miercuri, 30 ianuarie 2013

Efectul umbrei lui Bombo asupra crinilor

sursa: www.ultimelestiri.com
Aproape fără excepţie, toată suflarea politico-mediatică este cuprinsă în mrejele ipocritei dezertări senatoriale a motanului naţional. De la strânga la dreapta şi de la inflamare sictirită, la linguşeală umedă, tot corul deontologilor şi a teleslujbaşilor felixieni interpretează, după partitură sau lăutăreşte aria fugii varaniene din faţa "judecătorilor băsescieni" şi linguşirea mârtanului prins de procurori la oala cu smântână pe la poalele robelor judecătorilor de rang inferirior, dar, potrivit percepţiilor feciorelnicului patron antenisto-antonist, cu "naturelul mai simţitor" . Desigur, fiind obişnuit cu demisiile din Parlament precum minoritarul cu scânteia, nici ultima flegmare a motanului pe voturile naivilor aburiţi de cufureala verbal-electorală a pretendentului la fotoliul de senator nu ar fi trebuit să ocupe un spaţiu mai mare decât o ştire referitoare la pierderea şi, în consecinţă, declararea nulă, a unei buci faciale. Dar, cum mult-mediatizata zăpadă tradiţională s-a cam încăpăţânat să-şi mai facă de cap în stilul iernii trecute, bugetul este o chestione prea gherghinească, iar femeiştii sunt, în mintea multor "deontologi", asemeni unor marţieni financiari pe care e mai dificil să-i înţelegi şi, decât să-i superi, mai curând îi tratezi cu o sfială ignorantă, predictibila aroganţă motănească a picat precum para mălăiaţă. Aşa încât, crizele peneliste şi ale întâiului crizuţ de partid au trecut mai pisiceşte printre picioarele specialiştilor în prezicerea politichiei băştinaşe poate şi în ideea că dragostea cu năbădăi dintre penelişti, indiferent de câte cucuie naşte, se finalizează, în mai toate situaţiile, cu "pupat, Piaţa Endependenţii !" Doar că, s-ar putea să fie o percepţie greşită, dar, de astă dată, ţipetele de coane Chiriţe ce s-au iscat în ograda crizuţului interimaro-prezidenţiabil să-şi tragă seva din cu totul alte raţiuni, mult mai serioase decât obişnuitele şi ciclicele bufeuri ale unor orgolii peneliste. Şi, în sprijinul acestei "teorii a conspiraţiei" poate fi adusă iminenta şi mult-aşteptata revenire din celula Jilavei a  "martirului naţiei" şi , încă, şef marcant al pesediştilor, Adrian Năstase, unicul om ce poate emite pretenţii  şi pune sub semnul întrebării  desemnarea Crinului la funcţia de candidat prezidenţial  pentru alegerile de anul viitor.
sursa: urbanvoice.ro
Normal, în acest moment, toată trupa din spatele lui Ponta răguşeşte susţinând fidelitatea pesediştilor faţă de candidatura "delfinului" penelist, unul dintre puţinele argumente fiind invocarea trăiniciei cuvântului dat. "Noi nu trădăm", nu se ostenesc a clama pe  toate uliţele oştenii  lui Ponta, numai că, aşa, ca din "întâmplare", se mai găseşte câte o voce pesedistă ce şi-ar dori un candidat la proximele prezidenţiale din partidul propriu. Or, la data alegerilor prezidenţiale, "martirul" Năstase, mentorul şi sprijinitorul actualului premier şi coleg de alianţă al Crinului, va fi apt, din punct de vedere juridic, să candideze, inclusiv, la cea mai înaltă funcţie, înfrângerea din anul 2004 nefiind, încă, digerată de orgoliul năstăsian.Mai mult, aşa cum au demonstrat vremurile, PSD-ul nu este, structural croit,ca un partid  care să-şi permită luxul de a pune pe tavă o asemenea ofrandă, indiferent de câte jurăminte de credinţă şi-au făcut sau îşi vor face cei doi juni însurăţei ai neamului uselist. De altfel, poate nu a fost o coincidenţă faptul că, "din senin", ex-premierul penelist, Tăriceanu,care,în anul 2007, sedus de Năstase şi ai lui,  şi-a debarcat colegii de Alianţă şi guvernare şi a condus cu sprijinul parlamentar al pesediştilor,  a scos din joben micul scandal despre desemnarea candidatului partidului la viitoarele alegeri prezidenţiale. Pe de altă parte, cu sprijinul televiziunii amicului Sebi Ghiţă, pus controlor parlamentar peste servicii, liderul pesedist şi-a mai consolidat o brumă de independenţă faţă de ameninţarea antenisto-voiculesciană, aşa încât, un eventual divorţ de crinul penelist, în favoarea mentorului Năstase, poate fi suportat mai lesne. După cum, în caz de forţă majoră şi , pentru intrarea în mână, odată cu recăpătarea drepturilor cetăţeneşti, "eroului Năstase" i se poate elibera,  chiar şi fostul său colegiu mizilean, ocupat , în ăst moment, de odrasla amicului şi vecinului său de Cornu, Mircea Cosma,şeful Consiliului Judeţean Prahova, al pesediştilor prahoveni şi "părintele spiritual" al mogulului Sebi Ghiţă.   "Acum suntem toţi!", a exclamat liderul penelist, fericit şi mândru precum un cintezoi, după consumarea jurământului senatorial depus de "tătucul" său spiritual, motanul alergător, un asemenea strigăt de bucurie putând răsuna, cât de curând, şi din pieptul "micului Titulescu". În fond,peste foarte puţin timp, şi în "famiglia" pesedistă vor fi, din nou, toţi: Năstase, Hrebe, Michi Şpagă, Gabi Oprea, Severin, Cozmâncă, Dragnea. "Noi şi ai noştri!" Şi, atunci, ar mai simţi cineva nevoia de a mai suporta  şi damful, destul de enervant, al unui crin.Şi ăla,ofilit?   

luni, 7 ianuarie 2013

Anul ţucălarilor

sursa: enational.ro
Şi, în bubuit de petarde,chiote, bocete şi sudălmi lăcrămoase pe motiv de incinerare,iată că,2012 a intrat în arhivă şi, fălos,dar cam zdrenţăros,potrivit estimărilor premierului şi ciracilor săi, anul 2013 a păşit şi în viaţa românilor. Dacă bătrânul şi trecutul an 2012 a fost târnosit prin toate glodurile politichiei mioritice, fiind ciuruit de hachiţele tele-zaverelor şi de către nesfârşitele campanii electorale şi scrutinuri cu finaluri cunoscute, fragedul 2013 va fi, în primul rând, anul ţucălarilor,anul în care tot revoltatul de partid îşi aşteaptă,pe măsura urletelor şi nervilor, răsplata ataşamentului faţă de "cauză" şi de  liderii iubiţi. Desigur, în ordinea gradelor, funcţiilor, legăturilor de rudenie sau amiciţie, frişca tortului s-a cam împărţit,mai mult tovărăşeşte decât frăţeşte, stâlpilor uslamismului victorios o contribuţie esenţială având şi cele peste patru milioane de minţi amăgite şi aburite care au propulsat în jilţurile parlamentare o liotă de beizadele,fini, cumnaţi, nepoţi, netoţi,dar şi o seamă de eroi ai dosarelor penale.
sursa: adriancuba.ro
A urmat, apoi, cotoiala ministerială,moment în care,sub ochii ageri ai motanului Alfa, primul pisic al naţiei a împărţit caşcavalul portofoliilor motăneilor hămesiţi după prelungita foame îndurată în vremea Opoziţiei. După care, departe de hărmălaia străzii,ocupată cu firimiturile bârfelor şi a scandalurilor de mâna a şaptea, armia ţucălarilor ce şi-a tocit catifeaua limbilor şi-a risipit şi fărâmele de mândrie şi a răguşit chelălăind ode şi ocări va aştepta,"cu ochi flămânzi şi goi", privilegiul ca, în schimbul unei sinecure, a unui ciolănaş, să poarte, şi pe mai departe, ţucalul imperial în care se vor hodini, efemer, emanaţiile gândirii şefimii uslamiste. Astfel, scheletic după cum e, bugetul patriei va mai trebui să care în cârca şi gloata numeroşilor trepăduşi ai partidelor şi mini-grupărilor ce foşgăie sub marea lespede uslamistă, în zaţul guvernamental rămas după tranşarea cea mare regăsindu-se destule pietre preţioase de genul unor agenţii, autorităţi, consulate, reprezentanţe în cele mai diverse colţuri ale lumii, posturi în care aceşti gelatinoşi slujbaşi ai ideologiei lăcustiene  îşi vor face somnul de frumuseţe şi îşi vor rotunji conturile. Doar, au rămas destule ţinte şi jilţuri în care se mai află persoane incomode, care nu fac sluj în faţa directivelor felixiene sau de altă sursă uslamistă, cele mai vânate fiind în zona justiţiei motiv pentru care,spre exemplu, ditamai senatorul antenist nu-şi poate intra pe deplin în pielea sa varaniană.
sursa: realitatea.net
Aşa încât, după ce se va fi finalizat şi acest ultim val al împărţelii prăzii şi ultimul veteran al războiului pentru impunerea legii bunului plac îşi va fi primit raţia de caşcaval, "generalii", în frunte cu premierul şi camaradul său de crize şi revolte,adormescu,precum şi trupeţii, osteniţi de atât travaliu vor decreta armistiţiu şi vor intra într-un somn profund al raţiunii, în liniştea instaurată urmând a se auzi doar ronţăitul,monoton dar sârguincios,al ministeriabililor şi al ţucălarilor ajunşi la sarsanalele cu bucate. Şi, în ăst timp, devoratorii de oferte, tigăi şi fasole cu cărnaţi se vor buluci, pofticioşi şi curioşi, la fiece parastas popular în speranţa că, odată scumpite gazele, nimeni nu "se va mai incinera".
Augsburg,7 ianuarie 2013