marți, 15 aprilie 2014

Bufeurile ţaţei viorica

Deşi poate ar părea straniu sau ieşit din tiparele păstrate în lada de zestre a memoriei locului şi neamului, ţaţa viorica a noastră nu este acea fiinţă corpolentă, uşor atinsă de aripa unei straşnice mustăciore şi posesoare a unui estetic şi semeţ neg pe unul dintre cei doi obrăjiori roşii de înverşunarea proprietarei. După cum, ţaţa viorica din povestea noastră urbană nu este nici fiinţa postată în faţa porţii ori a uşii blocului , înfăşurată într-un decolorat capot înflorat de diftină,veşnic înzorzonată cu bigudiuri din plastic ros de vremi şi nelipsita broboadă acoperitoare, ce-şi varsă ofurile casnice la suratele sale de conversaţii bârfitoare. Mai mult, spre marea dumneavoastră disperare, această ţaţă viorica nu este eroina amoroaselor avansuri hăhăite ale fanţilor, mai mult tomnatici, din mahalaua în care îşi face veacul, dar nici durdulia asudată şi mereu grăbită ce fuge, lăsând în urmă un etern damf de varză călită, până la prăvălia din colţ după o litră de măsline şi un pachet de ţigări.În sfârşit, pentru a spulbera misterul şi a ostoi curiozitatea , ţata viorica este departe de toate aceste clişee şi portrete robot, mai mult sau mai puţin fidele. Personajul din naraţiunea noastră , "această " ţaţă viorica, este o fiinţă stilată, cu o oarecare şcoală, mai mult a vieţii, dobândită, e drept, prin tufişuri şi staţii de metrou, care , în cazul în care e nevoită, ştie să dea bineţe, să aducă un pahar cu apă sau o cafea boierilor şi, desigur, să folosească în mod util apa, săpunul şi periuţa de dinţi. Ţinută sub papuc, ţaţa viorica poate fi o femeie de casă destul de docilă, chiar dacă, nu de multe ori, dar cam des, mai sare pârleazul şi se mai încurcă-n vorbe şi fuste cu golănaşii cartierului. Ca orice damă cu oarece aere de divă şi fason de intelectuală, dacă e băgată un pic în seamă şi i se dă pe mână o dregătorie, o slujbă mai acătării, ţaţa viorica asudă de zel precum un taur în călduri privind apoi, cu ochii umezi şi lăcrămoşi de fericire, la jupân. Dar, în sinea ei, ţaţa viorica, în timp ce se gudură şi toarce de fericire ca un pisoi adunat de la pudebă, se gândeşte la muşcătura fatală ce o va urca în patul cu baldachin a puterii. Iar,a noastră ţaţă viorica,odată ajunsă pe genunchii vânjoşi şi cărnoşi ai puterii, alintându-se pisiceşte şi aruncând bezele, jurăminte şi mângâieli înşelătoare tuturor berbanţilor ce-i cântă ode , îi fac daruri şi îi aduc jertfe patrimoniale,  mirându-se de naivitatea şi arivismul curtezanilor, îi pupă-n bot şi le papă tot! Mai mult, după ce le stoarce portofelele şi sentimentele, ţaţa viorica, sfioasă ca o fecioară la prima împărtăşanie şi zâmbind angelic şi pervers, se jură, până şi pe diploma de divă, că este bucăţică tăiată din bunătatea şi loialitatea lumii şi, de-ar fi să dea buzna prin toate iatacurile justiţiei, tot nu ar avea linişte până nu îşi va salva cavalerii săi credincioşi de ruşinea zeghei. În fine, pentru a nu mai obosi asistenţa cu etalarea tuturor virtuţilor ţaţei viorica, e momentul a pune puncr menţionând, totuşi, că, din noianul ăsta de daruri ce au pogorât peste eroina noastră, se iţeşte şi un mic şi pricăjit defect.Astfel, dacă şi numai o adiere de bun simţ îi trezeşte din somnolenţă unicu-i neuron din dotare, ţaţa viorica este pălită de un tsunami de bufeuri asezonate cu  folclorice poale -n cap şi "duioase",ba, pe-a mă-tii, ce au păcatul de a o transforma dintr-o "divină" ţaţă, într-o banală damă de consumaţie! Hai, pa!   
Trimiteți un comentariu