Parafrazând un mare chirug al străzilor Capitalei,"poporul pesedist" aşteaptă, precum lingurarii lui Nică a Petrei traista cu merinde, cu ochii mijiţi de emoţie şi gâtlejurile uscate de dor "liberarea" întâiului staroste al ouătoarelor mioritice, "martirul Bombonel", omul fără de care, Viorel şi "Viorică" sunt precum două păpuşi stricate. Cum blazonul de "Ceahlău al scrisului" a cam fost însuşit de ceva vreme şi, oricum, dat fiind culoarea politică a edilului târgului de la poalele muntelului cu pricina, o apropiere onomastică "ar suna ca dracu", se pare că, pentru noul scrib al blogului de carceră i se va rezerva şi lipi pe frunte şi în cv supranumele de "gânditorul din Tărtăşeşti". Cu vocile încă în piuneze, după solicitantul an electoralo-mitingist ce a trecut, bocitoarele şi urlătorii de protocol ale partidului, în lupta cu răguşeala, au dat iama în producţia de ouă a "luminatului" şi îşi aşteaptă odorul la picioarele căruia să bată mătăniile iertării şi ale promovărilor mult-râvnite. În cinstea marelului eveniment, mai important pentru noii ideologi ai partidului roşu chiar decât actul dezrobirii ţiganilor sau răsturnarea, prin migraţia popoarelor, a "guvernului portocaliu", tot acest "popor pesedist" şi-a ros "neuronii creierelor" pritocind mulţimea variantelor uliţelor politice pe care vor păşi paşii încarceratului naţional. Desigur, cu zâmbetul rămas agăţat pe faţă de la prima şi ultima bătălie prezidenţială la care a participat şi a ratat-o iminentul eliberat, unii dintre oştenii acestuia se cam fofilesc, până se dumiresc încotro va bate crivăţul de Jilava, după fustele largi şi colorate ale bunicuţei de partid, bătrâna maşteră fiind mare iubitoare de "nepoţei", chiar mai prostănaci, dar pocăiţi. Printre ţambrele gardului, vecinii de ogradă uselistă îşi cam dau coate şi râd mânzeşte şi strepezit, în vreme ce , mândreţea lor de ficior cu nume de floricică dă, din chicoteală nevricoasă, în intempestive depresii trecătoare, rugându-se la toţi sfinţii şi, mai ales, la moş Ene, patronul său, să nu-i vină "eliberatului" ideea de a râvni la jilţul cotrocean. Spre marea uşurare a fostului înlocuitor de prezident, un soi de preşedinte "nechezol" (uitata cafea cu orz ce a făcut epocă în epoca de aur), "momental" şi de după gratiile şi zidurile celulei, vocea stinsă de emoţia revederii a bombonelului patriei a infirmat dorinţa sa de mărire până la primul rang al ţării. Dar, după cum ştiu până şi copiii, nu numai "tontologii", pe la noi, viaţa unei minuni se sfârşeşte după numai trei zile aşa încât, pohta vine mâncând. Mai ales după opt luni de "dietă" cu arpacaş, fasole sau macaroane. Însă, până să facă primii paşi spre libertatea mult-aşteptată, din prea-plinul materiei sale cenuşii , de dupa umbra gratiilor, "gânditorul de la Tărtăşeşti" s-a gândit cu mare drag şi multă patimă la tot norodul, nu numai la "poporul pesedist", şi a plăsmuit întruparea unui nou bir, taxa pe pâine. Posibil ca,Viorel, micul paj şi "viclen copil de casă" al marelui Bombo să-i intre în graţii părintelui său spiritual şi să-i valorizeze, printr-o ordonanţă guvernamentală, frunctul, cam fanat, al gândirii bombonele, iar tot românul să umple buzunarele, mereu sărace,dar nesătule în a satisface salariile liotei burtăverzimii parlamentaro-guvernamentalo-administrativo bugetată , ale bugetului naţional cu obolul născut din strofocarea mintoasă a încarceratului de elită. Probabil, prin scoaterea la iveală a acestei taxe pe pâine, blogerul încarcerat ar dori să-şi oblojească rănile psiho-fizice rămase în urma goanei sale după vreun năzdrăvan şi jucăuş săpun. De aceea, poate era mai bine, pentru alinarea sa sufletească şi buzunarul, şi aşa rupt, al românului de rând dacă, în liniştea şi tihna celulei sale, "marele gânditor" ar fi născut o taxă pe săpun. Îl ungea pe suflet !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu