Praful roşu

Pe la sfârşitul anilor 70, revoluţionara cinematografie a tătucului Fidel oferea ţărilor din prima linie a luptei de clasă o maculatură propagandistică, "Praful roşu", ce se pretindea a fi o nouă cronică a eroismului ortacilor castrişti, singurile replici "memorabile", repetate la fiecare 2 minute, ale peliculei cu pricina fiind "Viva Fidel !" "Viva revolucion!" Probabil, de nu ar fi fost la vârsta găletuşei şi a gropiţei cu nisip, opul cinematografic al supuşilor lui Fidel şi Che ar fi fost îndrăgit până la lacrimi de cei doi pătimaşi admiratori ai teroristului de partid, Che, mânjii, cam tomnatici, ai politichiei autohtone, fruntaşii Mazăre şi Ponta.Ce legături tainice ar fi, exceptând excitaţiile ideologice şi vestimentare ale celor doi necopţi, între naiva cine-plăsmuire şi actuala stare de fapt a vieţii politice dâmboviţene? Păi, mai niciuna, de-ar fi să privim tabloul acestor zile numai de la înălţimea piscului roşu, politico-electoral, de pe care se învârtoşează spre plebeii nepartizani noul cuplu de aur al patriei, Ponta şi Antonescu, şi de unde, ambii, cu frenezia unui fost grevist al foamei scăpat în cămara cu bunătăţi, aruncă  indulgenţe alaiului de amici şi afurisenii foştilor aliaţi politici şi actuali inamici. Între puţinele şi insistentele replici ale revoluţionarilor lui Fidel şi cele emanate, aproape zilnic, de bicefalii dominatori ai râului şi ramului mioritic, se întinde o trainică punte, doar că revoltatele urlete de "viva!" sunt înlocuite de antopontacele stereotipii "Vreau la Bruxelles!" şi "Jos Băsescu!" Ceea ce este mai neliniştitor pentru orice privitor neutru al devălmăşiei guvernării USL o reprezintă faptul că, înarmaţi cu acest bagaj ideologic ultrasărac, în care s-a lăfăit doar "Jos...!", oastea pesedisto-penelistă a reuşit să anestezieze aproape toate simţurile de conservare a unui electorat fezandat, ani de zile, de o propagandă vehementă şi voit distorsionată, precum şi de proteste "spontane" străveziu regizate, plătite "en gros" şi răsplătite cu dregătorii. Mai mult, odată ajunşi la frâiele ţării, cei doi arhangheli ai dreptăţii, coborâţi cu hârzobul taman din vârful blocului Grivco, în locul unei aplecări spre rezolvarea reală, fără picanteriile populismului de partid,a necazurile mulţimii avide de un trai decent, au declanşat viforniţa revedicativă ce a mocnit în frustrările acumulate în anii semi-opoziţiei, politizarea, în numele depolitizării de operetă, tuturor cotloanelor generatoare de un "ce profit", de la vizibilele dregătorii ministeriale, până la slujbele cele mai ferite. Desigur, de ochiul vulturesc şi de spiritul revoluţionar al ambilor crai ai usl-ismului triumfător nu au scăpat nici instituţiile care, potrivit gândirii celor doi lideri, ar fi conferit un iz de potenţă instituţională "inamicului Băsescu", de "furia roja" fiind atinse şi entităţi care erau  tradiţional, încă din primul descălecat iliescean, sub pulpana prezidenţială.  De altfel, dacă se avântă cu prea mult zel în această operă de emasculare prezidenţială, nu ar fi dse mirare ca, în cazul în care, printr-un miracol, ar ajunge în jilţul de la Cotroceni, neostoitul "catindat", Crin Antonescu, ar avea surpriza să constate că va avea doar misia de a da decoraţii şi de a da muştele afară din palat, precedentul creat prin modificarea Constituţiei şi lungirea mandatului prezidenţial pentru un prezidenţiabil, Adrian Năstase, aşteptat, dar neajuns la cea mai înaltă demnitate a ţării, fiind destul de proaspăt şi de apăsător pe umerii junilor revoluţionari de Kiseleff. Aşa încât, înainte de a face tabula rasa prin instituţiile naţiei, până şi Curtea Constituţională unde au robotit distinşi soli ai pesedismului, de la Petre Ninosu, la Ioan Predescu, devenind un par în ochii revanşarzi ai cuplului conducător, şi a proţăpi pălării mult prea mari pe scăfârlii nemeritoase şi obişnuite a-şi privi bombeurile, ei doi copii teribili ai politicii mioritice ar trebui să-şi amintească, destul de des, înţeleapta zicere că, "nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte!" Până atunci, prin praful roşu stârnit de pseudo-revoluţie a bunului simţ, deşi au mijit bine ochii în care le-au intrat ăst praf, poporenii de rând  au reuşit să vadă, pe lângă marşul frenetic al fripturiştilor de partid, oportunistele spălări de toate petele penale a obrăjiorilor rozalii ale noilor virili ai patriei. Doar, democraţia, asezonată cu votul cât mai aburit al unui electorat sleit de forţa numeroaselor aşteptări sterile, suportă orice, inclusiv "despoţi luminaţi" bântuiţi de pubertăţi neconsumate. Bineânţeles, totul în numele şi spiritul luptei pentru înlăturarea "dictaturii portocalii" şi instaurarea noii democraţii roşii în care, dacă vrea muşchiul lor, guvernanţii şi disciplinaţii lor aplaudaci parlamentari pot da şi o lege, pentru mult-iubitul şi înţeleptul Crin, prin care, şi pe plaiurile noastre, să fie instaurată noaptea polară, timp în care, normal, tot liderul doarme. Viva Fidel ! Viva Che!