joi, 27 iunie 2013

Lăscăricii măscărici

Stors ca o lămâie, tragicul accident rutier muntenegrean a reuşit să mai ridice, încă o dată,deşi nu mai era nevoie, poalele politicienilor noştri , prilej pentru asistenţa saturată de asemenea exhibiţii,de a mai admira budigăii jegoşi şi rupţi în tur ai dregătorilor mioritici. Picat din senin şi în plină chiolhăneală festivisto-propagandistică, necazul de pe defileul muntenegrean, dacă ar fi să luăm în seamă tele-jurămintele şi bâlbele întîiului baschetbalist al naţiei,  a fost tratat,cu foarte puţine excepţii, de gloata amploaiaţilor cu o lejeritate servilă vecină cu sictirul, motiv pentru care, vestea l-a trăznit în ţeastă pe premier mult după ce, confirmându-şi statutul lor de oameni adevăraţi, muntenegrenii îşi terminaseră misia umanitar-sanitară. Apoi, după obiceiul pământului nostru, strămoşesc, evenimentul a intrat în malaxorul birocratico-propagandistic, tot dregătorul  aflător în treabă, de la tardivul  dar solemnul premier, până la inutilii Jenel şi Mirciulică, pavoazaţi cu moacele de ciocli reciclaţi s-au agitat pe toate ecranele cu frenezia unor bârzoi speriaţi emanând banalităţi cu aerul savanţilor care au pus coada la prună şi moţul la bască. Şi, toată astă vânzoleală, finalizată cu proclamarea unui doliu naţional mustind de ipocrizie, numai din porneala de a demonstra mulţimii contribuabile că ei, supremii bugetari ai patriei, au făcut tumbe şi alte sacrificii în îndeplinirea obişnuitelor îndatoriri pentru care sunt plătiţi. Dar, cum pe la noi,  normalitatea, fiind rara avis, este etalată cu mare zgârcenie, mai ceva decât bijuteriile Coroanei , poporul a fost aburit şi impresionat de zbaterea guvernanţilor, lăfăită precum o matroană din Crucea de Piatră, pe toate canalele media , singurii omişi fiind rudele îndurerate ale victimilor accidentului rutier. Desigur, acum, după decantarea emoţiilor şi trecerea timpului, în jurul dramei din Muntenegru încep să se ţese tot soiul de scenarii,supoziţii ori îndoieli după cum, de sub lespedea tragicului fapt apar, precum gândacii, tâlcuri şi complicităţi cu iz de afaceri de castă şi caschetă ale personajelor implicate în derularea unor nevinovate drumeţii. De astă dată, se pare că măgăreaţa "afacerilor de cumetrie"  şi pe bani publici a căzut pe cele două firme, de turism şi transport însă, dacă vreun organ abilitat are,vreodată, ambiţia şi tupeu de a lua la mână tot raiul acestei branşe sunt şanse destul de serioase ca surprizele să înflorească precum pop cornul. Totuşi, pentru fauna politică băştinaşă uitată prin băncile parlamentare, drama din Muntenegru şi emoţia doliului naţional au picat la ţanc, la umbra acestora, drăgălaşii aleşi ai neamului zburdând cu voioşia mielor neânţărcaţi pe islazul legiuitor.astfel, în vreme ce Lăscăricii premierului forfoteau sterp pe lângă avioane şi "trupuri ale cadavrelor neânsufleţite", Crizuţ şi ai săi ortaci au decretat diminuarea accizelor la băuturi spirtoase, lumea alcoolului fiind un domeniu unde, potrivit grăitorilor de frunte ai guvernanţilor, evaziunea fiscală şi corupţia trăiesc mai ceva decât în sânul lui Avraam, dar şi dreptul augustelor lor carcase umblătoare de a îşi păstra şi pe perioada lungii vacanţe parlamentare odăile de la hotelurile de lux, odăi plătite tot din buzunarul pricăjit al contribuabilului. Iar, dacă tot erau în doliu naţional, liota deputaţilor păstoriţi de eminentul specialist în osii, ace şi macaze,domn Zgonea, au hotărât,ca bomboană pe coliva bugetului "de austeritate", achiziţionarea unei flotile de "numai" 50 de limuzine pentru plimbatul "asistentei", soacrei, odraslelor şi a damigenelor cu zaibăr "din colegiu".  Cât despre morţi, numai de bine! 

Niciun comentariu: