sâmbătă, 20 octombrie 2012

Partidul pubelă


În zorii anilor 90, pe când unii dintre actuali aprigi penelişti copilăreau ori hălăduiau pe alte meleaguri politice, liberalii autohtoni, renăscuţi în urma durerilor facerii noului peisaj democratic din decembrie 89, reprezentau cea de-a doua forţă jucătoare pe scena politică. Şi asta, în condiţiile în care, după primele alegeri post-decembriste dominate de un sufocant şi opulent damf emanat de un fesenism ce a schimbat doar sigla şi culoare vechii gărzi recent debarcate, păstrând, în schimb, metehnele şi "formele de luptă",regeneratul partid al Brătienilor a atins o cotă neaşteptată de votanţi, pe la 9%. Rezultat ce a pus în gardă tăvălugul guvernant al cuplului Iliescu-Roman, un binom conducător mustind de plăcerile perverse ale unei domnii ce s-ar fi dorit petrecută în decorul unei "democraţii originale" şi netulburată de alte doleanţe politice imprevizibile. Aşa încât, mai abil sau mai  fără perdea, gruparea liberală păstorită în acele vremuri de Radu Câmpeanu, un personaj ajuns, peste ani, un stâlp de carton al partidului, a intrat în malaxorul intrigilor şi jocurilor puterii, prima halcă din trupul liberal fiind ruptă de cuplul Patriciu-Tăriceanu, exponenţii tinerilor şi zbuciumaţilor ce proclamau "tăierea cozii câinelui" moştenit din "epoca de aur". Odată "festinul" declanşat, pe măsura trecerii anilor şi însuşirii regulilor jocului politic, săţiosul animal liberal a reuşit să satisfacă şi pohtele altor pretendenţi la gloria şi panaşul  "liberalismului autentic". După cum, asemenea unei uniforme decolorate şi mâncate de molii, rămăşiţa liberală rămasă în cufărul liderului Radu Câmpeanu a fost fluturată, la "sugestia unor binevoitori", drept momeală pentru metamorfozarea Regelui într-un banal şi inutil candidat în alegerile prezidenţiale. Convulsionat, măcinat de lupte intestine şi orgolii, suspectat de foşti aliaţi de guvernare din Convenţia Democratică de a fi purtător al virusului infidelităţii, bătrănul partid istoric şi-a regăsit vigoarea şi gloria după alegerile din 2004, moment în care, în alianţă cu democraţii, au ajuns la fructele şi plăcerile puterii, o putere pe care şi-au exercitat-o , până la plăsele şi până la stoarcerea totală a portocalei guvernării. Desigur, hrănit din belşug cu porţii impresionante de vanitate, latentul virus al infidelităţii politice şi-a recăpătat forţele şi, de dragul afrodisiacelor plăceri ale guvernării şi ale împlinirii financiare, şi aceşti aliaţi au fost aruncaţi peste bord, iar foştii inamici au devenit fraţi de cruce şi de ideologie cu nesăţioşii liberali. Mai mult, ajunsă sub starostele chiulului şi al oportunismului, oastea liberală a refuzat, după parlamentarele din 2008, o nouă ofertă, din partea foştilor aliaţi rejectaţi, de a reveni în jilţurile dregătoriei alegând, în schimb, un măritiş din interes cu fata cea urâtă a boierului şi o haiduceală opozantă , în special prin studiourile temătorilor de dosare şi brăţări.În aceste zile, graţie unor meduze parlamentare votante, trupeţii de sub aripa liderului penelist au năvălit,alături de concubinii pesedişti şi conservatori, în saloanele guvernării unde, din nepricepere, trufie ori bădărănie, fac mai mult boroboaţe. Agăţarea peneliştilor de unele fotolii ministeriale şi de alte dregătorii a fost şi ca o recompensă oferită de "fratele mai mare", PSD, pentru serviciul făcut de "crinişori" de a lua "în gestiune" şi în alianţă şi "deşeurile toxice" lăsate în drum de motăneii lui Felix. Normal că, timpul a triat, iar în actuala pleiadă de noi liberali ce mişună prin preajma "unicului interimar" şi sub privirile tot mai albe ale moaştelor partidului, Radu Câmpeanu şi Mircea IOnescu Quintus, se regăsesc foşti fesenişti, în frunte cu ex-idol al apacistelor, Petre Roman, foşti ţărănişti precum Norica Nicolai, aperişti, ufedişti, în frunte cu şeful defunctului UFD, Varujan, antici membri ai PAC-ului lui Nicolae Manolescu şi, ca ultimă bomboană pe această semeaţă colivă liberală, folclorica "hahaleră" mioritică, Jiji Becali. Şi, uite aşa, o fostă  grupare a elitelor a ajuns ca, pentru un moft, un jilţ şi un şfanţ în plus, să  se transforme într-o pubelă politică, fie şi de lux, în care fiecare îşi aruncă gunoaiele.        
Trimiteți un comentariu