proclamaţia către naţia avidă de a savura din fructele gândirii politice a celor doi europarlamentari cu frecvenţă foarte redusă,cam de dimensiunea celor două partide pe care le ghidonează, nu s-a redicat la grandoarea momentului, esenţa rostită de fratele ăl mic, Jiji de Pipera, fiind aceea că, pentru victoria în alegeri, unul pune la bătaie conturile, iar celălalt, ca orice frate mai mare şi orator care se respectă, doar sfatul şi cuvântul. Astfel, fostul "boier căcărează", cum era alintat, mai ieri, Jiji de către noul şi vechiul său frate mai mare, a fost ridicat în rangul de vistiernic şi donator generos pentru cauza nobilă a accederii oştenilor PNG-işti şi PRM-işti în dregătoriile locale ce se vor contura după alegerile din 1o iunie. Desigur, în memoria ambilor aliaţi încă mai licăre ceva din victoria repurtată în bătălia pentru fotoliile de europarlamentari numai că, pe atunci, "free Gigi!" a fost un refren aducător de voturi şi simpatii îndestulătoare pentru cei doi amici, în vreme ce acum, sloganul electoral, precum şi o parte dintre potenţialii votanţi,au cam intrat în patrimoniul otevist al celui de-al treilea muşchetar al populismului deşănţat. Dar, pe măsură ce se apropie zilele fierbinţi ale campaniei electorale, una care se anunţă a fi purtată la cel mai de jos nivel al decenţei şi cavalerismului politic, termeni eliptici politichiei dâmboviţene, asemenea concubinaje amuzant-hazardante, departe de a destabiliza marile forţe, au menirea de a mai pigmenta desfrâul verbal ce va urma. În ceea ce-i priveşte pe cei doi tovarăşi de ghiduşii electorale şi mariajul lor refăcut, spectacolul va fi după ce se va încheia bâlciul şi se va face bilanţul pierderilor. Frate, frate, dar brânza, mai ales la machedoni, e pe bani! Atunci, "frăţie" !