vineri, 9 martie 2012

Respectul repetent

Absorbiţi de mini-mineriada de martie din Valea Jiului, de " măcelarul de la coafor" şi aventurile fiului său ori de perpetua luptă violet-caracaleană cu "ciocoii" naţiei, una dintre vorbele de duh ale liderului PNL, omni-absentul parlamentar, domnul Antonescu, a trecut precum o boare. O scuză ar fi şi aceea că, la cavalcada grobianismelor verbale, unele cu pretenţii de ironii fine, emise, mai ales în ultima perioadă, de cel ce se pretinde viitorul Mesia al românilor, acest ultim derapaj al gândirii sale se pierde în peisaj. Aşa ar fi, numai că, de astă dată, involuntar ori ba, aliatul de nădejde al şefului PSD, a scos pe gură taman esenţa percepţiei sale despre semeni, despre valorile unei societăţi ce se vrea europeană, despre rezervele sale educaţional-morale, expresia sa," nu am respect pentru niciun politician al Puterii", fiind, în fapt, cartea de vizită a liberalului şef. Desigur, nicăieri şi nimeni nu poate impune existenţa vreunui amor politic, mai ales între persoane călăuzite de ideologii diferite însă, este la fel de adevărat că, în toate societăţile civilizate unde contracandidaţii nu sunt trecuţi în categoria duşmanilor sau adversarilor politici, sunt respectate regulile unei convieţuiri decente şi liber-consimţite, chiar dacă, de multe ori, aparente.Nici pe la noi, într-o lume politică născută din erupţia diverselor straturi sociale, fiecare cu zestrea sa, nu ar trebui să se abdice de la aceste minime norme de acceptare a dreptului fiecărui politician la opinie, la admiterea unei toleranţe între politicieni cu atât mai mult cu cât majoritatea au fost, sunt, ori vor fi colegi de partid, migraţia fiind în natura politicului mioritic.Cum-necum, în cei peste 20 de ani de politichie dâmboviţeană, aceste reguli ale decenţei minime au fost respectate, chiar dacă strepezit, de majoritatea covârşitoare a participanţilor la viaţa politică, micile derapaje fiind aproape pitoreşti.  Mai şocant-vitriolante la început, ieşirile la rampă ale actualului co-lider USL,domnul Antonescu, au fost tratate, după caz, cu toleranţa sau admiraţie, de colegii săi de viaţă politică, stilul său, băţos-ironic, fiind considerat un teribilism ori o nouă manieră de oratorie,chiar dacă, deschiolată de ambalajul mai "cool",în  amintita oratorie zăceau cam aceleaşi valori propagate de un CV Tudor sau de copilul teribil al Caracalului şi echipa sa de zgomote otevizate. Văzând stimabilul domn Antonescu  succesul de care se bucură, în diverse medii, mitocănia sa verbală şi fiind, din cauza eternei sale greve parlamentare, şi cam liber de vreo activitate lucrativă, şi-a scormonit prin zestrea acumulată în numeroşii ani de aprofundare a studiilor ce l-au propulsat până la înalta dregătorie de muzeograf tulcean, scoţând la iveală tot soiul de mahalagisme politice vândute la preţ de verdicte, fără drept de apel, despre soarta duşmanilor politici. Şi, poate nici această latură mai coroziv-mitocănească a verbiajului antonescian nu ar fi demn de luat în seamă, cu toată strădania respectivului de a fi importantul naţiei, dacă, şeful liberalilor nu ar fi reclamat, rituos şi cu morga unui ţârcovnic de cartier, să fie respectat, în special, de adversarii săi, obligându-i săi atârne denume apelativul "domn". O cerinţă firească deşi, în principiu, respectul şi domnia se obţin, nu se cerşesc. Doar că, prin sărăcăciosul ghiozdănel al "şcolerului" Antonescu nu prea se găseşte şi învăţătura, din bătrâni, "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"  Ori, în condiţiile în care îţi proclami public dispreţul şi lipsa de respect faţă de colegii tăi de eşichier politic, lăcrămoasele cereri de dialog lansate de respectabilul domn Antonescu, au aceiaşi valoare cu respectul acordat.          
Trimiteți un comentariu