miercuri, 17 aprilie 2013

Romancierii zeghei

"Românul s-a născut poet", a constatat, din cele vremuri, gura târgului, dar nici proza nu a omorât pe nimeni. Dimpotrivă. Dacă  în anii de glorie ai "Epocii de Aur" şi ai "Cântării României" sertarele prozatorilor mioritici de toată mâna şi putere a  peniţei se încovoiau de mulţimea prozelor plăsmuite, dar necunoscute "marelui public", după mijirea primelor zori post-decembrişti piaţa scriiturilor a fost inundată de mareea romanelor de tot soiul. Desigur, nu e locul,momentul şi căderea de a pune sub lupă calitatea şi oportunitatea invaziei slovelor scrise şi tipărite, însă,, într-o frenetică  pasiune de scris, au prins a ocupa tarabele şi rafturile librăriilor, pe lângă mult-aşteptate şi bine venite opuri de referinţă, şi operele unor nebănuiţi şi inediţi autori, de la vajnice vivandiere revoluţionare, până la savanţi în ale mâncatului cât mai sănătos, alăptatului igienic, ghicitului în beţe de chibrit şi scrum de ţigară, filosofi de cartier, foşti vrednici păzitori de garduri nomenclaturiste, vipuri efemere, dive fanate ori importanţi responsabili ai travaliului cu vorba şi degetul. Fiecare dintre aceste noi stele ale scrisului, pătrunse de importanţa misiei lor, nu au ratat ocazia de a lăsa în voia colbului ori a gustului plebeilor cititori semnul simţirilor ce le-au frământat talentul ce le zăcea în străfundurile sufleteşti mai ceva decât rămăşiţele Titanicului. Cum era normal, privind şi numai din perspectiva şi înălţimea funcţiei, printre primii romancieri ai vremurilor noi ce au trudit şi au purces a semăna propriile cuvinte pe ogorul scrisului a fost personajul ce avea puterea chiar de a ordona Soarelui să răsară aşa încât, după ce şi-a ameţit, şi de astă dată, naţia cu slalomul printre meandrele concretului şi sinergia faptelor, ilustrul autor a lăsat-o într-o obişnuită abureală la momentul desluşirii tainelor revoluţiei decembriste.Odată poarta spre gloria literelor tipărite fiind deschisă de pana, cam boantă, a "tătucului" veşnic zâmbitor, pe ea a început a se buluci, într-o veselie şi devălmăşie,  alaiul prozatorilor cu mai mult sau mai puţin ştaif sau har, multe dintre creaţiile respectivilor eşuând în uitare şi indiferenţă. E drept că, luaţi de val şi fiind în criză de timp şi de idei, unii autori au luat-o pe scurtătură şi au băgat un copy-paste aducător de titluri şi diplome "fără număr". Dar, odată cu strângerea chingilor Justiţiei autohtone pe trupurile dolofane de trai tihnit, dar năduşite de griji, ale armăsarilor ce au zburdat pe mănoasele câmpii ale politichiei băştinaşe, a prins cheag şi s-a întrupat, precum fata morgana, o nouă tagmă a scriitorimii noastre, a romancierilor zeghei. Mai pe înţelesul publicului, profitând  de o înlesnire legislativă ce permite diminuarea termenului unei detenţii în cazul în care puşcăriaşul şi-a pus talentul la lucru şi a produs un op tipărit şi lansat pe piaţă,  cei mai mintoşi dintre purtătorii zeghei s-au pus pe scris cărţi. Şi de astă dată, fruncea a fost tot unul dintre stejarii şi stâlpii pesedismului, dâmboviţean, chiar marele ouător al neamului, Adrian Năstase, un fenomen al scrisului ce ar fi reuşit, dacă judecătorii erau mai darnici, să-l depăşească, poate, chiar şi pe Balzac, urmarea sejurului năstăsian la Jilava concretizându-se în câteva volume născute în numai opt luni de "staţionare". Luată din zbor de un alt celebru priponit jilăvean, Vântu, ideea cărţii  pritocite în umbra celulei i-a fluturat acestuia doar că, fiind mai orfan de talent, "geniul finanţelor" a lucrat în stilu-i caracteristic şi a dat omenirii o plastografie nedemnă de scurtarea pedepsei. Însă, lansată şi mediatizată cu mare tămbălău mediatic, moda cu pricina a prins mai abitir decât o grevă parlamentară ori o campanie electorală "cu dar", aşa încât, un alt "titan" al cuvântului şi al social-democraţiei de cumetrie, gorjanul Nicolae Mischie, aflat momentan tot într-un loc de reflecţie, a anunţat norodul că îi va oferi, ca o ofrandă a suferinţei sale încarcerate, o operă scrisă. Şi, după cum se anunţă vremurile,sunt semne că rândurile romancierilor de la umbra gratiilor se vor îngroşa, iar "creaţiile"scriitoriceşti se vor diversifica: de la sfaturi în mulgerea oilor,  la un manual de impresariat sportiv,de la o carte de bucate despre savarine şi plăcinte, la un îndrumător de "inginerii financiare", de la instrucţiuni de folosire a buteliilor cu gaz, la cartea şpăgilor inter-judecătoreşti sau, poate, la mult aşteptatul best-seller, "Castrarea motanilor".       

Niciun comentariu: